Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) este o tulburare ce se caracterizează prin reexperimentarea unui eveniment traumatic extern, acompaniată de simptome de excitaţie crescută şi de evitare a stimulilor asociaţi cu trauma.
Gradul de control pe care o persoană îl are asupra evenimentului. Intr-o situație de violență domestică victima poate avea control mai mult decât în situația diagnosticării cu cancer în faza avansată.
Gradul de imprevizibilitate. Un deces survenit brusc într-un accident de mașină este mai imprevizibil decât decesul survenit după o evoluție a unei boli cronice.
Numărul de persoane afectate. Situația este percepută că fiind mai puțin gravă dacă sunt mai multe persoane afectate (de exemplu, într-un accident de autocar apare un sentiment de apartenență la grup, care constituie un factor protector).
Gradul de afectare a celor din anturaj. Sentimentul de neputință crește dacă în jur sunt persoane la fel de afectate de acea situație.
Modul de participare în situație. Direct sau indirect: o persoană va fi afectată în alt fel dacă nu ea trece prin acea situație, ci o rudă/un prieten.
Relația cu persoana care induce trauma. Dacă agresorul este o persoană cunoscută, apropiată, precum un părinte, partener, prieten, situația este mult mai traumatizantă decât dacă agresorul este străin
Orice eveniment/întâmplare care amenință integritatea fizică sau psihică a unei persoane poate declanșa tulburarea de stres post-traumatic. Iată câteva exemple:
Abuz sexual cu sau fără violență (nu este nevoie să se repete, un eveniment este de ajuns pentru a traumatiza). Abuz fizic. Dezastre naturale sau accidente – incendii, inundații, cutremure. Crime violente precum răpiri, atacuri la școală (elevi înarmați). Accidente de mașină, avion.De asemenea, tulburarea de stres post-traumatic poate să apară la cei care au fost martori la violența domestică, violența în comunitate, război.
Copii expuși la un eveniment traumatizant trăiesc o spaimă intensă și se simt în mare pericol. Ei au tendința să retrăiască evenimentul prin amintiri dureroase. Amintirile pot fi provocate de cei din jur sau situații din viața cotidiană, sau care îi invadează mintea în mod spontan. Ex. un anumit loc, sau un anumit miros, sau o persoană implicată în acea situație pot declanșa retrăirea acelui eveniment. Persoanele care au această tulburare evită orice stimul asociat cu trauma.
Copilul poate repeta în joc scenele pe care le-a trăit sau are coșmaruri cu tema factorului amenințător care a provocat trauma. Poate avea un disconfort puternic și tulburări neurovegetative. (tremor, palpitații, tahicardie, paloare, transpirație excesivă, pierderea controlului sfincterian). Copilul are tulburări de somn. Adoarme greu și se trezește în cursul nopții, este iritabil și are accese de furie nejustificate, este vigilent, tresare la orice zgomot.
Pot prezenta o simptomatologie asemănătoare cu a adultului.
Ex: aceștia nu cred că își vor face o carieră, că o să se căsătorească sau o să aibă copii și o durată de viață normală.
Diagnosticul se pune dacă copilul/adolescentul prezintă aceste simptome de cel puțin 1 lună. Se consideră o tulburare cronică dacă simptomele sunt prezente mai mult de 3 luni.
Trebuie să înceapă de la expunerea la factorul traumatic, nu trebuie să se aștepte instalarea sindromului de stres post-traumatic.
Intervenția în criză are 3 obiective:
Transmiterea securității înseamnă îndepărtarea celor afectați de la locul nenorocirii. Pe cât posibil, locul de tratare a victimelor să fie mai îndepărtat de locul catastrofei, respectiv separarea agresorilor de victime. Este indicat contactul corporal delicat, de exemplu ținerea de mâna. Victimelor accidentelor trebuie să li se spună că sunt în siguranță, că vine ambulanța. Relaxarea și liniștirea trebuie să primeze în fața informării.
După instalarea simptomatologiei de tulburare de stres post-traumatic, tratamentul pacienților este reprezentat de ședințe de psihoterapie. In cazurile complicate este necesara si medicația.
Este indicată de studii ca fiind cea mai eficientă în tratamentul acestei tulburări. Aceasta include expunere treptată – care ajută copilul să vorbească despre evenimentul traumatic, tehnici de control al anxietății – relaxare și training al asertivității. Este folosita și corectarea gândurilor și credințelor false provocate de traumă. În această terapie este implicată și familia. Familia va fi învățată să aibă atitudini corecte și suportive față de copil.
Este folositoare pentru copiii care nu pot procesa în mod direct evenimentele legate de traumă (de exemplu, copiii mici). Psihoterapeutul folosește jocuri, desene și alte tehnici pentru a-l ajuta pe copil să proceseze amintirile traumatice.
Intervenții specializate sunt folosite pentru copiii sau adolescenții care au comportamente problematice. Ex: comportamente sexuale inadecvate, violență, consum de alcool sau droguri
Medicamentele utilizate în tratamentul tulburării de stres post-traumatic sunt:
Tratamentul se efectuează până la dispariția simptomelor.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
Autor: Dr. Diana Bărbulescu
Pentru mai multe informații pe această temă puteți lua legătura cu unul din specialiștii nostri, sunând la