Trauma psihică și tulburarea de stres posttraumatic - Clinica Hope

Trauma psihică și tulburarea de stres posttraumatic

Ce este

Nu putem vorbi despre tulburarea de stres posttraumatic fără să definim trauma psihică.

Definiția propusă de G. Fischer și R. Riedsser descrie trauma psihică ca fiind o experiență de discrepanță vitală între factorii situaționali amenințători și capacitățile individuale de a gestiona situația, care este însoțită de sentimente de neajutorare și abandonare, lipsă de apărare, și care duce astfel la o afectare profundă a înțelegerii despre sine și lumea din jur.

(Gottfried Fischer, Peter Riedsser – Tratat de psihotraumatologie)

trauma-copii

Există anumiți factori care influențează potențialul traumatogen al unui eveniment:

  • Gradul de control pe care o persoană îl are asupra evenimentului: într-o situație de violență domestică victima poate avea control mai mult decât în situația diagnosticării cu cancer în fază avansată
  • Gradul de imprevizibilitate: un deces survenit brusc într-un accident de mașină este mai imprevizibil decât decesul survenit după o evoluție a unei boli cronice
  • Numărul de persoane afectate: situația este percepută ca fiind mai puțin gravă dacă sunt mai multe persoane afectate (de exemplu, într-un accident de autocar apare un sentiment de apartenență la grup, ceea ce constituie un factor protector)
  • Gradul de afectare a celor din anturaj: sentimentul de neputință crește dacă în jur sunt persoane la fel de afectate de acea situație
  • Modul de participare în situație, direct sau indirect: o persoană va fi afectată în alt fel dacă nu trece ea prin acea situație, ci o rudă/un prieten.
  • Relația cu persoana care induce trauma: dacă agresorul este o persoană cunoscută, apropiată, precum un părinte, partener, prieten, situația este mult mai traumatizantă decât dacă agresorul este străin (Diana Vasile – Trauma familială și resursele compensatorii).

Ce cauzează

Orice eveniment/întâmplare care amenință integritatea fizică sau psihică a unei persoane poate declanșa tulburarea de stres posttraumatic. Exemple:

  • Abuz sexual cu sau fără violență (nu este nevoie să se repete, un eveniment este de ajuns pentru a traumatiza)
  • Abuz fizic
  • Dezastre naturale sau accidente – incendii, inundații, cutremure
  • Crime violente precum răpiri, atacuri la școală (elevi înarmați)
  • Accidente de mașină, avion

De asemenea, tulburarea de stres posttraumatic poate să apară la cei care au fost martori la violență domestică, violență în comunitate, război.

(Jessica Hamblen, PhD and Erin Barnett – PTSD in Children and Adolescents)

Cine face

Factorii de risc pentru tulburarea de stres posttraumatic sunt reprezentați de sexul feminin, expunere anterioară la o situație traumatizantă, antecedente personale de tulburări psihice, părinți cu tulburări psihice, criminalitate a unui părinte, pierderea mamei, suport social scăzut, venituri mici

(Diana Vasile – Trauma familială și resursele compensatorii).

Cât de comună este

Un studiu efectuat în SUA a indicat faptul că din 10.000 de adolescenți intervievați cu vârste între 13 și 18 ani, 5% întruneau criteriile pentru tulburare de stres posttraumatic, cu o prevalență mai mare în cazul fetelor (numărul fetelor este de 4 ori mai mare decât cel al băieților).

De asemenea, prevalența crește cu vârsta.

Cum știu dacă am – simptomele

Copiii expuși la un eveniment traumatizant trăiesc o spaimă intensă și se simt în mare pericol. Ei au tendința să retrăiască evenimentul prin amintiri dureroase, amintiri ce pot fi provocate de cei din jur sau situații din viața cotidiană, sau care îi invadează mintea în mod spontan. De exemplu, un anumit loc, sau un anumit miros, sau o persoană implicată în acea situație pot declanșa retrăirea acelui eveniment, iar persoanele care au această tulburare evită orice stimul asociat cu trauma. Copilul poate repeta în joc scene pe care le-a trăit sau are coșmaruri cu tema factorului amenințător care a provocat trauma. Poate avea un disconfort puternic și tulburări neurovegetative (tremor, palpitații, tahicardie, paloare, transpirație excesivă, pierderea controlului sfincterian). Copilul are tulburări de somn (adoarme greu și se trezește în cursul nopții, este iritabil și are accese de furie nejustificate, este vigilent, tresare la orice zgomot. (Iuliana Dobrescu – Manual de psihiatrie a copilului și adolescentului).

