Cel mai probabil ai auzit de nenumarate ori la scoala ca omul este o fiinta sociala, „zoon politikon”, cum il numea Aristotel. Pentru a supravietui si pentru a avea vieti implinite, ne organizam in grupuri si in comunitati. Daca suntem nascuti sa socializam, atunci anxietatea sociala pare un paradox, o mutatie în profilul genetic si comportamental al celor afectati. Anxietata sociala izvoraste insa tocmai din dorinta noastra puternica de apartenenta, de a face parte dintr-un grup si de a fi acceptati. Teama de a fi respinsi de catre cei din jur, de a fi judecati, de a nu fi placuti stau la baza acestei tulburari. Si desi aceste trairi sunt firesti, atunci cand devin exacerbate, incontrolabile, si au un impact negativ asupra vietii noastre, putem vorbi despre anxietate socială.
Anxietatea sociala sau fobia sociala este cea mai comuna tulburare de anxietate. Este de asemenea și a 3-a cea mai comuna afectiune psihica, dupa Depresie si Adictii.
Este caracterizata de o frica disproportionata si persistenta de a nu ne face de ras in contexte sociale, precum: vorbitul in public, socializarea cu necunoscuti, urcatul pe scena in fata unui public.
Persoanele afectate evita situatiile in care ar putea spune sau face lucruri umilitoare. Astfel multe dintre acestea nu merg la intalniri, la interviuri de angajare sau la petreceri. Ajungand sa duca o existență din ce în ce mai izolată. Anxietatea socială condamnă multe persoane la solitudine. Insă acestea nu sunt nici pe departe singure în suferința lor:
13% din oameni întrunesc criteriile de diagnostic pentru această tulburare la un moment dat de-a lungul vieții.
În cazul în care te recunoști în descrierea de mai sus sau ai fost diagnosticat cu anxietate socială, probabil te întrebi ce a cauzat-o. Sau poate vrei să știi care sunt cauzele pentru a putea să previi ca tu sau cei apropiați să dezvolte această tulburare.
Nu există o singură cauză certă a anxietății sociale, însă studiile au descoperit mai mulți factori ce contribuie la apariția acestei afecțiuni, prin interacțiunea complexă dintre ei. Aceștia sunt:
1. Factori genetici
Tulburările de anxietate sunt în general o moștenire de familie, transmisă din generație în generație. Dacă ai o rudă de gradul I diagnosticată cu anxietate socială, atunci ai șanse de 2 până la 6 ori mai mari decât restul populației de a suferi de aceeași tulburare. Desigur, acest lucru se poate datora și comportamentelor învățate. (Ex: dacă părinții tăi sunt anxioși și evitanți, probabil o să-i imiți fără să-ți dai seama). Insă cercetările arată că în jur de 30% din cauzalitatea anxietății sociale își are originea în genele celor afectați.
2. Factori de mediu
E posibil ca anxietatea socială să fie un comportament învățat devreme. Mulți copii și adolescenți dezvolta această afecțiune după o experiență socială umilitoare sau negativă.
Iată cum „învață” copiii anxietatea socială:
- condiționare directă: ai uitat versurile poeziei la serbare și toată lumea din sală a început să râdă de tine? Nu ai știut să dai răspunsul corect la școală și colegii tăi te-au umilit? Aceste experiențe traumatice din copilărie pot avea un impact asupra dezvoltării acestei tulburări. Ele te-au învățat că dacă ești în centrul atenției în contexte sociale, ești vulnerabil. Nu ai voie să greșești, iar dacă o vei face, consecințele vor fi groaznice.
- învățare observațională: poate că nu ai fost tu ținta glumelor și umilințelor, dar ai fost martorul unei astfel de întâmplări. În cazul celor care au o predispoziție pentru tulburările de anxietate, observarea unei experiențe sociale traumatice poate avea același efect ca experimentarea unei astfel de situații pe propria piele.
- transfer informațional: părinții anxioși și temători, excesiv de protectivi și care încearcă să controleze tot ce face copilul lor. Acestia transferă fără să-și dea seama copiilor lor informații verbale și non-verbale despre pericolele situațiilor sociale.
3. Factori biologici (structura cerebrală)
Amigdala este responsabilă de controlul mai multor emoții, inclusiv al fricii. Amigdala este o structură în formă de migdală din creier, care face parte din sistemul limbic, sau sistemul emoțional al minții. Persoanele care au o amigdală hiperactivă pot avea emoții de frică exacerbate. Acest lucru duce la creșterea anxietății în situații sociale.
4. Comportamentul inhibat în copilărie
Dacă atunci când este expus unui mediu sau persoana noua, un copil se supără extrem de tare. Daca plânge, se retrage, caută alinarea părintelui, am putea spune că este timid sau rușinos și o să-i treacă atunci când mai crește. În realitate, acesta manifestă un comportament inhibat. Acesta este asociat cu risc crescut de a dezvolta anxietate socială mai târziu în viață. Dacă îți recunoști copilul în această descriere, e necesar să apelezi la ajutor profesionist. O intervenție timpurie poate face diferența între un adolescent/adult funcțional și sănătos, și unul anxios, cu dificultăți de relaționare și socializare.
