DEZVOLTAREA PSIHO-MOTORIE LA COPIL DUPA VARSTA DE 1 AN
14 septembrie 2016
Jocuri psihologice – atelier de dezvoltare personala 19 noiembrie 2016
1 noiembrie 2016

Interventii psihologice in premiera in Romania

Clinica Hope  a organizat joi, 6 octombrie, la sediul din București, o conferință de presă inedită: lansarea a două programe de tratament psihologic unice în România, unul pentru tulburarea bipolară și unul pentru  tulburarea de personalitate borderline.  Astfel, și pacienții din țara noastră, care suferă de aceste afecțiuni severe și care până acum aveau parte doar de tratament medicamentos, vor putea beneficia de intervențiile complete, psihiatrice și psihologice, așa cum sunt ele recomandate în ghidurile de specialitate. Ei vor avea posibilitatea să își mărească astfel semnificativ șansele de regăsire a echilibrului și sănătății psihice și emoționale.

În condițiile în care între 27% din populația adultă a Europei a avut cel puțin un episod de tulburare psihică în ultimul an (OMS, 2014) și aproape 50% din adulții din SUA vor avea o problemă psihică în cursul vieții (CDC, 2011), sănătatea mentală și psihologică devine treptat una dintre cele mai importante preocupări ale vieții noastre și ale întregii societăți. Tulburările psihice sunt principala cauză de suferință în populația Europei (Global Health Estimates 2014.

Tratamentul tulburărilor psihice este posibil și este unul de succes,  cu condiția îmbinării armonioase a intervenției medicamentoase (dacă este necesară) cu metode psihologice (diferite forme și abordări psihoterapeutice). În acest context,  Dr Gabriella Bondoc, psihiatru și manager al Clinicii Hope (inițiatoarea programelor) a explicat: ” Dorința și visul nostru este să dezvoltăm și să implementăm programe de tratament care să ofere pacienților din România aceleași tipuri de servicii și implicit aceleași șanse de vindecare pe care le-ar avea în alte țări, cu precădere în domeniul tulburărilor psihice majore ( depresie, tulburare afectiva bipolară, schizofrenie, tulburare de personalitate borderline). ”

Clinica Hope este o clinică de psihiatrie și psihoterapie care oferă servicii complete, unele unice în România, în domeniul sănătății mintale pentru întreaga familie, atât pentru adulți cât și pentru copii.

Despre programul de tratament al tulburării bipolare

 ”Navigând între poli”

Tulburarea bipolară (fosta tulburare maniaco-depresivă) este o tulburare mentală cronică caracterizată prin apariția de episoade de dispoziție sever crescută (manie/hipomanie) și de episoade de depresie, care alternează cu perioade de dispoziție normală.  Este o tulburare foarte frecventă, aproximativ 4,5 % din populația generală putând avea unul din diagnosticele din cadrul tulburării bipolare. Vârsta de debut și majoritatea episoadelor de boală apar între 15-40 de ani, afectând grav perioada cea mai importantă și mai productivă din viață.

Tulburarea bipolară este o tulburare biologică și genetică  în care sunt afectate mecanismele ce reglează starea emoțională și care nu mai reușesc să mențină dispoziția în echilibru. În tulburarea bipolară, dispoziția trece episodic de la o extremă la alta. Deși dramatică prin manifestări, tulburarea bipolară este o boală cronică, asemănătoare cu, de exemplu, diabetul, tulburarea putând fi tratată printr-o medicație adecvată și prin urmarea unui stil de viață foarte ordonat.

 

Numeroase celebrități au declarat deschis că suferă de tulburare bipolară printre care Catherine Zeta-jones, Demi Lovato, Linda Hamilton sau Sinead O’Connor. O suită de oameni de știință, scriitori și artiști au suferit de această tulburare precum Churchill, Van Gogh, Gauguin, Schumann, Virginia Wolf, Hemingway, Baudelaire, Herman Hesse ori Edgar Allan Poe etc.

Deși recomandările internaționale pun accentul pe medicație cronică  și  intervenții psihologice,  în România tratamentul acestei tulburări frecvente era, înainte de acest program, aproape exclusiv medicamentos.

 

                            Programul pentru tratamentul tulburării bipolare “Navigând intre poli” construiește un sistem complet de management al tulburării bipolare, în care psihiatrii și psihoterapeuții colaborează strâns pentru un program personalizat de tratament.

                            Programul are 3 aspecte:

-psihiatrie pentru evaluare, diagnostic  pentru stabilirea schemei de tratament medicamentos și urmărirea acestuia

-psihoterapie individuala și /sau de familie

-grupul de psihoeducație ”Navigând între poli”.

                            Programul de psihoeducație de 12 săptămâni îmbină educația despre boală cu terapia interpersonala și a bioritmurilor sociale într-o intervenție psihologică unică în România menită să readucă echilibrul. El ajută pacienții ”să navigheze” cât mai eficient pe ”valurile” maniei și depresiei și să reușească să evite să treacă de la ”un pol” la altul.

