PROBLEMELE PSIHICE ALE ADOLESCENTILOR

 

 

Viața adultă este cu siguranță dificilă și plină de stres și cel mai probabil fiecare dintre noi dorește să redevină adolescent atunci când se uită în urma sa, însă adolescența nu este nici pe departe atât de banală precum pare prin ochii adulților. Ea este o perioadă din ce în ce mai dificilă și aduce cu sine un pachet vast de tulburări psihice cu care copilul tău riscă să se confrunte, de cele mai multe ori în liniște, fără ca tu să poți realiza ce se întâmplă până să ajungă într-un moment critic. Află care sunt riscurile adolescenței și cât de important este să avem contact sănătos cu copiii noștri!

 

Depresie

Aproximativ 8% dintre copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au avut un episod depresiv major în ultimul an, potrivit statisticilor mondiale, ca urmare a consumului de droguri și problemelor de sănătate. Fetele sunt mai predispuse la depresie decât băieții.

Există patru tipuri principale de depresie și aproximativ jumătate dintre adolescenții care îndeplinesc criteriile pentru a o experimenta raportează faptul că simptomele lor au un impact grav asupra vieții lor sociale și/sau academice:
• Apatie.
• Acuză dureri precum durerile de cap, de spate, de stomac sau oboseală cronică.
• Dificultăți în a se putea concentra.
• Dificultăți în luarea deciziilor.
• Sentimente de vinovăție exagerate.
• Comportament iresponsabil – uită ce promite, întârzie la școală etc.
• Pierderea apetitului sau mâncatul în exces – fluctuații ale greutății.

Depresia este de obicei destul de tratabilă, însă cu siguranță este vital momentul în care adolescentul se prezintă la evaluare. Principala formă este psihoterapia. Uneori este utilă o combinație de terapie și medicație, care poate oferi cea mai bună ușurare a simptomelor. Lăsată netratată cu toate acestea, depresia se poate înrăutăți.

• Între 16-18 ani riscul tentativelor de suicid este cel mai ridicat ( Lewinsohn, Rohde and Seeley, 1996);
• La fiecare tentativă reușită există între 100-200 de tentative de suicid (American Association on Suicidology, 2003);
• Între 31% și 50% dintre adolescenții care au o tentativă de suicid, au și o a doua tentativă. 27% femei și 21% bărbați încearcă o nouă tentativă în mai puțin de 3 luni după prima încercare. Necesită o intervenție rapidă după prima încercare;
• Adolescenții care prezintă un risc suicidar mare au multiple probleme și se încadrează cel puțin într-o tulburare psihică. Cu cât un adolescent are mai multe probleme de comportament (violență, consum de alcool, țigări, droguri, comportament sexual periculos, etc.) cu atât crește riscul pentru tentativele de suicid (Myler și Tyler 2005);
• Adolescenții se autovătămează fără intenția conștientă de a se sinucide în proporție de 15% – 18%. Rezultă din studiile făcute de Muehlenkamp și Gutierrez, 2004. La fel și la studenți, procentul fiind între 12% – 35%;
• Tinerii care se taie, în special cei care o fac în mod repetat, au un risc foarte ridicat de suicid (Cooper 2005);
• În 2010 rata de sinucideri în România era de 11,2% de mii de locuitori, fiind sub media înregistrată în țările europene (12,3) (conform INML raport anual 2015);
• Există o relație strânsă între amploarea bolilor psihice și creșterea sinuciderilor – 1 din 4 persoane are o boală psihică, iar în România 2 din 10 oameni au o boală psihică; depresia e mai frecventă decât diabetul (conform Organizației Modiale a Sănătății);
• Rata sinuciderilor la bărbați este de 3 ori mai mare decât la femei, în schimb tentativele de sinucidere la femei sunt de circa 3 ori mai multe decât în cazul bărbaților, ne informează OMS.

 

Anxietate

Aproximativ 8% din adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani suferă de o tulburare de anxietate, atestă statisticile de specialitate. Deși anxietatea este foarte tratabilă, doar 18% din acei adolescenți primesc tratament. Anxietatea poate afecta grav viața unui adolescent. Adesea interferează cu abilitatea unui adolescent de a socializa și de asemenea, poate interfera cu educația acestuia. Cazurile severe de anxietate pot împiedica adolescenții să recurgă la metode extreme și în cele din urmă primează dorința de a-și părăsi casa familială.

