Cand discutam despre izolarea sociala la copii, trebuie sa luam in considerarea mai multi factori. Copiii si adolescentii sunt în mod natural sociabili și au niveluri mari de energie (una din principalele probleme de care se plâng părinții zilele acestea pe social media). Școala și activitățile extracuriculare le ofereau mediul propice pentru a-și satisface nevoia de interacțiune umană, de conexiune, învățare și joacă. Acum vorbim insa de o izolare sociala la copii si adolescenti pentru ca, dintr-odată, tot universul lor s-a micșorat ca prin magie. Ne referim aici la prieteni, profesori, colegi de școală sau de antrenamente.
Totul s-a redus la spațiul claustrofobic al casei. Între cei 4 pereți ai camerei sau sufrageriei, cei mici nu pot să-și satisfacă nevoia de mișcare, de explorare, de învățare, de nou.
Cum îi afectează izolarea pe copii?
Odată cu răspândirea infecțiilor cu coronavirus și declararea situației de urgență, viețile noastre s-au schimbat radical. Tuturor ne-a fost greu să ne adaptăm la noile circumstanțe. Nouă, adulților, ne-a fost atât de dificil să acceptăm ideea de a fi închiși în casă, de a ne schimba rutina și de a înțelege noua lumea în care trăim. Imaginați-vă cum e această experiență pentru copii.
Lumea se confruntă cu o criză de sănătate publică de proporții. Se vorbește mult despre persoanele vulnerabile în fața infecției cu coronavirus. Mai predispusi sunt vârstnicii, persoanele cu afecțiuni cronice și medici, insa discuția nu-i ia în calcul si pe copii. Din fericire, datele din China și alte țări afectate timpuriu arată că gradul de infectare și severitatea bolii sunt mult mai reduse în cazul copiilor decât la adulți.
Dar asta nu înseamnă că ei nu sunt vulnerabili. Dezastrele persistă pe termen lung în viața copiilor. Copiii își pot reveni ușor după îmbolnăvirea cu covid. Se recuperează insa mult mai greu decât adulții după evenimentele traumatice. Din păcate, reziliența lor fizică nu se traduce și în reziliență psihică.
De ce izolarea este grea pentru copii?
Situația e cu atât mai rea pentru că e atât de incertă. Părinții, care sunt centrul universului lor, par speriați și stresați. Nu știu să răspundă la înrebările atât de presante, precum: „Cât o să mai dureze?”; „Cât mai stăm în casă?”; „Când o să pot să-mi văd cea mai bună prietenă?”; „O să termin clasa anul acesta?”. Nici măcar compania părinților, pe care înainte o râvneau, nu le alină suferința. Ea este parazitată de știri alarmante, griji, deadline-uri de la muncă sau căutări frenetice pentru un nou job.
Anxietatea copiilor, chiar dacă nu este exprimată direct, este o problemă reală, ce trebuie gestionată din timp.
Izolarea sociala si anxietatea la copii
Un studiu din 2017 a descoperit că percepția copiilor legată de anxietatea și panica generală este aceeași ca a adulților, numai că ei o ascund mai bine. Acest lucru poate să-i facă pe părinți să ignore problema. Ei speră că cei mici își vor reveni de la sine, pentru că sunt puternici.
Reprezentanții unui helpline românesc pentru anxietatea generată de coronavirus au declarat:
Din prima săptămână au primit multiple telefoane de la copii care erau extrem de speriați și voiau să afle ce se întâmplă.
Nu numai că copiii suferă de anxietate, dar mulți dintre ei nu le spun părinților. Acest comportament le agravează starea, cu consecințe ce pot persista pe termen lung.
Izolarea socială este și ea extrem de nocivă pentru dezvoltarea copiilor. Copilăria este momentul în care avem cea mai mare nevoie de relații. Avem nevoie de relatii atât cu persoanele de aceeași vârstă, cât și cu adulții din afara familiei (profesori, antrenori, părinții prietenilor). Ele joacă un rol important în formarea identității și sunt o sursă de sprijin în vremurile dificile.
În copilărie se schițează traiectoriile problemelor emoționale și comportamentale din restul vieții, iar izolarea socială contribuie semnificativ la acestea.
Un studiu care a evaluat impactul izolării sociale asupra copiilor de școală primară și generală, a descoperit că izolarea e asociată cu probleme de sănătate psihică pentru ambele categorii de copii. Aceasta poate duce la depresie, anxietate, sau la probleme de comportament și integrare socială în viitor.