Cunoștiințele despre tulburare și tratament reușesc să ofere pacienților posibilitatea de preveni sau trata episoadele de la primele semne, evitând dezechilibrele majore și menținând calitatea vieții și înțeleg mai bine importanța aderenței cu strictețe la tratamentul medicamentos. Pacienții află despre rolul unui stil de viață echilibrat  și construiesc un program individualizat de ”bioritm social” (somn, activitate fizică, activitate profesională, întâlniri cu alte persoane și relații interpersonale) care să le mențină stabilitatea emoțională. În prezent, în Clinica Hope are loc deja a doua serie din grupul de psihoeducație, primul fiind un succes în rândul pacienților.

Despre programul  de tratament al tulburării de personalitate borderline

“Găsește-ti echilibrul”

Tulburarea de personalitate borderline este de departe cea mai intens studiată, discutată, disputată și greu de tratat tulburare de personalitate, viețile celor afectați fiind extrem de dramatice și pline de suferință. Lista de celebrități care au/au avut tulburare de personalitate borderline include nume foarte sonore ca Prințesa Diana, Amy Winehouse, Courtney Love, Lindsay Lohan, Marilyn Monroe sau Angelina Jolie. Poveștile lor tumultoase de viață  au reținut atenția presei pe perioade lungi de timp, iar unele povești nu au avut un final fericit.

Este un tip de personalitate foarte frecvent, aproape 6 %  (Grant, 2008) din populația generală  și peste 30% din cei care care apelează la psiholog/psihiatru având această tulburare.

Simptomele cuprind o profundă instabilitate emoțională și interpersonală cu impulsivitate, sensibilitate majoră la respingere, teamă de abandon, furie, interpretativitate, asociată cu tentative de suicid, autovătămare sau consum de droguri sau alcool, fiind însoțită frecvent și de alte diagnostice: anxietate, depresie, tulburare bipolară, dependență de alcool sau droguri, tulburări alimentare. Cauza acestei tulburări de personalitate este și ea intens disputată, ultima variantă fiind: un tipar de personalitate care apare după traume psihologice multiple în copilărie însoțite de o instabilitate a relației părinte-copil.

Tratamentul este foarte dificil și presupune psihoterapie pe o perioadă foarte lungă de timp, cu multe probleme și conflicte, ocazional necesitând tratamente psihiatrice pentru tulburările psihice asociate. De aceea, tratamentul acestor pacienți necesită forme specializate de psihoterapie și terapeuți cu abilități în aceste tipuri de intervenție. Dintre acestea, cea mai recomandată este psihoterapia dialectic-comportamentale, special dezvoltată pentru această tulburare de Marsha Linehan din anii 1970 până în prezent și care se distinge prin studii repetate care îî dovedesc eficiența.

În România, Clinica Hope este prima și singura care implementeaza acest tip de psihoterapie, prin programul ”Găsește-ți echilibrul!”

Tratamentul este tot în trei poli:

  • Consult, diagnostic, evaluare și tratament psihiatric
  • Psihoterapie individuală pe termen lung (esențială)
  • Cursul de abilități “Găsește-ti echilibrul”

Particularitatea tratamentului psihoterapeutic din tulburarea borderline constă în faptul că, în paralel cu psihoterapia individuală, este necesară și participarea la un curs în care să se învețe un set de abilități psihologice care permit clientului să iși amelioreze mai rapid simptomele și să își îmbunătățească calitatea vieții. Este un program de 6 luni, care se poate repeta pentru o durată de 1 an. Sunt predate 4 seturi de tehnici și abilități: Mindfulness, toleranța la suferința emoțională, eficacitatea în relațiile interpersonale (asertivitate), reglarea emoțiilor iar învățarea lor este stimulată prin teme săptămânale.

Pentru a înțelege mai bine rolul acestui tratament, Oana Munteanu, psihoterapeut a explicat: ”Persoanele cu această tulburare de personalitate sunt ca niște oameni cu arsuri pe toată pielea, orice întâmplare din viața obișnuită le provoacă durere așa cum atingerile banale provoacă durere celor cu arsuri. Suferințele din copilăria lor i-au ”ars” iar acum acest curs de abilități vine ca o ”piele artificială” până când, prin psihoterapie, ”pielea” sufletului se vindecă”. Primul grup care urmează aceste cursuri a început deja pe 3 septembrie.

Serviciile de sănătatea psihică din România sunt de foarte multe ori în urma celor din străinătate, multe tipuri de intervenții sau clinici lipsind cu desăvârșire. De aceea, programele de tratament care reduc aceste deficite sunt foarte importante pentru pacienții cărora se adresează (deloc puțini) care astfel au șansa unor tratamente complete, mult mai eficiente.

Mai jos vă prezenăm o listă cu apariţiile media: