
Tulburarea de spectru autist (TSA) e una din cele mai comune, dar și una din cele mai neînțelese condiții. Deseori, întâlnim multe idei false care au un impact major atât asupra pacienților, cât și apropiaților.
Autismul este o condiție care afectează comunicarea și comportamentul unei persoane. În același timp, e considerată o tulburare de dezvoltare, dat fiind faptul că, în general, simptomele apar în primii ani de viață. De asemenea, fiind o tulburare de spectru, există o mare variație în modul prin care se manifestă.
Iată care sunt cele mai întâlnite mituri despre autism și care sunt riscurile lor:
Contrar așteptărilor, copiii care au fost diagnosticați cu TSA simt bucurie, tristețe, frică, furie și anxietate. Principala diferență stă în felul prin care sunt exprimate, dar și în modalitatea prin care le citesc pe ale celorlalți. De altfel, în unele cazuri reacțiile par neașteptate sau exagerate. Astfel de răspunsuri apar atunci când cel mic se confruntă cu probleme de comunicare sau supraîncărcare senzorială (de exemplu: creierul este copleșit de sunete puternice).
În cazul autismului, nu poate fi vorba de vindecare, fiind o tulburare cronică. În schimb, cu intervenția potrivită, simptomele se gestionează și calitatea vieții se îmbunătățește. Ritmul în care pacientul se recuperează depinde de mai mulți factori, precum: afecțiunile deja existente, capacitatea de acumulare și procesare a informațiilor, vârsta la începerea terapiei, implicarea familiei în procesul terapeutic și calitatea intervențiilor oferite de către specialiști.
Cu sprijinul potrivit și crearea unui mediu prielnic, persoanele diagnosticate cu TSA sunt capabile și independente. Deși unele dintre ele au nevoie de mai mult timp să proceseze anumite informații, nu înseamnă că nu le înțeleg. Mai mult, pot avea diferite calități, cum ar fi atenția la detalii sau gândirea creativă.
Acesta e unul din cele mai comune mituri despre autism. În trecut, s-a răspândit zvonuri conform cărora vaccinul ROR, important pentru prevenirea rujeolei, oreionului și rubeolei, este responsabil de apariția tulburării de spectru autist. Acest lucru a dus la o reticență a familiilor de a-i imuniza pe cei mici, chiar și împotriva altor afecțiuni. Totuși, informația s-a dovedit a fi falsă. S-au realizat numeroase cercetări care n-au găsit nicio legătură între vaccinuri și declanșarea autismului.
În realitate, TSA nu ține de sexul pacientului. Preconcepția a apărut din cauza modului de manifestare. Fetele sunt adesea învățate să-și mascheze simptomele doar pentru a fi acceptate de cei din jur. De exemplu, li se poate spune să exerseze menținerea contactului vizual sau să facă eforturi de a interacționa mai mult.
Deseori, media portretizează oamenii cu autism ca fiind experți în domenii cum ar fi matematică sau artă. În timp ce unii dintre aceștia au abilități extraordinare, cei mai mulți dintre ei au aceleași calități ca populația generală.
Studiile au stabilit că TSA nu apare ca urmare a unui stil parental. Se consideră că are ca motive factori naturali, cum ar fi infecțiile din timpul sarcinii, moștenirea unor anomalii sau privarea de oxigen a creierului la naștere.
Autismul afectează pacienți de toate vârstele. Cu toate că în cadrul ședințelor de terapie se învață strategii și abilități de adaptare eficiente, sprijinul ar putea fi necesar în continuare, pe tot parcursul vieții. Astfel, totul se ține sub control.
Preconcepțiile de mai sus sunt mai periculoase decât ne imaginăm. Ele nu fac decât să alimenteze credințele greșite și conduc la:
Stigmatizare: foarte multe mituri despre autism provoacă sentimente puternice de rușine în a cere ajutorul necesar, iar astfel tratamentul întârzie să fie administrat;
Izolare socială: pentru că nu se simt înțeleși, pacienții devin mai reticenți în a interacționa cu cei din jur și, treptat, își restrâng cercul;
Diagnostic pus greșit: atunci când simptomele autismului nu se recunosc sau nu sunt luate în serios, posibilitatea de diagnosticare incorectă se mărește.

Tulburarea de spectru autist (TSA) este, din păcate, înțeleasă greșit foarte des.
Cunoașterea modului în care această condiție se manifestă, dar și a celor mai întâlnite mituri despre autism, este extrem de importantă. Mulțumită ei, se intervine rapid, iar tratamentul va fi unul eficient și cu efecte pozitive pe termen lung.
Rămâi informat! Sănătatea mintală e importantă!