ADHD este una dintre cele mai frecvent diagnosticate tulburări de comportament în copilărie si pentru tratarea ei se folosesc o serie de mediicamente adhd. Tulburarea este adesea însoțită și de alte tulburări, fie emoționale, fie de învățare, sau poate să fie asociat cu anxietatea sau depresia. Ce medicamente sunt pentru adhd?
Principalele cauze sunt genetice, în proporție de 80% din cazuri.
O pondere de 20% are o afectarea cerebrală.
Numeroase studii realizate în ultimii ani susțin că alimentația nesănătoasă și utilizarea tehnologiei de la vârste mici sunt factori favorizanți.
Debutul este precoce, înainte de vârsta de 6 ani.
Principalele manifestări sunt lipsa de atenție și hiperactivitatea.
ADHD este greu de diagnosticat fiindcă majoritatea simptomelor sunt comune și altor afecțiuni. De aceea este nevoie de un diagnostic diferențial corect. Diagnosticul este stabilit de medicul specialist în psihiatrie pediatrică în urma unui consult amănunțit. O importanță deosebită o au și obervațiile pe care părinții le oferă.
Specialistul va cere:
Cu ajutorul acestor teste, se va stabili diagnosticul și vor elimina alte diagnostice precum: retardul mental, anxietatea la copii, depresia, tulburarea bipolară sau anumite tulburări de învățare – dislexia, disgrafia, discalculia.
Medicul psihiatru va analiza cu atenție copilul, îl va evalua și după ce există un diagnostic clar de ADHD, va elabora un plan de tratament. În această etapă, familia și medicul vor lucra împreună și vor analiza diferitele opțiuni de tratament. În condițiile în care medicul consideră că este important să prescrie un medicament, copil va fi supus unei monitorizari atente pentru cel puțin două săptămâni.
În acest timp vor avea loc ajustări ale dozelor de tratament. In situația în care primul medicament încercat nu este de ajutor sau produce efecte secundare neplăcute, medicul va decide ajustări ale dozei sau chiar va propune o altă schemă terapeutică.
Totodată, medicul va recomanda pentru ameliorarea simtomelor și terapia cognitiv comportamentală. Nu în ultimul rând, regimul alimentar este esențial în cazul acestor copii. Mai exact, se evită administrarea de: conservanți, coloranți, cofeină, băuturile răcoritoare cu conținut ridicat de zahar, băuturile energizante. Numeroase studii susțin că toate acestea duc la o accentuare severă a hiperkinetismul caracteristic ADHD-ului.
ADHD-ul are nevoie de un tratament complex, de lungă durată. In primul rând se folosesc metode psihologice și comportamentale și în unele cazuri se poate adăuga și medicația. Părinții, bunicii sau bonele sunt direct implicați în terapia copilului. Tratamentul medicamentos este destinat doar cazurilor mai dificile, în care metodele psihologice nu au funcționat sau au funcționat incomplet.
Copilul primește un tratament medicamentos prescris de medicul specialist în psihiatrie pediatrică (pentru copii și adolescenți). Acesta poate recomanda medicamente menite să echilibreze chimia creierului și să facă copilul să se poată concentra mai ușor asupra sarcinilor.
Psihostimulentele sistemului nervos central (SNC) sunt clasa de medicamente cea mai frecvent prescrisă pentru ADHD. Aceste medicamente funcționează prin creșterea cantității de substanțe chimice din creier, numite dopamină și norepinefrină. Cu ajutorul acestora are loc o creștere a puterii de concentrare a copilului.
Medicamentele psihostimulante sunt cele mai utilizate medicamente pentru tratamentul simptomelor ADHD. Acestea au fost administrate pentru prima dată copiilor cu probleme de comportament și de învățare în anul 1937.
Cu toate acestea, medicația nu vindecă ADHD. De cele mai multe ori este benefică și ameliorează simptomele ADHD-ului. Cele mai frecvent utilizate medicamente psihostimulante în tratamentul ADHD includ metilfenidat (Ritalin, Concerta, Metadate, Focalin); săruri mixte ale unui produs de amfetamină cu o singură entitate (Adderall, Adderall XR); și dextroamfetamină (Dexedrină, Dextrostat).
Metilfenidatul, amfetamina și sărurile amestecate ale amfetaminei sunt acum disponibile ca preparate cu acțiune scurtă și lungă. Preparatele cu acțiune scurtă durează aproximativ 4 ore. Cele cu durată lungă de acțiune pot dura fie 6-8 ore sau chiar 10-12 ore.
Doza specifică și momentul administrării medicamentelor trebuie stabilite pentru fiecare pacient individual. Aici familia și profesorii au un rol important. Aceștia își vor nota comportamentul copilului și îi vor comunica observațiile medicului curant. Întotdeauna, doza adecvată va fi adaptată pacientului individual și monitorizată de către medicul specialist care prescrie medicamentul.
Medicul psihiatru poate prescrie medicamente non-stimulante atunci când psihostimulentele nu au funcționat sau au provocat reacții adverse pe care copilul nu le suportă. Aceste medicamente pot crește memoria și atenția.
Deși stimulentele sunt cele mai bine testate și cele mai utilizate medicamente pentru tratamentul ADHD, unii copii, adolescenți și adulți răspund la fel de bine sau mai bine la tratamentul cu alte medicamente care nu sunt stimulanți.
Mai exact, medicamentele non-stimulante pot fi utilizate atunci când medicamentele psihostimulante au fost ineficiente; au apărut efecte secundare inacceptabile sau părinții preferă un nonstimulant din alte motive.
De exemplu, atomoxetina (Strattera) nu este nici stimulant, nici antidepresiv. Ea ameliorează simptomele de neatenție și hiperactivitate/impulsivitate ale ADHD prin afectarea aspectelor specifice ale sistemului norepinefrinei. Atomoxetina a fost testată pe mai mult de 1600 de copii, adolescenți și adulți. Deși este un medicament eliberat pe bază de prescripție medicală, nu este o substanță controlată, ca un psihostimulant și nu are o acțiune rapidă ca acestea.
Medicamentele inițial dezvoltate ca antidepresive sunt destul de rar utilizate pentru ADHD. Dar și acestea sunt eficiente. De exemplu, bupropionul, un medicament mai nou, are efecte pozitive asupra simptomelor de ADHD. Însă antidepresivele care afectează numai inhibitorii de recuperare selectivă a serotoninei-serotonină (SSRI) cum este fluoxetina (Prozac); sertralina (Zoloft) și citalopram (Celexa); nu s-au dovedit eficienți pentru tratarea simptomelor primare ale ADHD-ului.
De regulă, medicamentele stimulante au mai multe efecte secundare, însă nici celelalte nu sunt scutite de reacții adverse.
Cele mai comune reacții adverse sunt:
Medicul mai poate administra uneori antidepresive pentru tratamentul depresiei și anxietății asociate sau chiar antipsihotice ca risperidona, pentru tratarea agitației și agresivității severe.
Nu sunt precum antibioticele care vindecă o infecție, însă pot să fie foarte eficiente atunci când sunt utilizate corespunzător, în doza potrivită. De asemenea, tratamentul va fi unul individual și va respecta nevoile copilului la acel moment. Datele statistice arată că 9 din 10 copii au rezultate pozitive în urma administrării de medicamente psihostimulante. Cu toate acestea, în combinație cu alte tehnici, cum este de exemplu consilierea, terapia, simptomele caracteristice ADHD-ului pot să fie mult diminuate.
Astfel, de exemplu, dacă cel mic, la începutul anului școlar a primit recomandare pentru un medicament, este foarte posibil să continue acel tratament pe tot parcursul anului școlar. Sunt însă și situații când comportamentul unui copil poate înregistra progrese, iar medicul să considere că poate renunța la medicație.
Practic cele două tabere trebuie să funcționeze precum o echipă, ambele având drept scop binele copilului. De asemenea, familia nu trebuie să intervină în schema de tratament fără acordul medicului curant, fiindcă pot să apară probleme atunci când tratamentul este întrerupt.
Practic este vorba despre un mixt, o abordare a tratamentului adesea cunoscută și ca abordare „multimodală”. Aceasta constă în educarea părinților și a copilului în ceea ce privește diagnosticarea și tratamentul, tehnicile de gestionare a comportamentului, medicația, consilierea copilului și / sau a familiei dar și acordarea sprijinului școlar.
Astfel încât copilul să fie eficient în toate activitățile sale. De aceea, fiecare părinte trebuie să înțeleagă atât beneficiile cât și reacțiile adverse ale medicamentelor și să înțeleagă că acestea pot avea beneficii inclusiv asupra răspunusului la terapie al copilului.