Anxietatea la copii - Clinica Hope

Anxietatea la copii

Anxietatea la copii

De multe ori anxietatea a fost identificată ca o formă a stresului, însă în literatura de specialitate tulburările de anxietate reprezintă un complex de tulburări de dispoziție care pot afecta serios viața copilului.

Mai mult, tulburările de anxietate sunt incluse în grupul afecțiunilor psihice, fiindcă acestea pot modifica atât de mult comportamentul unei persoane, copil sau adult, încât aceasta nu mai poate duce o viață normală, echilibrată. În lipsa unui tratament special, aceste persoane nu-și pot controla starea permanentă de teamă și îngrijorare, chiar și în lipsa unui motiv real.

De la anxietate la depresie, un singur pas

Aceste tulburări sunt asociate cu un risc crescut de eșec școlar, social și familial. De asemenea, dacă anxietatea copilului nu este tratată corect se va ajunge la o amplificare a acesteia în viața adultă, dar și la depresie sau chiar la tentative de suicid. De aceea, este esențial ca părintele să observe când ceva nu este în ordine cu cel mic, deoarece de cele mai multe ori, atunci când copilul are semne de anxietate, părintele poate avea falsa impresie că el este timid. Este foarte important să nu lăsați anxietatea să acapareze viața copilului și a familiei. Trebuie să cereți ajutor specializat imediat!

Copiii născuți din părinții anxiosi sunt mult mai susceptibili la a deveni anxioși. Mai mult, un părinte îngrijorat, anxios la rândul său, poate exacerba anxietatea copiilor prin stilul propriu de interacțiune, inclusiv supraprotecția și controlul excesiv.

Cum se manifestă anxietatea la copii?

Frica este o componentă normală și naturală a vieții. Este o parte a evoluției noastre ca specie, diferite temeri apar și se dezvoltă în anumite momente din viața noastră. Teama de străini și teama de a fi separați de persoana care îi îngrijește apar la copii, de regulă la vârsta de aproximativ nouă luni. Evident că vârsta exactă și intensitatea fricii variază ușor de la copil la copil, însă toți copiii trec prin aceste temeri, care în majoritatea lor apar la vârste similare. Pe măsură ce copiii cresc, încep să manifeste alte frici naturale, de exemplu teama de animale (exemplu: de câini) și de insecte (exemplu: de păianjeni), teama de apă, de întuneric, teama de monștri etc. Acestea apar adesea la copiii mici și măricei.

În copilăria medie spre cea târzie, copiii încep să devină mai conștienți de ceilalți copii, dar și mai conștienți de ei înșiși, dezvoltând o dorință puternică de a se integra în grupul celorlalți. Aceste preocupări cresc de obicei în intensitate pe parcursul anilor următori și ajung la apogeu în adolescența medie, atunci când modul în care arată și ceea ce cred alți copii despre ei devin cele mai importante lucruri din lume pentru adolescent. Astfel apare anxietatea la copii.

Când devine anxietatea la copii o problemă?

Copiii cu probleme de anxietate pot fi văzuți pur și simplu ca având temeri normale care au devenit mai exagerate și mai intruzive decât cele ale altor copii.

Interferează anxietatea cu viața copilului dumneavoastră, îi generează supărare și neplăcere, îl împiedică să se bucure de lucrurile care îi plac, îi afectează performanțele școlare sau sportive?

Dacă răspunsul este afirmativ pentru anxietatea la copii este cazul să vă gândiți cum să îl ajutați să controleze aceste stări. Decizia finală va depinde de echilibrul dintre nivelul la care este afectat copilul dumneavoastră de anxietate și gradul de efort pe care dumneavoastră, copilul și restul familiei sunteți dispuși să îl depuneți pentru a elimina frică respectivă. Decizia trebuie luată atât de dumneavoastră cât și de copil. S-ar putea ca împreună să decideți că, deși anxietatea îl afectează oarecum, nu este momentul sau problema nu este suficient de presantă pentru a necesita să fie rezolvată. Pe de altă parte s-ar putea să decideți că deși anxietatea la copii nu este o problemă foarte mare, ar fi distractiv să lucrați împreună la rezolvarea ei și ar fi plăcut să scăpați de ea.

