Nivelul de dezvoltare al unui copil de 5 – 6 ani
Modul în care copilul tău se joacă, învață, vorbește, se comportă și se mișcă, oferă indicii semnificative despre nivelul lui de dezvoltare al unui copil.
Este important să cunoști aceste indicii, pentru a avea criterii juste după care să-ți dai seama dacă totul este în ordine. Vârsta de 5 – 6 ani este un prag major: e momentul în care copiii pot începe școala, pentru că acum au dezvoltat suficientă autonomie ca să fie atenți, să se concentreze și să stea departe de casă perioade mai lungi de timp. Unii copii pot întâmpina greutăți sub anumite aspecte. Toate acestea din cauza, din punct de vedere emoțional, este un moment de tranziție semnificativ.
Dezvoltarea fiecărui copil este unică și complexă. Copiii se dezvoltă într-o succesiune de pași și intervale în general previzibile. Este posibil să nu treacă prin aceste etape în același fel sau în același ritm. Acestea sunt influențate în mare măsură și de factori legați de mediul în care trăiesc sau de experiențele pe care le-au avut.
Informațiile din acest articol îți vor arăta ce consideră experții a fi „așteptări foarte generale“ cu privire la ce ar trebui să poată face un copil la vârsta de 5-6 ani.
Nivelul de dezvoltare al unui copil de 5-6 ani – Joaca si invatatura
Chiar și când copilul începe școala, joaca e foarte importantă. Este modalitatea prin care copilul capătă deprinderi sociale, emoționale și raționale.
- Joaca e mai complexă acum, plină de fantezie și acțiune.
- Se joacă împreună cu alți copii, lucrând la realizarea unui scop comun (cum ar fi construirea unui castel de nisip); vei observa chiar, în majoritatea cazurilor, că preferă să se joace cu alți copii decât singur.
- Îi este mai ușor decât până acum să-și împartă jucăriile sau alte obiecte cu alții, chiar dacă în continuare va avea o reacție posesivă față de jucăriile preferate, de pildă.
- Jocurile cu reguli pot fi încă greu de acceptat: e posibil să-i acuze pe alții că au trișat dacă el nu câștigă.
- Poate copia forme simple cu creionul.
- Poate copia litere, își poate scrie numele sau chiar poate citi singur.
- Face desene mai realiste.
Sentimentele
- Își poate exprima sentimentele, chiar dacă ar putea avea nevoie de ajutor în a le identifica și comenta pe unele dintre acestea (frustrare, gelozie).
- Poate avea izbucniri de furie sau momente de tristețe.
- Este mai răbdător.
- Îi place să fie independent, dar are nevoie de afecțiune și atenție. Legătura cu familia e foarte importantă și are nevoie de aprobarea acesteia; reacționează prost la critică, dar e mândru de realizările lui când îi sunt recunoscute.
- Pe măsură ce face cunoștință cu lumea înconjurătoare, poate începe să se teamă de anumite lucruri (ființe supranaturale, critici, teste, eșecuri, amenințări sau vătămări fizice).
Gandirea
- Poate rămâne atent mai multă vreme. Înțelege concepte simple precum timpul („astăzi“, „ieri“, „mâine“), ce înseamnă anotimpuri, etc.
- Începe să înțeleagă punctul de vedere al altcuiva.
- Își face mai ușor prieteni.
- Își poate spune singur numele, vârstă și adresa completă.
- Începe să înțeleagă importanța regulilor și motivele care stau la baza acestora.
Vorbirea si comunicarea
- Vorbește mult, chiar și singur.
- Folosește propoziții întregi, mai complexe și poate avea o conversație de tip adult, chiar dacă îi este încă greu să descrie idei sau evenimente mai complexe.
- Înțelege glumele și ghicitorile.
- Înțelege mai multe cuvinte decât poate rosti, dar învață 5-10 cuvinte noi în fiecare zi.
Miscarea
- Mișcările îi sunt mai coordonate și chiar îi place să arate asta.
- Poate învăța să meargă pe bicicletă, să sară coarda, să stea într-un picior, să coboare singur scările, să prindă o minge sau chiar să joace sporturi de echipă.
- E normal să nu poată sta locului o perioadă mai lungă de timp.
- I se îmbunătățesc aptitudinile motorii „fine“, cum ar fi legarea șireturilor, închiderea fermoarului sau a nasturilor, pieptănatul. Îi este încă greu să-și taie singur mâncarea cu cuțitul, dar vrea să învețe.
Comportamentul de zi cu zi
- Devine mai independent și îi place să ia mici decizii (cu ce să se îmbrace sau ce să mănânce).
- Începerea școlii poate fi solicitantă, așadar copilul poate fi obosit sau capricios la sfârșitul zilei.
Cum poti ajuta un copil de 5 – 6 ani?
Pentru că se confruntă cu multe lucruri noi în acest moment, copilul tău va continua să-și găsească confortul în persoanele, locurile și evenimentele familiare de zi cu zi. Și acest confort este bine să existe, dar trebuie să-l ajuți să-și dezvolte și aptitudinile necesare unei bune funcționari în lumea exterioară casei și interacțiunii cu alți oameni.
- Încurajează-l să se miște,
- Încurajează-l să facă sporturi și alte activități recreaționale împreună cu alți copii – asta îi va crea deprinderi precum respectarea rândului, cooperarea, negocierea, corectitudinea,
- Include-l în treburile gospodărești (să pună masa, să te ajute să pui rufele curate la loc, să faceți ordine, etc.) – îi vei dezvolta astfel aptitudinile de mișcare și de gândire, precum și capacitatea de cooperare și gândirea, care îi vor fi de folos și la școală.
- Lasă-i timp să se joace liber.
- Joacă-te cu el zilnic, fie și numai 10 minute pe zi. Asta te va ajuta să-i fi aproape și să știi ce simte și ce gândește, iar lui îi va da încredere în tine și liniștea de a ști că ții la el.
- Ajută-l să-și dezvolte aptitudinile care-i vor fi necesare la școală, dându-i mici teme, vorbind cu el despre sportul, personajul sau animalul preferat, încurajându-l să asculte, să pună sau să răspundă la întrebări.
- Încurajează-l și facilitează-i oportunitatea de a petrece timp împreună cu alți copii – îi vei dezvolta aptitudinile sociale și va învață astfel să nu mai fie total dependent de tine.
Nivelul de dezvoltare al unui copil de 5 – 6 ani: semne de alarma
- Face pe el în timpul zilei.
- Nu pare să înregistreze progrese, să evolueze.
- Suportă greu despărțirea de tine când merge la școală sau la grădiniță, chiar și după primele câteva săptămâni.
- Are dificultăți de învățare la școală sau la grădiniță.
Dacă observi astfel de semne, este bine să te adresezi fără întârziere unui medic de psihiatrie pediatrică, fie pentru a te asigura că nu există motive de îngrijorare, fie pentru a interveni la timp. Cu cât este descoperită mai timpuriu o problemă, cu atât mai repede se poate remedia.
Ajuta-ti copilul sa aiba o dezvoltare armonioasa!
Ajuta-ti copilul sa aiba o dezvoltare armonioasa!
Citește mai departe: