Dependenta de jocuri video, cunoscută în limbaj medical ca “gaming disorder”, este mai mult decât simpla pasiune pentru jocuri. Este o formă de dependență comportamentală care se manifestă prin pierderea controlului asupra timpului petrecut în fața ecranului și prin continuarea comportamentului chiar și atunci când acesta are consecințe negative asupra vieții tale.
Dar cum apare dependența? Atunci când atunci când câștigăm într-un joc sau atingem un obiectiv, creierul nostru eliberează dopamină (hormonul placerii).
Pe termen scurt, dopamina ne face să ne simțim bine. Pe termen lung însă, dacă e stimulată excesiv și repetat, creierul începe să ceară din ce în ce mai mult. Exact ca în orice adicție, apare toleranța: copilul are nevoie de mai mult timp de joc pentru a simți aceeași plăcere pe care o simțea la început.
Dar dependența nu se dezvoltă doar din cauza dopaminei. La copii, jocurile video activează trei nevoi psihologice fundamentale:
Nevoia de competență – în jocuri se poate ajunge la un rezultat satisfacător mult mai rapid, spre deosebire de viața reală unde totul cere efort și răbdare.
Nevoia de control – în lumea jocului copiii se simt stăpâni pe situație; în viața reală, adulții decid pentru ei.
Nevoia de conexiune socială – multe jocuri includ echipe, prieteni virtuali, comunicare live. Pentru copil, aceasta devine o „lume” în care se simte acceptat.
Când jocul oferă toate aceste beneficii imediat și intens, activitățile normale (școala, temele, cititul, joaca în aer liber, conversațiile) încep să pară plictisitoare, prea lente sau frustrante.