8 simptome fizice ale depresiei
Simptome fizice ale depresiei – afla care sunt acestea din articolul ce urmeaza.
Depresia este o tulburare afectiva in care exista o dispozitie trista sau pierderea interesului si a placerii pentru o perioada semnificativa de timp. Poate provoca o varietate de simptome fizice. Asadar, se considera episod depresiv atunci cand exista o dispozitie redusa fata de majoritatea situatiilor. Vorbim despre decursul a cel putin doua saptamani consecutive, cu mentiunea ca acesta afecteaza viata profesionala sau personala.
O persoana depresiva manifesta sentimente persistente de tristete, isi pierde interesul pentru activitatile care, candva, ii aduceau bucurie si are dificultati de concentrare. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii – Apasa pentru detalii, la nivel global, se estimeaza ca 264 de milioane de persoane sunt afectate de depresie.
Simptome fizice ale depresiei
Alaturi de simptomele depresiei principale, Detalii simptome depresie pot fi si simptome fizice, care ingreuneaza stabilirea diagnosticului adecvat. Mai mult, daca o persoana sufera de o boala somatica, durerea va fi resimtita mult mai intens atata vreme ce simptomele bolii interfereaza cu cele ale depresiei. Foarte rar, o persoana depresiva are toate simptomele, in general manifesta doar o parte dintre cele mai intalnite manifestari ale acestei tulburari afective.
Ce ar trebui sa te puna pe ganduri?
- Problemele cu somnul – atunci cand o persoana manifesta oboseala accentuata, fara sa existe vreun motiv anume, aceasta poate fi in legatura cu depresia. In aceasta situatie, vorbim fie de simptome fizice care se instaleaza prin somn abundent, insa neodihnitor, fie episoade de insomnie.
- Durerile in piept – cand vorbim despre dureri toracice, primul instinct este acela de a ne prezenta la sectia de cardiologie. Insa, trebuie sa luam in calcul si faptul ca durerile toracice sunt, adeseori, indicatori in declansarea unor eventuale atacuri de panica sau de anxietate Detalii anxietate
- Modificarile la nivel hormonal – tulburarile menstruale sunt foarte frecvent intalnite in cazul femeilor care sufera de depresie. Mai exact, menstrele ajung sa nu-si pastreze regularitatea. Pot exista si cazuri cand acestea sunt abundente sau cand dispar complet.
- Durerile de cap – sunt printre cele mai comune simptome fizice ale depresiei. Acestea se manifesta, in mod mai intens, dimineata si seara si apar ca rezultat al tensionarii sau contractarii muschilor de la nivelul gatului si scalpului.
- Problemele digestive – in categoria de simptome fizice ale depresiei sunt incluse si starile de greata, varsaturi, crampe, diaree sau constipație, ori sindrom de colon iritabil.
- Fluctatiile in greutate – in regimul alimentar al persoanelor depresive pot interveni o serie de modificari, fie scaderi, fie surplus de greutate. In cazul in care acestea apar in mod inexplicabil, este recomandat sa discuti cu un medic pentru a stabili daca aceste schimbari chiar au legatura cu depresia.
- Durerile musculare si/sau articulare – Durerile pot fi si ele simptome fizice ale depresiei, avand in vedere ca depresia si durerea au aceleasi cai nervoase. Persoanele care sufera de depresie se pot confrunta adesea si cu dureri musculare, de spate si de articulatii.
- Dezvoltarea afectiunilor inflamatorii – Sistemul imunitar are de suferit, astfel ca imunitatea slaba poate sa favorizeze afectiuni precum sindromul colonului iritabil, artrita sau diabetul de tip 2.
Daca experimentezi aceste simptome, este important sa apelezi la recomandarile unui medic. Depresia se trateaza!
Intrebari frecvente
1. Cum pot face diferenta intre oboseala obisnuita si simptomele fizice ale depresiei?
Oboseala ca simptom al depresiei este persistenta. Daca simti ca oboseala cu care te confrunti nu dispare si este insotita si de alte semne, ar putea fi vorba despre simptome ale depresiei.
2. Exista tratament eficient pentru simptomele fizice ale depresiei?
Da, specialistii recomanda combinarea sedintelor de psihoterapie cu tratamentul antidepresiv. Insa, este foarte important sa consulti un specialist in sanatate mintala pentru a primi un plan de tratament personalizat.
3. Cum pot ajuta pe cineva care se confrunta cu depresie?
In primul rand, este necesar sa-i arati intelegere si sprijin neconditionat. Demonstreaza-i ca il poti asculta fara sa judeci si, cel mai important, incurajeaza-l sa caute ajutor specializat. Fii alaturi de el in si aminteste-i tot timpul ca niciodata nu este singur, oricare ar fi situatia.
4. Pot depasi depresia fara ajutorul medicamentelor?
In functie de gravitatea simptomelor depresiei, aceasta poate fi gestionata si fara medicamente. Totusi, pentru unele persoane, tratamentul medicamentos poate fi o parte esentiala in procesul de tratare. De aceeea, este recomandat sa consulti un specialist in sanatate mintala. Acesta va opta pentru o evaluare completa si un plan eficient de tratament.
5. Cat de important este exercitiul fizic in gestionarea depresiei?
Activitatile sportive si recreative sunt de foarte mare ajutor in cazul persoanelor care sufera de depresie. Practicate cu regularitate, ele contribuie la mentinerea unei stari de spirit pozitive.