Tulburarea de personalitate BORDERLINE: Cauze și Soluții

Ce este tulburarea de personalitate borderline?

Este o suferință psihică. Este o structurare anume a personalității, care duce la anumite probleme și dificultăți: relaționale, cu propria persoană, cu mediul înconjurător. Este foarte importantă diferența între trăsături Borderline și tulburarea în sine. Tulburarea înseamnă ceva diagnosticabil și care de regulă afectează funcționalitatea vieții de zi cu zi. Trăsăturile în schimb sunt doar niște aspecte ale vieții noastre care se potrivesc cu descrierile a ceea ce înseamnă aceasta tulburare.

Trasaturile tulburarii de personalitate Borderline?

O impulsivitate mai pronunțată este o trăsătură tipic acestei tulburari, pe care o avem foarte mulți dintre noi. Ea nu ne afectează atât de tare viața încât să ajungem la doctor și să urmăm un tratament anume. Toți cei care au această trăsătură în structura de personalitate, îi resimt efectele mai puțin plăcute.

O altă trăsătură este o anumită instabilitate. O nehotărâre mai mare, o trecere destul de rapidă de la o decizie la opusul ei, o trecere de la o dispoziție la alta – azi mă simt plin de viață și nu știu exact de ce, iar mâine mă pot trezi foarte jos ca stare de dispoziție. Aceasta poate fi și ea o trăsătură specifica.

Când mai multe dintre aceste trăsături se manifestă la aceeași persoană, începem să ne gândim la tulburare de personalitate de tip Borderline. Aceasta presupune mai multe lucruri: o suferință psihică constantă, o afectare a vieții personale, profesionale.

Această afectare poate fi pe un spectru:

Există persoane cu tulburare de personalitate tip Borderline care sunt înalt funcționale. Adică funcționează foarte bine social, dar interior se simt foarte rău.

Sunt persoane care au o imagine socială excelentă, au o funcție profesională înaltă, cu foarte mare competență. O productivitate bună, cu o responsabilitate foarte mare și care au foarte multe abilități sociale. Dar când ajung acasă se simt golite de orice sens, de orice semnificație a vieții și care chiar se pot gândi sistematic la suicid.

Deși ele aparent sunt în regulă, au o relație personală împlinită, cu suficienți bani pentru o viață satisfăcătoare, totuși când ajung seara acasă, primul gând al lor este „mai bine nu mai sunt și nu mai vreau să o mai iau de la capăt”. Aceasta este o tulburare de personalitate Borderline. Vorbim despre așa ceva!

Gândurile suicidale.

Și acestea sunt niște trăsături care, întâlnite pe termen lung la cineva, pot duce la o astfel de diagnosticare?

Gândurile suicidale apar în mai multe tulburări psihologice. Ele nu apar singure, doar pentru că cineva s-a gândit că e mai bine să nu mai existe, nu ne ducem automat cu gândul la tulburarea de personalitate Borderline. Da, face parte din simptome, dar apare ca un fel de „unică soluție”, apare ca o soluție la problemele pe care le resimte persoana respectivă. Nu e neapărat un mod de viață, dar este un mod de a rezolva problemele și suferințele emoționale.

Cum este o persoană cu tulburarea de personalitate Borderline?

Așa cum am spus, poate fi social foarte bine văzută , dar care acasă, problemele venind din interior, nu le poate rezolva, nu poate trece peste ele, îi domină viață….

Sunt niște probleme emoționale. În primul rând o lipsă de sens pe care o simte, o lipsă de valoare proprie în ciuda evidențelor.

Are legătură și cu stima de sine?

Da, are legătură. Un soi de vid interior, un sentiment de singurătate cumplită chiar dacă este înconjurat de foarte mulți oameni. Pe interior se simt foarte singuri. Este vorba de un conflict psihologic interior, vechi, structurat din copilărie, care nu s-a rezolvat și nu a fost compensat în vreun fel. Își arată efectele când persoană rămâne cu ea însăși, deși ea pare foarte bine ancorată social.

Există și alte manifestări?

Există însă o unicitate, fiecare persoană se manifestă în felul ei, dar în privința acestui diagnostic au fost mari dispute. A fost dificil să fie prins într-un concept cât de cât clar și funcțional. Chiar și termenul „borderline” înseamnă „la granița”, „pe marginea”. El există din anii ’30.

Pe atunci existau 2 mari categorii de diagnostice:

• nevroze – persoane cu anxietăți pe un conflict emoțional, anxietăți mai mari sau mai mici,
• psihoze – persoane la care problema principală era ruptura  de realitate, nu mai erau în contact cu ea.

