Anxietatea poate sa fie interpretata in multe feluri, nu intotdeauna este interpretata corect! În ultimele decenii, odată cu progresul făcut în domeniul geneticii și al imagisticii cerebrale, au existat numeroase campanii de reducere a stigmei asociate afecțiunilor psihice. Se promova ideea că tulburările psihice sunt boli ale creierului, la fel cum cele fizice sunt boli ale corpului. Din păcate, mai multe studii au arătat că aceste campanii au avut efectul opus. S-a dezvoltat o atitudine și mai negativă a persoanelor care primeau acest mesaj față de cei diagnosticați cu o tulburare psihică. Astfel aveau mai puține șanse de vindecare și de a funcționa normal, văzându-i ca fiind mai imprevizibili și periculoși. S-a dezvoltat și o dorință puternică de a-i respinge.
Este important ca publicul larg să înțeleagă că afecțiunile psihice sunt la fel de reale precum cele fizice, și nu sunt doar „în capul nostru”. Este vital, de asemenea, să conștientizeze că ele sunt extrem de diferite în ceea ce privește diagnosticul, evoluția și tratamentul lor.
Creierul este încă una dintre marele mistere pe care medicina se străduiește să le dezlege. In ciuda progresului recent, există multe necunoscute în ceea ce privește afecțiunile psihice: de la modul în care se transmit și produc, la cum pot fi vindecate sau ameliorate.
Greseli la anxietate – Problematica
În cazul unei boli somatice, mergem la medic, îi spunem ce ne deranjează, iar acesta poate suspecta că avem diabet. Pentru a ne pune un diagnostic, va avea însă nevoie de confirmarea analizelor. Analizele au în general un nivel de acuratețe înalt. Câteva analize simple ale nivelului de glucoză din sânge pot infirma sau nu suspiciunea medicului. Dacă într-adevăr analizele sunt pozitive, atunci primim diagnosticul de diabet și un tratament medicamentos. Primim și un regim alimentar, pentru a ține afecțiunea sub control.
În cazul afecțiunilor psihice, precum anxietatea, lucrurile stau foarte diferit. Deocamdată nu există astfel de analize simple de sânge, și nici măcar genetice sau imagistice. Nu ne pot ajuta in procesul de punere a unui diagnostic sau prin care să putem urmări evoluția anxietatii.
În psihiatrie, sunt folosite manuale de diagnostic, precum ICD 11 sau DSM 5, elaborate de către experți mondiali în sănătate mintală.
Ele conțin o serie de simptome asociate diferitelor diagnostice, pe care medicii le pot identifica la pacienți. Diagnosticele psihiatrice sunt însă foarte diferite de cele somatice. In restul medicinei, un diagnostic reprezintă o condiție biologică ce cauzează semnele și simptomele pacientului.
Greseli la anxietate – Exemplu
Diabetul este diagnosticul unui pacient care urinează frecvent, mănâncă mult și îi este sete. În psihiatrie, diagnosticul este descriptiv, nu explică de fapt mecanismul biologic ce stă la baza apariției simptomelor respective. Acesta nu este cunoscut. Astfel, un pacient care simte frică și îngrijorare excesivă care îi afectează viața și funcționarea normală, este diagnosticat cu tulburare de anxietate. Acest diagnostic oferă foarte puține informații cu privire la cauzele și modul de apariție al anxietatii. Acesta este și motivul pentru care cel mai adesea vorbim de boli fizice și afecțiuni psihice. Frecvent cele două sunt folosite ca sinonime, însă aceasta este încă o eroare.
O boală este o condiție care are o cauză clară, ce apare în urma unui răspuns patologic al corpului la factorii externi sau interni. De exemplu: cancerul; pneumonia; astmul; bolile cardiovasculare; diabetul sunt boli.
Tulburările, precum anxietatea, reprezintă funcționarea anormală a corpului, sau a unei părți a corpului.
În introducerea Manualului de Diagnostic și Statistică a tulburărilor mintale 4 (DSM 4), autorii menționează că tulburările psihice sunt constructe, nu boli. Acestea sunt descriptive, nu explicative. Sunt utile în furnizarea unui limbaj comun medicilor, precum și în stabilirea tratamentului, însă nu există omogenitate sau limite clare între afecțiuni.
