Satul Alzheimer
Dementa este o afecțiune incurabilă, cu evoluție progresivă. Duce la deteriorarea gândirii, memoriei, comportamentului și abilității de a efectua activități de zi cu zi, precum gătit, spălat, îmbrăcat.
Principalul obiectiv este de a crea un mediu propice persoanelor cu dementa, pentru a-și trăi în liniște și siguranță, restul vieții. Studiile arată că persoanele cu dementa au un risc mai mare de a fi abuzate decât restul vârstnicilor. Din cauza afectării funcției cognitive, a capacității de a comunica și a judecății, păcălirea persoanelor cu demență de către cei cu intenții rele, poate fi mai ușoară decât păcălirea copiilor. Adesea persoanele cu dementa nu depun plângere împotriva răufăcătorilor din cauza rușinii, fricii sau a problemelor de memorie, care nu le permit să identifice corect agresorul.
Un studiu american din 2010 arăta că aproape 50% dintre bolnavii de dememnță erau maltratați de îngrijitori.
Așadar, acest tip de persoane sunt extrem de vulnerabile în fața abuzului și nedreptății. Pierderea independeței le afectează sever calitatea vieții. Este, deci, vital ca aceștia să fie plasați într-un mediu sigur, în care se simt în siguranță și au libertatea de a face activități care în lumea „reală” ar putea fi periculoase: mersul la cumpărături, plimbările în parc, mâncatul la restaurant. Un astfel de mediu a fost creat pentru prima dată în Olanda, în decembrie 2009, în ceea ce a devenit cunoscut în toată lumea drept „Satul Alzheimer”. Acest model revoluționar de îngrijire a vârstnicilor cu aceasta problematica este amenajat exact ca un sat. Are o piață centrală, supermarket, un coafor, teatru, bar, cafenea și restaurant, precum și 23 de case în care sunt cazați rezidenții.
Fiecare casă are un stil specific celui cu care erau obișnuiți vârstnicii cu dementa:
- o casă pentru cei care locuiau la oraș,
- una pentru cei care făceau parte din aristocrația olandeză,
- o casă cu influențe indoneziene pentru olandezii din vechile colonii.
Asistentele, medicii și îngrijitorii oferă asistență 24 de ore din 24, și încearcă să creeze o senzație cât mai autentică de acasă pentru rezidenți. Personalul medical nu se îmbracă în echipament medical, ci în haine normale. Sunt tratați ca vecini sau servitori de către vârstnici.
Rezidenții satului:
- sunt mai activi decât persoanele cu dementa,
- nu sunt reduși la statutul de pacienți,
- li se respectă demnitatea și integritatea umană,
- primesc mai puțin tratament medicamentos decât cei mai mulți vârstnici cu dementa din afara comunității lor.
Satul alzheimer in Romania
La puțin peste 10 ani de la această inovație în îngrijirea persoanelor cu cu aceasta afectiune, modelul de succes a fost preluat în toată lumea. Dacă pentru România, o țară cu un sistem medical deficitar, poate părea un proiect utopic, imposibil de realizat, vestea bună este că el o să devină curând realitate la Iași. Acesta va fi primul proiect de acest tip din sud-estul Europei și se estimează că va fi gata în anul 2021.