Relația multora dintre noi cu mâncare este ambivalentă: ne face plăcere să o mâncăm, dar ne simțim vinovați după, mai ales dacă avem câteva kilograme în plus. Majoritatea folosim alimentele mai mult decât ca pe un combustibil, ca recompensă pentru o victorie, sau chiar ca pe o consolare pentru eșec. Și ni s-a întâmplat tuturor să mâncăm mai mult decât ne-am propus, sau chiar până aveam o senzație de discomfort, mai ales dacă era ceva ce pofteam de mult, sau dacă veneam după o perioadă de post sau dietă.

Mâncatul compulsiv este însă o tulburare alimentară gravă, numită tulburare binge eating, ce amenință viața celor afectați. Este cea mai comună tulburare alimentară, afectând 3,5% dintre femei și 2% dintre bărbați. Aceasta poate apărea în adolescență, dar în cele mai multe cazuri se declanșează la maturitate, media vârstei de debut fiind 18-20 de ani.

Tulburarea alimentară de mâncat compulsiv se caracterizează prin:

– mâncatul unei cantități semnificativ mai mari de alimente decât ar mânca majoritatea oamenilor în două ore (estimat în jurul a 1500-3000 de calorii, adică peste cantitatea recomandată unui adult în 24 de ore);

– pierderea controlului asupra cantității de alimente ingerate (sentimentul că nu poți să te oprești);

– mănânci până când simți discomfort;

– mănânci mai rapid decât ceilalți oameni;

– mănânci cantități mari de mâncare și atunci când nu simți o senzație fizică de foame;

– te simți trist, dezgustat sau foarte vinovat la sfârșitul mesei;

– mănânci singur pentru că ți-e rușine de cât de mult mănânci și nu vrei să fii văzut de ceilalți;

– te îngrijorează relația ta cu mâncarea;

– nu compensezi mâncatul compulsiv cu activități „purgative”, precum: vomitat, luarea laxativelor, postit, exercițiu fizic excesiv.

Severitatea tulburării de mâncat compulsiv este apreciată în funcție de numărul de episoade de mâncat necontrolat dintr-o săptămână:

– 1-3 episoade: tulburare ușoară;

– 4-7 episoade: tulburare moderată;

– 8-13 episoade: tulburare severă;

– peste 14 episoade: tulburare extrem de severă.

Fiind una dintre cele mai noi tulburări alimentare, introdusă abia în ediția 5 a DSM (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale) ca tulburare separată, studiile cu privire la mecanismele tulburării sunt încă la început. Însă acestea sunt câteva dintre potențialele cauze:

Reactivitatea emoțională

Definită ca intensitatea și durata la care sunt resimțite emoțiile ca răspuns la stimului, reactivitatea emoțională a fost propusă ca mecanism unic de producere a tulburării binge eating. Unul dintre primele studii efectuate asupra pacienților cu această tulburare a descoperit că aceștia raportau o legătură semnificativă între intensitatea mâncatului compulsiv și stresul și/sau simptomele depresive. Ulterior, mai multe studii au descoperit că persoanele cu această tulburare au răspunsuri mai intense la stresul fizic și psihic. În plus, sentimentele negative preced de obicei episoadele de mâncat compulsiv, probabil din cauza creșterii niveului de cortizol (hormonul stresului), care duce la creșterea dorinței de a mânca.

Controlul cognitiv

E posibil ca reactivitatea emoțională să fie o consecință a unui deficit cognitiv. Controlul cognitiv reprezintă abilitatea de a ne regla gândurile și acțiunile în concordanță cu obiectivele pe care ni le setăm. Mai multe studii au arătat că persoanele cu tulburare de tip binge eating obțin rezultate mai slabe decât persoanele normoponderale sau obeze la teste pentru controlul inhibiției, atenție și flexibilitate mentală, precum și la testele de luat decizii. Existența unui control cognitiv deficitar ar putea explica eficiența terapiei cognitiv-comportamentale în tratarea acestei afecțiuni.

Pofte și reactivitatea la stimuli alimentari

Cu toții știm celebrul experiment cu câinele lui Pavlov, care era condiționat să saliveze și să secrete suc gastric la sunetul unui clopoțel. Aceleași reacții le avem și noi la vederea unor alimente apetisante, tentații fiind peste tot: pe internet, la televizor, panouri publicitare, persoane din jurul nostru care mănâncă. Pofta este un criteriu de diagnostic pentru consumul de substanțe în DSM-5, unde este definită ca o dorință intensă de a consuma. În mod similar, pofta de mâncare este definită ca o dorință intensă de a mânca. La persoanele diagnosticate cu această afecțiune s-au identificat niveluri crescute ale poftei și intensității reacției la stimuli alimentari, ambele asociate cu un consum mai mare de alimente și o greutate crescută. Așadar, atunci când o persoană spune că e pofticioasă, nu trebuie privit acest argument ca o scuză, ci ca un factor predispozant real pentru un consum alimentar crescut.

Tulburarea de mâncat compulsiv e asociată cu o greutate mai mare a persoanelor diagnosticate (două treimi dintre acestea sunt supraponderale) decât a restului populației și cu un risc crescut de obezitate. Majoritatea problemelor de sănătate asociate cu această tulburare sunt determinate de greutatea crescută:

– apnee în somn;

– boli cardio-vasculare;

artrită;

– diabet;

– colecistită.

Așadar, tratarea acestei tulburări e esențială și prioritară atât pentru sănătatea psihică, precum și cea fizică, în timp efectele produse de mâncatul compulsiv fiind din ce în ce mai greu de reparat.