Au apărut foarte multe persoane în cabinetele de psihanaliză de pe vremea aceea care nu păreau nici psihotice, dar nu erau nici doar nevrotice. Aveau când elemente de nevroză cu o stare mai stabilă, când scăpau în zona mai psihotică, dar nu de tot și nu tot timpul…. și reveneau … ceva era foarte fluctuant… Și atunci, în lipsa de alt termen, au zis e ceva între, la granița…

Asta era gândirea din anii ’30.

Acum există și persoane cu tulburare de personalitate Borderline care au și scăpări în privința legăturii cu realitatea, au niște elemente psihotice, dar nu sunt neapărat definitorii. Este destul de greu de pus punctul pe “i”…

Simptome la tulburarea de personalitate Borderline

Sunt cam 9 sau 10 simptome și dacă se întrunesc 5 din 9 de exemplu, se poate pune diagnosticul. Dacă sunt 4 din 9, necesită mai multe consulturi, necesită timp să se vadă exact care este situația. Dar în privința ideii acestei boli, ceea ce este definitoriu este instabilitatea, contradicția, trecerea foarte bruscă de la da la nu, de la nu la da, reacții foarte puternice, foarte intense. Lucrurile acestea nu sunt doar „a, m-am răzgândit, nu sunt hotărât”…

E cu un consum intern emoțional, e cu o intensitate extremă.

Asta este o altă caracteristică definitorie, această hipersensibilitate emoțională.

Marsha Linehan este o expertă în tulburarea de personalitate Borderline. A creat și o terapie specifică recunoscută astăzi că fiind una din cele mai eficiente, terapia dialectic-comportamentală. Descria această hipersensibilitate emoțională a persoanelor cu tulburare de prsonalitate Borderline ca un fel de persoane care nu au „piele emoțională”. Practic orice atingere, chiar făcută cu dragoste, chiar o mângâiere oricât de fină, poate să le producă o suferință intensă, enormă. Și reacțiile sunt ca atare.

Sunt disproporționate față de intenție?

Față de stimul nu sunt disproporționate, pentru că stimulul depinde cum este perceput… dacă avem o rană, o arsură și cineva vrea să ne mângâie și să ne atingă exact pe zona arsă, reacția este la stimul pe pielea arsă…

Reacțiile exagerate specifice

Oamenii care suferă de tulburarea aceasta au o dificultate în a-și gestiona emoțiile și în general o resimt și ei. Deci e o problemă acolo cu reglajul emoțiilor, cei care au norocul să nu aibă această tulburare, le putem regla. La ei, mecanismul de reglare nu funcționează foarte bine și cumva reacția la înfuriere, este o furie explozivă.

Mintea rațională este exclusă cumva, dezactivată, nu mai are forță și atunci persoana e copleșită de emoție, de acea furie, sau de frică. Și ea nu mai poate să-și folosească mintea rațională pe care o are ca oricine altcineva, doar că nu o poate accesa, nu o poate folosi în momentele acelea. Doar reacționează conform acelei emoții și aceasta este o mare problema. Atât la nivel de relații personale, interpersonale cât și la nivel de propria persoană.

Pentru că sunt multe consecințe pe care atunci nu le pot gândi, nu se pot gândi la ele. Dar care bineînțeles că apar și atunci le afectează într-un mod foarte neplăcut sau chiar dramatic de multe ori.

De ce nu-si pot controla emotiile?

Răspunsul nu este unul simplu, nu există un singur factor cauzal. Studii recente arată că se pare că există o sensibilitate înnăscută la reacțiile emoționale, adică sunt mai sensibili la emoții și la felul în care reacționează emoțional. Acesta ar fi factorul biologic, acest factor biologic nu este suficient. Sunt foarte multe persoane care probabil se nasc cu această sensibilitate dar nu dezvoltă tulburare de personalitate Borderline.

Poate fi moștenita tulburarea de personalitate Borderline?

Nu s-a identificat o genă anume sau un fragment anume despre care să se spună “acesta este!” și aceasta este problema.

Dar studiile arată că și familia, în spate, este foarte disfuncțională. Sunt foarte multe persoane care, deși nu au fost diagnosticate probabil niciodată, prezintă simptome ale tulburării. Deci nu se știe încă dacă este transmisă genetic.

Al doilea factor, a două categorie de factori. Cei psihologici, de dezvoltare, felul în care s-a creat atașamentul sau nu s-a creat.

Dacă se transmite prin faptul că acei părinți sau bunici sau întregul șir din spate, atunci când și-au crescut copiii, i-au crescut așa cum au putut ei, cum au știut mai bine, dar tot disfuncțional. Și atunci se poate transmite această structurare a personalității în acest mod, prin felul în care este crescut copilul.