O altă confuzie comună este aceea de a cataloga anxietatea drept acuta sau cronica, la fel cum o facem în cazul multor boli fizice.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, bolile cronice nu sunt transmise de la o persoană la alta, sunt de lungă durată și în general au o evoluție lentă.
Cele 4 tipuri principale de boli cronice sunt:
- bolile cardiovasculare (precum hipertensiunea arterială sau insuficiența cardiacă),
- cancerul,
- bolile respiratorii cronice (astmul sau boala pulmonară obstructivă cronică)
- diabetul.
În general, afecțiunile cronice afectează multiple sisteme ale corpului, nu pot fi vindecate de tratament și persistă pe termen lung.
În contrast, afecțiunile acute de obicei afectează o singură porțiune a corpului și răspund la tratament. Ele apar brusc și durează puțin, cu o evoluție adesea fulminantă. De asemenea, sunt mai severe decât cele cronice.
Greseli la anxietate – Stabilirea caracterului acut si cronic
Stabilirea caracterului acut sau cronic al unei afecțiuni este importantă atât pentru tratament cât și pentru prognosticul acesteia. Aceste etichete precum anxietate cronica sau anxietate acuta nu se aplică și nici nu sunt utile în prezent.
Practic, din secolul II e.n., când Soranus din Efes a scris „Despre bolile acute și cronice”, în care cataloga letargia, rabia și catatonia drept boli acute și durerile de cap sau melancolia ca boli cronice, afecțiunile psihice nu au mai fost clasificate în acest fel.
În schimb, odată cu progresul psihiatriei, împărțirea afecțiunilor psihice, precum anxietatea, în acute și cronice a fost înlocuită de clasificări legate de factorii declanșatori ai tulburărilor sau de simptomele specifice. Un exemplu de clasificare este cel al tulburărilor de anxietate, care sunt printre cele mai răspândite afecțiuni psihice. Eronat folosit, insa destul de des intalnit este termenul de “stadiile anxietatii”.
În ultima ediție a Manualului de diagnostic și statistică a afecțiunilor psihice, DSM 5, există 8 afecțiuni psihice distincte în cadrul acestei categorii:
- anxietatea de separare,
- mutismul selectiv,
- fobiile specifice,
- tulburarea de anxietate socială,
- tulburarea de panică,
- agorafobia,
- tulburarea de anxietate generalizată
- anxietatea indusă de substanțe/medicație.
Acestea sunt diferențiate în funcție de obiectul care induce frica, anxietatea, comportamentele evitante și gândurile asociate. Această clasificare permite tratamentul terapeutic targetat al stimulilor care declanșează anxietatea.
O altă abordare inadecvată a afecțiunilor psihice
Este posibil ca ideea de stadializare să vină din diagnosticul și tratamentul cancerului. Aici este obligatorie stabilirea stadiului de evoluție a bolii, pe baza analizelor histopatologice, imagistice, genetice și/sau moleculare. Este necesar deoarece acesta ghidează tratamentul, și oferă informații valoroase cu privire la prognostic. O astfel de stadializare poate părea tentantă pentru că ar exista posibilitatea să aflăm că nu suntem într-un stadiu „avansat” de depresie sau anxietate. Ar putea sa ne ofere un interval clar de recuperare.
Acest lucru nu este posibil în psihiatrie, pentru că nu există uneltele necesare pentru a face aceste delimitări.
Este adevărat însă că afecțiunile psihice există pe un continuum. O persoană poate avea un nivel subclinic de suferință, în care nu întrunește toate criteriile pentru a fi diagnosticat cu o anumită tulburare psihică. Și cei mai mulți dintre noi ne regăsim în această categorie la un moment dat de-a lungul vieții. De asemenea, și în rândul celor diagnosticați există conceptul informal de „înalt funcțional”. Acesta se referă la persoane diagnosticate cu o afecțiune psihică care funcționează mai bine în societate decât majoritatea celor care suferă de aceeași tulburare.
Cuvintele sunt atât bisturiul, cât și laboratorul de diagnostic și chiar tratamentul salvator în psihiatrie. Așa că este extrem de important să ne asigurăm că folosim limbajul corect și adecvat atunci când vorbim despre anxietate.