CUM ÎI ÎNVĂȚĂM PE COPIII NOȘTRI DESPRE FURIE

 

crize de furie

Una dintre principalele probleme pe care le întâmpinăm în abordarea acestui comportament la copii este furia pe care o stârnește în noi. Trebui să ne amintim că nu am fost nici noi învățați întotdeauna cum să ne gestionăm furia în copilărie. Scopul nostru nu este însă acela de a reprima sau a distruge sentimentele de furie la copii sau la noi înșine, ci mai degrabă de a le accepta și a le direcționa în scopuri constructive.

Părinții și profesorii trebuie să le permită copiilor să experimenteze toate sentimentele pe care le au, iar ceea ce trebuie să urmărim este să le oferim celor mici moduri acceptabile de a și le exprima. Aceste crize de furie nu trebuie privite întotdeauna ca niște probleme majore; ele trebuie recunoscute și tratate cu respect.

 

Iată câteva semne că izbucnirile emoționale ar trebui să te îngrijoreze:

  • Dacă crizele de furie ale copilului tău au loc dincolo de vârsta la care sunt de așteptat ( până la circa 7-8 ani)
  • Dacă acest comportament este periculos pentru ei sau pentru alții
  • Dacă acest comportament îi provoacă probleme serioase la școală și profesorii îți spun că nu se poate controla
  • Dacă e supărat că simte că nu-și poate controla furia și asta-l face să se simtă prost în legătură cu el însuși.

 

 

Cum înțelegem furia la copii

Majoritatea copiilor au crize de furie. Uneori pot exploda dacă sunt frustrați sau pot deveni sfidători dacă li se cere să facă ceva ce nu vor. Dar când fac acest lucru în mod repetat sau nu-și pot controla izbucnirile de furie în cea mai mare parte a timpului, ar putea fi mai mult decât un comportament tipic.

Când copiii continuă să aibă crize de furie, este de obicei un simptom al unei nemulțumiri. Primul pas este să înțelegi ce declanșează comportamentul copilului tău. Există multe cauze posibile, între care:

  • Anxietate: Copiii care par furioși și sfidători au deseori anxietăți grave, nerecunoscute (evitarea unor sentimente dureroase, teama de eșec, stima de sine scăzută, senzația de izolare, tristețe, depresie etc.). Dacă copilul tău are anxietăți, și mai ales dacă le ascunde, e posibil să-i fie greu să gestioneze situațiile care îl tulbură și ar putea exploda când, de pildă, cerințele de la școală pun asupra lui o presiune pe care n-o poate suporta. Este posibil să refuze să facă un anumit lucru pentru a evita sursa de frică acută.
  • Traumă sau neglijare: O bună parte din comportamentul violent la școală este rezultatul traumelor, al neglijării sau al haosului de acasă. Copiii care nu se simt în siguranță acasă pot acționa ca niște mici teroriști la școală, dezvoltând comportamente intimidante.
  • Probleme de învățare: Când copilul tău are crize de furie repetate la școală sau în timp ce-și face temele, e posibil să aibă o tulburare de învățare nediagnosticată.
  • Probleme senzoriale: Unii copii au probleme în a procesa informația senzorială pe care o primesc de la lumea înconjurătoare. Dacă copilul tău este hipersensibil la stimuli, atunci lucruri precum haine care „îl mănâncă“, prea multă lumină sau prea mult zgomot îl pot face să se simtă inconfortabil, anxios, distras sau copleșit. Asta poate duce la crize de furie fără motive aparente.
  • ADHD: mulți copii cu ADHD, în special cei impulsivi și hiperactivi, întâmpină probleme în a-și controla comportamentul. Li se poate părea foarte greu să urmeze instrucțiuni sau să treacă de la o activitate la alta, și asta-i poate face să pară sfidători și furioși. Asta nu înseamnă neapărat că au fost și diagnosticați cu ADHD – de fapt, acest diagnostic este deseori ignorat la copiii cu probleme de agresiune severe, pentru că alte aspecte par mai grave.
  • Autism: Copiii cu autism sunt deseori predispuși la crize de furie. Dacă copilul tău are această afecțiune, el poate avea tendința să fie rigid – necesitând o rutină constantă pentru a se simți în siguranță – și orice schimbare neașteptată îi poate declanșa o criză de nervi care va continua până la epuizare. De asemenea, s-ar putea să-i lipsească capacitatea de comunicare pentru a-și exprima dorințele sau nevoile.

 

 

Cum poți ajuta un copil care are crize de furie?

Medicația nu va rezolva neapărat comportamentul sfidător sau agresiv. Ea poate ameliora simptomele în caz de ADHD, anxietate sau alte tulburări, dar adevărata cheie în aceste situații sunt abordările comportamentale.

Află care sunt declanșatorii. Primul pas în gestionarea furiei este să înțelegi ce-i declanșează copilului crizele. Dacă, de pildă, momentul în care iese pe ușă pentru a pleca la școală e unul dintre acești declanșatori, între soluții putem enumera avertizările cu privire la timp, pregătirea hainelor și dușul în seara dinainte și trezitul mai devreme. Unii copii reacționează bine la afișarea pe un perete a acțiunilor pe care le au de îndeplinit, pe etape.

Laudă-l când se poartă frumos. Fă comentarii precum „Îmi place că vii la masă fără să ți se mai spună“, „Apreciez că ți-ai pus hainele la loc deși te grăbeai să pleci la joacă“, „Îți mulțumesc că ai avut răbdare cât am vorbit la telefon“ etc.

