Dezvoltarea Tulburarii Borderline

Ce înseamnă tulburarea borderline

Vorbim de un anumit fel de a fi, un model pervaziv. Asta înseamnă că sunt într-un anumit fel în marea majoritate a timpului. Acel fel de a fi a personalității acestei personalitati este unul caracterizat de instabilitate și de o foarte mare sensibilitate a emoțiilor.

Iata cateva caracteristici:

• Emoțiile sunt mai intense,
• tot ce se simte se simte mult mai acut
• revenirea la o stare de echilibru se face mult mai lent,
• felul în care aceste persoane simt este nu numai mai intens, dar și mai de lungă durată.
• o supărare care altor oameni le-ar trece în 10-15 minute poate să fie la ei transformată în ruminații de 2-3 zile,
• stau și vorbesc în gând cu acea persoană și se supără și iar le trece și așa mai departe.

Așadar instabilitate emoțională, dar și intensitate emotională.

Unii oameni se gândesc și eu m-am gândit 2-3 nopți la o ceartă cu un vecin… sau….și mie mi se întâmplă să îmi încep ziua fericit și mai apoi cineva îmi iese în cale și îmi strică ziua

Cât din intensitatea acestor stări trebuie să existe astfel încăt să luam in calcul dezvoltarea tulburarii borderline?

Vorbim de această tulburare de personalitate în momentul în care stările astea de supărare; impulsivitate; nervozitate; tristețea; chinul; sentimentul de a nu mai conta; sunt atât de dureroase în fiecare zi, aproape tot timpul. Este la fel ca și cum te-ai despărți de iubirea vieții tale în fiecare zi în ultimii 20 de ani.

Nu vorbim de o ceartă cu vecinul dacă cearta cu vecinul este o dată la câteva luni. Insa daca exista urmatoarele conditii:

• dacă persoana la care vă gândeați are în fiecare zi astfel de ruminații,
• sunt legate de tot felul de persoane
• tot timpul este măcinat
• tot timpul e viața un chin
• atunci cand se face o nedreptate și cineva l-a suparat și nu se simte iubit și apreciat
• tot timpul se ceartă,

In acest caz ar trebui să se gândească că viața nu ar trebui să fie un chin permanent și este altceva la mijloc.

Cum ne afecteaza dezvoltarea tulburarii borderline

Vorbim practic despre o afectare a funcționalității, a activității de fiecare zi, a stării permanente de bine.

Nu numai o stare de funcționare în exterior este ceva ce este esențial în tulburarea borderline. Poate să fie și ceva ce nu este neapărat extrem de vizibil sau nu este considerat neapărat patologic. Sigur că atunci nu vorbim de o tulburare de personalitate borderline, ci mai de grabă de o structură borderline. Are un grad mai puțin sever.

Mai ales în România sau în țările latine acela este mai validat social. Dar dacă este însoțit de dinăuntru de o foarte mare suferință, atunci este bine ca persoana să se gândească:

ce e în sufletul meu de permanent pare să fie o rană, permanent mă doare, nu trece o zi fără să mă doară ceva

Ar trebui să se gândească la acest lucru chiar dacă în exterior oamenii nu văd ceva deosebit.

Să spunem că în planul acesta nu neapărat social, ci profesional, lucrurile merg;  Iși câștigă pâinea de fiecare zi. Dar lucrurile nu curg senin. Sunt presarate de conflicte, de supărări, poate cu un pic mai multă traumă și mai multă dramă ca de obicei.

Vorbim de oameni în general foarte talentați, artiști, oameni cu viziuni artistice, cu sensibilități, cu talent deosebit de a citi ce se întâmplă în sufletul celorlalți.

Când își dă seama o persoană de dezvoltarea tulburarii borderline?

De-a lungul vieții cam așa curg lucrurile, te poți trezi deodată că funcționezi astfel?

Nu, ci mai de grabă de undeva din adolescență începe lumea să se gândească că parcă adolescentul meu suferă un pic mai mult decât ceilalți. Cu siguranta că mulți adolescenți suferă, nu e neapărat necesar ca suferința din adolescență să se continue cu o astfel de personalitate.

Dacă la 21, 22, 23, 24 persoana continuă să manifeste același gen de suferință continuă, atunci începem să ne gândim – și persoana în primul rând – incepe să se gândească că e ceva în neregulă cu mine, m-am săturat de atâta suferință.

Încep să își dea seama că este ceva în neregulă în momentul în care relațile continuă să se rupă în mod repetitiv. Poate să fie o dată vina celorlalți, a doua oară vina celorlalți, a treia oară vina celorlalți, dar dacă aproape de fiecare dată relațiile se rup zgomotos, nu poate fi mereu vina celorlalti. La un moment dat persoana își va dori să investigheze și să afle ce se întâmplă în sufletul ei.

