Propunerea legislativă a fost depusă la Senat
Concediu plătit pentru divort. Propunerea legislativă a fost deja depusă la Senat şi ar putea oferi un ajutor zecilor de mii de cupluri care decid să îşi separe drumurile. Dacă propunerea va fi aprobată, copiii afectaţi de divorţ ar putea primi consiliere psihologică gratuită. În ultimii 20 de ani, rata divorţului a crescut, astfel că aproximativ una din patru căsnicii se încheie cu un divorţ.
Cristina a trecut printr-un divorț acum 3 ani. Spune că a fost un moment greu și extrem de obositor.
Soluția ar putea veni prin lege. Deputatul PSD Georgian Pop a înaintat deja o propunere legislativă prin care cei care trec printr-un divorț pot beneficia de trei zile de concediu platit pentru divort. Inițiativa mai prevede și consiliere de specialitate pentru copiii afectați de separarea părinților.
Specialiștii spun că persoanele care trec printr-un divorț au nevoie de luni de zile ca să își revină. Este o perioadă în care ruptura emoțională afectează inclusiv viața profesională.
Rata divorţului în România a explodat după 1989. Așa am ajuns ca acum, una din patru căsnicii să sfârşească prin divorţ.
Anual, peste 60.000 de adulţi şi peste 17 000 de copii sunt afectaţi în mod direct de divorţ.