Ignoră în mod deliberat comportamentul nepotrivit care poate fi tolerat. Asta nu înseamnă să-l ignori pe copil, ci doar comportamentul. Fă asta „planificat“ și consecvent. Chiar dacă poate fi tolerat, copilul trebuie să știe că este nepotrivit.

Oferă-i alternative de defulare fizică. Este important ca cei mici să aibă ocazii pentru exercițiu fizic și mișcare atât acasă, cât și la școală.

 Folosește apropierea și atingerile. Apropie-te de copil. Cei mici se calmează deseori dacă un adult se apropie și își exprimă interesul față de activitățile lor. Un copil pe cale să strice o jucărie, de pildă, se va opri dacă un adult vine și-i cere să i-o arate și lui.

Fii gata să-ți arăți afecțiunea. Uneori, o îmbrățișare sau altă manifestare de afecțiune este tot ce-i trebuie unui copil pentru a-și recăpăta controlul. Atenție însă, copiii cu probleme emoționale serioase ar putea accepta afecțiunea cu dificultate.

Spulberă tensiunea prin umor. Deseori, o glumă îi va da ocazia copilului să „iasă cu fața curată“. Dar ai grijă, o glumă nu înseamnă să fii sarcastic, să-l tachinezi sau ridiculizezi.

Explică-i situațiile. Ajută-l pe copil să înțeleagă cauzele unei situații tensionate. Deseori cei mici încep să reacționeze corect pur și aimplu dacă înțeleg cauza frustrării lor.

Încurajează-l să-și vadă atât punctele tari, cât și pe cele slabe. Ajută-l să vadă că-și poate atinge scopurile.

Folosește promisiuni și recompense. Promisiunile de plăceri viitoare pot fi folosite atât pentru a determina, cât și pentru a opri un comportament. Dar această abordare nu trebuie să semene cu o mită. Trebuie să știm ce-i place copilului și să ne respectăm promisiunea.

Spune NU! Trebuie stabilite clar și impuse limite. Copilul trebuie să fie liber să funcționeze între aceste limite.

Învață-l să se exprime verbal. Vorbirea îi ajută pe copii să aibă controlul și reduce astfel comportamentul violent. Încurajează-l să spună, de pildă, „Nu-mi place că mi-ai luat creionul. Acum vreau să scriu numai eu cu el“.

Creează-i o imagine de sine pozitivă. Încurajează-l să se vadă ca pe o persoană valoroasă și apreciată.

Folosește pedeapsa cu grijă. Este o linie foarte fină între pedeapsa educativă și pedeapsa ostilă. NU folosi pedepse fizice!

Fii un exemplu de comportament potrivit. Trebuie să fii conștient tot timpul de influența puternică pe care acțiunile tale o au asupra copilului.

Fii consecvent. Când un copil are crize de furie sau momente de sfidare, reacția părintelui sau a celui care se ocupă de copil afectează probabilitatea ca acest comportament să se repete sau nu.

 

 

Iată câteva elemente cheie în acest sens:

  • Nu ceda. Rezistă tentației de a pune capăt crizei de nervi a copilului dându-i ce vrea în momentul acela. Nu faci decât să-l înveți că criza de nervi funcționează.
  • Rămâi calm. Îți va fi mai ușor să-l înveți că există consecințe clare, consecvente, dacă îți controlezi emoțiile. Reacțiile prea spre sau furioase tind să sporească agresivitatea copilului, fie ea verbală sau fizică. Rămânând calm, ești, în același timp, și un model pentru copilul tău în ceea ce privește comportamentul pe care vrei să-l vezi și la el.
  • Folosește consecvent consecințele. Copilul trebuie să știe care sunt consecințele pentru comportamente negative, precum privarea de lucruri care îi plac, dar și care sunt recompensele pentru cele pozitive. Și trebuie să-i arăți că vei impune aceste consecințe de fiecare dată.
  • Nu vorbi înainte să se potolească criza de furie. Cu siguranță nu vrei să intri în dialog cu un copil isteric. Nu te va asculta. Încearcă un dialog cu el după ce s-a potolit.

 

O bună disciplină creează o atmosferă de fermitate calmă, claritate și raționalitate. O disciplină rea înseamnă pedepse aspre și nepotrivite și este deseori asociată cu ridiculizarea verbală sau atacarea integrității copilului. Unul dintre cele mai importante scopuri este să-ți ajuți copilul să capete respect față de el însuși și față de ceilalți. Iar acest lucru nu este posibil fără disciplină și corectitudine.

Dacă comportamentul copilului scapă de sub control sau creează probleme, este bine să te înscrii la lecții pas cu pas pentru părinți. Este important să înveți să impui comportamentul pe care vrei să-l încurajezi la copilul tău și să oferi consecvent consecințe pentru comportamentele pe care vrei să le descurajezi. Majoritatea copiilor reacționează bine la o relație structurată, cu reacții calme, consecvente din partea părinților, dar dacă toate acestea nu sunt de ajuns, nu ezita să apelezi la ajutor specializat – ar putea fi vital pentru dezvoltarea psihologica viitoare a copilului tău.

 

 

Citeste mai departe…

TULBURARI LA COPII SI ADOLESCENTI
ADHD – TULBURAREA HIPERCHINETICA CU DEFICIT DE ATENTIE