Tulburarea de stres posttraumatic: simptome, cauze si tratament

Tulburarea de stres posttraumatic: simptome, cauze si tratament

Toți oamenii trec prin momente care îi marchează. Dar atunci când sunt atât de afectați încât viața personală sau profesională are de suferit, e vorba de un semnal de alarmă. Aici intervine o condiție cunoscută sub numele de tulburare de stres posttraumatic (PTSD).

Iată ce înseamnă această tulburare, cum se manifestă, de câte tipuri este, de ce apare și cum se tratează:

PTSD este o afecțiune de sănătate mintală care apare la oamenii care s-au confruntat ori au fost martori la evenimente traumatizante. Această tulburare se poate declanșa la persoane cu istoric diferit:

Persoane care au trecut prin catastrofe naturale;

Oameni ce au asistat la moartea altcuiva;

Veterani care au luptat în războaie;

Victime ale abuzului de orice fel;

Victime ale accidentelor rutiere;

Victime ale discriminării.

În aceste cazuri, vorbim de o traumă puternică. Pacienții cu sindrom de stres posttraumatic sunt în permanență sau foarte des stresați, speriați sau în alertă. Se gândesc în mod constant la experiența pe care au trăit-o și evită situațiile sau persoanele care le amintesc de aceasta. Conform statisticilor:

Chiar dacă mulți oameni trec prin momente traumatice, nu toți vor dezvolta PTSD. Majoritatea dintre ei vor avea emoții negative, cum ar fi tristețe, anxietate, senzație de vină sau furie. Pe de altă parte, în PTSD viața de zi cu zi e puternic afectată. Primele semne pot să apară în primele 3 luni după eveniment, dar uneori chiar și după câțiva ani.

În general, simptomele sunt grupate în următoarele categorii:

Amintiri nedorite și tulburătoare ale evenimentului, ce revin deseori;

Flashback-uri – retrăirea evenimentului ca și cum s-ar întâmpla din nou;

Coșmaruri legate de trauma trăită;

Suferință emoțională severă sau reacții fizice la stimuli care țin de traumă.

Dorința de a nu vorbi sau a se gândi la traumă;

Ocolirea locurilor, activităților sau persoanelor care amintesc de eveniment.

Gânduri negative despre sine, ceilalți sau lume în general;

Frică, învinovățire, vinovăție, furie sau rușine;

Probleme de memorie;

Sentiment de detașare față de familie și prieteni;

Pierderea interesului față de activități anterior plăcute;

Dificultate de a simți emoții plăcute;

Senzație de amorțeală emoțională.

Pacientul devine speriat ușor;

Stare de ,,alertă” – pacientul e hipervigilent;

Comportamente periculoase – de exemplu: consum excesiv de alcool;

Probleme de somn;

Dificultăți de concentrare;

Iritabilitate, accese de furie sau agresivitate;

Simptome fizice – de pildă: transpirație sau bătăi rapide ale inimii.

În cazul copiilor, spaima este de asemenea intensă. Se simt în mare pericol și pot să retrăiască evenimentul prin amintiri dureroase. Ele sunt provocate de cei din jur, de situații din viața cotidiană sau care le invadează mintea în mod constant. Un anumit loc, miros ori persoană declanșează retrăirea momentului neplăcut. În același timp, poate repeta în joc scenele pe care le-a trăit sau avea coșmaruri. Adoarme greu și se trezește în cursul nopții, se enervează ușor și are izbucniri nejustificate, fiind foarte vigilent și tresărind la orice zgomot.

Principalele tipuri de PTSD sunt următoarele:

1. Tulburare de stres posttraumatic necomplicată: Această formă nu e asociată cu alte afecțiuni de sănătate mintală, cum ar fi depresia. Ea e cel mai frecvent diagnosticată și are cele mai bune rezultate la tratament.

2. Tulburare de stres posttraumatic complexă: Apare mai ales după evenimente traumatice repetate sau după o traumă cronică. Față de forma necomplicată, recuperarea nu e atât de rapidă.

3. Tulburare de stres posttraumatic disociativă: Sunt prezente și simptome de detașare emoțională, depersonalizare (deconectare de propriul corp) sau derealizare (senzația că lumea din jur nu este reală).

4. Tulburare de stres posttraumatică comorbidă: Aceasta apare împreună cu alte condiții, cum ar fi anxietatea, adicțiile, tulburarea depresivă majoră sau tulburarea de panică.

PTSD e provocată de experiențe copleșitoare și care au pus viața sau integritatea fizică ori psihică în pericol. Cele mai întâlnite exemple sunt:

1. Războaie și conflicte militare: Personalul din armată care ia parte direct la astfel de evenimente are un risc ridicat de stres posttraumatic.

2. Acte de agresiune: Abuzul sexual, fizic sau psihic, petrecut inclusiv în copilărie, are un rol major în dezvoltarea PTSD.

3. Catastrofe naturale: Supraviețuitorii dezastrelor cum ar fi cutremurele, inundațiile sau uraganele sunt deseori diagnosticați cu această afecțiune.

