Te invitam sa vizionezi o emisiune dedicata unui subiect important si anume “Familia monoparentala!”. Gazda a emisiunii “Provocarile vietii”, psihoterapeut Adina Tomoioaga, impreuna cu psihoterapeut în specializarea cognitiv-comportamentală, Cristina Mandres, vor explica despre familia monoparentala: ce este, rolul tatalui in familia monoparentala si cum poate fi compensata lipsa unui parinte!
Familie monoparentala prin definitie inseamna ca avem un singur parinte. Din diverse motive, mai mult sau mai putin fericite. Familia nucleara, traditionala este varianta ideala ca cei mici sa locuiasca cu ambii parinti, sa fie o atmosfera reciproca de caldura, de iubire, de armonie. Din pacate acest lucru nu este posibil din diverse motive precum: divortul, separarea, vaduvia, etc. Acestea 3 sunt pe primul loc in ceea ce priveste motivele pentru care se destrama familia. Biparentala devine familie monoparentala. Conform studiilor cam 2/3 din famiile care se intemeiaza, din cauza motivelor enumerate, ajung sa devina monoparentale. Si acestea pot fi cu statut temporar sau permanent.
Cu statut temporar, inseamna ca atunci cand parintele prezent este cumva separat. Chiar si emotional separat de celalalt parinte in cadrul familie biparentale, din motive de neimplicare sau implicare redusa.
Statut temporar, de asemenea in familiile biparentale este cand un parinte lucreaza in afara localitatii sau in strainatate. Cand este internat o perioada lunga de timp, atunci putem vorbi de familie monoparentala in cadrul familiei biparentale. Statutul este temporar.
Statut permanent cand, din cauza a separari, a divortului, a vaduviei familia devine monoparentala. Mai sunt si alte motive pentru care familia devine monoparentala:
Da si nu. Este nevoie de multa rabdare si intelepciune. Este nevoie de ajutor. Sprijin din diverse puncte de vedere: administrativ, gospodaresc, etc. in cadrul familie monoparentale ca mama sa se concentreze pe cele 2 roluri fundamentele. Rolul feminin, in familia biparentala si rolul masculin in cazul in care tatal este absent. Atunci cele 2 tipuri de roluri, in tot cazul, ele sunt complementare. Uneori sunt cumva incompatabile. In sensul, ca stim cu totii de cazul in care mamele sunt un pic mai permisive cu copiii. Atunci tatilor le revine functia de fi mai autoritari, de a fi un pic mai fermi. Si atunci o mama, care in acelasi timp isi doreste sa suplineasca ambele roluri trebuie sa fie si blanda, permisiva, dar si autoritara.
Familie monoparentala inseamna si atunci cand tatal nu este implicat emotional si practic. Nu-l ajuta pe copil daca tata este acolo in casa? Sau stie ca vine la 10 seara si pleaca la 7 dimineata si munceste pentru el?
Teoretic vorbind il ajuta ca stie ca e prezent in casa. Tata a venit, este aici suntem o familie. Deci lucrurile sunt foarte bune din acest punct de vedere. Pe de alta parte, neimplicarea tatalui, din diverse motive, il face sa se simta foarte vinovat pe copil. Il face sa-si puna intrebari. Atat cat poate sa perceapa lucrurile legate de cum e el ca persoana. Poate nu sunt suficient de bun, poate nu sunt suficient de istet. Poate am facut ceva rau. “Am zis ceva gresit. Poate am luat note proaste. Poate ceva din ceea ce fac nu e bine.” Si atunci, acesta este motivul pentru care nu primesc din partea tatalui vorbe de apreciere, laude. Timp petrecut impreuna sau poate chiar suport educational.
De multe ori tatii neimplicati si spun: “Vreau sa ma joc cu tine, dar pentru ca nu ai fost cuminte, nu ma mai joc. Si conectare nu se mai intampla.”
Este foarte adevarat. Si din pacate asta lasa urme adanci. In sensul ca acel copil va purta cu el multi ani, daca nu toata viata, acel sentiment de neimplinire. Nevoia de atentia pe care nu si-a satisfacut-o din partea tatalui. Nevoia de a vorbi cu o persoana de sex masculin. Sau poate chiar temere in a vorbi cu persoane de sex masculin. Sau dimpotriva, o nevoie disperata de a atrage atentia. De aici o serie de comportamente usor exagerate, din dorinta de a atrage atentia tatalui. De a-i spune indirect: iata-ma, sunt aici, exist. Deci fi aici cu mine.
Celalalt parinte, cel absent din viata copilului, incearca sa suplineasca, sa compenseze lipsa sa din viata copilului. Cum? Intr-o maniera foarte placuta. Oferind-i copilului numai lucruri placute. Distractii fara limite.
Nu. Cu siguranta nu este asa. Dar din pacate din cauza conditiilor existente intre cei 2 parinti, comunicare intre cei 2 este ingreunata. Atunci, e cumva o intrecere intre implicarea celor 2. Pe de alta parte, parintele prezent fizic, care trebuie sa indeplineasca ambele roluri, sa fie bland si ferm, incearca sa ofere copilului toata pleiada de trairi. Evident nu reuseste, fiind singur in viata copilului, in familia monoparentala. Lucrand si fiind uneori chiar coplesit de multitudinea de activitati. Si cu siguranta ca-i scapa ceva. Atunci ideal ar fi ca cei doi parinti sa comunice. Si sa ofere copilului ceea ce nu a primit in saptamana respectiva.
Din fericire exista solutii! De exemplu fratele mamei, daca exista. Unchiul copilului poate suplini acest rol. De multe ori am auzit ca asta se intampla si copii sunt foarte fericiti. Unchiul de multe ori preia si unele responsabilitati ale mamei. Sau de exemplu un bunic. Daca este sanatos, este in apropierea copilului. Poate sa ajute de cele mai multe ori. Ne gandim ca de cele mai multe ori ca bunicii sunt extrem de fericiti sa se simta utili. Si ar face cu placere acest lucru. Ar suplini mult din activitatile tatalui care lipseste. Totodata am intalnit exemple fericite cand intre cei 2 copii, fiica si fiu, exista o diferenta destul de mare. Fiica ajunsa la varsta adolescentei, avand un prieten cu o relatie buna. Iar acest prieten fiind des invitat in familie, poate suplini lipsa tatalui.
