Mituri schizofrenie
De-a lungul timpului diferite mituri despre schizofrenie au ajuns sa inreguneze viata atat pentru persoanele care au aceasta tulburare, cat si pentru persoanele dragi lor. Insa, cat adevar se asunde in spatele acestor mituri?
Persoanele cu afecțiuni psihice sunt printre cei mai stigmatizați membri ai societății. Este demonstrat de rezultatele unui studiu românesc din 2015. Aproape 50% dintre respondenți nu ar vrea să fie colegi cu o persoană care are o tulburare psihică și de comportament. 68,9% nu ar vrea să locuiască în casă cu aceasta.
Însă, vorbim rar despre faptul că și afecțiunile psihice au o ierarhie în percepția populației generale.
Un studiu din 2003 a descoperit că atitudinile oamenilor față de persoanele cu depresie majoră și schizofrenie diferă radical. Respondenții au asociat simptomele de schizofrenie cu un nivel de pericol și imprevizibilitate mai mare. Răspunsul emoțional al participanților era preponderent de frică și nesiguranță față de persoanele cu schizofrenie.
Respondenții fac o delimitare clară între:
Aceștia simt nevoia să se delimiteze clar de persoana cu schizofrenie, care e privita ca un outsider, diferit de restul oamenilor. În schimb, depresia e percepută mai degrabă ca ceva ce ni se poate întâmpla tuturor.
Este o afecțiune psihică ce afectează felul în care gândește, simte și se comportă o persoană. Este una dintre cele mai stigmatizate și puțin înțelese afecțiuni din cauza lipsei de informație de calitate despre ea. Acest lucru duce la perpetuarea stereotipurilor, miturilor și la învăluirea ei în frică și mister.
Mituri urbane despre schizofrenie
Acest mit e perpetuat de reprezentarea senzaționalistă în media. Se prezinta des cazuri în care bolnavii cu schizofrenie comit acte violente din lipsa de cunoștințe despre această afecțiune. Violența nu face parte dintre simptomele acestei tulburari. Cel mai mare studiu care analizează legătura dintre schizofrenie și violență arată că:
Toate sunt calculate fata de populatia generala.
În plus, schizofrenia e asociată cu:
Acești factori nu pot fi separați de condiția schizofreniei. Nu se poate estima ce pondere are fiecare în comiterea actelor violente. Așadar, probabil multe persoane cu schizofrenie ajung să fie violente, ca urmare a lipsei unui tratament și a integrării în societate.
Auzim des cuvântul psihotic folosit ca sinonim pentru o persoană care suferă de aceasta boala. Sau este pur și simplu folosit ca o insultă. Însă cuvintele au putere și atunci când le folosim fără să știm ce înseamnă, fac mai mult rău decât ne putem imagina.
Psihoza reprezintă un sindrom sau un grup de simptome, principalele fiind halucinațiile și credințele iluzorii. Halucinațiile sunt senzații care nu sunt reale. Pot afecta orice simț: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ. Credințele iluzorii sunt convingeri neobișnuite, precum iluzia că cineva te urmărește, sau că ai superputeri.
Psihoza este un simptom obligatoriu pentru diagnosticarea schizofreniei, dar nu suficient. Schizofrenia include și simptome negative (aplatizarea emoțională, lipsa plăcerii în viața de zi cu zi, dificultate în vorbire).
Psihoza poate fi cauzată de:
Așa cum am menționat anterior, atunci când cineva aude un lucru pe care cei din jur nu îl aud, are o halucinație auditivă. Aceasta face parte din tabloul simptomelor schizofreniei și psihozei. Însă studiile arată că între 5 și 15% din populație aude voci, 75% dintre aceștia fără vreo afecțiune psihiatrică diagnosticată.
Unele studii au descoperit că e mai probabil să auzim voci atunci când suntem într-o perioadă de doliu. Acestea aparțin de regula persoanei pe care am pierdut-o. Oamenii de știință au concluzionat că halucinațiile auditive sunt mai complexe decât credeau. Acestea nu indică neapărat un episod psihotic sau un debut al schizofreniei.
Așadar, dacă tu sau cineva apropiat auziți voci, nu vă speriați. Nu înseamnă că sunteți bolnavi. Însă, se recomandă să contactați un specialist ca să vă asigurați că totul e în regulă.
Filmele și serialele reprezintă surse primare de informație despre sănătate mintală pentru majoritatea populației. De multe ori însă ele prezintă o imagine nerealistă a afecțiunilor psihice, contribuind la stereotipuri și confuzie legate de acestea.
La fel este și cazul acestei tulburari, care a câștigat o reputație de genialitate în urma filmului hollywoodian „O minte sclipitoare”. Este despre viața lui John Nash, laureat al premiului Nobel, care suferea de schizofrenie. Dacă vă gândiți că nu e nimic rău în asocierea schizofreniei cu ceva pozitiv, precum geniul unui matematician premiat. Lucrurile nu stau chiar așa.
