Indiferent de situaţia în care te afli, este important să ai informaţii clare despre o situaţie. Este cel mai bun început pentru a putea face faţă acelei situaţii sau a putea ajuta/înţelege pe cineva care se confruntă cu ea.
Tulburarea depresiva este o „situaţie” foarte frecventă. 1 din 4 persoane pot avea pe parcursul vieţii un tip de tulburare depresiva.
Ce este tulburarea depresiva?
Depresia este o tulburare afectivă în care există o dispoziţie tristă sau pierderea interesului şi a plăcerii pentru o perioadă semnificativă de timp.
Tulburările afective sunt diagnostice medicale, adică vor fi stabilite după un consult din partea unui medic psihiatru.
Aţi observat probabil că nu a apărut cuvântul „boală”. Psihiatria modernă foloseşte doar termenul de „tulburări” pentru clasificarea afecţiunilor.
Este necesar de ştiut că există mai multe tipuri de tulburări afective. Simptome sau episoade depresive apar în multe dintre acestea. De asemenea, trebuie menţionat că tulburările afective (sau de dispoziţie) sunt tulburări tratabile. Există tratamente eficiente si diversificate.
Ce este tulburarea afectivă? Ce este dispoziţia?
Dispoziţia se defineşte ca:
- starea emoţională de fond, persistentă,
- pe care o persoană o simte în interiorul său într-o anumită perioadă de timp.
- care influenţează profund punctul acesteia de vedere şi felul în care se percepe pe sine, pe ceilalţi şi lumea sau viaţa în general.
Astfel spus, între starea emoţională de fond şi felul în care gândeşte o persoană există strânse corelaţii, în ambele sensuri. Se influenţează reciproc.
Afectul este expresia exterioară, observabilă a dispoziţiei. Stările afective elementare pot fi intense, chair furtunoase. Se însoţesc de schimbări neurovegetative, de modificări ale apetitului şi somnului şi de modificări ale comportamentului.
Oamenii sănătoşi au o mare varietate de dispoziţii, un amplu repertoriu de expresii afective şi simt că au control asupra acestora.
Tulburările afective sau ale dispoziţiei sunt un grup de condiţii medicale caracterizate de modificări semnificative ale dispoziţiei, asupra cărora persoana pierde controlul. Sunt cele care afectează viaţa acesteia în toate domeniile (profesional, social, etc.) şi produce suferinţă marcată.
- Când dispoziţia este anormal de intensă, psihiatrii folosesc termenul de hipertimie (timie=dispoziţie, hiper=prea mult).
- Când omul simte prea „puţin”, când afectul este mult prea diminuat, plat, indiferent sau apatic vom vorbi de „hipotimie” (timie=dispoziţie, hipo=prea puţin).
În mod clasic există hipertimie pozitivă (prezentă în episodul maniacal) şi hipertimie negativă (prezentă în episodul depresiv).
Vă invit să vă imaginaţi dispoziţia într-un sistem de două axe:
- axa orizontală este cea a dispoziţiei,
- cea verticală are un pol „pozitiv” sau cu „+” asociat maniei şi un pol „negativ” sau „-” asociat tulburarii depresive.
Dispoziţia unei persoane poate fi normală în majoritatea timpului. La un moment dat persoana începe să se simtă din ce în ce mai obosită, tristă şi fără speranţă. Atinge polul negativ de nivel de dispoziţie, caracterizat prin hipertimie negativă sau depresie ca în exemplul A.
Sau din contră, dispoziţia poate fi normală. Apoi persoana să se simtă din ce în ce mai plină de energie, veselă şi exuberantă, sau doar foarte iritată. Poate deveni vorbăreaţă şi agitată, având „hipertimie pozitivă” sau manie, ca în exemplul B (pol pozitiv).
Unii bolnavi pot avea ambele tipuri de episoade în decursul vieţii, dispoziţia lor descriind o formă sinusoidală, iar tulburarea se numeşte „bipolară. Există episoade care ating intensitatea ambilor poli: polului pozitiv (al maniei) şi pe cel negativ (al depresiei). Acest model este exemplificat prin exemplul C.