Tratament

În primul rând, medicul vă va recomanda o evaluare psihologică pentru a stabili diagnosticul, și poate de asemenea să efectueze un control medical și să vă recomande o serie de analize de sânge, pentru a verifica starea generală de sănătate și consecințele mâncatului compulsiv (e posibil să aveți un colesterol mărit, trigliceride, insulină mari și hipertensiune vasculară).

Obiectivul tratamentului e acela de a reduce episoadele de mâncat compulsiv și de a construi o relație mai sănătoasă cu mâncarea. Poate părea contra-intuitiv, dar slăbitul nu ar trebui să fie un obiectiv în procesul de recuperare. Dietele și presiunea cântarului pot fi factori declanșatori pentru mâncatul compulsiv, ducând la un cerc vicios, în care încerci să te abții complet de la anumite alimente, eșuezi, așa că mănânci mai mult. După vindecarea tulburării, îți poți propune să slăbești, dar sub îndrumarea unui profesionist, pentru a preveni o recădere.

Psihoterapie
Psihoterapia este prima linie de tratament în tulburarea de binge eating și are scopul de a adresa problema emoțională care duce la acest comportament, conștientizarea emoțiilor și trăirilor care determină acest mecanism de coping, acceptarea lor și găsirea de comportamente sănătoase cu care pot fi înlocuite. Există trei tipuri de psihoterapie care sunt eficiente în tratamentul tulburării binge eating:

– Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) – există mai multe studii care au dovedit eficacitatea acestei forme de terapie în tratarea pacienților cu tulburare de mâncat compulsiv, majoritatea obținând fie abstinența de la mâncatul compulsiv, fie reducerea frecvenței episoadelor, precum și a preocupării de aspecte legate de greutate și aspect fizic. CBT își propune să rupă ciclul vicios „dietă-mâncat compulsiv” promovând un program alimentar structurat și sănătos (mese regulate, gustări) și îmbunătățirea imaginii de sine.

– Terapia dialectic-comportamentală (DBT) – deși această formă de psihoterapie a fost creată pentru tratarea tulburării de personalitate borderline, s-a dovedit eficientă în tratamentul a numeroase alte afecțiuni, inclusiv tulburările alimentare. Atât prin ședințele individuale, cât și prin grupurile de abilități, persoanele cu tulburare binge eating sunt ajutate să dobândească mecanisme de reglare emoțională sănătoasă, teoria fiind că mâncatul compulsiv este un răspuns la emoții copleșitoare.

– Terapia interpersonală (IPT) este utilizată în tratamentul tulburării de mâncat compulsiv datorită studiilor care indică o corelație puternică între tulburări alimentare și abilitățile interpersonale. Această teorie sugerează că problemele sociale duc la crearea unui mediu în care se dezvoltă și menține mâncatul compulsiv ca mecanism de supraviețuire. Persoanele cu această tulburare au adesea emoții reprimate, mâncând pentru a nu le exprima. Așa că acest tip de psihoterapie ajută la conștinetizarea și exprimarea emoțiilor dureroase, pentru ca acestea să poată fi gestionate fără ajutorul mâncării.

Medicație
Deși psihoterapia e standardul de aur în tratamentul acestei afecțiuni, uneori medicii prescriu și medicamente în paralel, când consideră necesar.

– Lisdexamfetamina dismetilată (Vyvanse), un medicament pentru ADHD (tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție) a fost primul aprobat în SUA pentru tratamentul tulburării severe sau moderate de binge eating. Nu se cunosc exact mecanismele prin care acesta funcționează în tratarea acestei afecțiuni, însă cel mai probabil reduce comportamentul impulsiv care detrmină mâncatul compulsiv. Studiile arată că persoanele care l-au luat au avut mai puține episoade de mâncat compulsiv decât cele care au beneficiat doar de psihoterapie.

– Topiramat, un anticonvulsivant (medicament folosit în tratarea crizelor epileptice) reduce numărul de episoade de mâncat compulsiv. Din păcate, are și efecte secundare precum amețeală, iritabilitate, somnolență și probleme de concentrare, așa că acestea ar trebui luate în considerare înainte de a recurge la el.

– Antidepresivele se pare că reduc și ele frecvența mâncatului compulsiv, probabil prin acțiunea hormonală, care îmbunătățește starea generală, ceea ce ar putea scădea predispoziția spre mâncat necontrolat.

Schimbări în stilul de viață și practici pentru acasă

Mănâncă micul-dejun. Multe persoane cu tulbuare binge eating sar peste această masă, iar foamea de peste zi îi predispune la consumul mai multor calorii.

Controlează-ți mediul. Unele alimente aflate la îndemână pot declanșa pofte incontrolabile, ducând la episoade de mâncat compulsiv. Așa că nu cumpăra alimente hipercalorice și nesănătoase care te pot tenta, și dacă locuiești cu altcineva, roagă-i să facă la fel.

Practică mâncatul conștient. Mâncatul conștient este o practică derivată din Zen și alte forme de Buddhism, care constă în atenție și prezență în timp ce mâncăm. Mâncăm mai mult atunci când o facem rapid, în fața televizorului sau când suntem distrași de alți stimuli. Alternativa sănătoasă e să ne concentrăm pur și simplu pe ceea ce mestecăm, gustul, mirosul, aspectul mâncării din farfurie, și o să descoperim că ne simțim satisfăcuți și plini după o cantitate mai mică de mâncare, și o să învățăm să apreciem și porții mai mici. De asemenea, putem fi atenți la emoțiile pe care le simțim, pentru a învăța să identificăm ce declanșează pofte incontrolabile, identificarea și conștientizarea lor fiind primul pas în modificarea obiceiurilor nocive.