• Copilăria e o perioadă vulnerabilă în care cei mici sunt dependenți de îngrijitori și expuși factorilor de mediu. De multe ori, expunerea lor la evenimente traumatice e neglijată și netratată, iar asta are consecințe asupra dezvoltării lor pe termen lung.Studiul traumei la copii este încă la început, însă în ultimele două decenii, informațiile cu privire la acest subiect s-au sporit.

    Ce este trauma?

    Un eveniment traumatic este definit ca o amenințare la integritatea fizică sau care cauzează sentimente de spaimă, teroare sau neajutorare la momentul în care se produce.

    Ce poate constitui o traumă pentru copil?

    Există o varietate largă de evenimente ce pot avea efect traumatizant asupra copiilor. Este foarte important să cunoaștem care sunt acestea și să fim conștienți de pericolul pe care în reprezintă, pentru a ne putea proteja copiii sau, în caz că se întâmplă, să luăm măsuri terapeutice rapide. Acestea sunt:

  • Abuzul sexual – Unele statistici arată că zilnic șase copii sunt abuzați sexual în România, unul din șase băieți și un sfert din fete sunt victime ale abuzului sexual până la vârsta de 18 ani. Fie că e vorba de viol, hărțuire sau expunerea indecentă a unui adult, abuzul sexual în copilărie este corelat cu incidență crescută a depresiei, tulburărilor alimentare, somatice, anxietate, probleme sexuale și de relaționare. De cele mai multe ori, copiii nu vorbesc cu părinții despre abuz din cauza fricii și rușinii.
  • Violența domestică – în anul 2017 au fost raportate Poliției 20.531 de incidente de loviri și alte violențe între membrii familiei, însă fenomenul are o amploare mult mai mare, cele mai multe cazuri nefiind niciodată raportate. Indiferent dacă copiii sunt victime sau martori ai violenței, acesta este un eveniment profund traumatizant.
  • Moartea unei persoane apropiate – copiii percep moartea diferit de adulți, mai ales dacă e vorba de un părinte, frate sau soră. Și doliul unui copil este diferit de cel al adultului, aceștia având nevoie de mult sprijin, chiar dacă aparent nu sunt afectați de eveniment.
  • Dezastrele naturale – Cele mai frecvente dezastre naturale în România sunt inundațiile, cutremurele sau alunecările de teren. De obicei, intervenția de salvare în aceste situații vizează adăpostirea victimelor și reconstruirea caselor acestora, însă este neglijată consilierea psihologică a victimelor.
  • Neglijarea – definită ca eșecul în a împlini nevoile elementare ale copilului, de supervizare, hrană, sănătate, cămin, cât și nevoile emoționale, sociale, educaționale și de siguranță. Studiile arată că neglijarea copiilor de către îngrijitori produce schimbări permanente la nivelul creierului în dezvoltare.Care sunt consecințele?

    Trauma în copilărie poate determina dezvoltarea stresului post-traumatic, care în ultima ediție a Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale, apare cu criterii speciale pentru preșcolari (copii mai mici de șase ani). În plus, trauma timpurie este cu atât mai gravă pentru că afectează dezvoltarea cognitivă, emoțională, socială, putând duce la tulburări psihice și de învățare.

    Exploararea imagistică arată că există diferențe clare în nouă regiuni cerebrale la victimele traumei în copilărie față de cei care nu au avut o astfel de experiență. Cele mai evidente schimbări sunt la nivelul regiunilor care ajută la reglarea emoțiilor și impulsurilor, sugerând că aceste persoane sunt predispuse adicției și deciziilor iraționale, rezultate sprijinite de alte studii care arată o corelație între dependență și trauma în copilărie.

    Alte urmări sunt:

  • micșorarea hipocampusului – structură vitală pentru procesele de învățare și memorare;
  • micșorarea corpului calos – structura care conectează cele două emisfere ale creierului, are rol în emoții și impulsuri;
  • micșorarea cerebelului – ceea ce poate afecta mișcările motorii și coordonare;
  • scăderea în volum a cortexului prefrontal, care afectează comportamentul, reglarea emoțională și percepția;
  • activitate excesivă în amigdală, care e responsabilă de procesarea emoțiilor și determinarea reacțiilor la situații stresante sau periculoase;
  • un nivel de cortizol (hormonul stresului) prea crescut sau prea scăzut.Tratamentul traumei din copilărie la copii și adolescenți

    Primul pas în ajutarea unui copil expus la un eveniment traumatic este de a-i asigura un mediu sigur, ferit de elementele traumatizante, după care este nevoie de ajutor specializat.

    Opțiunile terapeutice sunt:

  • Terapie cognitiv-comportamentală (TCC) focusată pe traumăA fost dezvoltată special pentru copii și adolescenți și este cea mai eficientă metodă de tratare a traumelor acestora, conform studiilor științifice. Presupune sesiuni cu copiii, dar și cu părinții, care sunt considerați principalii agenți terapeutici în procesul de vindecare.

    Aceasta include trei faze, fiecare cu mai multe componente:

    Faza 1 – Stabilizare

    Psihoeducație – copiii și părinții învață care sunt răspunsurile normale la traumă, acestea incluzând flashback-uri cu evenimentul, tulburări de somn, dificultate la concentrare, iritabilitate. Înțelegerea că aceste reacții sunt firești este în sine terapeutică pentru victimă, iar pe părinți îi poate ajuta să aibă reacții și atitudini adecvate. De exemplu, dacă un copil a fost victima violenței, părinții nu trebuie să țipe la acesta.