Anxietatea vine în mai multe forme.

Anxietatea generalizată de exemplu, poate provoca un adolescent să se simtă anxios în toate domeniile vieții, dar tulburarea de anxietate socială poate face să fie extrem de dificil pentru un adolescent să vorbească în clasă sau să participe la evenimente sociale. Terapia bazată pe vorbirea liberă este de obicei forma preferată de tratament pentru anxietate. Adolescenții pot beneficia de abilitățile de învățare pentru a-și gestiona simptomele și pentru a le face față temerilor. Cu toate acestea, în funcție de severitatea anxietății se va recomanda cel mai bun tip de terapie pentru adolescent, cel mai adesea specialiștii recurgând la CBT (terapia cognitiv-comportamentală), care lucrează strict pe sursa axietății și caută să o elimine.

 

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC/ OCD)

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) începe de obicei în adolescență sau la vârsta adultă și este observată la aproximativ 1 din 200 de copii și adolescenți. Ea se caracterizează prin obsesii intense și / sau constrângeri recurente care cauzează disconfort sever și interferează cu funcționarea optimă zilnică. Obsesiile sunt gânduri recurente și persistente, impulsuri sau imagini care sunt nedorite și provoacă anxietate sau stres marcat. Frecvent, ele sunt nerealiste sau iraționale. Nu sunt pur și simplu îngrijorări exagerate cu privire la problemele sau preocupările din viața reală. Compulsiile sunt comportamente repetitive sau ritualuri (cum ar fi spălarea mâinilor, păstrarea lucrurilor în ordine, verificarea excesivă a anumitor obiecte sau acțiuni – de ex. încuiatul ușii) sau acte mintale (cum ar fi numărarea, repetarea cuvintelor în tăcere, evitarea). În TOC, obsesiile sau compulsiile provoacă anxietate sau suferințe semnificative sau interferează cu rutina, funcționarea academică, activitățile sociale sau relațiile normale ale copilului.
Gândurile obsesive pot varia în funcție de vârsta copilului și se pot schimba în timp. Un copil mai tânăr care suferă de TOC ar putea avea gânduri persistente legate de evenimente negative pe care le-ar putea suferi el sau chiar un membru al familiei, de exemplu, un intrus intră pe ușă sau pe fereastră și le face rău. Copilul poate verifica în mod obsesiv toate ușile și ferestrele din casă după ce părinții lui dorm, din încercarea de a scăpa de anxietate.
Un copil mai în vârstă sau un adolescent cu TOC ar putea să se teamă că se va îmbolnăvi de germeni, SIDA sau alimente contaminate. Pentru a face față sentimentelor sale, un copil poate dezvolta „ritualuri” (un comportament sau o activitate care se repetă). Uneori obsesia și constrângerea sunt legate; „Mă tem că acest lucru rău se va întâmpla dacă voi opri verificarea sau spălarea mâinilor, așa că nu pot să mă opresc chiar dacă nu are sens”.

Cercetările arată că TOC este o tulburare a creierului și tinde să se transmită în familie, deși acest lucru nu înseamnă dacă un părinte are tulburarea, copilul o va dezvolta 100%. Studiile recente au arătat de asemenea faptul că TOC poate să se dezvolte sau să se înrăutățească după o infecție bacteriană streptococică. Un copil poate dezvolta de asemenea TOC fără istoric familial anterior.

 

Tulburarea de hiperactivitate

Aproximativ 11% dintre copiii cu vârste cuprinse în intre 4 și 17 ani au fost diagnosticați în ultima perioadă cu ADHD. Simptomele ADHD pot deveni evidente încă de la vârsta de 4 ani, dar uneori aceste simptome nu devin problematice până la vârsta de adolescență. Copiii nu pot experimenta probleme academice decât atunci când sarcinile devin din ce în ce mai dificile – mai exact și cel mai adesea în anii de liceu.

Există două subtipuri de ADHD – tip hiperactiv sau de tip inatetent.

De asemenea este posibil să existe o combinație de ambele tipuri. Adolescenții cu tip hiperactiv au dificultăți în a sta nemișcați în picioare, nu pot înceta să vorbească și se străduiesc să finalizeze un proiect. Adolescenții cu tipul lipsit de atenție nu se concentrează și devin ușor distrași. ADHD este adesea tratat atât cu terapie cât și cu medicație. Educarea părinților poate fi de asemenea o parte vitală a tratamentului copilului/adolescentului, pentru a ajuta familia să gestioneze simptomele într-un mod corespunzător și sănătos.