4. Accidente cu victime: Accidentele de avion sau de mașină care au provocat pierderi de vieți ori leziuni severe sunt cauze întâlnite ale tulburării.

5. Pierderea unei persoane dragi: Moartea unui membru al familiei sau a unui prieten apropiat e un factor important în declanșarea PTSD.

6. Atentate teroriste: Asistarea la atacurile pornite de organizații teroriste poate să contribuie la apariția tulburării.

De asemenea, există și anumiți factori de risc ce cresc posibilitatea de a dezvolta PTSD:

1. Gravitatea evenimentului: Traumele puternice, care ar fi putut provoca moartea sau accidentele severe, sunt mai susceptibile să declanșeze tulburarea de stres posttraumatic.

2. Istoricul: Persoanele care au mai trecut prin traume se pot confrunta cu PTSD.

3. Lipsa de sprijin: Oamenii care n-au parte de susținere în momentele dificile se luptă cu o sănătate mintală precară.

4. Existența altor tulburări: Anxietatea, depresia sau alte probleme asemănătoare expun pacienții la un risc mare de stres posttraumatic.

5. Stresul continuu: Persoanele care au parte constant de stres fac față cu greu unei traume.

6. Lipsa resurselor personale: Capacitatea scăzută de adaptare, de rezolvare a problemelor sau optimismul scăzut afectează semnificativ starea de bine.

7. Implicarea directă în eveniment: Persoanele care au fost afectate ele însele de situație în loc să fie doar martore au șanse mai ridicate de PTSD.

8. Lipsa accesului la servicii de specialitate: Absența intervenției terapeutice după un context nefavorabil are efecte negative.

9. Stigmatizarea: Oamenii care se simt ridiculizați sau ignorați după evenimentul traumatic au de suferit.

10. Factori genetici și biologici: Conform studiilor de specialitate, modificările în reglarea hormonilor de stres, cum ar fi cortizolul, cresc vulnerabilitatea la PTSD.

Psihoterapia e prima linie de intervenție în tratarea PTSD. Prin terapia cognitiv-comportamentală (CBT),

pacientul învață să-și identifice gândurile dăunătoare, cum ar fi vinovăția în exces, sentimentul de pericol constant sau neputința. Cu ajutorul specialistului, deprinde strategii de restructurare și gestionare a acestora. Un alt tip de psihoterapie folosit este EMDR – Desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare. Ea își propune să-l ajute pe cel afectat să-și proceseze amintirile într-un mod mai adaptativ, în timp ce reduce intensitatea lor emoțională.

Medicul psihiatru poate prescrie anumite medicamente pentru ținerea sub control a simptomelor. Cele mai eficiente sunt antidepresivele, în special SSRI. Rolul lor este acela de ajustare a neurotransmițătorilor implicați în procesul de reglare emoțională. Dacă situația o cere, se pot recomanda stabilizatori de dispoziție sau tratament medicamentos pentru problemele de somn.

Medicația nu vindecă trauma. În schimb, reduce intensitatea simptomelor și creează un cadru mai potrivit pentru participarea la alte forme de terapie.

Acest tip de terapie este folosit în cazul copiilor care nu pot procesa în mod direct trauma (de exemplu: copiii mici). Psihoterapeutul folosește jocuri, desene și alte tehnici pentru a-l ajuta pe cel mic să proceseze amintirile traumatice.

Practicile cu impact asupra sistemului nervos autonom și-au dovedit eficiența în gestionarea tulburării. Două exemple sunt exercițiile de respirație și mindfulness-ul. Acestea îi permit pacientului să devină mai calm și să nu mai fie copleșit de reacțiile automate de tipul ,,luptă sau fugi”. Totodată, sunt importante pentru stabilizare și pentru recâștigarea sentimentului de control.

Ajutorul oferit de cei dragi, rutina bine stabilită, somnul odihnitor, mișcarea și alimentația sănătoasă au un rol esențial. Traumele au un efect negativ asupra ritmului biologic. De aceea, crearea unui program zilnic ajută persoana să redevină sigură pe ea.

Suportul social e la fel de necesar. Grupurile de suport, educația psihologică și implicarea familiei în procesul terapeutic au urmări benefice. Chiar dacă aceste soluții sunt doar o completare a tratamentelor principale, ele rămân vitale.

Neurofeedback e o metodă de ultimă generație ce acționează asupra dereglării activității creierului. În PTSD, diferite zone ale creierului sunt afectate. De aceea, neurofeedback-ul monitorizează și ajustează undele cerebrale pentru a corecta anomaliile. Astfel, învață creierul să se autoregleze.

Această metodă este neinvazivă, deci nu e necesară nicio operație. De asemenea, nu presupune retrăirea traumei.

Tulburarea de stres posttraumatic e o afecțiune severă, care afectează calitatea vieții.

Vestea bună este că această condiție răspunde cu succes la intervenția specializată dacă e diagnosticată rapid.

Clinica HOPE oferă programe specializate de tratament pentru fiecare tulburare.

Sănătatea mintală e pe primul loc!