Influența ecranelor asupra copiilor

Influenta ecranelor

Cat lasam copilul la televizor?

Care este influența ecranelor asupra copiilor nostri? În ultimii ani a avut loc o explozie de produse mass-media destinate copiilor, incluzând spectacole de televiziune, canale de cablu destinate copiilor, astfel că de cele mai multe ori televizorul este deschis prea multe ore pe zi, de cele mai multe ori funcţionând fără ca unul din membrii familiei să urmărească efectiv programul difuzat. Copilul nu se poate opune. El nu are încă discernământul necesar şi de aceea este important să fie apărat de mijloacele care-i pun în pericol sănătatea mentală şi viitorul. Cum ar putea oare un copil să se protejeze singur în faţa unei tehnologii care fascinează, care are un caracter hipnotic şi care dă dependenţă. Mai cu seamă în condiţiile în care ei nici măcar nu bănuiesc pericolul şi nu-şi pot imagina consecinţele?

Rolul parintilor de a scadea influenta ecranelor asupra copiilor

Printre altele, cum ar fi hrănirea şi asigurarea unui mediu securizant, parintilor le aparţine şi rolul de a-i apăra şi călăuzi pe cei mici. Cel putin pănă când vor căpăta discernământul necesar ca să se descurce singuri în viaţă? Desigur, este mult mai simplu să-i abandonăm în faţa unui ecran ca să ne vedem de treabă în casă sau ca să lucrăm pentru a aduna bani tot pentru viitorul lor. Tendinta este de abandonare la TV. SI cum desenele animate ne plac tuturor intrvine si latura aceasta oaecum placuta. Insa pe termen lung acest comportament are rol negativ. Influența ecranelor asupra copiilor este foarte puternica pentru ca de acolo isi obtin fara aproape nici un efort recompensele. Sau lucrurile care le provoaca placere.
Întotdeauna s-au auzit cuvintele „este greu să creşti un copil!”, dar aceste cuvinte nu au împiedicat vreodată îndeplinirea rolului de mamă. Cu ceva timp în urmă, mămicile aveau un aliat puternic, aliat care şi acum se mai întâlneşte în familiile numeroase, şi anume „prietenii copiilor”. De mici, copiii petreceau mult timp afară în compania prietenilor de aceeași vârstă sau mai măricei, fără a fi necesară supravegherea unui adult. Acum, acest tip de socializare liberă a dispărut.

Dependenta de televizor la copii

Astfel, părinţii trebuie să ocupe timpul copiilor cu alte activităţi, trebuie să îi înveţe să se joace şi, mai ales, cum să se joace. Pe lângă faptul că mulţi dintre părinţi au cam uitat să se joace, cei mai mulţi se plâng din lipsă de timp. Si aşa apare întrebarea: Ce este mai accesibil decât un TV, calculator sau binecunoscutele telefoane care sunt din ce în ce mai performante, aproape pierzându-şi funcţia de bază, pentru a ocupa timpul copiilor aşa încât noi, părinţii, să avem timp pentru alte activităţi importante pentru familie?

Efectele expunerii la programele media.

Au fost facute multe cercetari de specialitate raportate la vârsta copiilor, mai puţine în România şi mai multe în străinătate.

Argumente PRO si CONTRA

Încercând să pună în balanţă avantajele şi riscurile la care este expus un copil pe durata accesării programelor de tip tv/computer, specialiştii au adus argumente pro şi contra acestui fenomen.
Din câteva studii reiese că influenţa TV apare ca fiind cea mai complexă dar şi cel mai mult orientată pe anti-valori. Promovarea anti-valorilor nu este neapărat intenţionată. Stim cu toţii că televiziunea promovează cu precădere spectacularul cu accent pe succesul financiar mai mult decât pe cel cultural sau intelectual.

Anii ’70

Hollenbeck, Albert şi Slaby, Ronald (Infant Visual and Vocal Responses to Television) au menţionat că televiziunea a devenit deja o parte standard a vieţii de zi cu zi pentru sugari şi au estimat că între 6 – 12 luni, copiii petrec 1- 2 ore pe zi în prezenţa televiziunii. Un studiu realizat în SUA în 1999 a constatat că cei mici petrec în medie 6 ore şi 32 minute pe zi, cu diverse medii combinate. Un studiu mai recent a constatat că 32% din copiii între 2 şi 7 de ani şi 65% din copiii de 8 la 18 ani au televizoare în camera în care dorm.