 

Tulburări de alimentație

Tulburările de alimentație includ anorexia, bulimia și tulburarea de alimentație generală. In randul adolescenților cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, aproximativ 2,7 % suferă de o tulburare de alimentație, în conformitate cu Institutul Național de Sănatate Mintală. Deși tulburările de alimentație pot apărea atât la bărbați cât și la femei, prevalența este mai mare în rândul femeilor.

În timp ce anorexia este caracterizată de restricții extreme la alimente și pierdere în greutate, bulimia implică consumul de alcool și purjarea, fie prin vărsături sau prin utilizarea de laxative. Tulburarea elimentație generală presupune consumul unor cantități masive de alimente la un moment dat fără purjare.

Tulburarile de alimentație pot avea un impact serios asupra sănătății fizice a adolescentului. Tratamentul necesită adesea atât monitorizarea sănătății fizice, cât și terapia intensivă.

Alături de aceste tulburări, adolescentul va manifesta cel mai probabil și comportamente de tip patologic, ca urmare a incapacității de a face față situației teribile cu care se confruntă.

În ce anume constă comportamentul de tip patologic și când trebuie să ne alarmăm?

• tendința de a se răni prin tăiere, ardere, trăgându-și părul etc.
• vandalizează propria locuință sau pe a altora; lezează în mod intenționat alte persoane.
• a dezvoltat o tulburare de alimentație (bulimie sau anorexie), sau nu este în măsură să reducă consumul de alimente și a câștigat multe kg în plus.
• abuzează de alcool sau droguri.
• se angajează în comportamente extrem de riscante și /sau ilegale cum ar fi jocurile de noroc, furtul, înșelăciunea sau promiscuitatea sexuală.
• minciuna compulsivă.

 

Abuzul de substanțe

Aproape 70% dintre elevii de liceu au încercat alcool, jumătate au consumat un drog ilegal, aproape 40% au fumat o țigară și mai mult de 20% au folosit un medicament pe bază de prescripție medicală în scopuri nonmedicale. Există multe motive pentru care adolescenții folosesc aceste substanțe, inclusiv dorința de încerca experiențe noi, o încercare de a face față problemelor sau de a se descurca mai bine în școală. Adolescenții sunt „programați din punct de vedere biologic” pentru căutarea experiențelor noi și asumarea riscurilor, precum și pentru a-și descoperi identitatea. Încercarea de droguri poate îndeplini toate aceste unități normale de dezvoltare, dar într-o manieră nesănătoasă, care poate avea consecințe foarte grave pe termen lung.

Majoritatea adolescenților nu escaladează de la o simplă încercare a drogurilor la dezvoltarea unei dependențe sau a altor tulburări de utilizare a substanței, dar chiar și așa, aceste încercări reprezintă totuși o problemă. Consumul de droguri poate face parte dintr-un model de comportamente de risc, incluzând sexul neprotejat, conducerea în stare de intoxicație sau alte activități periculoase, nesupravegheate. Și în cazurile în care un adolescent dezvoltă un model de utilizare repetată, poate prezenta riscuri grave pentru sănătate, incluzând:

• eșec școlar
• probleme cu familia și alte relații
• pierderea interesului pentru activități normale sănătoase
• memorie insuficientă
• risc crescut de a contracta o boală infecțioasă (cum ar fi HIV sau hepatita C) prin comportamentul sexual riscant sau împărtășirea echipamentului de injectare contaminat
• probleme de sănătate mintală – inclusiv tulburări de utilizare a substanțelor cu severitate variabilă
• riscul decesului din supradozaj

Modul în care consumul de droguri poate progresa spre dependență:

Diferitele droguri afectează creierul în mod diferit, dar un factor comun îl reprezintă faptul că ele ridică nivelul de dopamină chimică în circuitele cerebrale care controlează sistemul de răsplată și plăcere.

Creierul este conectat pentru a încuraja activitățile de întreținere a vieții și sănătoase prin eliberarea dopaminei. Recompensele de zi cu zi în timpul adolescenței – cum ar fi întâlnirile cu prietenii, muzic, sportul și toate celelalte experiențe extrem de motivative pentru adolescenți – cauzează eliberarea acestui produs chimic în cantități moderate. Acest lucru consolidează comportamentele care contribuie la învățare, sănătate, bunăstare și întărirea legăturilor sociale. Din nefericire și drogurile activează același produs chimis, motiv pentru care se poate instaua adicția/ dependența.

