Nervozitatea la copii nu trebuie privita intotdeauna ca o problema majora
Crizele de furie nu trebuie privite întotdeauna ca niște probleme majore; ele trebuie recunoscute și tratate cu respect.
Iată câteva semne că izbucnirile emoționale ar trebui să te îngrijoreze:
• Dacă nervozitatea la copii au loc dincolo de vârsta la care sunt de așteptat ( până la circa 7-8 ani)
• Dacă acest comportament este periculos pentru ei sau pentru alții
• Dacă acest comportament îi provoacă probleme serioase la școală și profesorii îți spun că nu se poate controla
• Dacă e supărat că simte că nu-și poate controla furia și asta-l face să se simtă prost în legătură cu el însuși.
Nervozitatea la copii si tratamentul acesteia
Cum intelegem nervozitatea la copii
Nervozitatea la copii poate fi expresia unei game variate de emoții și experiențe, uneori dificil de exprimat prin cuvinte. Este important să recunoaștem că, în multe cazuri, această nervozitate poate fi o reacție naturală la schimbările și provocările vieții cotidiene. Însă când aceste manifestări devin persistente sau afectează în mod semnificativ activitățile zilnice ale copilului, ar putea indica nevoia de sprijin și înțelegere din partea adulților din jurul lor.
Există multe cauze posibile, între care:
Cauze pentru nervozitatea la copii
- Anxietate: Nervozitatea la copii și comportamentul sfidător au deseori anxietăți grave, nerecunoscute. Ex: evitarea unor sentimente dureroase, teama de eșec, stima de sine scăzută, senzația de izolare, tristețe, depresie etc. Dacă copilul tău are anxietăți, și mai ales dacă le ascunde, e posibil să-i fie greu să gestioneze situațiile care îl tulbură. Ar putea exploda când, de pildă, cerințele de la școală pun asupra lui o presiune pe care n-o poate suporta. Este posibil să refuze să facă un anumit lucru pentru a evita sursa de frică acută.
- Traumă sau neglijare: O bună parte din comportamentul violent la școală este rezultatul traumelor, al neglijării sau al haosului de acasă. Copiii care nu se simt în siguranță acasă pot acționa ca niște mici teroriști la școală, dezvoltând comportamente intimidante.
- Probleme de învățare: Când copilul tău are crize de furie repetate la școală sau în timp ce-și face temele, e posibil să aibă o tulburare de învățare nediagnosticată.
- Probleme senzoriale: Unii copii au probleme în a procesa informația senzorială pe care o primesc de la lumea înconjurătoare. Dacă copilul tău este hipersensibil la stimuli, atunci lucruri precum haine care „îl mănâncă“, prea multă lumină sau prea mult zgomot îl pot face să se simtă inconfortabil, anxios, distras sau copleșit. Asta poate duce la crize de furie fără motive aparente.
Cauzele nervozitatii la copii
- ADHD: mulți copii cu ADHD, în special cei impulsivi și hiperactivi, întâmpină probleme în a-și controla comportamentul. Li se poate părea foarte greu să urmeze instrucțiuni sau să treacă de la o activitate la alta, și asta-i poate face să pară sfidători și furioși. Asta nu înseamnă neapărat că au fost și diagnosticați cu ADHD – de fapt, acest diagnostic este deseori ignorat la copiii cu probleme de agresiune severe, pentru că alte aspecte par mai grave.
- Autism: Copiii cu autism sunt deseori predispuși la crize de nervozitate. Dacă copilul tău are această afecțiune, el poate avea tendința să fie rigid. Necesita o rutină constantă pentru a se simți în siguranță. Orice schimbare neașteptată îi poate declanșa o criză de nervi care va continua până la epuizare. De asemenea, s-ar putea să-i lipsească capacitatea de comunicare pentru a-și exprima dorințele sau nevoile.
