Sanatatea mintala in prim plan
Cum s-a dezvoltat Clinica Hope în ultimii ani?
Ne-am dezvoltat destul de constant în ultimii ani. Am păstrat o rată de creștere cu care deja ne-am obișnuit, undeva la 30-40% în ultimii ani. A fost un an extrem de important cel al pandemiei în care clinica noastră a crescut chiar și cu 60%. A fost o perioadă în care s-a văzut necesitatea de servicii de sănătate mintală pentru populație, din păcate. Ne bucurăm că am putut să ajutăm si sa punem sanatatea mintala in prim plan. Ne-am extins foarte mult în online ca să putem să venim în întâmpinarea nevoilor din partea populației și a cererilor care au venit. Au venit foarte mulâi clienți inclusiv de afară atât români plecați din străinătate, cât și pacienți străini.
Știu că dvs. ați pornit cu o clinică în București. Spuneți-ne unde sunteți acum cu business-ul?
Este una dintre acele povești frumos de povestit copiilor. Am pornit de la un singur cabinet, imediat după ce am terminat rezidențiatul. Am crescut apoi la 2 cabinete, 3 cabinete, un sediu puțin mai mare. Acum am deschis săptămâna trecută sediul din Iași. Suntem la 5 clinici și avem acest program de extindere la nivelul întregii țări în următorii 4 ani. Vom deschide al 4-lea sediu în București până la sfârșitul anului. Din păcate, nevoia este foarte mare. Suntem aici ca să oferim servicii de calitate în sănătatea mintală și la cel mai înalt nivel recomandat de studiile internaționale și atunci, cumva, ne împinge nevoia oamenilor de servicii mintale de calitate de la spate și continuăm să ne dezvoltăm. Ne mândrim însă în primul rând cu calitatea serviciilor și apoi, secundar, cu faptul că sunt peste 30 de cabinete de terapie, consulații, le-am pierdut numărul de-a lungul timpului. Ne dezvoltăm, avem acest sediu nou din Iași la care așteptăm ca oamenii să vină și să beneficieze de serviciile noastre, multe dintre ele unice în țară.
Știu că ați mai deschis și la Cluj, în afara capitalei.
Deocamdată avem 3 în București, unul în Cluj și unul În Iași. La anul îi așteptăm pe pacienți și în Timișoara și Craiova. Vom continua cumva să ne dezvoltăm. Ne adresăm în primul rând oamenilor care au nevoie de servicii care au la bază această idee de ghiduri de specialitate. Vrem să oferim tot ce are psihologia și psihiatria mai bun. De fiecare dată când omul are o nevoie, încercăm să îi oferim acele intervenții care sunt recomandate de ghidurile de specialitate și din acest punct de vedere am ajuns la nu mai puțin de 5 programe unice de tratament în țară. Mergem în acele localități unde oamenii ne cer să fim prezenți, ne caută. Am avut pacienți care au venit din Cernăuți cu avionul în clinicile din București și atunci ne-am dat seama că trebuie să ne extindem și în Moldova, apropo de ultima clinică deschisă.
Cum alegeți orașele? Sunt principalii poli cei în care ați ales să deschideți Clinica Hope. Acest criteriu este unul dintre cele pe care le luați în calcul?
Nu e neapărat bazat pe puterea economică calculul pe care noi îl avem atunci când alegem orașele de deschidere, ci, așa cum vă povesteam, zonele din care vin cei mai mulți pacienți către clinicile Hope pentru că ne este solicitată prezența, oamenii ne caută din multe zone ale țării și îsi doresc sa aiba acces la aceste servicii unice. Un al doilea criteriu ramane existenta unui cetru universitar in care sa existe o facultate de medicina, o facultate foarte buna de psihologie din care sa putem sa selectam profesionisti de foarte buna calitate. Ne mandrim cumva cu faptul ca avem profesionisti foarte buni care cred in genul acesta de reabilitare speciala catre care noi tintim care trece dincolo de „vreau sa scap de simptome”, ci realmente „vreau sa imi fie mai bine”, poate chiar sa imi fie mult mai bine decat mi-a fost inainte de debutul simptomelor, sa am o viata mai echilibrata, mai frumoasa si, in acest punct de vedere conteaza sa existe un centru universitar care sa pregateasca profesionisti de calitate.
Vorbeati dvs. mai devreme despre specialisti si despre faptul ca va e usor sa ii atrageti in centrele univeristare. Cati angajati aveti in prezent, care este echipa?
Avem o echipa destul de mare, am depasit cu echipa administrativa 100 de angajati. Avem in jur de 70 de psihoterapeuti si aproape 30 de medici. Sunt doar specialitatile acestea doua: psihiatrie pediatrica si pentru adulti si psihoterapie. S-a adunat o echipa mare si frumoasa. Cel mai important aspect este insa este acela ca colegii nostri care vin sa reuseasca sa se formeze in aceste metode pe care le facem din pacate doar noi in tara si atunci, calitatea lor este cea care primeaza. Am si norocul de a fi inconjurata de oameni de o calitate deosebita care inca mai pastreaza in meseria noastra, poate cel mai important aspect, speranta ca se poate si altfel, speranta ca sanatatea mintala se poate face la un astfel de nivel in care implementam metode pe care poate le putem regasi cel mai aproape intr-o clinica din Elvetia sau intr-o clinica din Suedia. Cam pe acolo suntem cu clinicile Hope.