Tulburarea Borderline - Clinica Hope

Tulburarea Borderline

Tulburarea de personalitate borderline

Tulburarea de personalitate borderline reprezintă un model persistent de reacții emoționale, de gândire și de comportament în care predomină instabilitatea în relațiile interpersonale, în imaginea de sine, instabilitatea marcată a emoțiilor, impulsivitate în reacții și comportament. Acestea încep să se manifeste din adolescență și tinerețe .

Inițial s-a considerat o tulburare mult mai frecventă la femei (90%), dar studiile recente au dovedit o frecvență de 3:1 raport femei/bărbați, cu o subdiagnosticare la aceștia din urmă.

Tulburarea de personalitate borderline este mai frecventă decât se crede, cu o prevalență de aproape 6% în populația generală și de 10-20% în grupul pacienților psihiatrici.

SIMPTOME

Pentru a putea pune diagnosticul, conform criteriilor actuale, este nevoie ca persoană să prezinte 5 din următoarele 9 simptome:

(1) Eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar.

De exemplu: persoana tolerează extrem de greu despărțirile, are tendința de a-și suna/căuta partenerul de foarte multe ori, suportă cu furie și durere amânările, întârzierile, refuzurile, va face foarte frecvent crize de gelozie, cu acuze multiple pentru cea mai mică încălcare reală sau imaginară a așteptărilor, va accepta foarte greu sfârșitul unei relații, uneori insistând luni/ani cu telefoane și mesaje. De asemenea, poate suporta greu vacanțele/absențele/greșelile terapeutului, cu foarte multe momente de acuze furioase, legate de „cât de puțîn contează el/ea” pentru terapeut

(2) Un cumul de relaţii interpersonale intense şi instabile caracterizat prin alternare între extremele de idealizare şi devalorizare.

Persoana alternează frecvent în relațiile de prietenie, dragoste, terapie, între momente de maximă efuziune emoțională, în care celălat este „minunat/perfect/cel mai bun”, pentru ca apoi, dacă simte/presupune o respingere/încălcare a așteptărilor, să gândească și să reacționeze cu furie, argumentând că celălalt este „cel mai rău/diavol/groaznic”. Poate decide impulsiv să „rupă” relația, pentru ca puțin mai târziu să revină asupra deciziei, argumentând opusul.

În general, viața și oamenii sunt văzuți în „alb-negru”.

(3) Perturbare de identitate: imagine de sine sau conştienţă de sine marcată şi persistent instabilă.

Persoana poate avea frecvente momente în care părerea despre sine este una extrem de negativă, uneori mergând până la ura de sine și sentimente de lipsă completă de valoare, de inutilitate a propriei existențe. Aceasta alternează cu momente de mândrie, de convingere puternică a justeței propriilor opinii/păreri, eventual cu devalorizarea/ironizarea altora.

Părerea despre ce contează/dorește să realizeze în viață sunt schimbătoare, persoana fiind însă în fiecare moment convinsă de permanența deciziei actuale.

(4) Impulsivitate în cel puţin două domenii care sunt potenţial vătămătoare (de ex., cheltuieli, sex, abuz de substanţe, condus imprudent, mâncat compulsiv)

Consumul de alcool și droguri poate fi o problema foarte frecventă și care agravează cursul tulburării.

Sexul neprotejat, impulsiv și uneori compulsiv, apare și el des la ambele sexe și poate duce la contactarea de afecțiuni grave (HIV, hepatită, etc.).

Persoana apelează la astfel de comportamente ca mecanism de liniștire a emoțiilor extrem de intense și dureroase, de atenuare a durerii resimțite legate de abandon, împotriva plictiselii și vidului interior, ca expresie a urii față de sine/alții sau din contră, ca expresie a forței de decizie proprii.

(5) Comportament, gesturi sau ameninţări repetate de suicid sau comportament automutilant.

Persoana apelează des la amenințări și tentative de suicid ca rezolvare a problemelor psihologice, a durerii psihologice resimțite, a imaginii negative despre sine. Deseori, persoana poate asocia episoade depresive majore. Tentativele de suicid sunt serioase și suicidul complet este posibil.

Relațiile interpersonale pot fi grav afectate de aceste pericole permanente și urgențe vitale, fiind greu pentru partenerul de viață, părinți, terapeuți să continue relațiile într-o astfel de dinamică.

Automutilările pot fi impulsive, făcute „la nervi”, ca să calmeze o durere psihologică, ca să „trezească” o reacție când vidul psihologic este prea terifiant, ca metodă de autocontrol în fața instabilității psihologice și relaționale.

(6) Instabilitate afectivă datorată unei reactivităţi marcate a dispoziţiei (de exemplu, disforie episodică intensă, iritabilitate sau anxietate durând de regulă câteva ore şi rar mai mult de câteva zile).