- Tulburare de opoziție. Tulburarea de opoziție reprezintă o tulburare de comportament prezentă la copiii peste 6 ani. Simptomele pot apărea mai devreme, dar diagnosticul se pune după această vârstă. Copiii care prezintă tulburare de opoziție sunt greu de controlat, nu respectă regulile stabilite de părinți, sunt încăpățânați, nervoși, agresivi; (pot ridica mâna la mamă sau chiar să o lovească, să o zgârie); tolerează greu refuzul celorlalți – de exemplu refuzul mamei de a cumpăra o jucărie nouă, enervându-se ușor și în acele momente plâng, țipă, lovesc deliberat obiecte din jurul lor.
Sursa acestui comportament
La ora actuală nu există o cauză unanim acceptată, clară a acestei tulburări. Însă se crede că la baza afecțiunii stau anumiți factori moșteniți, precum și factori de mediu.
Moștenirea genetică: dispoziția naturală a copilului, sau anumite diferențe neurobiologice în modul în care nervii și creierul funcționează, sau chiar anumite dezechilibre ale anumitor substanțe chimice din creier (de exemplu, serotonina). Temperamentul este moștenit genetic, el nu este influențat de experiențele copilului. Din punct de vedere genetic, s-a descoperit că un polimorfism al genei MAOA (monoamin oxidaza A, genă implicată în reglarea nivelului de serotonină, adrenalină, noradrenalină, dopamină) poate duce la comportamente antisociale ale copiilor tratați necorespunzător (Caspi A et all, 2005).
Mediul – probleme de parenting care pot presupune: o lipsă de supraveghere; o disciplină incoerentă sau severă; abuz sau neglijență; existența unor probleme grave în mariajul părinților, practic un mediu familial instabil.
Un atașament insecurizant duce la creșterea agresivității băieților în primele clase și probleme de conduită la școală. Alți factori incriminați sunt sărăcia, proasta funcționare familială și criminalitatea. (I Dobrescu – Manual de psihiatrie a copilului și adolescentului).
Care sunt factorii de risc
Tulburarea de conduită și de opozițe este o problemă complexă, care are mai mulți posibili factori, precum:
- Temperamentul – un copil care are un temperament ce include dificultate în reglarea și gestionarea emoțiilor, cum ar fi reactivitatea emoțională extremă la diferite situații sau dificultate în tolerarea frustrării.
- Probleme de parenting – un copil care a simțit o formă de abuz dar și neglijența familală, o disciplină severă sau incoerentă sau lipsa de supraveghere parentală.
- Alte probleme familiale – cazurile în care un copil se confruntă cu o dezordine familială sau are un părinte cu o tulburare de sănătate mintală.
- Mediu – comportamentele de opoziție și sfidare pot fi întărite și prin atenția colegilor și disciplina inconsecventă din partea altor figuri reprezentative cum sunt de exemplu, profesorii.
Cum pot sa evit nervozitatea la copii
Factorii de protecție pentru tulburarea de conduită sunt atașamentul securizant. Un stil de educație predictibil și consecvent aplicat de toți adulții din casă (predictibilitatea oferă o senzație de siguranță copilului) și relațiile armonioase între membrii familiei.
Cu toate acestea, ameliorarea condițiilor familiale nu concordă întotdeauna cu îmbunătățirea simptomatologiei. Se intampla în special atunci când copilul prezintă comorbidități (precum ADHD, intârziere mintală).
Cat de comuna este
Kapplan și Saddock (Comprehensive textbook of psychiatry) spun că prevalența acestei tulburări este între 1,7 și 9,9 %, cu o medie de 5,5%. În DSM IV apare o prevalență de 2-16%. Alți autori au raportat o prevalență de 2% to 10% (Maughan et al, 2004; Costello et al, 2003). Această tulburare apare mai frecvent la băieți decât la fete.