 

Schizofrenia la adolescenți

Schizofrenia este la fel de frecventă la bărbați și femei, afectând aproximativ un procent din populație, deși vârsta de debut este apare aproximativ 10 ani mai târziu la femei decât la bărbați. Unele cercetări sugerează că femeile tind să aibă mai multe iluzii paranoide și halucinații, în vreme ce bărbații suferă mai degrabă simptome negative și dezorganizate.

Schizofrenia este legată de anomalii structurale și funcționale din creier. Regiunile creierului care controlează și coordonează gândirea, percepțiile și comportamentele nu funcționează corect, ceea ce face dificil pentru oameni să filtreze și să proceseze informații. Există o varietate de căi neurochimice diferite, inclusiv căile cerebrale care utilizează substanțele chimice dopamină și serotonină. Sistemul limbic (o zonă a creierului implicată în emoție), talamusul (care coordonează mesajele expediate), cortexul (partea creierului responsabilă de rezolvarea problemelor și gândirea complexă) și alte câteva regiuni ale creierului pot fi afectate.

Schizofrenia are adesea o componentă genetică, deși nu în toate cazurile. Traumele de naștere și afectarea creierului fetal în uter cresc riscul de schizofrenie.

Există o varietate de opțiuni de tratament pentru schizofrenie. Determinarea modului de acțiune adecvat fiecărui individ ar trebui făcută cu îndrumarea unui profesionist în domeniul sănătății mintale. Diagnosticul precoce asociat cu un tratament adecvat este esențial pentru reducerea impactului schizofreniei asupra individului.

Medicație: Medicamentele ajută creierul să corecteze funcționarea circuitelor sale de control cognitiv și emoțional. Cele mai frecvente medicamente prescrise pentru schizofrenie sunt medicamentele antipsihotice, însă este nevoie în primul rând de consult medical.

Tratamente psihologice:

Psihoterapia sau „terapia de vorbire” funcționează ajutând creierul să controleze mai bine gândurile și emoțiile. Există mai multe tipuri diferite de tratamente psihologice care ar putea fi de ajutor, inclusiv:
• Terapia cognitivă a comportamentului (CBT): CBT poate ajuta la reducerea severității simptomelor persoanei. În CBT, adolescentul afectat va învăța să identifice problemele și simptomele și să dezvolte strategii de coping cognitive și comportamentale care pot ajuta.
• Serviciile bazate pe familie: intervențiile familiale educă familia adolescentului despre schizofrenie și cum să facă față și să ofere intervenții de criză și sprijin emoțional.
• Abilități de formare: Abilitățile de formare ajută adolescenții cu schizofrenie să lucreze la abilitățile lor sociale, abilitatea de a trăi în mod independent, și orice alte abilități necesare pentru a trăi în comunitate.

 

Autismul la adolescenți

Adolescenții cu tulburări din spectrul autismului pot fi considerați:

  • „înalt funcționali” (deseori diagnosticați cu sindromul Asperger sau cu autism cu funcționare înaltă)
  • pot intra pe partea inferioara a spectrului funcțional (deseori diagnosticați cu tulburări de autism).

Tulburările mai puțin frecvente de autism includ sindromul Rett și tulburarea dezintegrativă din copilărie.
Tulburarea de dezvoltare, care nu este specificată în alt mod, este diagnosticul dat copiilor care nu îndeplinesc criteriile specifice pentru alte tulburări de spectru autism.

 

Asperger vs. Autism

Sindromul Asperger este o formă mai eficientă de autism. Adolescenții cu Asperger pot prezenta caracteristici diferite față de adolescenții cu alte tulburări din spectrul autist:

• sunt de obicei inteligenti peste medie, cu întârzieri mai puțin severe în dezvoltarea cognitivă și abilitățile lingvistice.
• au o capacitate mai mare de imaginație și gândire simbolică.

