Atunci când suntem mici ni se spune să terminăm tot din farfurie ca să ne facem mari și puternici, iar atunci când creștem, mesajul de la familie și media este să ne facem cât mai mici și să ocupăm cât mai puțin loc, mai ales dacă suntem femei. Așa că începem să căutăm diete „minune”, care ne promit că o să slăbim 10 kg într-o lună și o să arătăm ca modele pe care le urmărim pe internet sau la televizor.

Probabil nicio afecțiune psihică nu e normalizată și promovată la fel de mult ca tulburările alimentare. În fiecare zi suntem bombardați cu fotografii în media sau rețelele de socializare, ale unor vedete care au o greutate nesănătoasă și suntem încurajați să devenim ca ele.

Un studiu recent a identificat 3 milioane și jumătate de imagini și postări online cu descrieri precum „anorexie” sau „thinspiration (inspirație să fii slab)”, dintre care două milioane pe Twitter și o jumătate de milion pe Instagram. Dietele, care sunt aproape sinonime cu înfometarea și dereglarea metabolismului, sunt un trend, care se schimbă odată cu sezonul, iar imaginea de sine a celor care le urmează este dereglată, la fel ca și stima de sine și relația cu mâncarea, care e privită ca un inamic sau un răsfăț, nu ca un element vital pentru buna noastră funcționare fizică și psihică.

Tulburările alimentare nu sunt un mod de viață pe care ar trebui să-l râvnim, ci afecțiuni psihice serioase, ce pot cauza moartea. Iar dublarea internărilor pentru afecțiuni precum anorexia și bulimia în ultimii 10 ani în Anglia (nu există date pentru România) este un semnal de alarmă pentru mesajul pe care societatea îl transmite legat de cum ar trebui să arătăm, presiunea care se pune pe noi să ne conformăm unor standarde nesănătoase și prețul pe care îl plătim la schimb. Însă percepția generală asupra anorexiei nu reflectă gravitatea situației, după cum indică rezultatele unui studiu care a investigat stigma asociată anorexiei, respondenții afirmând majoritar că persoanele care suferă de această afecțiune se pot face bine dacă vor și că ele poartă mare parte din vină pentru că își pot controla comportamentul auto-vătămant. Această atitudine trivializează anorexia, poate duce la sentimente de vină a persoanelor afectate și frustrare legată de lipsa de rezultate imediate a tratamentului.

Anorexia este tulburarea psihică cu cel mai ridicat risc de deces . Una din cinci persoane cu anorexie cronică moare, fie din cauza efectelor înfometării asupra organismului, fie din cauza suicidului. Anorexia nervosa, sau simplu, anorexia, este o tulburare caracterizată de o frică intensă de îngrășare și o imagine deformată asupra propriului corp, ce cauzează comportamente de tipul înfometării sau exercițiului fizic intens pentru a restricționa greutatea corporală la o valoare cât mai mică (indicele de masă corporală scăzut, care este cea mai utilizată unealtă în evaluarea greutății, este trăsătura centrală a afecțiunii).

Anorexia afectează atât femeile cât și bărbații și poate apărea la orice vârstă, dar cei mai vulnerabili sunt adolescenții, datorită schimbărilor hormonale și de înfățișare, precum și a presiunii pe care o resimt să se integreze în anumite grupuri. Anorexia nu este atât despre mâncare, cât despre probleme emoționale, fiind un mecanism de coping în fața unor evenimente stresante. Persoana afectată identifică greutatea scăzută ca pe un indicator al succesului, fericirii și valorii sale, și încearcă să-și controleze dieta ca o alternativă la controlul emoțiilor sau al altor factori din viața sa.

Cauze

1. Factori genetici

Anorexia este o afecțiune familială, cu o ereditate de 28%-74%. Deci persoanele care au o rudă de gradul I (părinte, frate, copil) cu anorexie, au un risc mult mai mare decât restul populației de a dezvolta afecțiunea. Acest lucru poate fi util în prevenție, mai ales la părinții care au mai mulți copii, dintre care unul diagnosticat cu anorexie, precum și la cei care suferă de afecțiune și pot fi mai atenți la potențiale semne la copii lor, pentru o intervenție precoce.

2. Factori în dezvoltare

Evenimentele stresante apărute din perioada prenatală până la maturitate, pot toate să joace un rol în dezvoltarea anorexiei. Printre acestea se numără: nașterea prematură, probleme de hrănire și dormit în copilăria timpurie, traume în copilărie, precum abuzul fizic, sexual, moartea unui părinte. De asemenea, anumite trăsături sau afecțiuni psihice care apar încă din copilărie sunt corelate cu risc crescut de anorexie. Acestea sunt: anxietatea, depresia, perfecționismul și tulburare de spectru autist.

3. Factori de mediu

Dietele cresc riscul unei tulburări de alimentație. De asemenea, cultura vestică ce promovează curele și corpurile slabe și perfecte, pe care le echivalează cu succesul și valoarea unui individ, joacă un rol în tulburările alimentare.

Cum poți recunoaște anorexia?

– pierdere bruscă și inexplicabilă în greutate; O VALOARE A BMI (raport intre greutate in kg si patratul inaltimii in cm) mai mica decat 17 este un indicator al anorexiei, in lipsa altor factori care sa explice scaderea in greutate.