Socializarea și comportamentul social sunt aptitudini dobândite, învățate. Atunci când deprivăm copiii de un mediu în care să le exerseze și deprindă, le creăm goluri în dezvoltare. La fel cum atunci când copiii nu învață la o materie pentru o perioadă de timp, rămân în urmă și le e foarte greu să mai recupereze, pentru că au sărit etapele esențiale. La fel se va intampla și un copil nesocializat.
Va avea mari dificultăți dacă va fi brusc aruncat în lume după câteva luni sau mai mult. (raportul de la Imperial College susține că va fi nevoie de 18 luni de distanțare socială intermitentă). Așa că e important să le oferim sprijin să socializeze cât mai mult cu prietenii online și să îi sprijinim atunci când vor ieși din casă, și va trebui să se adapteze din nou.
Toate acestea sugerează că mai degrabă decât o vacanță prelungită sau o etapă pe care o s-o uite, perioada de față este una traumatizantă pentru copii, iar acest lucru trebuie luat foarte în serios.
Pandemia de coronavirus – trauma copiilor
Evenimentele traumatizante sunt descrise ca situații șocante și înfricoșătoare, în care simțim că noi sau cei apropiați suntem în pericol de moarte. Pandemia este fără doar și poate un astfel de eveniment. Deși lumea nu s-a mai confruntat cu un eveniment de astfel de proporții în ultima perioadă, există dezastre comparabile, care ne pot arăta ce efecte au traumele colective asupra celor mici.
In Statele Unite, copiii expuși uraganului Katrina din 2005 și consecințelor acestuia, au avut o incidență mult mai mare a tulburărilor emoționale decât alți copii, ani mai târziu. Efectele asupra sănătății mintale au fost cu atât mai grave cu cât copiii proveneau din medii dezavantajate: sărăcie și minorități rasiale. Cum în România, atât sărăcia, cât și discriminarea minorităților etnice sunt probleme răspândite cu care se confruntă copiii, ne putem aștepta ca o proporție semnificativă din ei să se confrunte cu efecte severe în urma pandemiei.
Traumele sunt procesate mult mai greu de către copii decât de adulți. Ei nu au dezvoltarea și resursele necesare pentru a găsi sens și a transforma experiența într-una de învățare. Procesul de creștere post-traumatică – în care după ce depășim o traumă, devenim mai rezilienți și mai puternici decât înainte de ea – este aproape inexistent la copii. Ei nu au capacitatea cognitivă de a procesa evenimentele. Copiii încorporează emotiile violente în identitatea lor, în viața lor. Efectele negative ale evenimentelor stresante din copilărie nu trec cu vârsta, ci sunt un indicator important al sănătății precare la maturitate.
Experiențele adverse din copilărie (ACE)
Experientele precum abuzul fizic, sexual sau neglijența parentală constituie și ele stresori semnificativi. Au efecte de lungă durată asupra creierului, sănătății fizice și mentale a copiilor. Un istoric de ACE se traduce la maturitate în profilul unui adult care suferă de sindrom de stres post-traumatic, depresie, tulburare de personalitate borderline, diabet și obsezitate.
Traumele netratate sunt chintesența violenței domestice. Astfel persoanele abuzate au șanse mai mari să devină și ele, la rândul lor, abuzatori. Copiii sunt mai vulnerabili ca oricând să fie supuși acum unor astfel de tratamente. Perioadele stresante și instabile sunt asociate cu creșterea cazurilor de abuz și maltratare a copiilor.
În Franța, cazurile de violență domestică s-au triplat de la începutul pandemiei. În România, aproximativ 250.000 de români s-au întors de acasă de la începutul pandemiei. Se preconizează că numărul lor va crește. Unii dintre aceștia sunt abuzori care se întorc la familii (chiar în ciuda unui ordin de interdicție). In condițiile actuale de stres, vor deveni cu siguranta agresivi. Copiii sunt blocați în case cu agresorii, iar autoritățile sunt ocupate cu gestionarea pandemiei.
