Un eveniment ca trauma la copii este definit ca o amenințare la integritatea fizică sau care cauzează sentimente de spaimă, teroare sau neajutorare la momentul în care se produce.
Copilăria este o perioadă vulnerabilă în care cei mici depind de îngrijitori și expuși factorilor de mediu.
De multe ori, expunerea lor la evenimente traumatice e neglijată și netratată, iar asta are consecințe asupra dezvoltării lor pe termen lung.
Studiile despre trauma la copii sunt încă la început. Insă în ultimele două decenii, informațiile cu privire la acest subiect s-au sporit.
Există o varietate largă de evenimente ce pot avea efect traumatizant asupra copiilor.Este foarte important să cunoaștem care sunt acestea și să fim conștienți de pericolul pe care îl reprezintă. Vom putea astfel sa ne protejam copiii sau, în caz că se întâmplă, să luăm măsuri terapeutice rapide.
Abuzul sexual – Unele statistici arată că zilnic șase copii sunt abuzați sexual în România, unul din șase băieți și un sfert din fete sunt victime ale abuzului sexual până la vârsta de 18 ani. Fie că e vorba de viol, hărțuire sau expunerea indecentă a unui adult, abuzul sexual în copilărie este corelat cu incidență crescută a depresiei, tulburărilor alimentare, somatice, anxietate, probleme sexuale și de relaționare. De cele mai multe ori, copiii nu vorbesc cu părinții despre abuz din cauza fricii și rușinii.
Violența domestică – În anul 2017 au fost raportate Poliției 20.531 de incidente de loviri și alte violențe între membrii familiei. Fenomenul are insa o amploare mult mai mare, cele mai multe cazuri nefiind niciodată raportate. Indiferent dacă copiii sunt victime sau martori ai violenței, acesta este un eveniment profund traumatizant.
Moartea unei persoane apropiate – Copiii percep moartea diferit de adulți, mai ales dacă e vorba de un părinte, frate sau soră. Și doliul unui copil este diferit de cel al adultului, aceștia având nevoie de mult sprijin, chiar dacă aparent nu sunt afectați de eveniment.
Dezastrele naturale – Cele mai frecvente dezastre naturale în România sunt inundațiile, cutremurele sau alunecările de teren. De obicei, intervenția de salvare în aceste situații vizează adăpostirea victimelor și reconstruirea caselor acestora. Este insa neglijată mai mereu consilierea psihologică a victimelor.
Neglijarea – Definită ca eșecul în a împlini nevoile elementare ale copilului, de supervizare, hrană, sănătate, cămin, cât și nevoile emoționale, sociale, educaționale și de siguranță. Studiile arată că neglijarea copiilor de către îngrijitori produce schimbări permanente la nivelul creierului în dezvoltare.
Trauma în copilărie poate determina dezvoltarea stresului post-traumatic. În ultima ediție a Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale, apare cu criterii speciale pentru preșcolari (copii mai mici de șase ani). În plus, trauma timpurie este cu atât mai gravă pentru că afectează dezvoltarea cognitivă, emoțională, socială, putând duce la tulburări psihice și de învățare.
Exploararea imagistică arată că există diferențe clare în nouă regiuni cerebrale la victimele traumei în copilărie față de cei care nu au avut o astfel de experiență. Cele mai evidente schimbări sunt la nivelul regiunilor care ajută la reglarea emoțiilor și impulsurilor. Aceste persoane sunt predispuse deciziilor iraționale.
Alte urmări sunt:
Primul pas în ajutarea unui copil expus la un eveniment traumatic este de a-i asigura un mediu sigur, ferit de elementele traumatizante. Ulterior este nevoie de ajutor specializat.
Opțiunile terapeutice sunt:
A fost dezvoltată special pentru copii și adolescenți și este cea mai eficientă metodă de tratare a traumelor acestora, conform studiilor științifice. Presupune sesiuni cu copiii, dar și cu părințiiAcestia sunt considerați principalii agenți terapeutici în procesul de vindecare. Aceasta metoda include trei faze, fiecare cu mai multe componente:
Psihoeducație – copiii și părinții învață care sunt răspunsurile normale la traumă. Acestea includ flashback-uri cu evenimentul, tulburări de somn, dificultate la concentrare, iritabilitate. Înțelegerea că aceste reacții sunt firești este în sine terapeutică pentru victimă. Pe părinți îi poate ajuta să aibă reacții și atitudini adecvate.
De exemplu, dacă trauma la copii a fost instalata ca victima a violenței, părinții nu trebuie să țipe la acesta.