– săritul peste mese, refuzul de a mânca și diete extreme;

– negarea senzației de foame;

– preocupare excesivă față de numărul de calorii al alimentelor și cantitatea de grăsimi sau carbohidrați din acestea;

– frică de a nu se îngrășa, manifestată prin cântăriri și/sau măsurări repetate;

– atenție crescută față de mâncare și ritualuri precum: tăierea mâncării în bucățele mici, îmbucături mici, gătitul unor mese elaborate pentru alte persoane, fără ca persoana în cauză să mănânce din ele, ascunsul mâncării;

– lipsa menstruației pentru mai mult de trei cicluri consecutive;

– critică exagerată la adresa felului în care arată, mai ales cu privire la anumite părți ale corpului care sunt percepute ca grase;

– lanugo – păr fin, subțire, care crește pe față și corp;

– pierderea și subțierea părului;

– senzația de frig, mai ales la extremități;

– evitarea contextelor sociale, a familiei și prietenilor, persoana poate deveni izolată și retrasă;

– iritabilitate;

– insomnie

-o falsa imagine despre sine care nu corespunde cu greutatea reala, persoana se percepe semnificativ mai grasa decat este.

Tratament

Anorexia este o afecțiune complexă, însă tratabilă. Este foarte importantă intervenția precoce, deoarece cu cât durata afecțiunii e mai scurtă, cu atât prognosticul e mai bun și există dovezi cu privire la o fereastră de timp critică pentru eficacitatea tratamentului (mai puțin de trei ani de la debut). Drept urmare, ratele de succes ale tratamentului sunt mai crescute la adolescenți decât la adulți, dar asta nu înseamnă că o persoană diagnosticată târziu nu are nicio șansă de recuperare.

Un studiu finlandez a identificat faptul că aproximativ jumătate din persoanele cu anorexie nu apelează la tratament. Acest fenomen poate fi cauzat de anosognozie, un simptom al afecțiunilor psihice severe, în care persoanele afectate nu înțeleg sau percep existența tulburării. De asemenea, persoanele cu anorexie care nu accesează serviciile medicale afișază ambivalență în legătură cu dorința unei schimbări. Însă dintre cei care accesează tratamentul, aproape jumătate se vor recupera complet.

Deci este vital ca anorexia să fie depistată precoce și să existe un sistem de sprijin alcătuit din familie și prieteni, care să se informeze despre afecțiune, și să încurajeze persoana cu anorexie să se trateze.

Îngrijire medicală

Dacă viața este pusă în pericol, atunci se apelează la spitalizare, pentru monitorizarea funcțiilor vitale, hidratare și alimentare artificiale și tratarea eventualelor complicații (probleme cardiace: aritmii, stop cardio-vascular; osteoporoză, cu risc crescut de fracturi; anemie; probleme gastro-intestinale).

Psihoterapie

Psihoterapia este prima linie de tratament în anorexie, standardul de aur la adolescenți fiind tratamentul bazat pe familie (family-based treatment – FBT). Acesta constă în trei faze de tratament a adolescentului cu anorexie și familiei acestuia, pe o perioadă de 9 luni. În faza inițială, se încearcă absolvirea de vină a familiei pentru cauzarea afecțiunii, insistându-se pe aspectele pozitive ale felului în care și-au crescut copilul. Părinții sunt încurajați să găsească propria tehnică, împreună cu copilul pentru ca acesta să atingă o greutate normală. În a doua fază, părinții sunt ajutați să transfere responsabilitatea mâncatului și a greutății înapoi către copil, într-o manieră potrivită vârstei. Ultima fază se concentrează asupra cultivării unei relații sănătoase între adolescent și părinți.

Alte tipuri de psihoterapie eficiente în tratamentul anorexiei sunt terapia cognitiv-comportamentală și terapia sistemică familială.
Terapia cognitiv-comportamentală este cea mai eficientă la adulți, unde principalul obiectiv este normalizarea comportamentului alimentar și dobândirea de alte comportamente care să promoveze o greutate normală. Al doilea obiectiv este acela de a schimba credințele și gândurile distorsionate despre greutate și mâncare.

Un alt tip de terapie este terapia dialectic-comportamentala (DBT) care se bazeaza pe invatarea unuor tehnici de gestionare a emotiilor in paralel cu gasirea de solutii pentru probleme psihologice care sa fie preferate abtinerii de la mancare ca forma de autovatamare.

Tratament nutrițional

Nutriționiștii joacă un rol foarte important în echipa multi-disciplinară de tratament al anorexiei. Aceștia trebuie să supravegheze reluarea alimentației, sindromul de realimentare fiind o complicație reală și potențial fatală. Conform protocolului de tratament, pacienții adulți cu anorexie ar trebui să primească 6000 kJ/zi, cu o creștere de 2000 kJ/zi la trei zile, până la un aport potrivit pentru necesitățile pacientului. La adolescenții cu o durată mai scurtă a afecțiunii, se poate institui o realimentare mai rapidă. Atunci când este posibil, se preferă internările de zi sau de scurtă durată într-un centru pentru tratamentul bolilor de nutriție, întrucât luarea în greutate este mai mare decât acasă.

Este important să reținem că anorexia este o afecțiune gravă, dar tratabilă și că e nevoie să luăm atitudine atunci când vedem semnele acesteia la cineva drag și să-i oferim sprijin și timp în recuperare.