In ce priveste cauzele tulburarii bipolare putem dezbate o saptamana intreaga dar ea la baza are cateva elemente ce activeaza aceasta tulburare.
Atunci când primim o veste negativă de la medic, cel mai frecvent ne întrebăm „De ce eu?”. Este o nevoie firească a minții umane de a face ordine în haos, de a găsi modele și relații cauzale chiar și acolo unde ele nu există, pentru a putea explica inexplicabilul. Din păcate, în cazul afecțiunilor psihice, rareori primim un răspuns clar la această întrebare. Necunoscutul este frustrant și înspăimântător; dar mai devreme sau mai târziu învățăm să trăim cu el. Sau poate învățăm să avem o atitudine mai puțin egocentrică și să ne întrebăm „De ce nu eu?”.
Tulburarea bipolară este o afecțiune cronică, așa că în mod previzibil, numeroase persoane vor să înțeleagă ce o cauzează pentru a se putea proteja împotriva ei sau pentru a înțelege de ce au dezvoltat această afecțiune. În prezent, nu există o explicație clară cu privire la mijloacele de apariție a cauzelor tulburării bipolare, însă există mai multe teorii, precum și factori de risc, care ne pot predispune la această afecțiune.
Ca în cazul majorității afecțiunilor psihice, cauzele exacte sunt necunoacute. Este vorba de rezultatul interacțiunii dintre un bagaj genetic predispozant și un mediu vulnerabilizant. Acestea duc la apariția ei. Faptul că nu există o cauză unică a tulburării bipolare; precum prezența tulburării la unul dintre părinți; poate fi o veste bună. Înseamnă că nimeni nu este condamnat să aibă tulburarea aceasta. Si că în ciuda unui istoric familial al bolii; există posibilitatea să nu dezvolți niciodată simptome de tulburare bipolară.
Deși nu se poate vorbi despre cauze ale tulburarii bipolare certe; există o serie de factori de risc, adică factori care pot crește șansele ca cineva să fie diagnosticat cu tulburare bipolară.
Tulburarea bipolară este fundamental de natură biologică, condiționată de multiple componente psihologice; fiziologice; precum și de factori ce țin de mediu și de reactivitatea la schimbările de mediu (reacția la stres). Dintre toate afecțiunile psihice; în etiologia tulburării bipolare factorii genetici și cei biologici joacă unul din cel mai importante roluri.
Cu toate acestea, apariția episoadelor individuale este puternic legată de mediu și alți factori psihologici și psihosociali. De aceea, pentru înțelegerea și; mai ales, tratarea acestei cauze a tulburarii bipolare; este crucială distincția între cauze (genetice și biochimice) și factori declanșatori (evenimente de viață stresante; stări fizice și fiziologice deosebite,;factori psihologici – percepții; gânduri; interpretări – contexte culturale și sociale). La fel de important este și felul în care se întrepătrund și se condiționează reciproc.
Riscul de tulburare bipolară la rudele unei persoane diagnosticate cu această afecțiune este de la 60 – 70% în cazul unui geamăn monozigot; până la 2 – 5% în cazul unui nepot sau văr primar.
Faptul că riscul pentru populația generală este între 1 și 2%; indică în mod clar o bază genetică a tulburării.
Cercetarea mecanismelor de moștenire a tulburării bipolare a condus cercetătorii la concluzia că este „o tulburare genetică de tip complex”, existând mai multe trăsături genetice vulnerabile distincte. Măsura în care aceste trăsături sunt transmise de-a lungul generațiilor; stabilește nivelul de risc de a dezvolta sindromul la un anumit moment în viață. Instalarea timpurie a tulburării bipolare este asociată cu o încărcătură genetică mai mare.
Cu alte cuvinte, persoanele cu cei mai mulți factori de vulnerabilitate genetică (cu cea mai mare densitate de rude afectate) au cele mai mari șanse de a manifesta cauze ale tulburarii bipolare. Manifestarea biologică a acestor factori genetici poate fi sub forma disfuncțiilor neurotransmițătorilor sau a dereglărilor ritmurilor circadiene.