Nervozitatea la copii – simptome
Copiii cu tulburare de opoziție prezintă un temperament mai iute, care se înfurie ușor și se ceartă mereu. Nu respectă regulile, se opun tot timpul părinților. Par că sunt mereu puși pe harță și îi învinuiesc pe ceilalți pentru greșelile lor. Nu sunt acceptați de ceilalți copii pentru că le strică jocul. Nu respectă regulile jocului, se supără ușor și strică sau iau jucăriile celorlalți copii. Își fac cu greu prieteni din cauza acestui comportament, și în general se împrietenesc cu copii care au același timp de comportament. Sunt disprețuitori, răutăcioși și chiar răzbunători. Pe măsură ce cresc, încep să realizeze reacțiile de respingere și resentimentele celor din jur (inclusiv ale familiei) și comportamentul ostil se agravează. Lovesc, distrug obiecte care le aparțin celorlalți (DSM IV, ICD 10).
Se va face diferența cu criza de opoziție, care apare în perioada 2-5 ani, perioada lui „ba nu”, „pentru că așa vreau eu”, aceasta fiind perioada din dezvoltarea normală în care copilul realizează faptul că este o persoană individuală, separată de voința părinților. În crizele sale de opoziție, copilul nu manifestă o rea voință față de adulți. Se simte vinovat și îi este teamă să nu piardă afecțiunea părinților. Opoziția este unul dintre cele mai comune mecanisme de apărare ale copilului. Dacă acest tip de criză persistă după vârsta de 6 ani, vorbim despre patologizarea sa și debutul tulburării de opoziție.
Tratamentul nervozitatii la copii
Pentru tratamentul nevrozelor la copii, psihoterapia este cea mai indicată. Aceasta vizează reglarea situației din familie, îmbunătățirea sistemului de relații în căsătorie și corectarea educației.
Principalele simptome
- Atitudine furioasă,
- Iritabilitate,
- Pierderea frecventă a cumpătului,
- Enervare cu ușurință, uneori în lipsa unui motiv real,
- Certuri dese la școală, cu profesorii sau cu colegii,
- Obiceiul de a nu respecta regulile, de a le sfida pur și simplu,
- Acuzarea altor persoane pentru propriile greșeli,
- Lipsa respectului de sine,
- Dificultate în menținerea relațiilor de prietenie,
- Este răutăcios în raport cu alte persoane, inclusiv cu membrii familiei,
- Dorința de a supăra sau enerva alte persoane în mod deliberat,
- Dorința de răzbunare,
Astfel de manifestări se pot întâlni la toți copiii, însă acestea devin o problemă atunci când durează peste 6 luni și manifestările comportamentale anormale sunt destul de severe. Acești micuți au dificultăți și în relația cu familia, ei se certă des cu părinții deoarece mai mereu au un comportament ostil, chiar agresiv.
Posibile complicatii
De cele mai multe ori, această tulburare duce și la dezvoltarea altor probleme de natură psihică precum sunt:
- ADHD,
- Depresie,
- Anxietate,
- Tulburări serioase în procesul de învățare și cel de comunicare.
Nu în ultimul rând, această tulburare aduce cu sine și alte probleme. Mai exact, copilul poate să aibă performanțe școlare slabe, comportament antisocial, tulburări privind consumul de substanțe interzise, risc crescut de suicid.
De aceea, este esențial ca părintele să înțeleagă că cel mic are o astfel de problemă. Este important să meargă cu el la specialist pentru stabilirea corectă a diagnosticului și pentru primirea unui tratament corespunzător. Important de menționat este și faptul că tratarea tulburărilor de natură psihică contribuie la ameliorarea simptomelor nervozitatii la copii. În același timp, nu trebuie omis faptul că este greu de tratat tulburarea de conduită și de opoziție, dacă celelalte tulburări nu sunt evaluate de psihiatru și psiholog și tratate corespunzător.
Forme de tulburări psihice, legate de nervozitatea la copii
Tratament
Tratamentul pentru nervozitatea la copii implică în primul rând intervenții terapeutice care au în centru familia. insă poate include și alte tipuri de psihoterapie și instruire pentru copil, dar și pentru părinți. Tratamentul este însă de durată. Practic el poate ține de la câteva luni la câțiva ani, în funcție de cât de gravă este tulburarea. Extrem de important este să fie tratate și alte probleme care apar simultan. Ex: tulburări de învățare, ADHD, depresie, etc.. In caz contrar, acestea duc la agravarea simptomelor caracteristice tulburării de conduită și de opoziție.