Și repet, trebuie privită dezvoltarea tulburarii borderline ca orice lucru. De la variante foarte ușoare până la variante foarte grave. Acele variante pe care specialiștii de obicei le asociază tulburării cu autovătămare, cu idei de suicid recurente, cu persoanele care se taie pe mâini.

Să vorbim despre aceste criterii de diagnostic și intensități in dezvoltarea tulburarii borderline.

Un prim indiciu ar fi eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar. Acest criteriu de diagnostic poate uneori pune probleme. Oamenii în timpul relațiilor își pot spune “da, sigur, chiar aveam motive să îi spun eu nu mai vreau să te văd, vreau să divorțăm, să ne despărțim,” și sigur că orice despărțire doare. Doar că dacă persoana folosește mult prea des “dacă nu atunci eu plec, dacă nu atunci ne despărțim” . Persoana care are o astfel de structură este persoana care amenință cu o ieșire din relație, doar că după imediat se sperie foarte tare.

Deși amenință, după ce cearta se termină, disperarea că ar putea relația să se închidă, o face sau îl face să plângă, să dispere cu o intensitate mare.

Va suna repetitiv, să-și ceară iertare în mod dramatic, în genunghi, “te rog iartă-mă, promit, toul va fi bine, nu mă părăsi, dacă tu pleci eu n-am să mai vreau să fiu, o să ma omor”. Când vorbim de eforturi disperate de a evita abandonul, vorbim inclusiv de amenințări cu suicidul dacă persoana simte că ar putea să fie abandonată. De asemenea vorbim de acele cazuri in extremis.

Vorbim de varianta ușoară în care persoana respectivă spune nu mai vreau să te văd și după 2 ore în care spune vreau să ne împăcăm. Mergem până la varianta in extremis în care există amenințări cu suicidul. Pot urma 2-3 ani de obsesie, în care persoana îl caută pe celălalt neacceptând ruperea relației. Nu se poate împăca cu ruperea relației pentru că pe dinăuntru simte o asemenea durere de o asemenea intensitate încât cumva comportamentul pare complet justificat.

Noi din exterior nu putem să ne dăm seama.

Relația s-a terminat acum 3 ani, dar pe interior doare atât de tare încât persoana de abia își mai alină suferința prin acele mesaje; acele telefoane; acel stat la usă; urmărind persoana și încercând să o convingă pentru a milioana oară să se împace și așa mai departe.

Ce tip de relaționare poate duce la dezvoltarea tulburarii borderline?

În ce fel explicăm prin relațiile timpurii o astfel de stare? Ce s-ar fi putut întâmpla în experiența timpurie în așa fel încât adultul să ajungă aici.

Vorbim de o dificultate în relaționarea cu părinții, în special cu mama. Aici vorbim de două aspecte.

Sigur, exista marile cazuri celebre. Acele cazuri în care persoanele ajung să facă gesturi extreme. Severitatea patologiei acestei tulburari este de obicei asociată și cu niște traume mult mai grave. Acolo vom auzi despre cele mai violente povești pe care un om le poate auzi în viața lu. Ex: oameni care și-au văzut tatăl omorându-și mama; femei care au fost vândute ca trafic de persoane; vorbim de oameni care au fost bătuți; mutilați; închiși în pivnițe; ținuți cu lanțuri de picioare că nu erau cuminți;

Sunt traume foarte severe. Vorbim de niște lucruri care îmi sunt greu și de pronunțat, dar uneori e bine să auzim că aceste lucruri există pentru că ajungem să uităm.

Rolul traumelor legate de parinti in dezvoltarea tulburarii borderline

Pornind din sens invers dezvoltarea tulburarii borderline se poate produce la un copil sau un adolescent care asistă la situații de amenințare a vieții. Vorbim de un abandon major.

Mama

Mă gândesc la un copil care își pierde mama. Copiii care îsi pierd mama prin deces nu vor face neapărat aceasta tulburare. Mai de grabă vorbim de persoane care asociază persoanelor care sunt importante în viața lor, niște valențe complet antagonice și imposibil de sintetizat.

Mama care moare rămâne mama bună si blândă. Devine și mai bună și blândă după idealizarea de după moarte. Sigur că poate să fie dramatic. Poate să ducă la depresii, poate să ducă la alte lucruri.

În borderline însă avem o mamă care e blândă și iubitoare până când se îmbată și își dă copilul cu capul de pereți. E vorba de o diferență majoră. O separare completă și in extremis a figurii materne.

Copii a căror mamă a plecat, i-a părăsit la câteva luni. Nu vorbim de plecarea mamei la 17 ani într-o țară străină. Vorbim de părăsirea de mamă la 2-3 ani.

