Deși locația și obiectivele pot să difere, acestea împărtășesc principii de bază, precum: conectarea cu natura, experiența de a trăi într-un grup mare (de cele mai multe ori prima de acest tip din viața copilului), dezvoltarea personală și dobândirea de noi abilități.
Pentru mulți dintre noi, taberele erau cea mai bună perioadă a anului, pentru că era singura ocazie să „ne facem de cap”, fără supravegherea părinților sau a profesorilor.
Dar în prezent, din ce în ce mai mulți părinți sunt reticenți în a-și trimite copiii singuri în astfel de aventuri.
Contextul actual
În ultimele decenii, vocabularul părinților de pretutindeni s-a îmbogățit cu un nou cuvânt: parenting.
Dacă înainte, a fi părinte era un rol, o identitate, acum e un verb, o acțiune care implică planificare, efort, documentare. În ultimii 20 de ani, părinții și-au dublat timpul petrecut cu copiii. Aceștia sunt mai preocupați ca niciodată să le ofere cea mai bună creștere copiilor, pentru a le garanta un viitor fericit și luminos, însă tot efortul lor poate avea rezultatul opus.
Unii specialiști denumesc stilul actual al părinților, „elicopter”, pentru că precum niște aparate zburătoare, stau mereu în apropierea copiilor, pentru a putea interveni dacă aceștia au cea mai mică problemă.
Implicatiile psihologice ale mersului in tabara
E ceea ce Dan Kindlon, psiholog pediatric și profesor la Harvard, numește „discomfort față de discomfort”. Părinții supraprotectivi nu le permit copiilor să treacă prin experiențe negative. Așa că aceștia nu dezvoltă ceea ce el numește „imunitate psihologică”. Un exemplu similar este in cazul sistemului imunitar. Trebuie să fii expus la patogeni pentru ca organismul să dezvolte anticorpi și să poată lupta pe viitor împotriva acestora. Același principiu se aplică sănătății emoționale: dacă nu exista furia la copii, firca sau frustrari la maturitate nu vor ști cum să gestioneze aceste sentimente. Astfel vor ajunge la concluzia că nu pot trece peste ele.
Alternativa e să le oferim copiilor o experiență variată, cu bune și cu rele, care-i pregătește pentru viața pe cont propriu.
Problema e că unii părinți confundă sentimentele și nevoile copiilor cu ale lor. Astfel, mulți dintre ei aleg să nu-și trimită copiii în tabere, din cauză că, spun ei, copiilor le e teamă să fie departe de casă, dar de fapt teama e de cele mai multe ori a părinților.
Studiile arată că taberele sunt niște experiențe pozitive în procesul de maturizare al copiilor, aceștia întorcându-se de acolo mai independenți, mai încrezători și mai sănătoși. Copiii pot merge încă de la 6 ani, dar trebuie să luăm în considerare și temperamentul și personalitatea lor atunci când decidem să-i trimitem într-o astfel de aventură, pentru că fiecare are propriul ritm.