Suicid

Modalitățile prin care o persoană reacționează, caută soluții și înfrânge problemele sau suferințele vieții poartă numele de mecanisme de coping.

Sunt modele de reacție, multe dintre ele automate, care se formează prin învățare permanentă, de la cea mai mică vârstă până în prezent. În fața unui stres major, cu cât acesta este mai sever, cu atât tendința unei persoane va fi să folosească mai degrabă cea mai veche și mai des utilizată metodă de a face față unei greutăți, decât pe cea mai eficientă. De aceea, după ce suferința acută dispare.

Persoanele care credeau că suicidul este singura soluție, vor putea găsi, singure sau cu ajutor, multe alte modalități mai eficiente pentru ieșirea din criză. Una dintre teoriile privind suicidul afirmă că acesta apare când sunt depășite mecanismele actuale de coping ale individului.

Nu toate persoanele cu gânduri de moarte sau chiar idei de suicid le și pun în practică. Dar riscul există și crește odată cu creșterea intensității, frecvenței acestor gânduri. Ori cu începerea realizării unui plan sau chiar căutarea metodelor de a-l pune în practică.

Peste 95% din persoanele care au tentative de suicid suferă de o boală psihică

De regula de tulburare depresivă, schizofrenie, alcoolism, demență, tulburări de personalitate sau de anxietate.

2/3 dintre pacienții cu depresie se gândesc la suicid, iar 10-15% dintre ei îl comit.

Dintre persoanele cu tentative de suicid, 80% dintre acestea suferă de tulburări depresive.

Factorii care protejează împotriva suicidului sunt:

căsătoria, mai ales dacă există și copii
existența unui loc de muncă satisfăcător
prezența sprijinului din partea familiei sau a grupului de prieteni
credința religioasă
sănătatea fizică.

Pentru persoanele deprimate sau care se gândesc la suicid:

există 95% șanse ca ceea ce vă împinge către suicid să se datoreze unei boli psihice tratabile. Sunt 95% șanse să scăpați de suferință și să trăiți în același timp
părerea proastă despre sine, disperarea, convingerea că viața nu merită trăită sau că dumneavoastră nu meritați să trăiți, senzația intensă de tristețe, convingerea că nu mai există soluții pentru dumneavoastră și chiar ideea suicidului sunt simptomele cardinale ale unei tulburări psihice majore, ale unei suferințe a creierului denumită tulburare depresivă majoră și NU niște realități

înainte de a comite un act ireparabil, acordați-vă șansa unui tratament pentru suferința dumneavoastră. Chiar dacă nu credeți că meritați. Acordați-vă aceeași compasiune pe care o acordați celor dragi când suferă de o boală. Există șanse mari ca ideea suicidului să nu mai apară apoi

dacă aveți „doar” idei de suicid, dar nu v-ați gândit la un plan sau la o tentativă, apelați la un medic specialist de urgență, nu este PREA DEVREME
amintiți-vă că cele mai multe tentative de suicid se produc sub imperiul impulsului sau pe fondul unei tulburări de claritate a conștiinței. Adică e posibil să acționați impulsiv sau să nu gândiți limpede în acele momente.

AMÂNAȚI DECIZIA PÂNĂ A DOUA ZI, e posibil ca mai târziu să gândiți altfel

faceți o lista de „URGENȚĂ”, cu cel puțin 3 numere de telefon ale unor persoane dragi, care au fost de acord să vă sprijine în acest sens. Tineți-o la îndemână pentru a-i putea suna dacă impulsul unei tentative de suicid devine presant
această listă sau supravegherea familiei nu înlocuiesc necesitatea unui tratament adecvat psihiatric
mergeți la un psihiatru și acceptați internarea în spital dacă medicul consideră că este nevoie. Este cel mai sigur loc pentru dumneavoastră în aceste momente

perioada de spitalizare (de 2-3 săptămâni în general) nu va fi „cea mai fericită perioadă” din viața dumneavoastră. Așa cum nicio internare în spital nu este, indiferent de boala de care suferiți, poate face posibilă existența unei „perioade fericite” în viitor, pe când moartea sigur nu

Pentru familie/cunoscuți:

Cum puteți observa dacă cineva drag, care suferă de depresie, urmează să se sinucidă?

declarații de genul „nu mai vreau să trăiesc”, „mai bine aș muri, ar fi mai bine pentru toată lumea”, biletele de adio trebuie luate în serios și persoana trebuie îndrumată sau chiar adusă la medicul psihiatru
declararea deschisă, francă, a unei intenții de suicid, mai ales la persoane care au suferit o traumă psihică majoră, reprezintă un factor de prognostic sever pentru suicid
manifestați compasiune față de suferința persoanei, chiar dacă nu îi înțelegeți gestul, vocea dumneavoastră calmă și caldă îi va fi de real folos

În timpul unei tentative de suicid, conștiința bolnavului se îngustează.

Se modifică, astfel încât e posibil să gândească și să acționeze în feluri care nu sunt congruente cu personalitatea persoanei. Așa că nu vă mirați sau indignați dacă este supărat pe dumneavoastră, vă jignește, vă acuză pe nedrept, etc. Nu este ceva personal și cu siguranță va regreta aceste gesturi mai târziu.

suicidul/tentativa de suicid este o urgență psihiatrică majoră, persoana care a încercat să se sinucidă trebuie neapărat să primească tratament și îngrijire medicală psihiatrică, de preferință în spital, sub supraveghere
Duceți/însoțiți persoana de urgență la camera de gardă a celui mai apropiat spital de psihiatrie!

