2019 – Medic Specialist Psihiatru  – Spitalul Clinic de Urgenta ARAD

Dr Cristina Popa

Educatie si formare

2017 – Prezent  Doctorant – Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din Bucuresti, domeniul Medicină, specialitatea Psihiatrie

2016 – 2017 Modul psihopedagogic, nivel II – Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad

2015 – 2016 Doctorand – Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad , domeniul Medicină, specialitatea Psihiatrie

2015 – 2016 Modul psihopedagogic, nivel I – Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad

2015             Program  de perfecționare – Formator

Publicaţii, Prezentări, Proiecte, Conferinţe, Seminarii, Distincţii, Afilieri, Referinţe, Cursuri, Certificări

 

Mai 2010 – Zilele Academice Arădene, am participat cu următoarele lucrări științifice:

– Five year clinical study on lower limb amputation.

– Thymus structural and ultrastructural damages at wistar rats after epirubicin administration.

– Spleen structural and ultrastructural damages at wistar rats after epirubicin administration.

 

 

Octombrie 2010: Organizator „The national residency exam simulation”  – Roamnian Students’ Surgical Society University of Medicine and Pharmacy „Carol Davila” Bucharest –Faculty of General Medicine

 

Martie 2011: Workshop Protecția mediului și sănătatea, Arad.

 

Mai 2011: Conferința Internațională din cadrul Zilelor Academice Arădene, am participat cu următoarea lucrare științifică: One year study on statin therapy.

 

Noiembrie 2011: Conferința Națională a Societății de Imagistică Musculo-Scheletală din România, Aspecte radioimagistice în patologia musculoscheletală la sportivi, Timișoara.

 

Noiembrie 2011: Prime Course Mental Health Care for Adults and Children, Arad.

 

Mai 2012: Conferința Internațională din cadrul Zilelor Academice Arădene, am participat cu urmatoarele lucrări științifice:

Health impact of environmental nitrites

Henoch Scholein Purpura

The haemorragic disease of newborn and his prevention

Noiembrie 2012: Școala Internațională de Toamnă Diczfalusy Award lecture Symposium on reproductive health, Arad.

Bladder extrofia

 

Aprilie 2013: Școala Internațională de Primăvară Asistența medicală de specialitate a femeii însarcinate:o abordare pluridisciplinara, Arad

 

Noiembrie 2013: Organizator și participant în cadrul Școlii de toamnă: New concepts in Hematological and Gynecological Health Care, Arad.

 

Mai 2014: Conferința Internațională din cadrul Zilelor Academice Arădene

 

  1. Activitate științifică

Septembrie 2015:  Cel de-al XIX-lea Congres  Al Asociatiei Medicilor Rezidenti in Psihiatrie din Romania „Psihiatrie intre teorie si practica”, am participat cu următoarele lucrari științifice:

Implicații genetice în tulburarea schizofreniformă

Consumul de substante psiho-active: factori de risc în apariția primului episod psihotic

 

Aprilie 2016:

Organizator si participant la: First congress of Psychiatry „Mental Health Awareness and Stigma in comunity” Vasile Goldis Western University of Arad

Participare la   Simpozion de Psihiatrie „Spectrul psihotic – abordare multidisciplinara”, Timișoara, Romania

Participare la Conferința de depresie si anxietate, Brașov, Romania

 

Mai 2016:  Arad  Academic Days Conference 26th edition,  am participat cu următoarea lucrare științifică : Case presentation: Organic delirium, Alzheimer disease with late debut

 

2017:

Participare  la:

– a V-a Conferință Națională in domeniul psihiatriei- adicțiilor, cu participare internațională- Adicții 2017- Substanțe psihotrope, risc de abuz și dependență”  București 20-22 apilie 2017;

-Conferința  ”Stresul, anxietatea, depresia (S.A.D) și complicațiile lor. Ediția a IV-a – Simptome psihice intalnite in cazuistica medicilor de alte specialități” București 12-13 mai 2017;

-Conferința de psihotoxicologie ” The importance of multidisciplinary approach in promoting patient safety”  București 18-20 mai 2017;

-Congresul Național de Psihiatrie, Sinaia 2017

 

2018:

-Conferința ”Stresul, anxietatea, depresia (S.A.D). Managementul de caz al pacientului psihiatric Ediția a V-a, București, 11-12 mai 2018

-Psihiatru.ro, București 12.2018

 

2019:

-Conferința Naționala Alzheimer 2019, ediția a 9-a,  București 20-23 februarie 2019, postere:

  1. Demența fronto-temporală- prezentare de caz.

2.Demența din boala Parkinson- prezentare de caz

Drd. Laura-Cristina Popa, drd. Romina Teodora Moldovan, prof.dr Delia Marina Podea, prof.univ.dr Mirela Manea

– Simpozionul de psihiatrie- Șapte decenii de Psihiatrie în Timișoara: despre oameni și conexiuni. Timișoara 28-30 martie 2019, lucrare:

Terapiile alternative și managementul demenței din boala Alzheimer, drd Popa Laura-Cristina, prof.dr Podea Delia-Marina, prof.univ.dr Manea Mirela

Programeaza-te
Call Now ButtonPROGRAMEAZA-TE