Anxietatea, frica sunt emoții prezente în viața copilului încă din primul an de viață. Anxietatea se resimte ca o neliniște emoțională crescută ce apare atunci când copilul anticipează pericolul. Frica, în schimb, este un răspuns emoțional ce apare în prezența unei situații periculoase. Frica, anxietatea sunt răspunsuri psihologice, dar ele pot fi însoțite și de reacții fiziologice precum palpitații, transpirații, senzația de uscăciune a gurii, dureri abdominale, diaree mai ales la copilul mic.

Care sunt tipurile de anxietate?

Copiilor le este frică de înălțime, de întuneric, de diverse animale, de situații neașteptate sau de zgomote foarte intense (fulgere/tunete, explozii), de a dormi singuri. Aceste frici, apărute și rămase (“moștenite”) de pe vremea când omenirea se afla în stadiul de vânător-culegător, aveau rolul de a proteja copilul și de a-i îmbunătăți șansele de supraviețuire într-un mediu înconjurător  ostil.

Când vorbim despre copilul mic, vorbim în principal despre teama față de străini și anxietatea de separare. Teama de străini apare pe la 4-5 luni și scade în intensitate la 1 an. Copilul își manifestă teama mai mult sau mai puțin în funcție de apropierea de mamă, experiențe anterioare cu străinii și vârsta persoanei străine (îi este mai puțină teamă de un alt copil).

Anxietatea de separare față de persoana principala figură de atașament (în general, mama) apare pe la 8-10 luni și începe să descrească la vârsta de 2 ani și jumătate. Anxietatea de separare este una dintre cele mai frecvente tulburări apărute în copilărie. Unii copii pot să nu aibă simptome la grădiniță, însă în alte contexte sociale devin anxioși dacă mama nu se află lângă ei. Intensitatea simptomelor în acest caz depinde de vârsta copilului, calitatea relației de atașament cu mama, experiențe anterioare în care a fost separat de mamă.

Pe măsură ce copilul crește, în perioada preșcolară, dispare anxietatea de separare, dar teama persistă sub formă de rușine față de persoanele străine.

Frica de întuneric rămâne, iar imaginația copilului poate sa dea naștere la scenarii de groază, fantasme care apar în întuneric.

O altă teamă este cea de abandon – teama că părinții l-au abandonat, că au avut un accident și nu se mai întorc la el.

Școlarii prezintă anxietate de examinare, teama de a nu greși, teama de a fi respins de grupul de vârstă. În această perioadă apare anxietatea socială. Atunci când copiii sunt bolnavi și au febră, poate apărea un mecanism de regresie a anxietății, astfel încât copilul manifestă temeri pe care le-a avut într-o etapă anterioară de vârstă. După ce se însănătoșește, comportamentul anxios al copilului se întoarce la nivelul actual de vârstă.

Ce pot face părinții?

Părinții pot să sprijine copiii care își manifestă teama în diverse moduri:

-să lase o veioză cu lumină difuză în camera copilului (teama de întuneric),

-să pregătească copilul pentru prima zi de grădiniță arătându-i tot scenariul – ce va face acolo, cât va sta, la ce oră vine să îl ia, respectiv să îl familiarizeze o vreme cu bona care se va ocupa de el înainte să îl lase cu ea (anxietate de separare),

-să îl încurajeze pe copil să vorbească despre temerile sale. Este important pentru copil să știe faptul că părintele este alături de el, că îl va înțelege și îl va proteja. Părintele trebuie să evite critica și morala și trebuie să reacționeze moderat la emoțiile copilului ca să nu le accentueze – părintele nu trebuie să fie speriat când copilului îi este frică. În cele mai multe cazuri, îmbrățișarea copilului îl va ajuta să se liniștească.

Ce facem dacă frica nu dispare?

Diferența dintre o situație normală (fiziologică) și una patologică este dată de o frecvență sau o severitate mai mare a simptomelor, precum și de o persistență anormală a lor, care afectează unul sau mai multe părți ale vieții copilului: familia, relațiile cu prietenii, activitățile școlare, activitățile extrașcolare. În momentul în care părintele nu reușește să gestioneze anxietatea copilului sau dacă presupune că aceasta are un caracter patologic, se recomandă un consult într-o clinică de psihiatrie pediatrică. Tratamentul presupune psihoterapie (în principal tehnici comportamental cognitive), iar pentru cazurile mai severe se folosește și medicație în asociere cu psihoterapia.

Autor-Dr. Diana Bărbulescu, medic specialist psihiatrie pediatrica CLINICA HOPE

CE OPTIUNI DE TRATAMENT AM?