5. Factori sociali
Studiile arată că anxietatea socială afectează mai puține persoane în culturile colectiviste, precum Japonia sau China. Acolo individul este mai puțin important decât comunitatea din care face parte. Comparativ în culturile individualiste, precum cea americană, unde individul este în centru, pe cont propriu. Aici este important ca fiecare să fie unic și special, existând multe presiune să te remarci și să ai succes.
În schimb, în culturile colectiviste, precum Japonia sau Coreea, există un sindrom cultural denumit taijin kyofusho. (tulburarea de frică interpersonală) Aceasta constă în anxietatea, frica sau convingerea că înfățișarea și comportamentul tău fac alți oameni să se simtă incomfortabil sau jigniți. Persoanele care suferă de acest sindrom sunt preocupați de efectul simptomelor lor asupra celorlalți. Se reflectă cultura în care trebuie să îi pui pe ceilalți pe primul loc, nu pe tine însăți.
Aceste două fenomene ilustrează perfect faptul că anxietatea este o experiență umană universală. Forma pe care o îmbracă este condiționată de cultura în care apare.
Anxietatea socială debutează cel mai frecvent în adolescență sau preadolescență. Netratată, se agravează, și se asociază cu alte afecțiuni psihice, în special depresie. Se poate asocia și cu alte tulburări de anxietate, precum: tulburarea de anxietate generalizată și tulburarea de panică.
Nu există un test care să arate că suferi sau nu de anxietate socială.
Diagnosticul este stabilit de către un medic psihiatru, în urma discuției cu tine. Se evalueaza pe baza trăirilor pe care le descrii și a modelelor de comportament pe care le identifică din descrierea ta.
Criteriile de diagnostic pentru anxietatea socială sunt:
- anxietate sau teamă marcate legate de situații sociale în care ai putea fi expus judecății altora;
- ți-e teamă că te vei comporta într-un mod care îi va deranja pe ceilalți. Sau că anxietatea ta va deveni evidentă și că acest lucru îi va face pe cei din jur să te evalueze negativ. (să te respingă, să nu mai vorbească cu tine);
- situațiile sociale provoacă aproape mereu frică și anxietate;
- situațiile sociale sunt evitate sau îndurate cu foarte multă frică și anxietate;
- frica sau anxietatea sunt disproporționate în raport cu amenințarea pe care o prezintă situația respectivă;
- frica, anxietatea sau evitarea sunt persistente și prezente pentru cel puțin 6 luni;
- frica, anxietatea sau evitarea cauzează stres și probleme la locul de muncă, în relații, la școală sau în alte aspecte de viață importante.
Anxietatea socială poate fi debilitantă și prin natura ei. Afectează cele mai importante componente ale vieții: relațiile, cariera, educația. Din fericire, ea poate fi tratată cu succes sau ținută sub control. Existând numeroase tratamente medicamentoase și terapeutice.
Iată care sunt cele mai eficiente tratamente:
1. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)
Mai multe studii au demonstrat eficiența acestui tip de terapie în tratarea anxietății sociale. Scopul acestui tip de terapie este de a furniza tehnici pentru a schimba modul în care o persoană cu anxietate socială gândește și se comportă în situațiile care o sperie. Deși progresul este mai lent decât în cazul medicației, efectele benefice durează mai mult.
Terapia prin expunere, care este cel mai utilizat tip de TCC în tratarea anxietății sociale.
Presupune expunerea treptată a persoanelor afectate de această tulburare la situațiile de care se tem. Deși poate părea imposibil sau terifiant, singurul mod de a învinge anxietatea este de a o confrunta. Un terapeut se va asigura că ești în siguranță și va face această expunere într-un ritm adaptat nevoilor tale. Te va inzestra cu mecanismele de coping necesare pentru a-ți gestiona trăirile. De asemenea, un instrument util este acela de a seta obiective realiste. Dacă o petrecere la birou pare copleșitoare, poți să alegi un obiectiv pe care-l poți atinge. Poti alege să vorbești cu una sau două persoane în timpul petrecerii, pentru a putea trece de această provocare.
Sesiunile de TCC durează 12 până la 16 săptămâni. In studii, participanților cu anxietate socială le-au trebuit cel puțin 6 săptămâni pentru a arăta îmbunătățiri marcate.
2. Terapie interpersonală modificată
Persoanele cu anxietate socială joacă roluri și folosesc alte tehnici pentru a-și îmbunătăți abilitățile de socializare cu cei din jur.
3. Restructurarea cognitivă
Acest tip de psihoterapie se concentrează pe simptomele cognitive ale anxietății sociale. Anume: frica de evaluarea celorlalți și prejudecățile negative. (atribuirea rezultatelor pozitive șorții și a celor negative propriilor defecte). Restructurarea cognitivă implică o serie de exerciții elaborate cu scopul de a identifica gândurile negative. Ulterior se evalueaza cât de reale sunt și se construiesc gânduri alternative, care să le contrazică pe cele originale.