Reactivitatea dispoziției este una din cele mai dureroase aspecte ale BPD, pentru că până și reacțiile emoționale la stimuli obișnuiți sunt extrem de intense, de „fierbinți”, intensitatea emoției atingând foarte repede „temperatura” maximă. Durata lor variază foarte mult, de la ore și zile, la săptămâni, și poate uneori justifica un diagnostic suplimentar de depresie majoră sau tulburare de anxietate. Asocierea cu tulburarea bipolară sau ciclotimia este frecventă.

(7) Sentimentul cronic de vid.

Persoanele care suferă de tulburare borderline descriu frecvent această senzație de „gol interior” sau de „vid”, ca o lipsă completă de emoții interne, uneori atât de stranie și greu de suportat încât pot recurge la automutilări ca o formă de a simți ceva. Alteori descriu starea ca o senzație de plictiseală profundă sau ca o lipsă de sens a vieții provenită dintr-o poziție de viață de tipul „Eu nu sunt OK, ceilalți nu sunt OK, viața nu are sens”.

(8) Furie intensă, inadecvată sau dificultate în a controla furia 

Frecvent abandonul, respingerile sau dezamăgirea așteptărilor provoacă stări de furie extrem de intense, pentru care apar justificări în valuri, până când furia atinge o intensitate maximă. Uneori duce la agresivitate verbală sau fizică, spart de obiecte, alte acte distructive făcute impulsiv, dar se poate exprimă și prin autoagresiuni: fie automutilări, fie implicarea în acte care sunt agresive față de sine (consum de alcool, droguri, acte sexuale periculoase, mâncat compulsiv) .

(9) Ideaţie paranoidă sau simptome disociative severe, tranzitorii, în legătură cu stresul.

Ca justificare a furiei sau a devalorizărilor celorlalți, pot apărea cu durata scurta, momente de ideație paranoidă, uneori de intensitate psihotică, care se remit rapid. Alteori apar fenomene disociate, cu senzații de derealizare sau disociere: „parcă nu mai eram eu, lumea era tulbure, mă simțeam ca și cum mă urmăresc pe mine din exterior, etc)

CAUZE

Tulburarea de personalitate borderline a stârnit foarte multe controverse nu numai legat de denumire și simptome, ci mai ales legat de cauze. Este o tulburare biologică, legată de o instabilitate a creierului sau este generată de factori psihologici, frecvent asociați traumei în copilărie? Tulburarea borderline are în primul rând cauze psihologice, legate de traume majore apărute în copilărie (abuzuri verbale, fizice, neglijență, abandon, abuz sexual). Persoanele cu tulburare borderline au frecvent (peste 90% din cazuri) o poveste de viață extrem de traumatizantă, cu expunere la abuzuri, de multe ori în feluri multiple și greu de acceptat (ex: copiii cărora le mor prematur sau le sunt uciși părinții, sunt abandonați, care orfani fiind, trec prin familii multiple, care primesc bătăi și umilințe îngrozitoare, cu părinți violenți, agresivi sau cu tulburări psihotice, sunt legați, închiși, neglijați sau sunt abuzați sexual, uneori chiar de frați sau părinți). Una dintre teoriile de bază despre originile tulburării borderline este cea care o consideră o tulburare de stres post-traumatic devenită un mod de personalitate. Traumele sunt în mod particular provocate sau legate de oameni de încredere, deseori cu comportamente ambivalente (care alternează între a fi violenți și apropiați): părinți, frați, rude, afectând psihologic capacitatea persoanei de a discerne între „bun și rău”, între „apropiat, de încredere, și dușman”. Traumele nu sunt însă obligatorii, tulburarea borderline poate avea o cauză și în expunerea la un mod de parentare ambivalent, cu o mamă care vine și pleacă, este apropiată și apoi brusc devine rece sau furioasă. Se spune că mamele cu tulburare borderline cresc copii care suferă de tulburare borderline. Teoriile psihanalitice consideră că toate persoanele trec în mod natural printr-o perioadă borderline în jurul vârstei de 18 luni, în care copilul alternează între a fi apropiat de mamă și a se depărta de ea pentru a explora lumea. Mama este percepută ca fie bună, fie rea și nu ca o persoană completă cu bune și rele. Biologia joacă și ea un rol cauzator, instabilitatea emoțională și impulsivitatea fiind nu numai învățate, dar și moștenite.

Alte afecțiuni asociate

Tulburarea borderline se diagnostichează pe AXA II a tulburărilor de personalitate.