Cauzele tulburărilor de spectru autism:

• Cauza genetică
• Anumite tipuri de infecții
• Probleme la naștere
• Anomaliile structurii creierului

 

Simptomele autismului la adolescenți:

• Dificultatea interpretării indicațiilor sociale, cum ar fi limbajul corpului, expresiile faciale și tonul vocii
• Dificultatea de empatie și înțelegere a perspectivelor altor persoane
• Comportamente sau interese repetitive (de exemplu lovirea capului)
• Răspunsuri neobișnuite la experiențele senzoriale (inclusiv lumini, sunete și texturi)
• Dificultățile care reglează emoțiile (care pot duce la plâns, la auto-vătămare, la izbucnirile verbale și la comportamentele perturbatoare și agresive din punct de vedere fizic)
• Incapacitatea de a-și face prieteni sau de a se angaja în conversații normale
• Deficit în comunicarea verbală și limbajul de înțelegere
• Preocupări intense și persistente cu anumite subiecte (cum ar fi trenurile sau numerele)
• Nevoie riguroasă pentru structură și rutină

Tratament:

• Servicii de învățământ special conform Legii privind educația persoanelor cu dizabilități, inclusiv un program individualizat de educație
• Medicație
• Psihoterapie
• Ergoterapie
• Fizioterapie
• Logopedie
• Activitate fizică și exerciții menite să îmbunătățească abilitățile motorii și coordonarea
• Terapie experimentală
• Terapie recreațională
• Intervenții dietetice

 

Personalitatea Borderline la adolescenți (BPD)

Deși simptomatologia experimentată de persoanele diagnosticate cu Borderline nu diferă de la adolescenți, la adulți, unii experți au sugerat că există diferențe în ceea ce privește simptomele adolescentului. Simptomele, cum ar fi instabilitatea în relațiile interpersonale, comportamentul impulsiv și sentimentul instabilității de sine ar putea să arate diferit la adolescenți.

La adulți, aproximativ 35% dintre persoanele cu BPD nu mai vor îndeplini criteriile pentru tulburare în doi ani. La adolescenți, ratele de remitere sunt chiar mai mari; studiile estimează că între 66 și 85% dintre adolescenții cu BPD nu mai îndeplinesc criteriile de diagnostic timp de doi ani.
Există dovezi care sugerează faptul că BDP este mai frecventă în rândul adolescenților mai mari decât al adulților. Acest lucru poate fi legat de faptul că unii adolescenți afișează BPD ca reacție la evenimentele stresante, dar mulți dintre ei sunt mai susceptibili să se recupereze. De exemplu, studiile efectuate la pacienții din spitalele de psihiatrie au arătat că aproximativ 20% dintre pacienții adulți îndeplinesc criteriile de diagnostic pentru BPD și 43- 53% dintre pacienții adolescenți. În populația generală, ratele de BDP la adolescenți sunt mult mai mici decât cele din populațiile spitalizate. Studiile au estimat rata generală a comunității de BPD la adolescenți de la 3 la 14%. Aceasta este încă oarecum mai mare decât ratele estimate ale comunității generale de BPD la adulți (estimată la aproximativ 1,4%).

Tratamentul BDP:

Din păcate există mult prea puține cercetări privind eficacitatea diferitelor tratamente pentru adolescenți cu BPD. Cu toate acestea, se fac pași în înțelegerea modului în care pot fi tratați în mod eficient adolescenții cu BPD. Mai multe tipuri de psihoterapie, inclusiv terapia comportamentului dialectic, pot fi eficiente în cazul adolescenților cu personalitate Borderline. În plus, deși nu există medicamente aprobate de FDA pentru BPD, există medicamente care s-au dovedit a reduce unele dintre simptome și care pot fi recomandate, dacă se consideră, de către medicul specialist.

 

Dacă observi comportamente precum cele descrise mai sus, este important să iei măsuri. Începe prin a strânge cât mai multe informații despre copilul tău de la surse veridice (prieteni, profesori, alți părinți apropiați etc.). În cele din urmă, dacă simți că nu reușești să îți controlezi copilul, astfel încât să îl poți ghida pe un drum corect, caută un terapeut specializat în lucrul cu adolescenții. Atenție! Este important ca terapeutul să fie specializat în terapia cu adolescenți, pentru a putea crea o alianță cu copilul tău, astfel încât să îi asigure încredere și să îl poată sprinjini corespunzător.

În unele cazuri, comportamentul patologic al unui adolescent este cauzat de schimbări biologice, motiv pentru care este foarte bine să fie consultat de către un terapeut specializat, care să îl poată recomanda mai departe către un consult psihiatric în cazul în care este nevoie.

CLINICA HOPE a reusit cu dedicare si perseverenta sa implementeze primul program de terapie dedicat special problemelor emotionale ale adolescentilor. Afla totul despre programul nostru INSPIR-A