De fapt s-a creat un atașament, dar unul dezorganizat.

Mesajele din copilărie, din copilăria mică, care nu sunt doar verbale, sunt ce face părintele, când e bebelușul foarte mic, cum îl manevrează fizic. Este o comunicare de la corp la corp, copilul prin corp cunoaște lumea.

Acesta este un alt factor, dacă vii cu o sensibilitate și ești crescut într-un mod care îți accentuează acea sensibilitate, o pune la încercare la maximum și vorbim de asta în situațiile firești. De regulă, persoanele cu aceasta tulburare au:

• un istoric traumatic
• sau au foarte multe traume mici,
• sau au o trauma mare,
• sau au mai multe traume mari,
• depinde de la persoană la persoană.

Este o caracteristică sistematic observată, că există istoric de trauma din copilărie și de-a lungul vieții. Traumele pot fi mari, vizibile, de genul bătăilor, abuzuri sexuale, abandon, neglijență. Pot fi de genul acesta, vizibile, clare, poți să pui degetul pe ele și necesită o muncă grea pentru ele în terapie pentru persoanele cu suferința asta.

Alte tipuri de persoane.

Mai sunt persoane la care nu poți să identifici așa ceva în trecutul lor, dar care prezintă așa numita trauma cumulativă, „picătură chinezească”.

Se  manifestă de regulă sub forma unei critici, părintele având intenția să-și stimuleze copilul și să-l motiveze, dar mesajul care ajunge la copil este doar o permanentă critică (nu ești bun, nu ești suficient de bun, nu ai făcut așa, nu ai făcut altfel).

Ce se structurează este că nu sunt suficient de bun, plus agitația care apare, toată această corolă emoțională foarte puternică. Deci sunt mai multe feluri de traume și este necesar să fie căutate. Acesta ar fi al doilea factor, cel de dezvoltare. Îl putem înțelege dacă folosim o metaforă: există copaci care cresc drept, se duc direct în sus pe linia luminii, alții sunt foarte contorsionați pentru că au fost nevoiți să se ducă după lumina.

De multe ori mă gândesc că nu este o boală, este un fel de structurare, este o reacție naturală.

Oamenii aceia au făcut toți ce au putut ei ca să supraviețuiască și să se dezvolte și în felul acesta au reușit să o facă, nu prea aveau alternative. Cel de-al treilea factor ar fi factorul social, de mediu.

Factorii tulburarii de personalitate Borderline

• psihologic
• biologic
• social.

Se numește etiologie bio-psiho-socială. Asta înseamnă acest cuvânt care sună așa complicat. Contează foarte mult la cel social de exemplu, care include și societatea în care trăiește.

Gândiți-vă la societatea de dinainte de 1989, care a avut o influență enormă asupra noastră. Adică să nu fim atât de aspri cu noi că avem tot felul de trăsături, de reacții, de ciudățenii, ni se pare că nu suntem chiar OK. Dar suntem OK având în vedere cum ne-au crescut părinții noștri și mediul în care și ei funcționau care era foarte perturbator și strict și punitiv și producea rupturi în psihic, pentru că trebuia să fii într-un fel anume în societate

Cum se trateaza tulburarea de personalitate Borderline?

Putem vorbi despre un tratament, vorbim de o ameliorare, vorbim de o vindecare?

Ce putem face cu o astfel de persoană astfel încât să-și poate țînă în frâu aceste reacții exagerate și să poată funcționa până la urmă?

Noi folosim această metodă despre care v-am vorbit deja, terapia dialectic-comportamentală, există foarte mult material pe net dacă doriți să căutați, este cu prescurtarea DBT (dialectical behavior therapy), care este una din cele mai eficiente în tratarea acestui tip de tulburare, după foarte multe studii din ultimii 20 de ani.

Este vorba de o combinație de mai multe acțiuni. Este foarte importantă psihoterapia individuală, persoana să își găsească un terapeut cu care rezonează și să poată să lucreze pe problematici. De asemenea, este foarte important că noi ținem în clinică un curs de abilități pentru persoanele cu Borderline.

Ce înseamnă asta:

Terapia dialectic-comportamentală are ca presupoziție faptul că persoanele cu această problemă, dat fiind modul dificil de creștere, au fost foarte preocupate să-și investească energia în a supraviețui și a se adapta cumva să facă față și nu au mai apucat. Sau n-au avut de unde să învețe niște abilități de autoreglare emoțională sau de interacțiune socială firești, pe care în general noi le știm mai mult sau mai puțîn instinctiv.