Pe axa I se poate asocia cu orice tulburare psihică, dar mai frecvent cu următoarele:

  • tulburare depresivă majoră
  • tulburare de anxietate
  • tulburare din spectrul bipolar
  • tulburare de stres post-traumatic
  • ADHD (tulburare a deficitului de atenție si hiperactivității)
  • tulburări psihice induse de alcool
  • tulburare psihică indusă de droguri
  • tulburare de control a impulsurilor
  • tulburări alimentare (bulimie, mâncat compulsiv)

METODE DE TRATAMENT

Tratamentul este aproape în exclusivitate psihoterapeutic, tratamentul medicamentos fiind recomandat doar când este cazul de asociere cu alte tulburări.

Psihoterapia este în general o terapie de lungă durata, de 5 – 7 ani. Psihoterapia este marcată de numeroase întreruperi și schimbări de psihoterapeuți, de aceea înainte de a hotărî oprirea tratamentului sau schimbarea terapeutului este necesară o analiză a relației terapeutice.

Există terapii special create pentru tulburarea borderline, a căror eficiență este susținută de studii de lungă durată:

1. Psihoterapia dialectic-comportamentală – DBT (Dialectical Behavioral Psychotherapy).

Dezvoltată de Marsha Linehan la sfârșitul anilor ’70, DBT a devenit standardul de aur pentru tratamentul tulburării borderline, fiind recomandat de toate ghidurile internaționale și de Organizația Mondială a Sănătății.

Și-a dovedit eficiența în reducerea comportamentelor suicidare, autoagresiunilor, zilelor de spitalizare psihiatrică, stărilor depresive. A redus renunțările la tratament, a redus simptomatologia legată de consumul de substanțe, impulsivitate și furie, și a crescut calitatea vieții și nivelul global de funcționare.

DBT constă în:

  • terapie individuală
  • grup de psihoeducație
  • grup de intervizare pentru psihoterapeuți

Grupurile de psihoeducație sunt terapii de grup destinate formării de competențe comportamentale. Grupul este administrat ca o clasă în care liderul de grup predă abilitățile și atribuie temele pentru clienții care le practică în viața de zi cu zi .

Grupurile se întâlnesc săptămânal pentru aproximativ 2,5 ore și este nevoie de 24 de săptămâni pentru a obține prin intermediul curriculum-ului competențe complete, acesta fiind adesea repetat pentru a crea un program de un an .

DBT include patru seturi de abilități comportamentale:

Mindfulness: practica de a fi pe deplin conștient și prezent în acest moment.

Toleranță la stres: cum să tolerezi durerea și stresul în situații dificile, fără să le schimbi.

Eficacitatea interpersonală: cum să ceri ceea ce vrei și să spui „nu”, menținând în același timp respectul de sine și relațiile cu ceilalți.

Reglarea emoțiilor: cum să schimbi emoțiile pe care dorești să le modifici.

2. Terapia Schemelor

A fost dezvoltată de Dr. Jeffrey E. Young pentru utilizarea în tratamentul tulburărilor de personalitate și tulburărilor cronice din DSM Axa I, când pacienții nu răspund sau recidivează după ce au trecut prin alte terapii. Terapia Schemelor este o psihoterapie integrativă, combinând teoria și tehnici de terapie existente anterior, inclusiv terapia cognitiv comportamentală, teoria psihanalitică a relațiilor de obiect, teoria atașamentului și terapia Gestalt.

3. Tratamentul pe bază de mentalizare (MBT)

MBT este o formă de psihoterapie psihodinamică, dezvoltată și manualizată de Peter Fonagy și Anthony Bateman. MBT a fost conceput pentru persoanele cu tulburare de personalitate borderline, care suferă de atașament dezorganizat și din această cauză nu au reușit să dezvolte o capacitate de mentalizare în contextul unei relații de atașament sigur. Obiectivul tratamentului este ca pacienții cu tulburare borderline să-și crească capacitatea de mentalizare, care ar trebui să îmbunătățească reglarea emoțiilor și să stabilizeze relațiile interpersonale.

4. Psihoterapia concentrată pe transfer (TFP)

Este un tratament psihodinamic modificat, foarte structurat, de două ori pe săptămână, bazat pe modelul de tulburare de personalitate borderline al lui Otto Kernberg.

Acesta vede individul cu organizare de personalitate borderline ca deținând reprezentări de sine și ale persoanelor semnificative, nereconciliate și internalizate contradictoriu, reprezentări cu o mare încărcătură și semnificație afectivă. Apărarea împotriva acestor relații de obiect internalizate contradictoriu conduce la relații perturbate cu ceilalți și cu sine.

Percepțiile distorsionate, ale sinelui sau ale celorlalți, și emoțiile asociate sunt în centrul tratamentului, deoarece acestea apar în relația cu terapeutul (transfer). Tratamentul se concentrează pe integrarea acestor părți separate ale Sinelui și ale reprezentărilor despre ceilalți, deoarece interpretarea consecventă a acestor percepții distorsionate este considerată mecanismul principal de schimbare.

TFP este una dintr-o serie de tratamente care pot fi utile în tratamentul tulburării borderline. Cu toate acestea, numai TFP a fost demonstrat de a schimba modul în care pacienții se gândesc la ei înșiși în relații.

Clinica noastră se bazează în tratamentul tulburării borderline pe teoria terapiei dialectic-comportamentale, cu care îmbinăm elemente din formările noastre în analiză tranzacțională, psihanaliză și terapie cognitiv–comportamentală, în acord cu cel puțin o parte din toate teoriile de mai sus.

DBT este ea însăși o îmbinare de elemente din toate tipurile de psihoterapii, cu o axare importantă pe relația terapeutică, factorul însă semnificativ fiind etapizarea terapiei, considerând că interpretările psihanalitice sunt destinate etapelor tardive din terapie.

Tratamentul tulburării de personalitate borderline

Tratamentul tulburării de personalitate borderline este aproape în exclusivitate psihoterapeutic, tratamentul medicamentos fiind destinat comorbidităților.

Tulburarea de personalitate borderline  este o afecțiune marcată de o intensă instabilitate emoțională, relațională și a imaginii de sine.

În clinica noastră, sunt disponibile toate variantele necesare pentru tratamentul tulburării de personalitate borderline.

PSIHOTERAPIE INDIVIDUALĂ

Avem doar terapeuți pregătiți adecvat pentru a lucra în psihoterapie individuală, conștientizând dificultățile și particularitățile de lucru cu persoane care suferă de tulburare borderline.

Oferim training specializat și continuăm să ne formăm în terapie dialectic-comportamentală [..]

PSIHIATRIE

Spre deosebire de alte clinici, psihiatrii noștri au cunoștințe avansate în recunoașterea tulburării și recomandă psihoterapia ca tratament de primă linie, tratând cu medicație doar patologia asociată (tulburări de anxietate, depresie, tulburare bipolară, etc).

PROGRAMUL „GĂSEȘTE-ȚI ECHILIBRUL”

Particularitatea tratamentului psihoterapeutic din tulburarea borderline constă în faptul că în paralel cu psihoterapia individuală este necesară dezvoltarea unui set de abilități psihologice care permit clientului să își amelioreze mai rapid simptomele și să-și crească calitatea vieții.

Sunt predate 4 seturi de tehnici si abilități

1. Mindfulness: tehnici pentru a fi pe deplin conștient de toate aspectele vieții, se învață abilitățile legate de conținut – „ce este mindfulness” (a observa, a descrie, a participa) și cele legate de proces – „cum se face mindfulness” (a nu judeca, un lucru pe rând, eficiență.
2. Toleranță la stres: cum să tolerezi durerea și stresul în situații dificile, strategii de management al crizelor
3. Eficacitatea interpersonală: cum să ceri ceea ce vrei și să spui „nu” menținând în același timp respectul de sine și relațiile cu ceilalți
4. Reglarea emoțiilor: cum să schimbi emoțiile pe care dorești să le modifici, pentru a scădea vulnerabilitățile negative, pentru a reduce suferința și a crește emoțiile „pozitive”.

Aceste abilități vor fi întărite prin repetări successive, teme pentru acasă și sesiuni repetate între ședințe. Ele nu sunt specifice tulburării borderline, ele putând fi adaptate și tulburării bipolare sau adolescenților, și construiesc un set de abilități psihologice pentru un stil de viață sănătos și echilibrat.

Clinica Hope – clinică specializată de psihiatrie și psihoterapie, are singurii specialiști cu pregătire avansată în aplicarea metodelor pentru tratamentul tulburării de personalitate borderline.

Durata programului este de 24 de săptămâni, care se poate repeta pentru o durată totală de 1 an. Persoanele care se înscriu trebuie să fie în psihoterapie individuală pe toată durata cursului și să fie în evidență sau să aibă acces la evaluare psihiatrică dacă este necesar.

CLINICA HOPE se dezvoltă continuu din 2009, pornind de la o idee clară: să ofere pacienților din România numai tratamente psihice cu eficiență dovedită științific, urmărind recomandările de tratament internaționale. Având o echipă completă de psihiatri și psihologi, ne urmărim cu perseverență obiectivele și inovăm continuu, lansând în ultimii ani nu mai puțin de 4 tipuri programe unice de tratament, recomandate de ghidurile internaționale, dar care lipseau în România.

Eforturile de a construi programe complete de tratament au adus clinicii în 2018 o neașteptată apreciere internațională, Clinica Hope devenind singura clinică din România care a primit, în Mai 2018, prestigiosul premiu Rose of Paracelsus, decernat de Asociația Medicală Europeană pentru „Bune practici medicale” – Best Medical Practice.

Prin programele noastre ne dorim să oferim toate șansele de recuperare și beneficiile pentru sănătate tuturor pacienților noștri și să le oferim înapoi Speranța și Echilibrul!

Programeaza-te
Call Now Button