Efectele recesiunii economice asupra copiilor
Recuperarea copiilor ar putea veni mai târziu decât ne închipuim, și e foarte important să fim conștienți de asta. Recuperarea după un dezastru se definește ca fiind momentul în care copilul are un nivel rezonabil de stabilitate, rutină, bunăstare și predictibilitate în toate sferele vieții. Un mediu de viață sigur, cu o alimentație adecvată și acces la serviciile de sănătate nu sunt luxuri. Sunt aspecte elementare și absolut necesare pentru ca un copil să aibă parte de o dezvoltare normală. Din păcate însă, criza economică ce va urma pandemia va îngreuna revenirea la normal.
Încă de dinainte de pandemie, în România 300.000 de copii nu mergeau la școală. Alti aproximativ jumătate din cele 4 milioane de copii trăiau la limita subzistenței, conform unui studiu UNICEF. Copiii sunt cei mai afectați de sărăcie. Studiile arată că până și perioade temporare de sărăcie în viața unui copil are efecte asupra sănătății acestuia pentru toată viața. Efectele negative ale sărăciei sunt mult mai marcante la copii decât la adulți.
Este posibil să dureze ani sau chiar mai mult ca părinții să revină la nivelul economic de dinainte de criză. Astfel, este foarte important ca în această perioadă să existe programe guvernamentale. Este nevoie de programe speciale care să le asigure copiilor mese calde și familiilor ajutoare financiare pentru a putea să păstreze un acoperiș deasupra capului.
Datele după recesiunile din 1990-1991 și 2001 din Statele Unite arată că nivelul neglijenței parentale a crescut semnificativ în acea perioadă. Și a continuat să crească chiar și după ameliorarea economiei. Cel mai probabil acest lucru este cauzat de eforturile pe care părinții trebuie să le depună pentru a câștiga destui bani în noul context economic. În plus, stresul la care adulții sunt expuși din cauza instabilității economice probabil le scade disponibilitatea de a petrece timp cu cei mici.
Izolarea sociala la copii – Saracia ca factor nociv in izolare
Sărăcia este extrem de nocivă și pentru că ne afectează gândirea și comportamentul. Ne face să intrăm în modul de supraviețuire, în care focusul nostru principal este de a pune mâncare pe masă și un acoperiș deasupra capului. Este o reacție normală în aceste circumstanțe. Este foarte important însă, să conștientizăm aceste mecanisme.
Conștientizarea este primul pas spre schimbare. Dacă suntem pe pilot automat și nici măcar nu ne dăm seama că ne neglijăm copiii, atunci nu avem cum să ne schimbăm comportamentul.
Al doilea pas este să ne amintim că copiii noștri nu au nevoie doar de hrană pentru corp, ci și pentru suflet. Chiar daca izolarea sociala la copii ne afecteaza timpul petrecut cu ei, asta nu inseamna ca acel timp nu este valoros. Indiferent cu ce greutăți ne vom confrunta în anii următori, trebuie să ne reamintim că copiii noștri trec prin momente și mai grele, iar noi trebuie să fim alături de ei. Așa că indiferent cât de ocupați sau stresați suntem, trebuie sa actionam în fiecare zi. Este necesar sa includem în programul nostru măcar o conversație cu copiii și o sesiune de conexiune. (citit, joacă, gătit, învățat lucruri noi).
Cum putem gestiona efectele negative ale izolării asupra sănătății mintale a copiilor?
❶ Conectare
Trauma ne zguduie universul. Ne face să chestionăm tot ceea ce știam și credeam despre lume, și să nu ne mai simțim în siguranță în ea. Bessel van der Kolk este unul dintre cei mai importanți specialiști în traumă la nivel mondial. El spune că toată trauma este preverbală.
Deci în perioada aceasta nu este suficient să le explicăm copiilor ce se întâmplă. Asta le va satisface curiozitatea și nevoia de cunoaștere, dar nu le va calma fricile. O stare de siguranță poate fi cultivată prin conectare profundă și iubire.
Anna Freud a facut o alta descoperrire după cel de-al doilea Război Mondial. A observat că acei copii care au rămas în Londra cu părinții și au trecut prin bombardamente au fost mai puțin traumatizați decât cei trimiși la țară, pentru a-i proteja. Amenințarea integrității fizice nu este cel mai important aspect al traumei. Acesta este reprezentat de relațiile și senzația de siguranță pe care acestea ne-o dau. Dar a fi împreună nu înseamnă că suntem conectați.