Ei n-au avut de unde să le învețe și atunci este foarte important ca ei să ia contact în primul rând cu aceste abilități, aceste feluri de a face niște lucruri.

Terapia îi duce înapoi în copilărie?

Nu îi ducem înapoi în copilărie. Îi invităm să învețe acum, la maturitate, cum să facă niște lucruri, cum să-și regleze emoțiile. Nu e o muncă regresivă, nu ne purtăm ca niște copii.

Cursul este foarte bine structurat:

abilități de autoreglare emoțională
abilități de mindfulness care ajută mai ales la această reglare emoțională
abilități de interacțiune socială și abilități care se aplică în situații de criză, în situații când simți că nu mai poți, că nu poți să schimbi nimic din jurul tău dar trebuie să faci ceva.

Nu poți să schimbi nici percepția ta, nici din jurul tău și atunci ce faci?

Și sunt foarte multe lucruri pe care le poți face care să te ajute să faci față situației respective. Acești oameni au făcut față situațiilor și până acum, doar că metodele alese de ei au avut efecte negative pe termen lung.

Asta a fost o soluție, dar pe termen lung a avut efecte dezastruoase asupra corpului. Până și ideea de suicid, uneori oamenii se gândesc la suicid ca la o soluție de calmare de moment, însă gândirea aceasta este periculoasă pe termen lung.

Fiecare s-a descurcat cum a putut, asta a fost cu efecte secundare nocive.

Și atunci hai să învățăm niște abilități care să aibă același efect principal de liniștire sau de tolerare a situației, căci despre asta vorbim, dar să nu fie atât de disfuncționale pe termen lung, să ne ajute mai degrabă.

În ce constă programul de tratament pt Tulburarea de personalitate Borderline?

Terapia durează cam un an de zile pentru 5 ani de dificultăți, este o terapie de lungă durata. În schimb cursul durează aproximativ 6 luni, timp de 2 ore o dată pe săptămâna, cu practicarea acelor abilități, fiecare personal acasă să le exerseze, nu să afle doar teoretic.

Efectele cursului sunt pe 2 linii: teroretic și practic, mai ales practic.

Pentru că sunt foarte multe informații, se recomandă să se repete cursul. Dar având baza, ulterior la terapie individuală va fi mult mai ușor și dacă apare o situație de criză. De exemplu, având materialele de la curs și împreună cu terapeutul poți stabili ce anume să folosești din tehnici.

Apare o situație în care simți nevoia să fumezi. Acum știi că nu asta este soluția, nu mai vrei să faci asta, deci ce faci? În criză uiți, dar când vorbești afli ce poți face. Și mai există consultanță telefonică în situație de criză, mă poate sună ca terapeut și să avem o mică discuție strict pe ceea ce poate folosi acum pentru a ieși din situația respectivă.

Pot să interacționeze unii cu alții?

E o problema cu confidențialitatea, faptul că sunt mai mulți care totuși au o tulburare?

Avem o regulă de confidențialitate la grup. Ei pot să interacționeze între ei, este pe proprie răspundere, însă nu au voie să dezvăluie nici identitatea celorlați colegi, nici experiențele pe care ceilalți le aduc. Pot doar să împărtășească experiențele lor personale. Am simțit așa, mi-a plăcut chestia asta, nu mi-a plăcut cealaltă, pot să dezvăluie din ce le spunem noi trainerii – suntem 2 traineri la fiecare curs, dar există regula confidențialității.

Fiecare participant știe că dacă el îl protejează pe celălalt participant și celălalt îl va proteja pe el, este o situație reciprocă.

Care e diferența dintre momentul la care au intrat la program și au început terapia și după 1-2-3 ani de când au venit?

Vin la programări, văzând că se simt mai bine și că își pot gestiona emoțiile?

Cu siguranță da. Uneori, se întâmplă când intră în terapie pentru prima dată, să simtă nevoia să schimbe terapeutul, chiar 2-3, dar la un moment dat se stabilizează și pot urma pe termen mai îndelungat terapia. Efectele sunt foarte mari de la un an la altul. Sunt progrese, ei încep să se obișnuiască să-și autoregleze emoțiile.

Pur și simplu viața lor de zi cu zi se îmbunătățește radical, relațiile lor cu ceilalți se îmbunătățesc radical. Dacă era o persoană singuratică, este posibil ca după 2-3 ani de terapie, dacă lucrurile merg bine – nu există garanții, chiar să își găsească un partener. Înainte i se părea imposibil, să poată să țină o relație sau să își găsească un job și să se poată ține de el.

Să renunțe la tot felul de substanțe liniștitoare pe care le folosea, care nu sunt benefice pentru organism. Pot chiar să nu mai simtă nevoia să le folosească.