Vă va fi astfel mai uşor să înţelegeţi la ce se referă psihiatrul când spune că dispoziţia „a urcat”/„a coborât”, sau termeni ca „unipolar” sau „bipolar”.
Care sunt simptomele depresiei?
Când intensitatea dispoziţiei atinge cel mai jos punct al polului negativ pentru cel puţin 2 săptămâni, vorbim de un episod depresiv major.
Siptomele tulburarii depresive pentru pentru pacient:
vă puteţi simţi trist, nu vă mai amuză nimic,
abătut, posomorât, fără chef,
inutil, nefericit, vă vine să plângeţi cu uşurinţă,
sentiment de lipsă de speranţă care se intensifică (începeţi să vedeţi numai „partea goală a paharului”, nu mai vedeţi nimic bun în jur, deveniţi cinic, totul vă dezamăgeşte, inclusiv dumneavoastră, viaţa pare să nu aibă sens/rost, nu mai vedeţi ieşirea din situaţiile în care vă aflaţi),
sentiment de neputinţă (viaţa începe să pară din ce în ce mai dificilă, situaţiile care altădată vi se păreau uşor de rezolvat acum devin un efort/o sursă de suferinţă).
Aceste sentimente de lipsă de speranţă (hopelesness) şi de neputinţă (helplessness) sunt cele mai importante caracteristici ale tristeţii din depresie. Sunt şi indicatoare ale evoluţiei sub tratament.
Majoritatea pacienţilor afirmă că starea din tulburarea depresiva este diferită de cea din tristeţea obişnuită sau cea cauzată de pierderi (resimţită de exemplu la moartea unei persoane dragi). Este cel mai adesea resimţită ca o durere sufletească chinuitoare, greu de suportat.
Apoape 50% afirmă că simptomele variază în cursul zilei, fiind mai severe dimineaţa şi ameliorându-se treptat spre seară.
Siptomele tulburarii depresive pentru familie/cunoscuţi:
- puteţi observa că persoana e mai mereu tristă, pare că ar fi plâns,
- nu pare să se mai bucure, nu mai râde, nu mai vrea să participe la evenimente vesele (chefuri, excursii, etc),
- tristeţea devine vizibilă pe faţa şi corpul persoanei suferinde: are ochi trişti, plânşi, colţurile gurii coborâte, privire plecată, îşi frământă mâinile,
vorbeşte cu dificultate, cu voce joasă, stinsă, care abia se aude, - nu mai are încredere în forţele proprii,
- vorbeşte despre viitorul său în termeni sumbri, nu vede nimic bun la sine, în jur sau în viitor,
- este pesimist (deşi nu îi „stă în fire”),
- la copii şi adolescenţi: devin mai nervoşi, mai irascibili, se închid mai mult în camera lor, nu vorbesc despre ceea ce îi preocupă,
- la bătrâni: apar mai suferinzi, sunt lamentativi sau iritabili; se plâng de mai multe simptome somatice ca de obicei, povestesc mai des despre moarte sau despre suferinţele lor din trecut („am avut o viaţă grea”, „să vină moartea să mă ia”, etc.),
- scăderea marcată a interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile, în cea mai mare parte a perioadei.
Cazurile severe
Deseori familia şi colegii de servici observă cel mai uşor aceste semne, fiind printre cele mai frecvente motive de a-l aduce pe cel suferind la medic.
În cazuri severe, persoana poate să aibă idei delirante, cu sau fără legătură cu tristeţea: că este urmărită, că cineva îi vrea mortea, o otrăveşte, o persecută sau o prejudiciază pe ea sau pe cineva apropiat; că este posedată, că se vorbeşte despre ea, că este vinovată de nenorocirile celorlalţi; că este păcătoasă, că vor sărăci, că ea sau cei apropiaţi vor muri de boli grave (idei delirante depresive). Rar pot apărea şi idei delirante de mărire, grandoare, mistice (idei delirante expansive). Uneori se întâmplă ca familia să nu sesizeze că persoana este tristă de mai mult timp. O aduc la spital abia când observă comportamente legate de aceste idei delirante.
Simptomele tulburarii depresive produc suferinţă semnificativă şi deteriorează semnificativ funcţionarea persoanei în viaţa profesională, socială, familială şi în alte domenii importante de activitate.