Medicul psihiatru va prescrie copilului medicamente numai în situația în care copilul este diagnosticat și cu alte tulburări de sănătate mintală. De asemenea, dacă cel mic are tulburări coexistente, cum ar fi ADHD, anxietate sau depresie, medicamentele îl vor ajuta și îi vor ameliora simptomele. Acest lucru va face terapia mai eficientă. Se folosesc timostabilizatoare, medicație antipsihotică tipică/atipică și medicația specifică ADHD.
Concret, la ora actuală nu există medicamente destinate acestui tip de tulburare. Ele sunt benefice dacă sunt utilizate ca adjuvant la terapia cognitiv-comportamentală.
Consilierea familială și terapia de familie
Consilierea îi va ajuta pe părinți (și pe ceilalți adulți implicați în îngrijirea copilului) să își privească și să își conștientizeze comportamentul și reacțiile față de copil. Vor vedea și conflictul dintre ei privitor la stilul educațional al fiecăruia. În majoritatea cazurilor este vorba despre o discordanță între părinți. De regula unul dintre ei încearcă să impună regulile și să aplice consecințele, în timp ce celălalt părinte îi oferă copilului tot ce cere și anulează pedeapsa (consecința). Se intampla sa-l compătimeasca pe copil, spunând că celălalt părinte este rău, subminând astfel autoritatea părintelui care impune regulile. În cazul băieților cu tulburare de opoziție, este indicat ca tatăl să se ocupe mai mult de educarea acestora.
Obiectivele vor fi stabilite împreună cu familia și vor fi axate pe ignorarea comportamentului neadecvat. (reacția părinților este o răsplată – copilul primește atenție), și se vor recompensa comportamentele dorite. Copilului îi vor fi explicate care sunt comportamentele bune si care sunt comportamentele rele. Adulții din casă vor stabili de comun acord un set de reguli și consecințele încălcării lor. Le vor explica copilului, și vor stabili împreună cu acesta o recompensă pentru respectarea regulilor. Recompensă este bine să nu fie foarte costisitoare sau cel mai bine, să nu fie o recompensă financiară. (de exemplu, mers în parc și stat mai mult timp la locul de joacă). Răspunsul adulților la comportamentele nedorite ale copiilor trebuie să fie predictibil și imediat. În momentul în care toți adulții se vor comporta la fel, copilul va învăța care sunt limitele și va căpăta un sentiment de siguranță care îi va schimba treptat comportamentul.
Terapia individuală
Se recomandă ședințe de terapie comportamentală orientate spre dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor. Tratamentul individual nu este folosit la vârste mici.
Atunci când cel mic nu ascultă, este sfidător și are un comportament opozițional este un semn firesc, natural al dezvoltării lui. Însă atunci când aceste manifestări sunt frecvente, agresive și nu vă mai înțelegeți cu el, trebuie să mergeți la specialist, fiindcă ar putea să fie diagnosticat cu tulburare de conduită și de opoziție.
De regulă, această tulburare este diagnosticată în jurul vârstei de 7 ani, când cel mic începe școala, dar sunt și cazuri în care diagnosticul este pus în adolescență.
Concluzii
O serie de terapii pot avea urmări pozitive asupra copilului. Trebuie subliniat și faptul că cel mic poate beneficia de terapie suportivă, de terapie prin joc, dar si de psihoterapie de familie. De exemplu: psihoterapia de familie este utilizată pentru că ajută la îmbunătățirea interacțiunilor din familie și la obținerea unei comunicări mult mai bune. De asemenea, acest tip de terapie conduce și la optimizarea climatului emoțional și la intensificarea activităților de cooperare și sprijin între membrii acesteia.
