Acest vid din punct de vedere emotional ca si valoare sau lipsa de valoare practic vine din convingerea disfunctionala din copilarie ca persoana respectiva nu are o valoare. Ca atare, dezvolta niste mecanisme proprii de a se adapta, de a face fata anumitor situatii care intr-adevar ii activeaza aceasta convingere disfunctionala.
Spre exemplu: “Daca sunt singur nu sunt o persoana valoaroasa, sunt de neiubit, de ce ar sta cineva langa mine?”.
Ca atare, ei incep sa deruleze alte convingeri disfunctionale de genul: “Ca sa fiu acceptat de ceiltalti, de o persoana cu care sa fiu intr-o relatie de cuplu, sau de grupul de prieteni, trebuie sa fac eforturi continue. Trebuie sa imi neglijez proprile mele nevoi, dorinte, prioritati, ca sa vin in sprijinul celorlalti”.
In felul acesta apar niste convingeri disfunctionale autodistructive. Ele ghideaza comportamentele persoanei respective si, desigur apar si comportamente care nu numai ca nu regleaza adaptarea dar si relationarea cu persoanele respective, dimpotriva, le indeparteaza de scopul sau.
Sentimentul ca nu sunt sprijiniti
Uneori exista impresia ca un copil este “calit” cand este lasat sa se descurce singur. Se antreneaza singur pentru viata de adult si ii va fi mai usor. Dar, se pare ca tocmai aceasta capacitate de autoajutorare nu reusesc sa o deprinda.
Daca parintele decide ca atunci este momentul ca respectivul copil sa se descurce singur, nu ar fi rau sa fie alaturi de el. De asemenea, sa ii adreseze replici de suport de sprijin. Sa ii spuna ca la randul sau si el cand era copil simtea ca teama rusine, teama de esec si multe alte sentimente.
Sa normalizeze emotiile resimtite de copil. In felul acesta copilul s-ar fi simtit sustinut, inteles si acceptat. Bineinteles, parintele sa il asigure de aprecierea si de iubirea sa chiar daca copilul esuaseaza. Parintele nu trebuie sa puna presiune asupra sa. Nu trebuie sa reuseasca cu orice pret si ca este ok sa esuam, esecurile fac parte din viata noastra si din ele invatam. Ca atare, ar fi minunat ca atunci parintii sa constientizeze nevoia aceasta de suport de sprijin si sa o ofere la timp.
Dificultatea de a asuma si a lupta pentru proprile nevoi
Sunt persoane care nu sunt in contact cu nevoile lor, par niste altruisti fara limite, dar probabil undeva exista si costuri.
In momentul cand respectivele persoane isi ignora proprile nevoi, nu si le recunosc, nu le comunica din diverse motive. Aceste persoane insa isi doresc ca ceiltalti sa le constientizeze emotiile.
Este bine cumva sa explicam celorlati ca avem nevoie de lucrul respectiv. Sa nu presupunem ca ceilalti cunosc ceea ce avem noi nevoie. Numai ca, respectivii copii daca nu au deprins exercitiu acesta al recunoasterii si exprimarii nevoii lor. De aceea le este dificil acum ca adulti sa faca acest lucru.
Sentimentul ca sunt infometati emotional
Cei care nu au avut parte de un marentaj suficient simt cum inca incearca sa se compenseze lipsa afectiunii din copilarie. – Jasmin Lee Cori – cartea “Mama tu unde erai atunci?”
Supracomenzeaza fara sa fie constienti ca fac asta in anumite comportamente limitative si autodistructive.
Este un cerc vicios aici. Cu cat incerci sa vi in sprijinul celorlati, devenind cumva sufocant la un moment dat. Astfel oferind mult prea mult, cu atat se obtine practic desconsiderarea eforturilor tale.
Mai mult decat atat, respectiva persoana doreste sa ofere ca sa fie acceptata sa primeasca apreciere, sprijin, iubire. Acea persoana este infometata cumva sa isi satisfaca acest tip de nevoi. Ofera ceea ce nu doresc neaparat sa ofere ceilalti. Ea ofera ceea ce nu se cere in situatia respectiva si atunci este mirat ca ceilalti nu apreciaza ceea ce el ofera.
Dificultatea de a accepta iubirea si a mentine relatii intime
Intimitatea presupune vulnerabilitate si impartasirea propriilor nevoi emotionale, fapt ce nu a fost invatat de aceste persoane. – Jasmin Lee Cori – cartea “Mama tu unde erai atunci?”
Singuratatea si sentimentul de neapartenenta
Acest sentiment il poarta cu sine in copilarie, in adolescenta si in perioada tineretii. Ei incearca cumva ca prin unele comportamente sa fie pe placul celorlati si, sa atraga atentia celorlalti. Incearca sa atraga tot ce nu a primit in copilaria sa, numai ca o fac cumva intr-o maniera intruziva uneori, oarecum manipulatoare la un moment dat. Fara sa isi dea seama, totul cu scopul acesta de satisfacerii nevoilor respective.
Nu mai doreste sa fie singur. Stie cum este, cat de greu a fost, cat de rau s-a simtit si nedorind sa repete experienta asta a singuratatii, intra in niste relatii doar pentru a nu mai fi singur.
Efecte asupra neglijarii emotionale.
Nu stiu cum sa proceseze emotiile, aceste persoane au de a face cu un gol emotional. In felul acesta trebuie sa isi recunoasca emotiile si cum trebuie sa reactioneze la ele.
Sentimentul efortului permanent
Totul se obtine cu mult efort. Un efort care devine epuizant la un moment dat, persoanele respective nu reusesc sa recunoasca nici asta. Simt ca orice ar face nu reusesc sa atinga lucrurile pe care si le doresc. Respectiv atentia aprecierea si lupta pentru asta sau abandoneaza lupta la un moment dat si se insingureaza.
Exact de ceea ce se tem acolo ajung, lucru care putea sa fie prevenit si putea sa se intervina asupra lui. Din pacate uneori se ajunge si la depresii s-au dependente si in felul acesta abandoneaza lupta.
Tot ca si comportamente prin care incearca sa anihilieze acest vid emotional, comportamente adicvtive. De asemenea multa furie si vinovatie indreptata asupra propriei persoane dar si asupra celorlalti. Tulburari de anxietate, insomnie, depresie, toate aceste lucruri vin ca o consecinta, mai devreme sau mai tarziu. Desigur, e bine sa se intervina asupra tuturor acestor rezultate sa nu fie lasate ca si cum ar face parte din cursul firesc al vietii.