Tata

Tatăl care este șofer de camion și vine mai mult băut acasă. Copilul trăiește singur și este pasat dintr-o parte în alta. Toată lumea țipă la el. Nimeni nu are nevoie de el și din când în când mai este și bătut că încurcă pe toată lumea.

Poveștile și traumele care duc la borderline sunt din păcate mult mai frecvente decât vrem noi să recunoaștem. Aceasta pentru ca pana la urma jungem în cazurile fericite. Ajungem să ne preocupăm de lucruri frumoase și de traume fine. Atunci cand nu suntem consecvenți cu o regulă sau ne mai supărăm de copiii noștri și mai ridicăm tonul. Uităm că sunt copii care trăiesc niște traume inccredibile care le afectează chimia creierului. Le afectează chiar felul în care creierul le funcționează.

Traume din copilarie

Când trauma este din copilărie poate să ducă la modificări care se permanentizează într-un fel. Devin un reflex chimic. Din acest motiv persoanele care trec prin traume foarte frecvente în copilărie ajung să funcționeze chiar mai sever decât persoanele cu stres post-traumatic cu care tulburarea aceasta e strâns legată.

Având o reacție mult mai violentă la emoții pentru că creierul lor este permanent în gardă, niciodată nu se relaxează. Niciodată nu este suficient de multă pace pentru că imediat vine din nou o criză. In acel moment creierul lor ajunge să caute crize ca un câine bătut – te duci spre el sa îl mângâi și se ferește pentru că crede că o să îl bați din nou – numai că ai chestia asta pe interior. Din punctul meu de vedere persoanele care au dezvoltat o tulburare borderline, înainte să fie acuzate că ai făcut și ai dres, mai de grabă trebuie privite cu oare ce s-a rupt acolo.

Oare ce rupere trebuie să fi fost acolo ca să doară atât de tare, în așa fel încât persoana să reacționeze așa. Aceste persoane uneori fac crize de isterie; se comportă mai puțin politicos; sunt foarte sensibile si se atacă de la lucruri care par minore. Atunci în așa fel trebuie privită teama de abandon, ca o repunere potențială resimțită.

Eu mă gândesc că aș putea să simt din nou ce am simțit în copilărie când mi-am dat seama că persoane foarte importante mă dezamăgesc. Vorbim de o dezamăgire profundă. De o încălcare a dreptului de a fi crescut de o mamă blândă și iubitoare. Vorbim de un impact foarte puternic și repetitiv.

In varianta mai soft vorbim de o instabilitate a relației între copil și părinte.

Este o teorie care se numește teoria biopsihosocială.

Borderline-ul se generează printr-un soi de discrepanță între felul în care sunt eu mai sensibil la emoții, mai emotiv, și felul în care mediul nu prea poate să valideze emoțile. Nu prea este loc pentru crizele mele de furie; plânsul meu; fricile mele; pentru că mă nasc într-o familie mai severă. Această discrepanță si nepotrivire între emotivitatea copilului genetică și felul în care mediul e mai sever și pedepsește exprimările emoționale poate să nască un ciclu vicios care duce la tulburare.

Tulburarea borderline nu este o boală psihică.

Este insa greu de diagnosticat și de trăit cu ea.

Este o tulburare emoțională care ține pacientul la stadiul infantil, incapabil să își controleze emoțiile așa cum ar trebui. O care are dezvoltata o personalitate borderline gândește lucrurile în extreme, sunt fie albe, fie negre.

Tulburarea seamănă într-o oarecare măsură cu tulburarea bipolară. Amândouă presupun schimburi de dispoziție.

Diferă însă durata ciclurilor,  în cazul acestei afectiuni schimbările se petrec cu repeziciune chiar și pe durata unei singure zile.

Ce cauzează dezvoltarea tulburarii borderline

Deși sunt mai multe se pot rezuma ca fiind traume ale copilăriei. Nu este ușor să fii părinte și sunt multe situații în care greșești față de copilul tău deși nu vrei. Nu știi niciodată cu exactitate cum anume va fi afectat de o greșeală sau de o imposibilitate de a ta.

Neglijarea parentală

Poate că tu ca părinte te-ai dus ore în șir la muncă ca să îi asiguri cele necesare, dar copilul a acceptat asta ca fiind neglijare sau abandon. Senzația de abandon o au adesea copiii ai căror părinți au plecat să lucreze o vreme în străinătate. Niciun cadou nu va înlocui prezența părinților lângă copil. Cel mic va rămâne cu traume adânci. Este posibil ca unele să ducă la tulburare si altele nu. Din punct de vedere emoțional să rămână multă vreme copil, incapabil de vreun control.

Alienarea parentală

Apare în urma divorțului sau a separării părinților. Copilul își dorește să stea cu ambii părinți, dar nu este posibil. Mai rău, sunt situații în care copilul devine cauza unui război între cei doi. Copilul poate fi folosit de unul dintre părinți împotriva celuilalt. Copilul nu va mai știi cine e de vină, că separarea s-a produs din vina celor doi adulti. Astfel iși va forma un univers propriu în alb și negru, probabil eronat.

Abuzurile fizice, emoționale și sexuale

Sunt abuzuri de tot felul în mediul de viață al copilului. Uneori părinții devin violenți între ei sau în relația cu copiii. Acestea pot fi de forma unor: vorbe aspre; jigniri; bătăi sau chiar agresiuni sexuale. Este clar că aceste lucruri afectează copiii în moduri în care părinții pe moment nici măcar nu se gândesc.

Unii dintre copiii proveniți din medii violente vor ajunge să dezvolte tulburări borderline. Desigur, mai contează și cum se raportează copiii la situația din care provin. Unii se întăresc sufletește și ies teferi, dar sunt puțini.

Dezvoltarea tulburarii borderline – TRATAMENT

Cu un pic de efort din partea mai multor oameni am reușit să aducem în țară tot ce avem nevoie pentru a trata eficient.

Tulburarea borderline se tratează greu. Presupune foarte multă psihoterapie, pentru că este multă traumă și mult lucru cu psihologul.

Atentie! Nu toate formele de psihoterapie funcționează.

Medicația este doar pentru momente mai grave de depresie sau mai grave de anxietate, sau mai grave de paranoia, dar nu este de bază.

Medicatia poate să lipsească complet din tratament. Tratamentul psihic este de bază. Doar că au nevoie de una special dezvoltată pentru borderline. Cea mai eficientă la nivel mondial rămâne terapia dialectic comportamentală.

Avem în țară terapeuți care fac terapie dialectic comportamentală, care se bazează pe ideea okay, nu știi cum să îți reglezi emoțiile pentru că nimeni nu te-a învățat, și niciodată nu e târziu să înveți. Poți învăța și astfel reușești să îți reglezi și emoțiile din prezent ca să poți fi capabil să lucrezi cu traumele din trecut.

În terapia aceasta întâi se lucrează cu prezentul:

• se învața abilitățile care îți lipsesc;
• reglarea emotiilor;
• abilitati de a ști cum sa managerizezi relațiile cu ceilalți;
• cum să accepți realitatea,
• să rămâi cantonat în prezent,

și odată învățate aceste abilități o mare parte din ce se întâmplă în prezent se rezolvă.

Rămân doar traumele din trecut care se pot rezolva într-o etapă ulterioară. Avem tot ce ne trebuie, avem aceste cursuri de abilități psihologice și psihoterapeuți.

PROGRAM DE TRATAMENT

In CLINICA HOPE avem 3 grupuri care funcționează pentru a învăța aceste abilități psihologice.

Vorbim de un curs și în paralel cu acesta persoanele merg în psihoterapii individuale ca să aplice ce învață la curs. Astfel încet, încet reusesc să fie suficient de calme și stăpâne pe sine ca să se poată realmente întoarce în trecut fără să doară din nou foarte tare.

Aplicăm terapia dialectic comportamentală cu mândrie. Exact ca cei care au inventat-o în Statele Unite, ca Marsha Linehan. Ne bucurăm că avem și colegi mai nou cursati în această metodă și în restul țării, pentru că până acum au fost doar în București. Avem și în Timișoara, în Cluj, Iași, Piatra Neamț și atunci oamenii pot să apeleze cu încredere la terapeuți care sunt formați în terapie dialectic comportamentală și îi așteptâm la Clinica HOPE la cursurile noastre.

La ce rezultate să se aștepte persoanele care urmează un program terapeutic.

Se pot aștepta la o viață normală?

Cu siguranță se pot aștepta la o viață normală. Vorbim de oameni foarte inteligenți cu o capacitate extrem de mare de a simți și de a rezona cu ceilalți. Trebuie să se încreadă în talentele lor,  sunt adevărate.

Psihoterapia însă la început va merge lent, să nu se aștepte la rezultate miraculoase, mai ales familia. Să nu se aștepte a fost deja de 4 ori la ședințe, de ce nu e mai bine? Vorbim de un trecut dificil care are nevoie de vindecare lentă.

După un an deja lucrurile o să se observe. Lucrurile merg mai repede până când oamenii pot reveni complet la o viață așa cum și-au dorit să fie. Nu vorbim de o întoarcere la un bine, nu a fost niciodată bine. Vorbim de o recuperare a unui bine care stătea în potențialul lor.