
Uneori, renunțarea la anumite obiecte este grea, mai ales dacă au o valoare sentimentală mare. Însă atunci când asta implică și lucruri nefolositoare, fără o valoare mare, iar activitățile zilnice și relațiile au de suferit, poate fi un semnal de alarmă.
Iată ce înseamnă tulburarea de tezaurizare, care sunt simptomele ei, de ce apare, cum se tratează și ce complicații pot apărea:
Când vorbim despre tulburare de tezaurizare sau tulburare de hoarding, ne gândim la dificultatea unei persoane de a renunța la lucrurile sale, oricare ar fi valoarea lor. Cu timpul, pacientul adună excesiv obiecte. Asta duce la aglomerarea locuinței, iar traiul în casă devine greu și chiar periculos.
Din cauza acestui comportament, casa se umple la capacitate maximă și circulația se îngreunează. Baia, bucătăria, dormitorul sau holul ajung atât de aglomerate încât lucrurile sunt depozitate și în spații exterioare, cum ar fi curtea.
Tulburarea de hoarding a fost descrisă la începutul anilor 1990 ca fiind un sindrom separat față de tulburarea obsesiv-compulsivă. În 2013, a fost inclusă și în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale.
Modul de manifestare al acestei afecțiuni diferă de la persoană la persoană. Totuși, principalele semne sunt următoarele:
Atașament puternic față de obiecte;
Conflicte cu familia și prietenii;
Gestionarea dificilă a bunurilor adunate;
Greutăți în realizarea sarcinilor de zi cu zi;
Imposibilitatea de folosire a camerelor din casă;
Nevoia de a obține și mai multe lucruri;
Păstrarea unui număr foarte mare de obiecte;
Sentimente pozitive foarte puternice la primirea unui alt obiect.
Simptomele pot apărea încă din adolescență și se agravează cu timpul. De obicei, diagnosticul apare la vârsta adultă.
Până în momentul de față, n-au fost găsite cauze clare ale tulburării de tezaurizare. Totuși, cercetătorii au descoperit câțiva potențiali factori de risc:
1. Personalitatea: Multe persoane cu tulburarea de tezaurizare au dificultăți în luarea deciziilor. De asemenea, se confruntă și cu probleme de atenție, organizare și rezolvare a problemelor.
2. Istoricul familial: Dacă un membru al familiei a fost diagnosticat cu această afecțiune, există o posibilitate mai mare de a o dezvolta.
3. Stresul puternic: Evenimentele stresante, cum ar fi moartea unei persoane dragi, despărțirea de partener sau pierderea casei într-un incendiu ar putea duce la tulburarea de tezaurizare.

Apelarea la ajutor de specialitate e de multe ori dificilă. Multe persoane cu tulburare de tezaurizare nu-i recunosc impactul negativ asupra vieții și nu consideră că au nevoie de sprijin. Asta se întâmplă mai ales dacă sunt foarte atașați de lucrurile lor. De aceea, în unele cazuri, cei dragi lor trebuie să fie atenți la simptome și să-i încurajeze să apeleze la un expert.
Principala opțiune de tratament este psihoterapia. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este cel mai popular tip de psihoterapie în gestionarea tulburării de hoarding. Ședințele se vor concentra pe identificarea gândurilor și atitudinilor care determină dorința de a aduna cât mai multe obiecte, dar și pe schimbarea lor.
Dacă sunt prezente simptome de anxietate sau depresie, medicul poate prescrie și medicamente.
În lipsa intervenției specializate, tulburarea de tezaurizare provoacă probleme și mai severe.
Din cauza lipsei de spațiu, riscul de rănire a locatarilor casei crește semnificativ. Totodată, apare chiar și posibilitatea de incendiu. Curățenia devine greu de realizat, lucru ce poate să afecteze sănătatea fizică.
Nu sunt influențate negativ doar siguranța și sănătatea, ci și relațiile sociale. Familiei, prietenilor și cunoștințelor le e greu să înțeleagă această situație. Astfel, apar conflicte între pacient și persoanele din jurul său. În timp, apare un sentiment de singurătate și izolare socială.
Tulburarea de tezaurizare e o afecțiune severă. Vestea bună e că răspunde foarte bine la tratament dacă e diagnosticată rapid.
Psihoterapia e un instrument valoros pentru tratarea condiției, prevenirea recăderilor și dezvoltarea strategiilor de gestionare a comportamentului.
Intervenția rapidă oferă speranță pentru viitor!
Când vine vorba de hoarding, oamenii nu vor să arate lucrurile celorlalți și le păstrează într-un mod dezorganizat. Atunci când colecționează obiecte, vor să-și împărtășească pasiunea și sunt mai organizați.
Nu. Dacă pacienții cu tulburare de tezaurizare sunt forțați să renunțe la lucrurile lor, văd acest lucru ca o traumă, ceea ce le declanșează emoții negative.