Părinții și bunicii au un rol important în tratarea tulburării de opoziție a copilului. Practic, ambele părți trebuie învățate ce schimbări să facă pentru a ajunge la un rezultat favorabil copilului și mai ales pentru a nu întreține simptomatologia copilului. De aceea, deosebit de importantă este și consilierea parentală.
Aceasta este o metodă terapeutică predominant educațională care implică instruirea părinților în utilizarea unor tehnici menite să ducă la ameliorarea nervozitatii copilului. Astfel, terapeutul va ajuta părinții să-și schimbe modul de relaționare cu copilul și să-și creeze noi modalități de manevrare mai eficiente a relației cu acesta. Totodată, aceștia sunt înstruiți să înțeleagă situațiile când pot să fie permisivi, dar și cele în care trebuie să fie autoritari cu copilul. Totodată, părinții sunt învățați modalitățile prin care pot rezolva anumite probleme atunci când ele apar. În esență, pentru obținerea unor rezultate pozitive, părinții și terapeutul trebuie să formeze o echipă unită și funcțională, scopul fiind acela de a ajuta copilul să depășească aceste tulburări.
Sfaturi pentru părinții care se confrunta cu nervozitatea la copii
- Orice s-ar întâmpla, încercați să rămâneți calmi și mai ales nu vă arătați emoțiile când copilul se opune,
- Evitați lupta pentru putere,
- Atunci când copilul a făcut ceva bun, când are o reușită, nu ezitați să-l lăudați și să-i recunoașteți meritele,
- Faceți un program cât mai diversificat cu activități la care să participe toată familia.
- Discutați constant cu psihoterapeutul copilului.
AFLATI MAI MULTE:
Cum poți ajuta un copil „furios“?
Medicația nu va rezolva neapărat comportamentul sfidător sau agresiv. Ea poate ameliora simptomele în caz de ADHD, anxietate sau alte tulburări, dar adevărata cheie în aceste situații sunt abordările comportamentale.
Află care sunt declanșatorii.
Primul pas în gestionarea furiei este să înțelegi ce-i declanșează copilului crizele. Dacă, de pildă, momentul în care iese pe ușă pentru a pleca la școală e unul dintre acești declanșatori, între soluții putem enumera avertizările cu privire la timp, pregătirea hainelor și dușul în seara dinainte și trezitul mai devreme. Unii copii reacționează bine la afișarea pe un perete a acțiunilor pe care le au de îndeplinit, pe etape.
Laudă-l când se poartă frumos. Fă comentarii precum „Îmi place că vii la masă fără să ți se mai spună“, „Apreciez că ți-ai pus hainele la loc deși te grăbeai să pleci la joacă“, „Îți mulțumesc că ai avut răbdare cât am vorbit la telefon“ etc.
Ignoră în mod deliberat comportamentul nepotrivit care poate fi tolerat. Asta nu înseamnă să-l ignori pe copil, ci doar comportamentul. Fă asta „planificat“ și consecvent. Chiar dacă poate fi tolerat, copilul trebuie să știe că este nepotrivit.
Oferă-i alternative de defulare fizică. Este important ca cei mici să aibă ocazii pentru exercițiu fizic și mișcare atât acasă, cât și la școală.
Folosește apropierea și atingerile. Apropie-te de copil. Cei mici se calmează deseori dacă un adult se apropie și își exprimă interesul față de activitățile lor. Un copil pe cale să strice o jucărie, de pildă, se va opri dacă un adult vine și-i cere să i-o arate și lui.
Fii gata să-ți arăți afecțiunea. Uneori, o îmbrățișare sau altă manifestare de afecțiune este tot ce-i trebuie unui copil pentru a-și recăpăta controlul. Atenție însă, copiii cu probleme emoționale serioase ar putea accepta afecțiunea cu dificultate.
Spulberă tensiunea prin umor. Deseori, o glumă îi va da ocazia copilului să „iasă cu fața curată“. Dar ai grijă, o glumă nu înseamnă să fii sarcastic, să-l tachinezi sau ridiculizezi.
