Parenting – sfaturi si strategii in relatia cu cei mici
Parenting-ul, un termen împrumutat din engleză, se referă la creșterea copiilor. Este procesul de a promova și sprijini dezvoltarea fizică, emoțională, socială și intelectuală a copiilor de la naștere până la maturitate.
În anii ’60, psihologul american Diana Baumrind a efectuat un studiu cu peste 100 de preșcolari. Pe baza acestuia a sugerat că majoritatea părinților practică unul din trei stiluri de parenting: democratic, autoritar și permisiv. Conform acesteia, modul în care copiii se comportau era strâns legat de tipul de parenting al părinților.
Mai târziu, în 1983, cercetătorii Maccoby și Martin au adăugat un alt stil: cel neglijent sau neimplicat. Ei sunt și cei care au adăugat două dimensiuni pentru clasificarea stilurilor de parenting: exigență, respectiv gradul de control pe care părinții îl arată, și responsivitate, respectiv măsura în care părinții arată căldură, acceptare și implicare.
Cum sa devii un parinte mai bun
Părinții își doresc să le ofere ce e mai bun copiilor și adesea fac multe sacrificii pentru a reuși. Însă ce este cel mai bun lucru pentru copiii noștri? Conform Asociației Americane de Psihologie, cele 3 scopuri principale ale părinților de pe glob sunt:
să le asigure siguranța și sănătatea copiilor
să pregătească copiii pentru o viață productivă ca adulți
să le transmită valori culturale.
Dar care e rețeta de succes pentru a atinge aceste obiective? Cu siguranță acestea erau și obiectivele părinților noștri, și ale părinților lor. Insă relațiile dintre părinți și copii au trecut prin schimbări dramatice în ultimele decenii. Tranzitiile sunt de la reguli stricte și pedepse corporale, la un stil mai relaxat de parenting. Copiii au mai multă autonomie, iar educația se face prin vorbe mai degrabă decât prin palme.
Unii părinți consideră acum că regulile sunt învechite, probabil și ca o reacție de respingere a modului în care ei înșiși au fost crescuți. Militeaza pentru a lăsa copiii să decidă pentru ei încă de la vârste fragede. Însă stilul de parenting îl va forma ca viitor adult și îi va modela întregul parcurs în viață. Așa că atunci când iei astfel de decizii, e bine să fie bazate pe dovezi concrete.
Stiluri de parenting
Caracteristicile celor patru stiluri de parenting
1. Parenting-ul autoritar (exigent si neresponsiv):
crezi că copiii trebuie să fie văzuți, nu auziți;
când vine vorba de regulile tale, nu stai la discuții, crezi că copiii trebuie să le urmeze fără excepție;
nu iei emoțiile copilului tău în considerare;
ai puțină încredere în copilul tău și exerciți un control strict asupra lui.
2. Parenting – ul democratic (exigent si responsiv):
ești foarte implicat în viața copiilor tăi;
încurajezi comunicarea;
ai încredere în copilul tău, dar în același timp un nivel ridicat de control, vrei să știi unde este, cu cine și ce fac;
explici care sunt motivele regulilor tale;
pui regulile în aplicare, dar ții cont și de sentimentele copilului tău.
3. Parenting-ul permisiv (neexigent, dar responsiv):
ai reguli, dar le pui rar în aplicare;
adesea nu există consecințe pentru încălcarea regulilor;
crezi că copilul tău va face alegerile corecte, cu puțină implicare din partea ta;
atitudinea dominantă e „copiii sunt copiii”;
ești mai comfortabil cu rolul de prieten al copilului decât de părinte.
4. Parenting-ul neimplicat (neexigent și neresponsiv):
nu verifici temele copilului și nu îl întrebi ce a făcut la școală, în general nu îi monitorizezi activitatea;
de obicei nu știi unde sau cu cine e;
nu petreci mult timp cu copilul tău;
copilul nu primește multă afecțiune, atenție sau sfaturi;
copilul se crește singur.
Fie ca esti parinte sau nu, acum stii trasaturile de baza ale diferitelor stiluri de parenting.
Poți încerca să ghicești care este demonstrat ca fiind cel mai bun pentru a crește copii sănătoși, fericiți, și de succes.
Poate fi o surpriză, dar stilul democratic de parenting este de departe cel mai bun dintre cele patru.
Mai multe studii au descoperit că acesta este asociat cu o bună integrare a adolescenților la școală, niveluri înalte de performanță și o atitudine pozitivă în general față de mediul academic. De asemenea, copiii au șanse mai mari de a deveni independenți, bine-crescuți și să aibă autonomie. În plus, copiii crescuți de părinți într-un stil democratic raportează niveluri mai scăzute de depresie și anxietate. Au și șanse mai mici de a se angaja în comportamente antisociale, precum consumul de substanțe sau delicvență.
