
Tulburarea de învățare nonverbală este o condiție neurologică care debutează în copilăria timpurie și poate persista până la vârsta adultă. Implică dificultăți în procesarea informației vizual-spațiale, cum ar fi urmarea unor indicații de tip „la stânga/la dreapta” sau realizarea unui puzzle.
Cele două tulburări sunt adesea asemănate, tulburarea de învățare nonverbală fiind considerată inversul dislexiei pentru a putea fi mai ușor înțeleasă.
Tulburarea este numită „nonverbală” pentru a putea fi diferențiată de tulburările de învățare care implică decodificarea limbajului, cum ar fi dislexia, care presupune probleme în învățarea cititului.
Citirea expresiilor faciale
Orientarea vizual-spațială
Coordonarea motorie
Interpretarea reacțiilor sociale
Gândirea tridimensională (cum ar fi reprezentarea și rotirea mentală a unui cub 3D).
Chiar dacă cauzele directe ale afecțiunii nu sunt deocamdată bine cunoscute, aceasta provine dintr-o disfuncție a emisferei drepte a creierului. Din acest motiv, mai este cunoscută ca tulburarea de învățare a emisferei drepte.
Anormalitățile de la nivelul materiei albe pot împiedica transmiterea semnalelor neurologice către această regiune a creierului, persoanele afectate având dificultăți în realizarea sarcinilor specifice emisferei drepte și a celor relativ ușoare din emisfera stângă.
Specialiștii observă o creștere a ratelor de diagnostic care pot fi asociate cu anumite condiții neurologice și genetice. Printre factorii de risc se numără: nașterea foarte prematură, sindromul Turner, neurofibromatoza tip 1, deleția cromozomială 22q11.2 și cistinoza nefropatică.
Copiii pot vorbi fluent, pot avea un vocabular bogat și pot părea inteligenți și cooperanți, ceea ce face ca dificultățile reale să fie minimalizate sau interpretate greșit.
Din acest motiv, problemele sunt frecvent puse pe seama lipsei de atenție, a dezorganizării sau a lipsei de interes, iar copilul ajunge să fie etichetat ca „neîndemânatic” sau „neatent”, fără a se înțelege cauza reală a dificultăților sale.
Copiii cu această condiție întâmpină dificultății în următoarele arii:
În general, copiii evaluează cu dificultate orice informație vizual-spațială. De exemplu, nu reușesc să copieze corect un cub de pe tablă deoarece nu percep corect formele. Scapă des obiecte din mână sau se împiedică pe scări pentru că nu pot aprecia corect propria poziție în spațiu.
Copiii reușesc să citească corect un text, dar au probleme în planificarea, organizarea și integrarea informațiilor într-o imagine de ansamblu.
De exemplu, după ce au terminat o poveste, le poate fi greu să identifice ideea principală și relațiile dintre detalii, necesare pentru înțelegerea sensului global al textului.
Această dificultate se reflectă și în activități precum luarea de notițe: nu reușesc să distingă informațiile esențiale de cele secundare și, uneori, preferă să nu mai scrie deloc. Din acest motiv, pot părea neatenți atât la școală, cât și acasă.
Copiii pot avea probleme în descifrarea facială a emoțiilor (mimică) și a limbajului corporal (gestică). Comparativ cu majoritatea persoanelor, nu le este ușor să-și dezvolte abilități sociale prin observarea modului în care ceilalți se comportă.
Din acest motiv, au tendința să pună multe întrebări și să îi întrerupă des, comportamente repetitive care pot fi percepute ca fiind deranjante în diferite contexte colective.
Dificultățile de comunicare socială pot deveni tot mai evidente pe măsură ce copilul crește și interacțiunile sociale devin mai complexe.
Regulile sociale nescrise, ironia, sarcasmul sau limbajul figurat sunt greu de înțeles, ceea ce poate duce la neînțelegeri frecvente și la respingere din partea colegilor.
În timp, aceste experiențe pot afecta stima de sine a copilului și pot favoriza retragerea socială, anxietatea sau evitarea situațiilor care presupun interacțiune cu alți copii.