Explică-i situațiile. Ajută-l pe copil să înțeleagă cauzele unei situații tensionate. Deseori cei mici încep să reacționeze corect pur și aimplu dacă înțeleg cauza frustrării lor.
Încurajează-l să-și vadă atât punctele tari, cât și pe cele slabe. Ajută-l să vadă că-și poate atinge scopurile.
Folosește promisiuni și recompense.
Promisiunile de plăceri viitoare pot fi folosite atât pentru a determina, cât și pentru a opri un comportament. Dar această abordare nu trebuie să semene cu o mită. Trebuie să știm ce-i place copilului și să ne respectăm promisiunea.
Spune NU! Trebuie stabilite clar și impuse limite. Copilul trebuie să fie liber să funcționeze între aceste limite.
Învață-l să se exprime verbal. Vorbirea îi ajută pe copii să aibă controlul și reduce astfel comportamentul violent. Încurajează-l să spună, de pildă, „Nu-mi place că mi-ai luat creionul. Acum vreau să scriu numai eu cu el“.
Creează-i o imagine de sine pozitivă. Încurajează-l să se vadă ca pe o persoană valoroasă și apreciată.
Folosește pedeapsa cu grijă. Este o linie foarte fină între pedeapsa educativă și pedeapsa ostilă. NU folosi pedepse fizice!
Fii un exemplu de comportament potrivit. Trebuie să fii conștient tot timpul de influența puternică pe care acțiunile tale o au asupra copilului.
Fii consecvent. Când un copil are crize de nervi sau momente de sfidare, reacția părintelui sau a celui care se ocupă de copil afectează probabilitatea ca acest comportament să se repete sau nu.
Iată câteva elemente cheie privind nervozitatea la copii
- Nu ceda. Rezistă tentației de a pune capăt crizei de nervi a copilului dându-i ce vrea în momentul acela. Nu faci decât să-l înveți că criza de nervi funcționează.
- Rămâi calm. Îți va fi mai ușor să-l înveți că există consecințe clare, consecvente, dacă îți controlezi emoțiile. Reacțiile prea aspre sau furioase tind să sporească agresivitatea copilului, fie ea verbală sau fizică. Rămânând calm, ești, în același timp, și un model pentru copilul tău în ceea ce privește comportamentul pe care vrei să-l vezi și la el.
- Folosește consecvent consecințele. Copilul trebuie să știe care sunt consecințele pentru comportamente negative, precum privarea de lucruri care îi plac, dar și care sunt recompensele pentru cele pozitive. Și trebuie să-i arăți că vei impune aceste consecințe de fiecare dată.
- Nu vorbi înainte ca criza de nervi să se potolească. Cu siguranță nu vrei să intri în dialog cu un copil isteric. Nu te va asculta. Încearcă un dialog cu el după ce s-a potolit.
O bună disciplină creează o atmosferă de fermitate calmă, claritate și raționalitate. O disciplină rea înseamnă pedepse aspre și nepotrivite. Este deseori asociată cu ridiculizarea verbală sau atacarea integrității copilului. Unul dintre cele mai importante scopuri este să-ți ajuți copilul să capete respect față de el însuși și față de ceilalți. Iar acest lucru nu este posibil fără disciplină și corectitudine.
In cazul in care comportamentul copilului scapă de sub control sau creează probleme, este bine să te înscrii la lecții “pas cu pas” pentru părinți. Este important să înveți să impui comportamentul pe care vrei să-l încurajezi la copilul tău. Este indicat să oferi consecvent consecințe pentru comportamentele pe care vrei să le descurajezi. Majoritatea copiilor reacționează bine la o relație structurată, cu reacții calme, consecvente din partea părinților. Dacă insa toate acestea nu sunt de ajuns, nu ezita să apelezi la ajutor specializat – ar putea fi vital pentru dezvoltarea viitoare a copilului tău.