Tulburarea bipolară (sau maniaco-depresivă, cum era numită în trecut) a fost; probabil; prima asociată cu termenul de „dezechilibru chimic”. Din punct de vedere biologic; tulburarea bipolară constă în stări disfuncționale ale creierului produse de modificări ale concentrațiilor de neuropeptide; neurotransmițători și/sau de anomalii neurofiziologice și neuroendocrine. Studierea sistemelor biochimice ale creierului arată că ele funcționează într-o interconexiune complicată; ceea ce explică varietatea simptomelor tulburării bipolare și răspunsurile atât de diferite la farmacologie.
Toate aceste sisteme biochimice atât de complexe ale creierului sunt implicate în mecanismele cerebrale ce reglează atât procesele psihologice și cognitive complexe, cât și funcțiile vegetative, precum apetitul sau starea de veghe. De aceea, biochimia disfuncțională asociată acestei tulburări face ca medicația să fie esențială în gestionarea acestei afecțiuni.
Anomaliile biochimice neurale din tulburarea bipolară sunt asociate totodată cu disfuncții ale sistemului circadian, un fel de „ceas” al organismului, cu rolul de a regla toate sistemele corporale. Ca atare, disfuncția fundamentală prezentă în tulburarea bipolară este instabilitatea produsă prin dereglarea acestui „ceas” intern vital. Instabilitatea se manifestă prin perturbarea multor ritmuri biologice (alternanța somn/veghe, foame/sațietate, variații ale temperaturii, hormonilor de stres – în special a cortizolului -hormonilor tiroidieni, melatoninei și a altor funcții fiziologice).
De aceea, în tratamentul tulburării bipolare, pe lângă medicamente, este extrem de importantă stabilirea și respectarea unor rutine zilnice (program regulat, cu respectarea orelor de somn, a momentului de trezire/culcare, masă, activitate, relații sociale etc), care au rolul de a ajuta stabilizarea „ceasului” intern afectat.
Cauzele tulburarii bipolare sunt genetice și biologice, însă acestea pot rămâne latente mult timp în absența unor condiții care să le declanșeze. Pe de altă parte, doar prezența factorilor declanșatori nu este suficientă pentru debutul unui episod, în absența vulnerabilității date de factorii genetici și biologici.
Printre cauzele tulburarii bipolare se numără:
Influența factorilor de mediu asupra sănătății psihice este bine cunoscută, neexistând niciun dubiu că ei pot face diferența între apariția unei tulburări la persoane cu același nivel de risc genetic. Dintre aceștia, cei mai importanți factori de risc demonstrați în apariția tulburării bipolare sunt experiențele abuzive/traumatizante din copilărie.
Cel mai adesea tulburarea bipolară apare în adolescență sau la tinerii adulți. În această perioadă, simptomele inițiale pot fi ușor confundate cu problemele emoționale tipice vârstei. Persoanele la care debutează tulburarea bipolară pot fi mai energice și active decât de obicei, sau dimpotrivă, lipsite de energie și chef de viață, pot să-și schimbe brusc programul de somn (să doarmă mai mult sau aproape deloc) și să fie foarte triste sau foarte fericite. Atunci când apar simptome psihotice, precum halucinațiile, este destul de clar că nu e vorba doar de rebeliune adolescentină, ci de o problemă mai serioasă.
Un alt indiciu că ar putea fi vorba de tulburare bipolară este apariția unui comportament atipic în urma unui eveniment negativ major; precum despărțirea de iubit/iubită; picarea examenului de bacalaureat sau de admitere la facultate; repetarea unei clase sau bullying-ul de la școală. Conform uneia dintre teoriile apariției tulburării bipolare; atunci când persoanele cu o predispoziție genetică spre tulburare bipolară sunt expuse unor evenimente stresante precum cele menționate anterior; schimbarile de ritm circadian si de neurotransmitatori declanseaza aparitia unui episod fie depresiv, fie maniacal.
Nu în ultimul rând, persoanele care au un istoric de tulburare bipolară în familie ar trebui să fie atente la orice schimbări bruște de comportament, dar mai ales la cei apropiați, pentru a putea detecta semnele din timp și apela la ajutor specializat.
Citeste mai departe: