Dezvoltarea relatiilor, din orice perspectivă am studia societatea umană, suntem în permanență obligați să considerăm ființa umană în virtutea relațiilor sale interpersonale.

Există date convingătoare ce provin din studiul primatelor, al culturilor primitive sau al societății contemporane. Acestea arată că ființele umane au trăit întotdeauna în grupuri ce au fost caracterizate permanent de relațiile intense și durabile între membri. Nevoia de apartenență este un motiv puternic, fundamental și universal.

dezvoltarea relatiilor

Izolarea de alte persoane este un factor de risc pentru mortalitatea timpurie. Este la fel de mare ca și factorii de risc fizici și evidenți, cum ar fi obezitatea. Și reciproca este adevărată. Integrarea și legăturile sociale au un impact pozitiv asupra unor afecțiuni grave cum sunt bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul, etc.

Personalitatea – este aproape în întregime produsul interacțiunii cu alte ființe umane semnificative pentru tine. Nevoia de a relaționa strâns cu ceilalți este o nevoie de bază, ca oricare nevoie biologică.

Respectul de sine – Procesul construirii acestuia se realizează pe baza evaluărilor pe care le citim în ochii celor importante persoane pentru noi. Relațiile satisfăcătoare cu cei de aceeași vârstă și stima de sine sunt concepte inseparabile.

Nevoia de a fi acceptat și de a interacționa cu ceilalți. Este mereu aceeași, indifernt de condiția socială, gen sau rolul în famile și societate.

Atunci când te uiţi la o persoană, indiferent cine este, dă-ţi seama că aceasta are o poveste în spate. Fiecare dintre noi trecem prin tot felul de evenimente care ne schimbă şi unele care chiar ne forţează să ne dezvoltăm.

Primul pas in dezvoltarea relatiilor cu ceilalti este sa incepi sa-i cunosti.

Este important să fii interesat de persoanele cu care interacționezi sau de cele pe care le vrei cât mai aproape de tine.

Fiecare persoană care trece prin viața ta poate să-ți influențeze personalitatea într-un anumit fel. Poate fi un coleg de la muncă, vânzătorul de la magazinul din colț, cel mai bun prieten sau o persoană pe care o întâlnești într-o călătorie cu trenul. De aceea, dezvoltarea relatiilor este un aspect foarte important in viata ta.

 

grup de dezvoltare personala
Conversațiile 

Sunt mereu bine-venite, iar oamenii care știu să asculte sunt foarte apreciați. Sunt unele persoane cu care comunici mai ușor, chiar dacă le cunoști de puțin timp. Parcă ați avea o conexiune. Insă nu toți oamenii sunt la fel de deschiși. Indiferent de modul în care curg discuțiile, este nevoie de timp pentru dezvoltarea relatiilor si crearea de conexiuni.

Abilitățile sociale 

Fac posibilă conviețuirea, în profida deosebirilor inerente între oameni. Aceste abilități conferă farmec personal, reușită socială, poziții sociale.

Relațiile cu oamenii. 

Fiecare relație cu o anumită persoană are un traseu aparte. Suntem diferiți și este firesc să avem diverse legături cu cei din jur. Fie că suntem colegi de școală, la muncă, prieteni, iubiți, părinți, frați, fii sau simple cunoștințe, fiecare relație cu cei din jur trebuie menținută într-un anume fel. Suntem ființe sociale și avem nevoie de oameni în jur. Tocmai de aceea trebuie să știm să-i apreciem și, când este posibil, să știm să-i alegem … avem această libertate. Nu trebuie sa lasam temerile sa ne provoace o anxietate sociala.

O relație, odată începută, se va contura încet-încet. După ce va fi construită și definită, va trebui să învățăm să o întreținem.

Deși sună oarecum banal, este foarte important să îți dai seama de unele aspecte personale care ar putea să afecteze sau să influențeze relațiile cu cei din jur. In dezvoltarea relatiilor, dandu-ți seama de comportamentul și reacțiile tale în anumite situații, poți realiza cum te percep cei din jur. Dacă e nevoie, poți încerca să te schimbi. Trebuie să încerci să îți cunoști nevoile, limitele, preferințele și să fii stăpân pe tine.

Ce trebuie sa faci pentru a incepe dezvoltarea relatiilor

  • apreciază oportunitatea de a crea noi legături cu oamenii pe care-i cunoști,
  • desprinde-te de relațiile vechi care nu mai funcționează ca înainte,
  • caută să ai încredere în ceea ce simți și crezi,
  • acceptă cu inima deschisă noile prietenii în care te implici, chiar dacă știi că intri pe un teritoriu necunoscut,
  • pregătește-te să înveți, să faci față unor posibile provocări,
  • și mai ales pregătește-te să cunoști pe cineva care ți-ar putea schimba viaţa pentru totdeauna.
Dacă te nemulțumesc sau te întristează adesea relațiile pe care le ai cu ceilalți, dacă te simți singur sau respins, există specialiști care te pot ajuta în găsirea drumului spre o viață socială mulțumitoare.