Ticuri nervoase la copii – Daca esti parinte acest lucru nu trebuie sa-ti prezinte un motiv de ingrijorare. Acestea sunt destul de comune la cei mici si dispar singure intr-o anumita perioada de timp, fara un tratament anume. Totusi, ele pot evolua sau sta la baza unor afectiuni. In momentul in care afecteaza viata de zi cu zi a copilului, este indicat sa apelezi la un medic specialist. Pentru a intelege cat mai bine cum functioneaza ticurile si cum le poti identifica usor, articolul de mai jos iti sta la dispozitie cu toate informatiile de care ai nevoie!
Ticuri nervoase la copii – ce sunt?
Ticurile se pot defini ca miscari involuntare, bruste, a anumitor parti ale corpului (fata, umeri, membre). Au o frecventa diferita in functie de severitatea lor. Pot aparea la varsta de 2-3 ani, insa cel mai des sunt intalnite la copiii de peste 5 ani. De cele mai multe ori, au o forma simpla si stereotipica: incretirea nasului si clipitul ochilor.
Ticurile sunt, in majoritatea cazurilor, o senzatie de tensiune care se acumuleaza intr-o zona a corpului. In momentul miscarii involuntare, aceasta este usurata. Un procent destul de mare de copii experimenteaza, la un moment dat, miscari asemanatoare unor spasme. Acestea sunt cel mai adesea intalnite la nivelul fetei, insa pot aparea oriunde in corp. De multe ori sunt inofensive si dispar de la sine.
Totusi, in unele cazuri, pot fi cauzate de anumite tulburari si trebuie gestionate atat prin schimbarea stilului de viata, cat si prin tratament. Ticurile pot oscila in severitate destul de des: devin mult mai putin frecvente in momentul in care copilul este angajat in diverse sarcini mentale, insa isi pot creste intensitatea atunci cand cel mic este stresat sau anxios.
Tipuri de ticuri nervoase la copii
La copii ticurile sunt motorii si vocale. Acestea sunt reprezentate prin miscari de scurta durata, bruste, ale corpului sau sunete care apar dintr-o data, in timp ce copilul se comporta normal. De asemenea, ambele tipuri sunt repetitive si succesive.
Ticurile motorii pot fi de doua feluri: simple sau complexe. Cele simple implica miscari de ridicare a umerilor, clipire frecventa, incretirea nasului etc. Cele complexe, pe de alta parte, constau in miscari efectuate in aceeasi ordine. De exemplu, un copil isi scutura un picior, iar apoi si pe celalalt. Aceasta actiune este mereu identica. In ceea ce priveste ticurile vocale simple, ele sunt usor de recunoscut: tuse, oftat, dresul vocii etc.
Chiar daca persoanele de orice varsta pot experimenta ticuri, ele sunt cel mai des intalnite la copii. Aproximativ 20% dintre acestia le au pana in adolescenta. De asemenea, studiile arata ca apar mai des la baieti decat la fete.
Ticurile nu trebuie sa fie confundate cu sindromul Tourette!
Exemple de ticuri nervoase la copii
Ticurile sunt destul de frecvente, deoarece un copil din cinci are cel putin unul in anii de scoala, iar majoritatea dispar de la sine in mai putin de un an, de obicei chiar mai repede. Acestea apar in mod necontrolat si sunt influentate de stres, oboseala, anxietate, dar si de fericire sau emotie puternica. De asemenea, tind sa se inrautateasca si sa aiba o frecventa din ce in ce mai mare daca parintii atrag atentia asupra lor intr-un mod negativ.
Tipuri de ticuri:
- Ticuri faciale – strambatul nasului; clipirea frecventa, marirea sau micsorarea ochilor; grimasele, miscarea gurii, ridicarea sprancenelor; rotirea sau scuturarea capului;
- Ticuri corporale – trosnirea degetelor si a altor articulatii din corp; scuturarea bratelor si a mainilor, strangerea pumnilor; miscarile umerilor, picioarelor;
- Ticuri respiratorii – oftat, sughit, dresul vocii, inspirat neregulat, cascat;
- Ticuri verbale/vocale – acestea sunt de doua feluri: simple (zgomote produse de miscarea nasului si a gurii) sau complexe (cand se folosesc cuvinte in mod involuntar) si sunt mai des intalnite la adulti;
- Ticuri motorii – sunt de doua feluri:
- simple (afecteaza un singur muschi)
- complexe (miscari repetate frecvent in aceeasi ordine ce afecteaza mai multe grupe musculare);
Ticuri nervoase la adolescenti
Cele mai frecvente ticuri nervoase se intalnesc, in special la adolescenti. Acestea constau in: rosul unghiilor sau al pielitelor (onicofagie); mestecatul parului sau rasucirea unei suvite si ruperea cu dintii a firelor de par. Unele dintre cauzele principale care duc la aparitia ticurilor in cazul tinerilor este stresul. In principal, cel acumulat in timpul orelor de curs si al examenelor.