E posibil sa crezi ca parenting-ul permisiv e cel mai potrivit pentru copilul tau.
Ca și cel democratic, se bazează pe multă căldură și afecțiune, atenție la nevoile și sentimentele copilului.
Ce face diferenta intre parenting-ul democratic si cel permisiv?
Regulile.
Niciunui copil nu îi place să i se spună ce să facă, însă copiii nu știu ce e mai bine pentru ei pe termen lung. Cei mici au nevoie de limite, de structură, să învețe că acțiunile au consecințe. În cazul copiilor crescuți de părinți permisivi, studiile arată că se integrează mai greu la școală și la facultate, pentru că resping regulile și autoritatea.
Din același motiv, pot avea probleme comportamentale în aceste medii controlate. Aceștia au, de asemenea, rate mai mari de tristețe, depresie și stimă de sine scăzută. În plus, copiii cu părinți permisivi au un risc crescut de a avea probleme de sănătate, precum obezitate sau boli cardio-vasculare. Asta pentru că părinții lor nu au limitat consumul de alimente nesănătoase; sau chiar mai multe carii dentare pentru că părinții nu au impus obiceiuri sănătoase, precum spălatul pe dinți de cel puțin două ori pe zi.
Vestea buna e ca poți deveni un parinte democratic, daca iti doresti. Cursurile de educatie parentala pot fi utile.
Sfaturi utile de parenting
1. Stabileste reguli clare
Părinții democratici au un set clar de reguli ale casei. Este important ca cei mici să le cunoască și înțeleagă, și să le explici care sunt motivele pentru care există. De exemplu, în loc să spui „Du-te la culcare pentru că așa am zis” sau să îi lași să se culce la ce oră vor, spune-le „E timpul să te culci pentru ca mintea și corpul tău să se dezvolte”. Atunci când copilul tău înțelege pericolele de sănătate sau siguranță, motivațiile morale sau sociale din spatele regulilor impuse, va înțelege mai bine cum funcționează luna și e mai probabil să urmeze regulile și atunci când nu ești acolo.
2. Ofera o avertizare pentru problemele minore
Dacă nu e un comportament grav, atunci dă-i șansa copilului tău să se redreseze. Explică-i clar ce e în neregulă și că vor exista consecințe dacă nu se oprește. De exemplu, „Dacă nu îți strângi jucăriile, nu vom merge în parc după-amiază”. Nu oferi însă mai multe avertizări, pentru că atunci copilul va învăța să nu te asculte când vorbești prima dată. Dacă nu ia în considerare prima avertizare, atunci va suporta consecința.
3. Foloseste consecintele pentru a oferi lectii de viata
Consecințele au rolul de a-ți ajuta copilul să ia decizii mai bune în viitor. Acestea nu sunt menite să le aducă suferință. Nu trebuie să folosești niciodată pedepse corporale sau să-ți umilești copilul. Nu îi spune că ești dezamăgit de el, ci ajută-l să înțeleagă că a făcut o alegere greșită. Asta nu înseamnă că el este o persoană rea.
4. Ofera recompense
Asta nu înseamnă că îți mituiești copilul sau că îl răsfeți cu zeci de cadouri, ci că îi oferi o motivație în plus atunci când are o problemă comportamentală. Un plan de mici recompense poate fi un intrument util în crearea de noi obiceiuri. De exemplu, dacă copilul tău refuză să doarmă în patul lui, preferând patul părinților, poți să îi oferi un sticker recompensă pentru fiecare noapte petrecută în patul lui.
5. Incurajeaza auto-disciplina
În definitiv, scopul unui părinte democratic nu este de a-și controla copiii, ci de a-i învăța să-și controleze singuri impulsurile și comportamentele. Așa că atunci când sunt supărați, nu te grăbi să îi calmezi, ci învață-i cum să se liniștească singuri. Și nu-i bate la cap să-și facă treburile în casă, ci ajută-i să devină responsabili pentru munca pe care o au de făcut. Controlul impulsurilor, gestionarea furiei și auto-disciplina sunt abilități importante în viață. Invățate devreme, o să fie prezente și la maturitate.
Niciunui părinte nu îi place să-și pedepsească copilul și să fie acuzat că e rău de acesta. Realitatea este însă că a fi părinte înseamnă să-ți sacrifici comfortul personal pentru cel al copiilor. Uneori trebuie să-ți asumi rolul de „personaj negativ”, care îi trage la răspundere și care instituie regulile. Chiar dacă pe moment, copiii o să fie supărați, pe termen lung, nici tu, nici ei nu o să vă amintiți momentele neplăcute. Și până la urmă, niciun sacrificiu nu e prea mare pentru a te asigura că copiii tăi au cele mai mari șanse de a fi adulți echilibrați, sănătoși și de succes.