Relaxare – atât copilul cât și părinții sunt învățați tehnici de relaxare pentru a contracara efectul stresor al traumei. Ele pot fi practicate oricând, dar mai ales când apar situații în care copilul își reamintește trauma. Acestea includ:
concentrare asupra respirației
yoga
cântece
dans
rugăciune
făcutul de balonașe
cititul poveștilor
exerciții fizice
mindfulness
alte activități distractive/relaxante
Tehnici de reglare afectivă – acestea ajută copilul să identifice și regleze stările afective negative ce apar în urma traumei. Câteva dintre acestea sunt:
rezolvarea de probleme
managementul furiei
obținerea de sprijin de la cei din jur
Tehnici de procesare cognitivă – ajută la combaterea stresului și obținerea vindecării, prin dobândirea abilității de a distinge gândurile, sentimentele și comportamentele. Este necesara și înlocuirea gândurilor neconstructive cu unele constructive.
Copilul își pune întrebărille „Este adevărat?” și „Mă ajută/ Mă face să mă simt mai bine?”. Dacă răspunsul este nu la ambele, atunci gândul va trebui înlocuit cu unul pozitiv.
Nararea și procesarea traumei – narațiunea traumei reprezintă povestea copilului despre experiența traumatică. La început, poate fi dificil pentru acesta să vorbească, întrucât emoțiile generate de eveniment pot reapărea. Pe măsură ce procesul avansează, devine mai ușor.
E foarte important să existe o narațiune comprehensivă a traumei. Este necesara opțiunea de a adăuga un paragraf la sfârșit despre cum se simte acum, ce au învățat și dacă s-au dezvoltat după experiență.
Stăpânirea factorilor care amintesc de trauma la copii în viața de zi cu zi – factorii care trezesc amintiri legate de traumă sunt stimuli pe care copilul îi poate experimenta în viața de zi cu zi. Stimulii pot declanșa amintiri intense, debilitante, dureroase. Această etapă presupune ajutarea victimei să nu mai evite acești factori, începând cu cei de care le e cel mai puțin frică, ajungând până la cei mai înfricoșători.
Sesiuni comune copii-părinți – sunt oportunități să ajute familiile să se reconecteze și să planifice procesul de vindecare și evoluție.
Promovarea siguranței – este esențial ca tehnicile învățate și informațiile dobândite să fie aplicate în mod constant în viața de zi cu zi. În această etapă familia elaborează împreună un plan pentru a asigura acest lucru și pentru a se pregăti pentru situațiile ce pot apărea.
Este o tehnică psihoterapeutică în care copilul/adolescentul este ghidat de către terapeut să rememoreze o amintire sau emoție dureroasă, în timp ce își mișcă ochii rapid (urmărind degetele terapeutului). Această mișcare a ochilor, care se întâmplă în mod natural în timp ce visăm (somn REM). Accelerează procesul de vindecare a clientului. Această metodă este deosebit de utilă în cazul victimelor care nu pot verbaliza experiența traumatizantă.
Este definită ca utilizarea formelor de artă creativă (muzică, mișcare, pictat, teatru) ca o formă de terapie. Calitatea senzorială a artei este esențială în ajutarea copiilor să comunice amintirile traumatizante într-o manieră non-verbală, să se vindece și să evolueze.
Este o metodă de tratament ca răspuns la nevoile de sănătate mintală ale copiilor și este larg recunoscută de experți ca o intervenție eficientă și adecvată în abordarea dezvoltării creierului copiilor. Este, în general, folosită cu copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 11 ani și oferă o modalitate prin care aceștia își pot exprima experiențele și sentimentele printr-un proces natural, auto-ghidat și auto-vindecator, folosind numeroase miniaturi cu care să refacă scena traumatizanta și apoi să o înțeleagă, modifice și interiorizeze. Cum experiențele și cunoștințele copiilor sunt adesea comunicate prin joc, devine un vehicul important pentru ei de a cunoaște și de a-i accepta pe ei înșiși și alții.
Nu este utilizată ca tratament unic al traumelor copilăriei. Poate ajuta la gestionarea anxietății, atacurilor de panică, depresiei ce pot surveni ca urmare a traumei. Sunt utilizate antidepresive și anxiolitice.
Efectele traumei în copilărie sunt extrem de grave, dar din fericire, cele mai multe situații traumatizante pot fi prevenite. In cazul în care se produc, intervenția precoce poate reduce drastic consecințele negative asupra dezvoltării.