Ticuri nervoase la copii – cauze
Cauzele care provoaca ticuri nervoase la copii nu se cunosc exact. Multi medici considera ca lipsa somnului si stresul sunt factori majori in dezvoltarea lor. Cu siguranta, foarte multi parinti s-au intrebat de ce apar ticurile la copii. Ei bine, acestea nu sunt manifestari izolate si pot avea mai multe cauze.
De cele mai multe ori, un copil care manifesta un anume tic vrea sa atraga atentia parintilor despre o problema pe care nu stie cum sa o expuna. Acestea vin la pachet cu o stare de agresivitate, nervozitate, revolta, instabilitate emotionala, dificultati de concentrare etc. De asemenea, parintii, profesorii sau alte persoane cu autoritate, care au o atitudine mult prea severa fata de copii, pot provoca ticuri celor mici, ele reprezentand un raspuns la atitudinea adultilor.
Nu in ultimul rand, schimbarile bruste din viata lor, precum schimbarea locuintei, a orasului, a tarii, a gradinitei, nasterea unui copil mai mic in familie sau divortul sunt factori care duc la manifestarea ticurilor.
Pentru a diminua cat mai mult efectul situatiilor bulversante, parintii pot lua in considerare psihoterapia de familie sau chiar cea pediatrica. Este extrem de important ca adultii sa inteleaga cum pot imbunatati viata copiilor si cum sa comunice cat mai bine cu acestia.
Deosebirea ticurilor nervoase de sindromul Tourette
Ticurile sunt reprezentate de miscari bruste sau de emiterea unor sunete in mod involuntar. In cazul copiilor, ele se numesc „impulsuri”. Majoritatea ticurilor dispar de la sine si se numesc „ticuri tranzitorii”, deoarece inceteaza in mai putin de un an, fiind temporare. In cazul in care un pacient are atat ticuri motorii, cat si vocale pe o perioada mai lunga de un an, pot fi identificate ca sindromul Tourette.
Este foarte important ca acestea doua sa nu fie confundate intre ele. Sindromul Tourette (ST) se caracterizeaza prin prezenta ticurilor atat motorii, cat si vocale, pentru perioade mari de timp (minim un an). De asemenea, ST este mult mai putin frecvent decat impulsurile obisnuite, care apar destul de des la copii.
Ticuri nervoase la copii – sfaturi si tratament
Pana in prezent, nu exista nicio modalitate de a preveni un tic nervos. Acestea incep sa apara in jurul varstei de 5-10 ani, iar specialistii nu au identificat inca o cauza a lor. Totusi, studiile arata ca pot exista modificari neurochimice in neuronii care produc dopamina si serotonina. Astfel, parti ale creierului, precum talamusul, cortexul cerebral si striatul sunt afectate.
Grimasele faciale, clipirea frecventa a ochilor, ridicarea umerilor, sunetele necontrolate, incretirea nasului sau scuturarea capului sunt printre primele ticuri pe care le au cei mici, iar pentru parinti sunt semne destul de ingrijoratoare, acestia avand tendinta de a se panica, cautand o solutie. Acest lucru este complet normal, insa copiii sunt mai putin deranjati de o astfel de problema decat adultii. Totusi, cel mai bun mod de a gestiona aparitia lor este prin ignorare. Atunci cand cei mici sunt certati sau atentionati cu privire la ticuri, anxietatea lor se agraveaza, impulsurile devenind din ce in ce mai dese.
Inainte de a vizita un medic, parintii pot incerca sa faca exercitii de respiratie cu cei mici. Ii va ajuta sa managerieze cat mai bine stresul sau anxietatea. De asemenea, adultii trebuie sa fie constienti ca un tic are un impact emotional foarte mare asupra stimei de sine, mai ales ca, in mediul scolar, se intampla des ca ei sa fie atentionati cu privire la aceasta problema. Este important sa fie sustinuti si incurajati sa nu se simta diferiti. Daca aceste ticuri persista mai mult de trei luni un consult neurologic pediatric este necesar.
