Desi normala in primii 3 ani din viata oricarui copil si indicator( pana la un punct) al unei dezvoltari psihice normale, aparuta mai tarziu in cursul copilariei sau al adolescentei, anxietatea de separatie poate afecta serios functionarea si dezvoltarea unui copil si se poate transforma intr-o adevarata tulburare. Netratata sau ignorata, ea poate evolua spre alte tulburari cum ar fi depresia, fobia scolara , anxietatea sociala, tulburari de personalitate evitanta sau dependenta(la varsta adulta).

Anxietatea de separatie se manifesta printr-un sentiment de frica excesiva care apare la separarea reala sau imaginara a copilului de persoanele semnificative din viata sa, de obicei unul sau ambii parinti. Ea se poate manifesta diferit, prin simptome somatice( greturi, dureri abdominale,etc) la despartire, refuz de a merge la scoala sau gradinita, ingrijorari legate de posibilitatea de a li se intampla ceva rau celor dragi, refuz de a ramane singur, fara parinti,la ziua unui prieten, cosmaruri nocturne legate de separare,teama de a dormi singur, atacuri de panica la plecarea parintelui. Sunt situatii in care anxietatea de separatie se poate manifesta sub forma unor ” crize” de tip „temper tantrum” prin care copilul protesteaza si isi descarca emotiile oarecum neintelese si „in exces” in fata parintelui de care nu vrea sa se desparta sau pe care il pedepseste pentru separare. La adolescenta,se poate manifesta prin refuz de a merge la scoala, in tabere, in alte colectivitati, tendinta la izolare in raport cu cei de aceeasi varsta.

Deoarece impactul acestei tulburari asupra evolutiei si functionalitatii copilului si adolescentului poate fi major, cu posibile repercursiuni chiar in viata de adult, se impune in primul rand o consiliere a parintilor ,apoi o interventie specializata in ceea ce priveste copilul, initial de tip psihologic, dar, la nevoie si de tip farmacologic.

Consilierea oricarui parinte e ideala inca de la varsta de sugar a copilului, pentru a crea premizele unui atasament sanatos, in cadrul caruia copilul, avand un temperament determinat genetic, e consolat de mama in functie de nevoile sale unice si invata gradat si in siguranta sa suporte mici despartiri de persoana de atasament , obisnuindu-se in acelasi timp si cu prezenta altor persoane. Consilierea poate continua si in urmatoarele etape de varsta, urmarind dezvoltarea treptata a autonomiei copilului pe diferite arii ale dezvoltarii, aceasta avand de asemeni efect de preventie in ceea ce priveste aparitia tulburarii anxietatii de separatie.

Pentru diagnosticarea cat mai precoce a acestei afectiuni , pentru o interventie eficace si prevenirea evolutiei spre alte tulburari, se recomanda o evaluare psihiatrica a copilului ( adolescentului) la primele simptome sugestive pentru anxietate, sau in orice situatie in care parintii au anumite nelinisti sau semne de intrebare.

Gabriela Rusu, medic specialist Psihiatrie copii si adolescenti