Nu cedați șantajului sau rugăminților pacientului de a nu fi dus la spital!

Vă va mulțumi mai târziu!

medicul psihiatru va aprecia la consultație care sunt circumstanțele tentativei de suicid. Gradul de letalitate al metodei, intensitatea dorinței de a muri a bolnavului, reacția acestuia față de ceea ce s-a întâmplat. Va face o scurtă evaluare a bolii psihice, care se constituie ca și cauză a tentativei de suicid.

este foarte probabil să decidă că este necesar să interneze persoana în spital, într-o secție de supraveghere
dacă persoana nu este de acord cu internarea, medicul psihiatru poate decide (este cel mai sigur pentru bolnav) internarea nonvoluntară, conform legii 487/2002. Va fi nevoie și de o cerere din partea familiei în acest sens, dar nu este și obligatorie

Ce facem după spitalizarea pentru o tentativă de suicid?

Cum să ne purtăm în viitor?

Dacă o persoană este sub tratament psihiatric, nu înseamnă că riscul a dispărut complet. Psihiatrul vă va spune cu siguranță că în zilele de învoire din spital și în primele săptămâni după externare, riscul de suicid este în continuare crescut, așa încât, observați orice modificare a stării pacientului în sensul celor menționate mai sus.

riscul de suicid este mult mai mare dacă au existat alte tentative în trecut, nu vă bazați pe afirmații de genul „s-a speriat rău de ceea ce a făcut, nu mai face sigur niciodată așa ceva”
încurajați și supravegheați bolnavul să își ia tratamentul, urmând cu strictețe recomandarea medicului
după recuperarea din episodul depresiv, vorbiți cu persoana cu calm și înțelegere despre cele întâmplate, nu va fi de ajutor să „îngropați schelete în dulap” și nici nu îi „dați idei” dacă îi reamintiți de suicid
puneți accentul pe ceea ce ați simțit dumneavoastră în acele momente și fiți atent să nu existe acuzații către persoană.

Suicidul nu este o rușine

Nu este ilegal și nici nu aduce defăimarea onoarei sau imaginii publice a unei familii. Este un gest grav al unei persoane aflate în suferință profundă

respingeți ferm orice aluzii de acest gen (rușine, dezamăgire) din partea persoanelor din jurul dumneavoastră. Sau din jurul bolnavului (se vor găsi rude, vecini, colegi de serviciu, cunoștințe „binevoitoare”, care nu au deloc informații despre sănătate mintală și care pot fi răutăcioși, chiar fără voie cu fraze de genul: „Cum? Cutare? Vai, nu aș fi crezut că e capabil de așa ceva!”). Sprijiniți bolnavul să facă același lucru
dacă apar probleme în familie sau discuțiile sunt dificile și generatoare de conflicte, cereți ajutor de la un psihoterapeut de familie. Aceta vă poate ajuta în stabilirea unei comunicări eficiente, în restabilirea echilibrului familiei și chiar în înțelegerea rolului familiei în apariția gestului suicidar.

Un membru al familiei mele/o persoană foarte apropiată și dragă s-a sinucis.

Ce e de făcut?

supraviețuirea după suicid se referă la membrii familiei/apropiați ai unei persoane care s-a sinucis și constituie una din cele mai traumatizante evenimente de viață
doliul va fi o perioadă de suferință profundă, așa că cereți și acceptați ajutorul celor din jur
negarea, valurile de tristețe, întrebările legate de cauza suicidului și de felul în care putea fi prevenit vor fi intense, extenuante. Vă vor afecta serios viața, așa că este de preferat să nu mergeți la serviciu și să nu stați singuri. Este recomandat să citiți despre doliu și etapele lui.
doliul după o persoană care s-a sinucis este marcat de sentimentele de vinovăție pe care o persoană îndoliată le va simți mult mai intens decât după alte tipuri de decese.

Amintiți-vă că persoana care s-a sinucis avea probabil o suferință psihică

Și nu a făcut acest gest ca pe o acuză la adresa cuiva. Suicidul este un aspect al unei boli psihice, așa cum infractul apare la cei cu probleme cardiace

amintiți-vă că nu există posibilitatea certă de preveni acest gest la o altă persoană (nici măcar în cazul specialiștilor)
suicidul nu este un semn de „nebunie” care vă caracterizează familia. Nu aveți motive să vă simțiți rușinat sau să ascundeți motivul real al decesului. Decizia privind ce și cui împărtășiți acest lucru vă aparține însă
apelați la grupuri de ajutor, cu persoane care au trecut prin aceeași situație ca dumneavoastră. Ele se întâlnesc pentru a-și oferi înțelegere și ajutor reciproc. Aceste persoane vă vor putea oferi compasiunea și suportul necesar penru a trece peste drama dumneavoastră
există cazuri în care suicidul este însoțit de bilete de adio cu acuzații clare și cu intenția vădită de a fi o răzbunare la adresa unei persoane.

Dacă sunteți această persoană, pericolul de a fi devastat/afectat pe termen lung de sentimente de vinovăție este foarte mare. Cu atât mai mult cu cât persoana decedată nu vă poate auzi scuzele, argumentele sau chiar regretele. În acest caz, cereți urgent părerea unui specialist în sănătate mintală.

Descrieți situația și analizați împreună cea mai bună cale pentru împăcarea cu această situație, pentru ca dumneavoastră să vă puteți continua viața.