Tulburari asociate cu ticurile nervoase la copii
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie (ADHD), tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC) si anxietatea pot aparea la copiii care prezinta ticuri. Parintii trebuie sa prezinte situatia unui medic specialist, atunci cand ticurile persista pentru o perioada mare de timp. Acesta poate determina un diagnostic pe baza descrierii simptomelor. De cele mai multe ori, nu sunt necesare alte teste suplimentare, decat in cazul in care cel mic incepe sa fie deranjat de impulsurile sale, sa aiba perturbari in invatare sau sa prezinte dureri. Atunci, este recomandata evaluarea neurologica.
Unul dintre tratamentele la care pot apela parintii se numeste terapie de inversare a obiceiurilor. In cadrul sedintelor de psihoterapie pediatrica, cel mic invata cum sa isi abordeze ticurile si, eventual, cum sa le elimine. In cazul ticurilor severe, tratamentul medicamentos poate fi recomandat. Daca exista comorbiditati precum anxietate, ADHD, ODD, atunci recomandările OMS și CDC susțin că o abordare integrată neurologie + psihoterapie are cele mai bune rezultate pe termen lung.
Ce pot face parintii pentru a-i ajuta pe copiii cu ticuri nervoase
Exista o multime de modalitati prin care un parinte isi poate ajuta copilul in diminuarea ticurilor sau chiar in eliminarea acestora, insa acest lucru consta extrem de mult in schimbarea stilului si ritmului lor de viata:
- Incearca sa intelegi care este cauza ticului. Intreba-te ce evenimente recente l-au afectat pe copil si ajuta-l sa treaca mai usor peste ele;
- Usureaza-i existenta pe cat de mult posibil atat acasa, cat si la scoala;
- Tine pasul cu ticurile celui mic: cat de dese sunt, care este numarul lor si din care categorie fac parte;
- Observa situatiile in care se inrautatesc si cele in care se diminueaza frecventa lor. In functie de rezultate, focuseaza-te pe a-l expune pe copil unor experiente placute;
- Nu il stresa si mai tare pe copil. Incearca sa nu ii spui cat de gresit este ceea ce face, mai ales ca nu este constient de ticurile pe care le are;
- Nu il pedepsi chiar daca a avut un tic obscen sau urat din punct de vedere comportamental, pentru ca nu va intelege de ce este certat;
- Petrece cat mai mult timp impreuna cu el si angajati-va in activitati relaxante;
- Asigura-te ca cel mic are un program de somn regulat;
- Incearca sa nu te certi in preajma lui. O atmosfera calma si linistita in casa poate preveni aparitia ticurilor;
- Pune-l intotdeauna pe primul loc;
- Daca ticurile sunt mai severe, apeleaza la un consult neurologic pediatric si la psihoterapie specifica pt copii si adolescenti
- Participa la cursuri de educatie parentala si consiliere pentru a invata cum sa reduci presiunea pusa asupra copilului
Cand sa apelezi la ajutor?
Interventia adultilor trebuie sa fie facuta sub indrumarea unor specialisti atunci cand ticurile necesita un tratament psihoterapeutic sau integrat. Totusi, daca nu este cazul si impulsurile copilului nu prezinta motive de ingrijorare, parintii sunt cei care trebuie sa se ocupe de bunastarea celor mici. Este esential sa ii acorzi toata atentia copilului, pentru ca, de cele mai multe ori, aparitia ticurilor este o consecinta a unor experiente traumatizante prin care a trecut sau a stresului foarte mare din mediul scolar. Toate aceste lucruri trebuie sa fie intelese si acceptate, iar imbunatatirea lor nu se va face niciodata prin pedeapsa.
Incearca sa ii fii alaturi si sa comunici cu el in mod real. Chiar daca problemele pe care le are ti se par puerile, pentru varsta lui, acestea pot reprezenta adevarate traume. Nu uita ca starea lui mintala depinde de mediul in care traieste si se dezvolta, iar ticurile apar in functie de aceasta conjunctura.
Asadar, in cazul in care cel mic are anumite ticuri, ia in calcul toate informatiile si sfaturile de mai sus pentru a decide care este urmatorul tau pas. Fie ca alegi sa le ignori si sa observi daca se vor duce de la sine, fie ca iei decizia de a merge la un medic pediatru, nu uita ca cel mai important este sa nu ii dai impresia copilului ca este diferit si sa nu pui presiune pe el. Sustine-l si ajuta-l in dezvoltarea lui!
Sursa foto: Shutterstock.com.
