Tulburarea de invatare nonverbala - Clinica Hope

Tulburarea de invatare nonverbala

Tulburarea de invatare nonverbala

 

Tulburarea de învățare nonverbală este o tulburare de învățare aparte, puțin cunoscută și deocamdată nemenționată în DSM (manualul american de diagnostic al tulburărilor mintale), dar deseori confundată (sau parțial suprapusă) cu tulburarea Asperger sau ADHD.

Este o tulburare în care comunicarea verbală nu este afectată, copiii nu au probleme în a decodifica limbajul, fie el oral sau scris, e un invers, oarecum, al dislexiei. În schimb, deficitele apar în tot ceea ce înseamnă alte tipuri de învățare nonverbală, ce implică cu precădere emisfera dreaptă, cum ar fi interacțiunea socială, orientarea vizuo-spațială, coordonarea motorie, organizarea ideilor, etc. De aceea se mai numesc și tulburări de învățare ale emisferei drepte.

Toate aceste deficite aparținând tulburării de învățare nonverbală pot fi grupate în 6 mari categorii:

  1. Orientarea și conștientizarea vizuală și spațială; de exemplu, nu sunt capabili să copieze un cub, pentru că nu percep corect formele, nu apreciază relațiile spațiale între diverse repere. Acești copii evaluează cu dificultate orice informație vizuo-spațială și nu-și pot aprecia corect nici propria poziție în spațiu, ceea ce contribuie suplimentar la coordonarea motorie deficitară, caracteristică acestei tulburări și implicit la aspectul de neîndemânare, stângăcie.
  2. Înțelegerea esențialului; acești copii de obicei nu pot identifica ideea principală dintr-un mesaj, detaliile care o însoțesc și îi dau sens, și relațiile dintre acestea. Din acest motiv, le vine mai greu să înțeleagă ceea ce citesc sau să spună o poveste. Când își iau notițe, nu pot discerne ce e esențial și ce nu este, și preferă uneori să nu mai scrie, apărând uneori celor din jur ca fiind neatenți. E afectat limbajul pragmatic și în același timp pot fi afectate și intonația, ritmul și prozodia discursului.
  3. Comunicarea socială; acești copii pot avea probleme în descifrarea facială a emoțiilor (mimică) și a limbajului corporal, așa că adesea nu pot să aibă un comportament adecvat situației. Acesta ar fi și unul din motivele pentru care, frecvent, acești copii se concentrează excesiv pe tehnologie, unde nu au nevoie să descifreze astfel de mesaje sociale. Ei sunt percepuți ca bizari de către ceilalți copii, le lipsesc abilitățile sociale de bază, pot sta prea aproape de cineva, nu privesc interlocutorul în ochi, sunt indiferenți la reacțiile altora, nu dau atenție detaliior. Se înțeleg mai bine cu adulții decât cu copiii, de obicei
  4. Conceptele matematice; mulți copii cu această tulburare se descurcă la matematică elementară, deoarece se bazează mai mult pe memorarea datelor, dar odată cu creșterea complexității problemelor, când rezolvarea lor se bazează pe recunoașterea unor concepte și pattern-uri, ei întâmpină mari dificultăți.
  5. Funcțiile executive (abilitățile pe care le folosim pentru organizarea, planificarea și rezolvarea problemelor). Majoritatea copiilor cu această tulburare (ca și în ADHD), au probleme cu organizarea și planificarea, cum ar fi să conceapă pașii necesari pentru realizarea unei acțiuni (proiect), sau să segmenteze o sarcină mai mare în sarcini mai mici.
  6.  Abilitățile motorii fine și grosiere sunt și ele afectate, copiii întâmpinând dificultăți în acțiuni aparent banale, cum ar fi legarea șireturilor, mersul pe bicicletă, etc.

În funcție de cum se combină aceste deficite, există mai multe grade de severitate ale afecțiunii, de la cei care sunt înalt funcționali, dar neîndemânatici, stângaci, distrați (genul „savantului”), până la cei care sunt afectați în majoritatea ariilor de funcționare.

Mulți copii cu această afecțiune se descurcă bine în școala elementară, pentru că au memorie foarte bună și pot învăța oarecum mecanic, dar încep să aibă probleme în ciclul gimnazial, când trebuie făcută diferența între ideile principale și detalii, trebuie înțelese metaforele, conceptele matematice abstracte; cu cât sarcinile școlare și socializarea devin mai complexe, cu atât apar mai multe dificultăți și pe planul academic și pe cel al socializării.

Mulți dintre ei par neatenți și dezorganizați, dar de fapt, ei nu înțeleg ceea ce văd, ce se discută, ce citesc. Unii dintre ei pot vorbi foarte mult, pentru că nu înțeleg expresiile faciale și corporale sau alte forme de comunicare nonverbală și nu pot susține astfel un dialog, ci mai mult monologhează.

Ținând cont de caracteristicile individuale (ale fiecărui caz în parte), de suprapunerea cu simptome ce țin de alte tulburări cum ar fi ADHD sau autismul, și mai ales de nerecunoașterea încă oficială de către DSM a acestei entități, diagnosticarea unei asemenea tulburări e încă dificilă și presupune o evaluare neuropsihologică globală, cuprinzătoare și fină, în același timp.

Dr. Gabriela Rusu

Clinica Hope – clinică de psihiatrie și psihoterapie, București, sector 4 Str. Grâului Nr. 21 (lângă Orășelul Copiilor, Metrou Brâncoveanu)

Pentru a beneficia de serviciile noastre din sfera pediatrică: consiliere în alăptare, alăptare bebeluși, psihologie copii, psihoterapie copii, oferite de unul dintre specialiștii noștri: psiholog pentru copii, psihoterapeut pentru copii sau psihiatru pentru copii, așteptăm să ne contactați.

Programeaza-te
Call Now Button