Tulburarea de stres posttraumatic

Tulburarea de stres posttraumatic

 

Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) este o tulburare ce se caracterizeaza prin reexperimentarea unui eveniment traumatic extern, acompaniata de simptome de excitatie crescuta si de evitare a stimulilor asociati cu trauma.  

 

Factori care influenteaza Tulburarea de stres posttraumatic:

Gradul de control pe care o persoana il are asupra evenimentului. Intr-o situatie de violenta domestica victima poate avea control mai mult decat in situatia diagnosticarii cu cancer in faza avansata.

Gradul de imprevizibilitate. Un deces survenit brusc intr-un accident de masina este mai imprevizibil decat decesul survenit dupa o evolutie a unei boli cronice.

Numarul de persoane afectate. Situatia este perceputa ca fiind mai putin grava daca sunt mai multe persoane afectate (de exemplu, intr-un accident de autocar apare un sentiment de apartenenta la grup, care constituie un factor protector).

Gradul de afectare a celor din anturaj. Sentimentul de neputinta creste daca in jur sunt persoane la fel de afectate de acea situatie.

Modul de participare in situatie. Direct sau indirect: o persoana va fi afectata in alt fel daca nu ea trece prin acea situatie, ci o ruda/un prieten.

Relatia cu persoana care induce trauma. Daca agresorul este o persoana cunoscuta, apropiata, precum un parinte, partener, prieten, situatia este mult mai traumatizanta decat daca agresorul este strain

 

Cauze des intalnite ale Tulburarea de stres posttraumatic

Orice eveniment/intamplare care ameninta integritatea fizica sau psihica a unei persoane poate declansa Tulburarea de stres posttraumatic. Iata cateva exemple:

Abuz sexual cu sau fara violenta (nu este nevoie sa se repete, un eveniment este de ajuns pentru a traumatiza). Abuz fizic.  Dezastre naturale sau accidente – incendii, inundatii, cutremure Crime violente precum rapiri, atacuri la scoala (elevi inarmati) Accidente de masina, avion.

De asemenea, Tulburarea de stres posttraumatic poate sa apara la cei care au fost martori la violenta domestica, violenta in comunitate, razboi.

 

Simptome intalnite la Tulburarea de stres posttraumatic:

La copii

Copii expusi la un eveniment traumatizant traiesc o spaima intensa si se simt in mare pericol. Ei au tendinta sa retraiasca evenimentul prin amintiri dureroase. Amintirile pot fi provocate de cei din jur sau situatii din viata cotidiana, sau care ii invadeaza mintea in mod spontan. Ex: un anumit loc, sau un anumit miros, sau o persoana implicata in acea situatie pot declansa retrairea acelui eveniment. Persoanele care au aceasta tulburare evita orice stimul asociat cu trauma.

Copilul poate repeta in joc scenele pe care le-a trait sau are cosmaruri cu tema factorului amenintator care a provocat trauma. Poate avea un disconfort puternic si tulburari neurovegetative. (tremor, palpitatii, tahicardie, paloare, transpiratie excesiva, pierderea controlului sfincterian). Copilul are tulburari de somn. Adoarme greu si se trezeste in cursul noptii, este iritabil si are accese de furie nejustificate, este vigilent, tresare la orice zgomot.

La adolescenti

Pot prezenta o simptomatologie asemanatoare cu a adultului.

• incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei.
• Sentimente de detasare sau instrainare de altii,
• diminuare marcata a interesului pentru activitatile care ii placeau inainte,
• sentimentul de viitor ingustat.

Ex: acestia nu cred ca isi vor face o cariera, ca o sa se casatoreasca sau o sa aiba copii si o durata de viata normala.

Diagnosticul se pune daca copilul/adolescentul prezinta aceste simptome de cel putin 1 luna. Se considera o tulburare cronica daca simptomele sunt prezente mai mult de 3 luni.

 

Tratament pentru Tulburarea stres posttraumatic

Tratamentul psihologic

Trebuie sa inceapa de la expunerea la factorul traumatic, nu trebuie sa se astepte instalarea sindromului de stres posttraumatic.

Interventia in criza are 3 obiective:

1. sa le transmita celor afectati securitate,
2. sa le stea la dispozitie ca partener de discutie empatic
3. sa favorizeze intelegerea despre eveniment si efectele traumei.

Transmiterea securitatii inseamna indepartarea celor afectati de la locul nenorocirii. Pe cat posibil, locul de tratare a victimelor sa fie mai indepartat de locul catastrofei, respectiv separarea agresorilor de victime. Este indicat contactul corporal delicat, de exemplu tinerea de mana. Victimelor accidentelor trebuie sa li se spuna ca sunt in siguranta, ca vine ambulanta. Relaxarea si linistirea trebuie sa primeze in fata informarii.

Dupa instalarea simptomatologiei de tulburare de stres posttraumatic, tratamentul pacientilor este reprezentat de sedinte de psihoterapie. In cazurile

 

Terapia cognitiv-comportamentala

Pentru Tulburarea de stres posttraumatic, terapia cognitiv-comportamentala este indicata de studii ca fiind cea mai eficienta in tratamentul acestei tulburari. Aceasta include expunere treptata – care ajuta copilul sa vorbeasca despre evenimentul traumatic, tehnici de control al anxietatii – relaxare si training al asertivitatii. Este folosita si corectarea gandurilor si credintelor false provocate de trauma. in aceasta terapie este implicata si familia. Familia va fi invatata sa aiba atitudini corecte si suportive fata de copil.

 

Terapia prin joc

Este folositoare pentru copiii care nu pot procesa in mod direct evenimentele legate de trauma (de exemplu, copiii mici). Psihoterapeutul foloseste jocuri, desene si alte tehnici pentru a-l ajuta pe copil sa proceseze amintirile traumatice.

Interventii specializate sunt folosite pentru copiii sau adolescentii care au comportamente problematice. Ex: comportamente sexuale inadecvate, violenta, consum de alcool sau droguri

 

Medicamente

Medicamentele utilizate in tratamentul tulburarii de stres posttraumatic sunt:

• antidepresivele ISRS (pot fi administrate dupa varsta de 6 ani),
• anxioliticele (benzodiazepine, tratament pe termen scurt – maxim o luna)
• antispasticele pentru tratamentul simptomelor somatice asociate.

Tratamentul se efectueaza pana la disparitia simptomelor.

 

---

 Autor: Dr. Diana Bărbulescu