Mulți copii cu această tulburare se descurcă cu problemele de matematică elementară, deoarece se bazează mai mult pe memorarea formulelor.
Odată cu creșterea nivelului de complexitate, cum ar fi problemele de geometrie, recunosc cu greu conceptele 2D și 3D deoarece nu și le pot reprezenta în minte.
Sunt și ele afectate, copiii întâmpinând dificultăți în acțiuni aparent banale, cum ar fi legarea șireturilor, mersul pe bicicletă etc.
În funcție de cum se combină aceste deficite, există mai multe grade de severitate ale afecțiunii, de la cei care sunt:
înalt funcționali, dar neîndemânatici
stângaci
distrați (genul „savantului”), până la cei care sunt afectați în majoritatea ariilor de funcționare
Pe parcursul dezvoltării, diferența dintre potențialul intelectual al copilului și performanțele sale reale poate deveni tot mai frustrantă, atât pentru copil, cât și pentru părinți sau cadrele didactice.
Fără sprijin adecvat, aceste discrepanțe pot conduce la scăderea motivației pentru învățare, sentimentul de eșec și dificultăți emoționale secundare.
Chiar dacă este des întâlnită în practica cliniciană, nu este inclusă deocamdată ca diagnostic oficial în DSM (Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale).
Specialiști în neuropsihologie și psihologie clinică care au expertiză în disabilități de învățare pot oferi un diagnostic în baza unei discuții cu părinții.
De regulă, aceștia întreabă când au început să apară primele simptome și cum le-ar descrie pe baza observațiilor făcute până în acel moment.
Ulterior, cu acordul părinților, poate urma o întâlnire cu copilul în care se evaluează gradul de intensitate al deficitelor și ariile vieții care sunt afectate (casă, școală).

În cazul diagnosticării la vârsta adultă, evaluarea diferă ușor, constând în aplicarea unor teste standardizate, verificarea istoricului de dezvoltare și analizarea funcționării în contexte academice și de lucru.
În general, adulții diagnosticați au probleme de coordonare motorie, gestionează greu schimbările noi din viață și se axează mai mult pe detalii într-o problemă decât pe întregul context.
Trebuie avut în vedere că afecțiunea este des confundată cu tulburarea Asperger sau ADHD ca urmare a simptomatologiei parțial suprapuse sau comune.
Câteva exemple de simptome comune între tulburarea emisferei drepte și ADHD ar fi: vorbitul excesiv, abilități de organizare slabe, dificultăți de relaționare etc. Din acest motiv, și diagnosticarea corectă întâmpină dificultăți.
Specialiștii recomandă o abordare integrată pentru îmbunătățirea deficitelor de care suferă copii și adulții cu această condiție:
Terapia cognitiv-comportamentală – ajută la îmbunătățirea abilităților sociale și creșterea încrederii de sinea
Terapia ocupațională – ajută la adaptarea copiilor și adulților în diferite contexte sociale (casă, școală, loc de muncă)
Terapia fizică – ajută la îmbunătățirea abilităților motorii fine
Intervenții educaționale – ajută la gestionarea dificultăților de la școală
Oferă instrucțiuni verbale clare și explicite copilului pentru activități care necesită înțelegerea aprofundată a unui subiect, spre exemplu cum influențează comportamentul relația dintre două personaje
Folosește diferite abordări de învățare pentru înțelegerea unui subiect nou (ex: desene, sesiune de întrebări și răspunsuri etc.)
Îndeamnă copilul să vorbească cu voce tare în timp ce rezolvă fiecare pas al unei probleme de matematică
Încurajează-l să exerseze repetat o abilitate motorie până o stăpânește, cum ar fi ținutul pixului corect în mână
Menține contactul vizual cu el la clasă sau acasă pentru a observa dacă te ascultă
Cu cât simptomele sunt mai repede identificate, cu atât copii și adulții diagnosticați cu tulburarea de învățare nonverbală se pot bucura de srpijin din partea celor dragi și de un plan de tratament personalizat care să le îmbunătățească calitatea vieții.
Copilul tău are nevoie de ajutor? Apelează la un specialist