Pentru însușirea anumitor tehnici de psihoterapie cognitiv-copmportamentală este nevoie de dedicare, muncă intensă și angajament. Activitățile pe care o să le lucrați împreună cu psihoterapeutul nu sunt deloc dăunătoare sau periculoase, din contră, aduc multe avantaje secundare precum îmbunătățirea stimei de sine, a încrederii în sine și a stării generale de bine.

Criteriile de diagnostic pentru anxietate la copii apar la aproximativ unul din zece, variind bineînțeles în funcție de vârstă. Teama de separare de persoana care îi îngrijește este mai obișnuită la vârste mai mici, în timp ce anxietățile de ordin social sunt mai frecvente la vârste mai mari.

În general, părinții consideră că anxietatea la copii este pur și simplu parte a personalității și că nu se poate face nimic. Din păcate, aceștia nu cunosc consecințele anxietății asupra copilului.

Copiii anxioși tind să aibă mai puțini prieteni decât alți copii de vârsta lor. Deoarece numeroși copii anxioși sunt timizi, aceștia întâmpină dificultăți în interacțiunea cu copiii necunoscuți sau când vor să se alăture unor grupuri. La rândul său, lipsa prieteniilor poate avea un impact important mai târziu în viață, accentuându-le singurătatea și scăzând șansele formării unei rețele de suport social.

Cum simt copii anxietatea ?

Când anxietatea este instalată la copii, există trei moduri probabile în care aceștia simt efectele.

  • În primul rând, anxietatea este resimțită la nivelul proceselor mentale sau ale gândurilor lor.

Copiii anxioși vor avea gânduri centrate pe un anumit tip de pericol sau  amenințare. De exemplu, pot fi îngrijorați de faptul că se vor răni, că cineva apropiat lor va fi rănit sau că se va rade de ei.

  • În al doilea rând, anxietatea e resimțită fizic la nivelul corpului. Când copilul e anxios, corpul îi devine mai încordat sau activat. Cercetătorii numesc această reacție drept reacție de atac sau fugă, pentru că scopul este acela de a proteja persoana, pregătind-o să înfrunte sau să scape de un potențial pericol.

Reacția de atac sau fugă include modificări precum ritmul crescut al bătăilor inimii, al respirației, transpirație și greață. Din această cauză, atunci când sunt cuprinși de îngrijorare, copiii anxioși pot acuza dureri de stomac, dureri de cap, vomă, diaree sau oboseală.

  • În cel de-al treilea și probabil cel mai important mod, anxietatea afectează comportamentul copiilor. Când sunt anxioși, copiii tind să devină neliniștiți, să umble de colo-colo, să plângă, să se ascundă după părinți sau să tremure. În plus, anxietatea este însoțită de o formă de evitare.

Fobiile specifice

Fobiile specifice se referă la frica de obiecte sau de situați specifice. Un copil cu o fobie specifică se teme de un lucru anume (de exemplu, de întuneric). Câteva fobii mai des întâlnite sunt: teama de întuneric, câini, înălțimi, păienjeni, furtuni și injecții.

Anxietatea de separare

Anxietatea de separare este frica de a fi despărțiți de principala persoană care le poartă de grijă, cel mai adesea fiind vorba de mama copilului. Copiii cu anxietate de separare devin foarte supărați atunci când trebuie să se despartă de cel care îi îngrijește, indiferent de motiv. În cazuri severe pot chiar să își urmeze părintele prin cameră pentru a nu fi scăpați din privire nicio clipă. Cel mai adesea, acești copii evită să meargă la școală, se supără când părinții lor vor să iasă în oraș, refuză să doarmă la alții și încearcă să-și țină părinții/părintele în preajmă tot timpul. Unii copii se plâng de dureri de stomac sau de alte probleme fizice când sunt separați și mulți dintre ei fac ,,crize “când sunt amenințați cu separarea. Motivul acestui comportament pare să fie teama că ceva îngrozitor i se va întâmplă părintelui sau copilului cât timp cei doi sunt despărțiți și că în consecință, nu se vor mai revedea niciodată.