Adolescenții pot prezenta o simptomatologie asemănătoare cu a adultului, precum incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei, sentiment de detașare sau înstrăinare de alții, diminuare marcată a interesului pentru activitățile care îi plăceau înainte, sentimentul de viitor îngustat (nu speră să își facă o carieră, să se căsătorească, să aibă copii sau o durată de viață normală).

Diagnosticul se pune dacă copilul/adolescentul prezintă aceste simptome de cel puțin o lună. Se consideră o tulburare cronică dacă simptomele sunt prezente mai mult de 3 luni. (DSM IV-TR)

Cum pot să evit

Factorii de protecție pentru tulburarea de stres posttraumatic sunt: relații bune în familie, ajutor din partea bunicilor pentru despovărarea mamei, inteligența, existența unui grup de prieteni, optimismul

(Diana Vasile – Trauma familială și resursele compensatorii).

Tratamentul

Tratamentul psihologic trebuie să înceapă de la expunerea la factorul traumatic, nu trebuie să se aștepte instalarea sindromului de stres posttraumatic.

Intervenția în criză are trei obiective: să le transmită celor afectați securitate, să le stea la dispoziție ca partener de discuție empatic și să favorizeze înțelegerea despre eveniment și efectele traumei. Transmiterea securității înseamnă îndepărtarea celor afectați de la locul nenorocirii (pe cât posibil, locul de tratare a victimelor să fie mai îndepărtat de locul catastrofei), respectiv separarea agresorilor de victime. Este indicat contactul corporal delicat, de exemplu ținerea de mână. Victimelor accidentelor trebuie să li se spună că sunt în siguranță, că vine ambulanța. Relaxarea și liniștirea trebuie să primeze în fața informării (Gottfried Fischer, Peter Riedsser – Tratat de psihotraumatologie).

După instalarea simptomatologiei de tulburare de stres posttraumatic, tratamentul pacienților este reprezentat de ședințe de psihoterapie, iar în cazurile complicate, și de medicație.

Terapia cognitiv-comportamentală este indicată de studii ca fiind cea mai eficientă în tratamentul acestei tulburări. Aceasta include expunere treptată – care ajută copilul să vorbească despre evenimentul traumatic, tehnici de control al anxietății – relaxare și training al asertivității, precum și corectarea gândurilor și credințelor false provocate de traumă. În această terapie este implicată și familia, care va fi învățată să aibă atitudini corecte și suportive față de copil.

Terapia prin joc este folositoare pentru copiii care nu pot procesa în mod direct evenimentele legate de traumă (de exemplu, copiii mici). Psihoterapeutul folosește jocuri, desene și alte tehnici pentru a-l ajuta pe copil să proceseze amintirile traumatice.

Intervenții specializate sunt folosite pentru copiii sau adolescenții care au comportamente problematice, precum comportamente sexuale inadecvate, violență, consum de alcool sau droguri (Foa, E., Keane, T., Friedman, M., & Cohen, J. – Effective treatments for PTSD: Practice guidelines from the International Society for Traumatic Stress Studies).

Medicamentele utilizate în tratamentul tulburării de stres posttraumatic sunt antidepresivele ISRS (pot fi administrate după vârsta de 6 ani), anxioliticele (benzodiazepine, tratament pe termen scurt – maxim 1 lună) și antispasticele pentru tratamentul simptomelor somatice asociate. Tratamentul se administrează până la dispariția simptomelor. (Iuliana Dobrescu – Manual de psihiatrie a copilului și adolescentului).

Programeaza-te
Call Now Button