E nevoie să facem eforturi pentru a fi în aromnie și rezonanță cu copilul. Trebuie ca acesta să simtă acea senzație viscerală de iubire și securitate. Putem obține acest lucru prin discuții despre emoții. Este necesar sa lăsăm pauze (de până la 90 de secunde) și sa le oferim spațiu pentru a exprima orice simt.
De asemnea, atingerea poate fi extrem de benefică, datorită hormonilor eliberați. Așa că fiți generoși cu mângâierile, îmbrățișările și joaca fizică, atâta timp cât copiii se simt comfortabil cu asta.
❷ Comunicare
Comunicarea este vitală în această perioadă. Unii părinți merg în educarea celor mici după principiul „Ceea ce nu știu nu-i afectează”, și e de înțeles de ce nu vor să aibă această conversație despre pandemie cu copiii, de teamă că o să-i sperie. Însă copiii sunt extrem de sensibili la emoțiile părinților și celor din jur. Aceștia înțeleg mult mai mult decât realizăm.
Dacă nu găsim o metodă eficientă de a le explica ce se întâmplă, vor fi cu atât mai afectați. Ei vor percepe anxietatea și panica adulților, ceea ce le va crea anxietatea și senzația de nesiguranță pentru viața lor și a celor iubiți. Dacă le prezentăm informația într-o manieră adecvată vârstei lor, nu o vor găsi paralizantă sau înfricoșătoare. Ar putea să îi facă să se simtă pregătiți pentru a gestiona criza, luând măsuri proactive, precum spălatul pe mâini. Izolarea sociala la copii poate sa fie astfel gestionata mult mai usor.
Iată recomandările UNICEF despre cum să ai conversația despre coronavirus:
- invită-ți copilul la discuție, și asigură-te că sunteți într-un mediu sigur, în care se simte liber să vorbească;
- arată-i că ești atent (nu sta pe telefon, fă contact vizual, oglindește ceea ce spun prin reformulări);
- pune întrebări deschise, pentru a afla ce știe deja;
- validează-le temerile, explică-le că e normal să fie îngrijorați și că înțelegi prin ce trec;
- fii sincer, explică adevărul într-o manieră potrivită vârstei (aici trebuie să fii atent la limbajul folosit, și la nivelul de anxietate, pentru a-i consola și reasigura că totul va fi bine);
- explică-le cum să se protejeze (dacă află că au arme împotriva coronavirus, se vor simți mai puțin neputincioși și vor putea adopta o atitudine proactivă);
- oferă-le asigurări că totul va fi bine (nu minți dacă spui că totul e trecător, iar umanitatea a depășit și alte momente critice);
- povestește-i despre persoanele care luptă pentru siguranța noastră (medici, cercetători, autorități).
❸ Exprimarea emoțiilor de frică și tristețe
Reprimarea emoțiilor e o practică pe care o învățăm în copilărie. Se intampla când îngrijitorii ne spun „Nu fii supărat”, „Nu plânge”, „Nu fii timid”. E important să acceptăm și validăm emoțiile copiilor, să-i ajutăm să le numească. Dezvoltându-le vocabularul emoțiilor putem să creăm un spațiu sigur în care să le exprime. Ar trebui să facem acest lucru întotdeauna, dar mai ales în această perioadă extrem de dificilă.
Copiii se vor simți ușurați atunci când pot să exprime și comunice emoțiile într-un spațiu sigur și validant. Fiecare copil are propria manieră de a-și exprima emoțiile. Uneori e util să faceți ceva creativ, precum pictat sau joaca cu păpuși, pentru a facilita procesul.
❹ Evită separarea copiilor de familie și părinți
Într-o perioadă în care copiii au pierdut atât de mult, pierderea unuia dintre părinți sau a altui membru important al familiei poate fi picătura care umple paharul. Deci e esențial să faci toate eforturile ca familia să fie intactă. În cazul în care acest lucru nu este posibil, asigură-te că există comunicare permanentă între copil și părinte, online sau la telefon, de cel puțin două ori pe zi.
❺ Menține rutine zilnice
Copiii au nevoie de structură și de predictibilitate, deși pare că nu o doresc de obicei. Acest lucru le oferă stabilitate și senzația de siguranță într-o lume care se schimbă pe zi ce trece, în vremuri atât de incerte. Așa că asigură-te că vă treziți la aceeași oră, luați mesele împreună la ore normale și fă un program de activități distractive, pe lângă cel de învățare.