    Relaxare – atât copilul cât și părinții sunt învățați tehnici de relaxare pentru a contracara efectul stresor al traumei. Ele pot fi practicate oricând, dar mai ales când apar situații în care copilul își reamintește trauma. Acestea includ:

    – concentrare asupra respirației
    – yoga
    – cântece
    – dans
    – rugăciune
    – făcutul de balonașe
    – cititul poveștilor
    – exerciții fizice
    – mindfulness
    – alte activități distractive/relaxante

    Tehnici de reglare afectivă – acestea ajută copilul să identifice și regleze stările afective negative ce apar în urma traumei. Câteva dintre acestea sunt:

    – rezolvarea de probleme
    – managementul furiei
    – obținerea de sprijin de la cei din jur

    Tehnici de procesare cognitivă – ajută la combaterea stresului și obținerea vindecării, prin dobândirea abilității de a distinge gândurile, sentimentele și comportamentele, precum și înlocuirea gândurilor neconstructive cu unele constructive. Copilul își pune întrebărille „Este adevărat?” și „Mă ajută/ Mă face să mă simt mai bine?”, iar dacă răspunsul e nu la ambele, atunci gândul va trebui înlocuit cu unul pozitiv.

    Faza 2 – Narațiunea traumei

    Nararea și procesarea traumei – narațiunea traumei reprezintă povestea copilului despre experiența traumatică. La început, poate fi dificil pentru acesta să vorbească, întrucât emoțiile generate de eveniment pot reapărea, dar pe măsură ce procesul avansează, devine mai ușor. E foarte important să existe o narațiune comprehensivă a traumei, cu opțiunea de a adăuga un paragraf la sfârșit despre cum se simte acum, ce au învățat și dacă s-au dezvoltat după experiență.

    Faza 3 – Integrare / Consolidare

    Stăpânirea factorilor care amintesc de traumă în viața de zi cu zifactorii care trezesc amintiri legate de traumă sunt stimuli pe care copilul îi poate experimenta în viața de zi cu zi, și care pot declanșa amintiri intense, debilitante, dureroase. Această etapă presupune ajutarea victimei să nu mai evite acești factori, începând cu cei de care le e cel mai puțin frică, ajungând până la cei mai înfricoșători.

    Sesiuni comune copii-părinți – sunt oportunități să ajute familiile să se reconecteze și să planifice procesul de vindecare și evoluție.

    Promovarea siguranței – e esențial ca tehnicile învățate și informațiile dobândite să fie aplicate în mod constant în viața de zi cu zi. În această etapă familia elaborează împreună un plan pentru a asigura acest lucru și pentru a se pregăti pentru situațiile ce pot apărea.

  • Terapie dialectic-comportamentalăUna dintre formele de terapie cu eficacitate demonstrată științific, poate ajuta adolescenții și copiii să gestioneze emoțiile stârnite de traumă, să le accepte și să le înțeleagă, fără a recurge la comportamente nocive pentru a scăpa de durere. Terapia dialectic-comportamentală include sesiuni individuale de terapie, dar și un curs de skill-uri, care constă în patru module: mindfulness, intervenția în criză, eficacitatea interpersonală și reglarea emoțională.
  • Desensibilizare și reprogramare prin mișcări oculare (EMDR)Este o tehnică psihoterapeutică în care copilul/adolescentul este ghidat de către terapeut să rememoreze o amintire sau emoție dureroasă, în timp ce își mișcă ochii rapid (urmărind degetele terapeutului). Această mișcare a ochilor, care se întâmplă în mod natural în timp ce visăm (somn REM), pare că accelerează procesul de vindecare a clientului. Această metodă este deosebit de utilă în cazul victimelor care nu pot verbaliza experiența traumatizantă.
  • Terapie prin artă Este definită ca utilizarea formelor de artă creativă (muzică, mișcare, pictat, teatru) ca o formă de terapie. Calitatea senzorială a artei este esențială în ajutarea copiilor să comunice amintirile traumatizante într-o manieră non-verbală, să se vindece și să evolueze.
  • Terapia prin joc Este o metodă de tratament ca răspuns la nevoile de sănătate mintală ale copiilor și este larg recunoscută de experți ca o intervenție eficientă și adecvată în abordarea dezvoltării creierului copiilor. Este, în general, folosita cu copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 11 ani și oferă o modalitate prin care aceștia își pot exprima experiențele și sentimentele printr-un proces natural, auto-ghidat și auto-vindecator, folosind numeroase miniaturi cu care sa refaca scena traumatizanta si apoi sa o inteleaga, modifice si interiorizeze. Cum experiențele și cunoștințele copiilor sunt adesea comunicate prin joc, devine un vehicul important pentru ei de a cunoaște și de a accepta ei înșiși și alții.

Medicație

Nu este utilizată ca tratament unic al traumelor copilăriei, însă poate ajuta la gestionarea anxietății, atacurilor de panică, depresiei ce pot surveni ca urmare a traumei. Sunt utilizate antidepresive și anxiolitice.
Efectele traumei în copilărie sunt extrem de grave, dar din fericire, cele mai multe situații traumatizante pot fi prevenite, iar în cazul în care AFLA MAI MULTE DESPRE TULBURAREA DE STRES POST TRAUMATICse produc, intervenția precoce poate reduce drastic consecințele negative asupra dezvoltării.