Studiile efectuate au concluzionat că pentru sugarii şi copiii expuşi la televizor au apărut perturbări ale nutriţiei şi dietei. Nu este valabil numai pentru această categorie de vârstă. Majoritatea copiilor şi tinerilor au obiceiul de a ronţăi chipsuri, alune, dulciuri când stau în faţa televizorului sau a calculatorului. Acest lucru face ca tot mai mulţi tineri să devină obezi, să aibă carii, să sufere de tulburări digestive, etc. Totodată apar şi influenţe asupra abilităţilor neuro-psihice. Apar în special asupra atenţiei, gradului de activitate, memoriei şi statusului emoţional.

Violenta

Marea majoritate a desenelor animate oferă multe ipostaze ale violenţei. Din cauza puterii limitate de înţelegere, copiii discern mai greu între fapte şi ficţiune. Copiii sunt puternic stimulaţi de imaginile care se perindă cu repeziciune la TV, de zgomotul şi agitaţia permanentă a personajelor din desene animate. S-au obişnuit să fie stimulaţi vizual şi auditiv din afară de stimuli puternici ajungând la ceea ce se numeşte hiperactivitate. Hiperactivitatea este defapt cauza impulsivităţii şi a irascibilităţii excesive, a lipsei de control interior. Mai târziu această hiperactivitate nestopată poate duce la delincvenţă sau comportament antisocial. Nervozitatea la copii este foarte greu de gestionat ulterior.

De cele mai mute ori ei consideră că nu este nimic rău dacă lovesc, bat sau vorbesc răstit. In desenele animate totul are la final o soluţie pozitivă (eroii desenelor animate nu mor, nu se arată loviţi sau nu-şi arată durerea).

F.S. Anderson

A studiat timp de 20 de ani în ce masură este copilul influenţat de înfăţişarea violenţei la televizor. A investigat influenţa violenţei TV asupra tendinţelor către agresiune în rândul copiilor/tinerilor.

• 75% din studii arătau că există o asociere între violenţa de la TV şi agresivitatea copiilor,
• 20% au arătat că  rezultatele nu sunt concludente,
• 3% au tras concluzia că urmărirea programelor TV diminuează practic agresivitatea.

Mai mult, Guy Cumberbatch, alt cercetător care a urmărit comportamentul copiilor atunci când se uită la televizor, a constatat că:

• privitorul poate învăţa de la televizor cum să realizeze diverse acte,
• ca să le pună în practică are nevoie de motivaţie.

Conform cercetării efectuate din anii 2005/2008 şi 2009 de CNA, în programele nationale de televiziune, 1 loc este deţinut de violenţa fizică urmată de cea verbală.

Comportamentul rebel si sfidator

Comportamentul răzvrătit şi tiranic, atitudinea ironică şi limbajul impertinent promovate pe micul ecran formează nişte tineri egoişti şi individualişti. Sunt incapabili să socializeze normal. Vor avea numai probleme pentru ca dezvolta astfel anxietatea sociala.

In aproape 44% din actele de violenţă mediatizate nu sunt prezentate consecinţele actelor de violenţă pentru victimă. Asta poate conduce la formarea opiniei în rândul telespectatorilor tineri şi foarte tineri că violenţa nu are urmări asupra victimelor ei. Deci este în regulă dacă te manifeşti violent.
Să sperăm că pe viitor părinţii vor fi mai selectivi în ceea ce priveşte programele de televiziune. Trebuie sa reuseasca să oprescă televizorul în favoarea altor activităţi. Trebuie scazuta considerabil influența ecranelor asupra copiilor.

Este adevărat că violenţa televiziunii nu se află la originea tuturor comportamentelor agresive ale copiilor. Se pare că anumiţi copii care sunt susceptibili în a deveni agresivi odată cu creşterea în varstă, sunt mai influenţaţi de ceea ce văd la TV. De asemenea, de cele mai multe ori insuccesul şcolar este direct proporţional cu timpul alocat vizionării televizorului/telefonului şi utilizării calculatorului pentru alte activităţi decât activităţile şcolare.

Bibliografie:

• Reprezentarea violenţei televizuale şi protecţia copilului

 – studiul a fost coordonat de prof. Dr. Ioan Drăgan, directorul Centrului de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare al Universităţii Bucureşti, cu sprijinul UNICEF – România, 2009

• Efectele televiziunii asupra minţii umane – Virgiliu Gheorghe, Ed. Evanghelismos, Bucureşti,2006
• Infant Television and Video Exposure Associated With Limited Parent-Child Verbal Interactions in Low Socioeconomic Status Households – Alan L. Mendelsohn, MD; Samantha B. Berkule, PhD; Suzy Tomopoulos, MD; Catherine S. Tamis-LeMonda, PhD; Harris S. Huberman, MD; Jose Alvir, DrPH; Benard P. Dreyer, MD