Stereotipurile, indiferent de natura lor, răpesc individualitatea unei persoane. Aceasta este aruncată la grămadă cu toți ceilalți membrii ai grupului din care face parte. În plus, acest gen de stereotip poate crea așteptări nerealiste față de persoanele cu schizofrenie, pe care acestea le pot internaliza.
Oamenii de știință au încercat să demonteze acest mit. Au analizat legătura dintre aceasta tulburare și geniu, pe mai mult de 1.000.000 de pacienți din Suedia. Nu au găsit nicio dovadă care să sprijine această teorie. Daca ar fi sa alegem care dintre aceste mituri despre schizofrenie sa fie adevarate, cu siguranta s-ar putea opta pentru acesta.
În prima parte a secolului XX, internarea de lungă durată era norma pentru pacienții cu schizofrenie. În prezent, îngrijirea persoanelor cu schizofrenie este la fel ca la persoanele cu alte tipuri de afecțiuni psihice. Este orientată către integrarea pacientului și oferirea sprijinului și îngrijirii de care au nevoie acasă. Uneori este nevoie de internări de scurtă durată, în timpul episoadelor acute. Izolarea persoanelor cu schizofrenie de societate reprezintă o atitudine discriminatorie, care le agravează simptomele.
În plus, dacă persoanele cu schizofrenie urmează tratamentul, acestea pot avea o viață productivă și bogată, ca ceilalți membri ai societății.
Este adevărat că schizofrenia este o afecțiune cronică, ce nu poate fi vindecată, dar se tratează. Însă în ultimele decenii s-au făcut progrese considerabile în tratarea acestei afecțiuni. Se combină medicație, psihoterapie și un sistem de sprijin. Atâta timp cât persoanele afectate urmează acest tratament, care este pe viață, schizofrenia poate fi ținută sub control, cu remisiunea simptomelor.
Cauzele schizofreniei nu au fost complet elucidate. Este acceptat că există o serie de factori genetici, de mediu și evenimente stresante care au rol în cauzarea, debutul și evoluția afecțiunii. Nu există o genă a schizofreniei. Dacă o persoană are schizofrenie, șansele ca urmașii săi să aibă sunt de 10%, spre deosebire de 1%, la populația generală. Deci există un risc, dar nu o certitudine. Așa că persoanele cu aceasta boala nu trebuie să se priveze de dreptul de a avea o familie, de teamă că cei mici ai lor o să le moștenească afecțiunea.
Daca ne luam dupa tot felul de mituri despre schizofrenie, percepțiile negative pot avea un impact direct asupra pacienților, care le internalizează. Astfel, pe lângă povara afecțiunii, aceștia trebuie să se lupte cu sentimentul de rușine, de izolare și respingere a societății. Așa că le este mai dificil să accepte diagnosticul, tratamentul și să lupte pentru a se însănătoși. Vor privi schizofrenia ca pe o condamnare la o viață de chin, nu ca pe o afecțiune tratabilă.
Un exemplu clar al încărcăturii negative puternice pe care o poartă denumirea este reprezentat de inițiativa Japoniei și altor țări din Asia. Ele au schimbat termenul de schizofrenie cu o altă denumire, neutră, lipsită de greutatea stigmei și stereotipurilor.
Rezultatele au fost imediate și importante:
în 2 ani, procentul pacienților care primeau acest diagnostic aproape s-a dublat. Asta sugerează că medicii psihiatri evită și ei acest diagnostic, când are o încărcătură atât de negativă.
86% dintre medicii psihiatri chestionați au declarat că noul termen facilitează comunicarea cu pacientul și familia acestuia. Mai mult, facilitează procesul terapeutic și îmbunătățește relația dintre medic și pacient.
persoanele care primesc noul diagnostic apelează mai des la servicii medicale. Deschid mai ușor conversația, dezvăluind ce afecțiune au;
cei care cunosc doar noul termen, nu și pe cel standard, au o atitudine mult îmbunătățită asupra afecțiunii. Considera majoritar că relația lor cu o persoană care suferă de asta nu ar fi afectată. Pot să-și imagineze cu relativă ușurință în ce constă boala, și că nu e atât de gravă.
familiile în care există o persoană cu noul diagnostic au o șansă mai mică să se distanțeze de acel membru.
Medic Primar Psihiatru
Psihoterapeut cu peste 15 ani de experienta (peste 10.000 de ore de lucru cu clientii), cu formare in Analiza Tranzactionala
Experienta si interes profesional in psihoterapia persoanelor care sufera de tulburare bipolara si tulburare de personalitate borderline
Fondator al Retelei de Clinici Private Hope
Presedinte al Asociatiei de Terapie Dialectic-Comportamentala
Trainer DBT