Anxietatea generalizată

Anxietatea generalizată este o tendință generală de a fi îngrijorat sau anxios cu privire la mai multe domenii de viață.

Copiii cu anxietate generalizată sunt adesea descriși de părinții lor ca fiind mereu îngrijorați. Sunt preocupați de multe probleme generale precum sănătatea, temele, performanțele sportive, facturile, tâlhăriile și chiar de problemele de la locul de muncă al părinților.

Sunt foarte preocupați de orice situație nouă pe care trebuie să o înfrunte și adesea le pun părinților întrebări și le solicită confirmări.

Anxietatea sau fobia socială

Anxietatea socială sau fobia socială se referă la frica și neliniștea apărute în situații în care copilul trebuie să interacționeze cu alte persoane sau să fie în centrul atenției. Acești copii sunt cel mai adesea descriși ca fiind timizi, iar problema fundamentală este teama că într-un fel sau altul, ceilalți își vor face o impresie negativă despre ei. Prin urmare, tind să evite multe situații în care este nevoie să interacționeze cu alte persoane: când trebuie să întâlnească persoane necunoscute, să vorbească la telefon, să se înscrie în echipe sau cluburi, să răspundă la întrebări în clasă sau să poarte haine ,,nepotrivite”.

Tulburarea obsesiv-compulsivă

Această tulburare este prezentă atunci când copilul are anumite acțiuni sau gânduri pe care le repetă mereu, adesea pe perioade lungi de timp. Copiii cu probleme obsesiv-compulsive pot avea anumite gânduri sau temeri care se derulează în mintea lor în mod repetat. De exemplu, se poate ca ei să fie mereu preocupați de păstrarea ordinii și a curățeniei. În plus, acești copii tind să repete anumite acțiuni, adesea într-o manieră superstițioasă sau cu tentă de ritual.

De exemplu, e posibil ca ei să se spele în mod repetat într-un anume fel, pe o perioadă îndelungată de timp sau pot să-și organizeze și să-și reorganizeze lucrurile într-un mod anume.

Sindromul de panică

Sindromul de panică este reprezentat de frica sau teama de a avea atacuri de panică. Atacurile de panică se manifestă printr-un puseu brusc de frică însoțit de o serie de trăiri fizice (bătăi rapide ale inimii, transpirație, amețeală, furnicături și senzație de sufocare). În timpul unui atac de panică copiii pot avea impresia că mor sau că li se întâmplă ceva îngrozitor. Atacurile de panică nu sunt des întâlnite la copiii mici și sunt mai frecvente la adolescenți. Câteodată acești adolescenți încep să evite numeroase situații, din cauza atacurilor de panică și în aceste cazuri, problema este denumită tulburare de panică însoțită de agorafobie.

Tulburarea de stres post-traumatic

Tulburarea de stres post-traumatic este o reacție la un eveniment puternic și traumatic, în cadrul căruia copilul a fost foarte înspăimântat sau a fost rănit. Printre evenimentele care pot declanșa astfel de reacții se numără accidentele de mașînă, dezastrele naturale, abuzul sexual sau calitatea de martor la o spargere. Majoritatea copiilor vor manifesta o oarecare anxietate timp de câteva săptămâni după un eveniment traumatic. De obicei această reacție dispare treptat. În unele cazuri, însă, reacția continuă mai multe luni. E posibil ca asemenea copii să includă elemente legate de traumă în jocul lor. Este posibil ca brusc să se comporte sau să se simtă ca și cum evenimentul s-ar produce din nou și să devină foarte tulburați. Copiii încearcă adesea să evite situațiile care le reamintesc de traumă și pot deveni distanți din punct de vedere afectiv. Pot manifesta agitație, probleme de somn și iritabilitate.

Ce anume generează anxietatea la copii?

Nu se cunoaște răspunsul complet la această întrebare. Totuși cercetările au identificat un număr de factori care probabil joacă un rol important în apariția anxietății, cum ar fi: factori genetici, reacția părinților, imitarea, factori de stres.

Anxietatea la copii este întreținută de o serie de factori. Aceștia includ modul de gândire a copilului (copiii anxioși percep lumea ca fiind în general periculoasă), modul în care copilul își gestionează temerile (copiii anxioși tind să evite situațiile care le produc teamă) și felul în care interacționăm cu copilul (mulți părinți ajung să ia asupra lor problema copilului lor anxios).

Copiii anxioși consideră că lumea este un loc periculos, din cauza acestei convingeri, ei tind adesea să interpreteze evenimente neamenințătoare drept surse de pericol. De exemplu, un zgomot de afară în timpul nopții poate fi interpretat ca fiind un hoț. Astfel, acest mod de gândire poate contribui la menținerea anxietății prin faptul că aparent îi oferă copilului dovezi pentru a-și justifica temerea.

În mod similar, copiii anxioși evită de obicei lucrurile de care se tem. Din cauza acestui comportament evitant, ei nu află niciodată că lucrul de care se temeau probabil că nici nu s-ar fi întâmplat. Din nou, acest lucru întreține anxietatea prin faptul că nu le dă ocazia să descopere dovezi contrare.

Atunci când parinții le permit copiilor să își evite anxietățile, preluându-le sarcinile și protejându-i de posibile neplăceri, ei facilitează de fapt menținerea acestor convingeri.

În ce constă tratamentul?

Medicația este adesea prescrisă pentru copiii cu anxietate, așa cum este și pentru adulți. De regulă, medicamentele antidepresive sunt prima alegere, acestea pot ajuta la diminuarea stărilor de anxietate. Totodată, copilul poate primi și antipsihotice sau anxiolitice. Atenție! Tratamentul medicamentos trebuie urmat sub atenta supraveghere a medicului psihiatru. Întreruperea bruscă a acestuia poate provoca reapariția simptomelor de anxietate. Nu întrerupeți tratamentul fără acordul medicului psihiatru.

În ultimii 20 de ani, numeroase studii susțin că terapia cognitiv-comportamentală este eficientă, de multe ori aceasta fiind asociată medicației. Cu ajutorul acestei terapii, copilul învață noi modalități de a gândi și de a acționa în situațiile care de regulă îi pot provoca anxietatea. Practic el învață să-și gestioneze stresul. Totodată, există și terapia comportamental-cognitivă bazată pe expunere, care presupune ajutarea copiilor să se confrunte cu temerile lor într-un mediu favorabil. De exemplu, dacă are teamă de câini, trebuie să stea lângă aceștia.

Concret, psihoterapia cognitiv-comportamentală are ca scop corectarea factorilor care determină apariția simptomelor de anxietate. Prin psihoterapie, copilul sau adultul învață cum să își controleze anxietatea prin strategii eficiente de relaxare, învață cum să își observe gândurile și comportamentele care nu fac decât să le alimenteze anxietatea pe termen lung și învață cum să înlocuiască aceste gânduri și comportamente negative cu noi tipare de gândire și acțiune.

Tipuri de terapie eficiente

terapia cognitiv-comportamentală, care îl va ajuta să-și ordoneze gândurile și acțiunile

 terapia interpersonală, care îl va ajuta pe copil să poată comunica constructiv cu cei din jurul său, atât colegi de școală, cât și părinți

terapia bazată pe rezolvarea problemelor existente, care îi dă posibilitatea copilului să-și gestioneze mai bine simptomele

Activități de ajutor

Totodată, o serie de modificări în viața de familie îl pot ajuta pe copil să-și depășească teama aceasta nejustificată. Inclusiv menținerea unei alimentații sănătoase are un rol important. Este indicat să fie eliminate din regimul copilului alimentele tip fast-food cât și dulciurile. Sunt chiar o serie de studii care susțin incidența redusă a anxietății la persoanele care consumă, de exemplu, mult pește și legume.

De asemenea, orice activitate creativă la care poate participa adolecentul îi va da un plus de energie și-l va scoate din zona plină de negativism, teamă și anxietate. Cu cât mintea este mai ocupată cu lucruri creative, utile, cu atât va avea mai puțin timp să se gândească la fricile sale.

Totodată, părintele are un rol extrem de implortant în ajutarea copilului de a ieși din situația stresantă, anxioasă. Astfel, este recomandat să petreceți cât mai mult timp liber cu copilul, să planificați plimbări, excursii în weekend-urile libere, picnicuri, activități relaxante. Încurajați copilul să își ofere atenție, mici cadouri, să-și îndeplinească mici dorințe, dar mai ales să vă spună ceea ce își dorește și ceea ce-i poate aduce mulțumire sau bucurie în momentul respectiv.

Și exercițiile fizice ajută mult, deoarece acestea țin mintea ocupată și obișnuiesc copilul cu bătăile rapide ale inimii, senzație ce adesea este asociată cu anxietatea. La fel, și yoga este de ajutor în combaterea sau măcar diminuarea stărilor anxioase. Mai exact, exerciții care ajută la controlul respirației contribuie la calmarea sistemului nervos.

O idee bună este și aceea de a sfătui adolescentul să-și noteze într-un jurnal întâmplările fericite, emoțiile care îi aduc bucurie. În felul acesta, va observa singur că viața lui este presărată și cu evenimente pozitive, fericite.

Iar poate cea mai importantă regulă este aceea a stabilirii unei bune comunicări cu psihoterapeutul copilului. Orice eveniment, situație stresantă se va discuta deschis cu acesta, ulterior împreună veți găsi calea de diminuare a efector nocive ale anxietății asupra vieții copilului.

Cu ce te putem ajuta

Psihiatrie pediatrică: medicul va face o evaluare inițială, va stabili un diagnostic corect și va indica un tratament și recomandările pentru acesta.

Evaluare psihologică: în cazul în care medicul consideră că pentru afecțiunea copilului este nevoie de intervenții psihologice, veți fi recomandat către un specialist. Acesta va evalua toate patologiile asociate și ulterior diagnosticul va fi complet.

Psihoterapie: un terapeut specializat în lucrul cu copiii și familia poate prelua cazul copilului. Va lucra cu acesta folosind cele mai de succes tehnici și metode dovedite științific în combaterea anxietății, pentru ca copilul dumneavoastră să aibă un parcurs cât mai eficient și mai ușor cu putință. Totul se va desfășura într-un cadru plăcut, astfel încât copilul să simtă această activitate ca pe una distractivă și educațională.

Psihoterapia este atât pentru copil cât și pentru familie. Deși copilul este cel care se confruntă cu aceste stări, familia este cea care îl va sprijinii și-l va ajuta foarte mult în depășirea lor. Astfel, psihoterapeutul vă va învăța tehnici și metode prin care să puteți face acest lucru.

Programul Cercul Siguranței: un program special creat pentru a ști cum să te comporți pentru a facilita un atașament sigur copiilor tăi și astfel să reduci anxietățile acestora.

Programul INSPIRĂ: Pentru adolescenții care au probleme severe de anxietate. Este necesară o formă mai complexă de intervenție, iar pentru aceste cazuri am creat programul INSPIRĂ.

CLINICA HOPE se dezvoltă continuu din 2009, pornind de la o idee clară: să ofere pacienților din România numai tratamente psihice cu eficiență dovedită științific, urmărind recomandările de tratament internaționale. Având o echipă completă de psihiatri și psihologi, ne urmărim cu perseverență obiectivele și inovăm continuu, lansând în ultimii ani nu mai puțin de 4 tipuri programe unice de tratament, recomandate de ghidurile internaționale, dar care lipseau în România.

Eforturile de a construi programe complete de tratament a adus clinicii în 2018 o neașteptată apreciere internațională, Clinica Hope devenind singura clinică din România care a primit, în mai 2018, prestigiosul premiu Rose of Paracelsus, decernat de Asociația Medicală Europeană pentru „Bune practici medicale”- Best Medical Practice.

Prin programele noastre ne dorim să oferim toate șansele de recuperare și beneficiile pentru sănătate pentru toți pacienții noștri și să le oferim înapoi Speranța și Echilibrul!

Programeaza-te
Call Now Button