Cum scapam de teama?
Suntem în plină pandemie. Numărul de infectări este în continuare destul de ridicat, fapt ce provoacă temeri, frici și accentuează anxietatea. Trebuie să mărturisesc de la început că eu fac parte din această categorie a oamenilor cărora le este frică de virus. Asta pentru că am acasă un băiețel care s-a născut prematur. El are niște sensibilități respiratorii și îți recunosc că nu l-am dus la școală. Facem școală online, evit, nu știu, întâlnirea cu oamenii și chiar m-am izolat. Acum că suntem împreună și fără măști și ne admirăm zâmbetul una alteia este o premieră pentru mine.
Consultăm zilnic, exclusiv, cu mască. Nu aș zice că eu fac parte din categoria oamenilor cărora nu le este frică de virus. La întrebarea pe care tu ai pus-o, „cum scăpăm de teama de anxietatea față de virus și de teama față de virus?” mă întrebam „dar de ce vrem să scăpăm de ea”? Teama este o emoție care ne apără și ne protejează. Și cred că unul dintre motivele pentru care oamenii resping metodele și manifestările astea de protecție este o formă a lor de a își respinge vulnerabilitatea, teama, sentimentul acesta că suntem în pericol cumva, și legați unii de ceilalți.
Increderea
Teama de coronavirus ne poate afecta increderea in sine sau in cei din jur. Este greu să-ți dai seama cât de mult depinzi de cei din jurul tău. Cred că principala problemă despre care discutăm nu este neapărat cum scăpăm de teamă. Teama în cazul acesta este protectivă. Intrebarea este despre cum creștem încrederea în noi. Cum crestem patologia încrederii în sine și în ceilalți în populația din România.
Deci teama este o chestiune care ne protejează de virus și dacă nu am avea această teamă poate că relaxarea ne-ar îmbolnăvi mai ușor?
Cred cumva că trebuie să avem grijă și de noi, și de ceilalți. Este un moment teribil de important ca să ne reevaluăm metodele noastre de protecție. Respectiv ceea ce știm și metodele prin care noi știm să facem față stresului.
Cum facem față stresului?
Nu ne dorim să scăpăm de teama de coronavirus. Va trebui să învățăm să trăim confortabil, sau mai confortabil, sau cât de omenește se poate cu ea. Acest context este atipic și periculos. Ne pune la încercare acele mecanisme de „coping” în fața stresului. Atunci vorbim despre cum știm noi să facem față unui stres de o intensitate și un grad de pericol cu care noi, în această zonă, n-am mai fost confruntați?
Nu suntem oameni care să fi trecut în mod direct, ca experiență directă, prin războaie sau prin tragedii grave. Astfel avem încă mecanismele de a face față stresului destul de slăbite, aș zice. Ne este greu să acceptăm un pericol atît de prelungit, nu știm exact cum să ne relaxăm la sfârșitul unei zile. Nu stim cum să gestionăm teama și, atunci, trecem de la o extremă la cealaltă:
- Ori suntem extrem de preocupați și înfricoșați la un nivel la care poate este un pic mai mare decât cel necesar,
- faza de negare: „nu există virusul”, „pe mine nu mă poate atinge”, „mie nu o să mi se întâmple”.
Sigur, suntem amândouă destul de familiarizate cu această etapă de negare în pocesul de a jeli o realitate pe care am pierdut-o. Stilul nostru de viață cel dinainte din pandemie, cu care eram obșinuiți, ni se părea natural. Nici nu ne-am pus vreodată problema dacă este necesar sau pur și simplu era acolo. Acum nu este, nu mai avem un astfel de stil de viață și atunci sigur că simțim tristețe și pierdere.
Cum ne adaptam la teama de coronavirus?
Deci trebuie să ne adaptăm, asta spui tu, și trebuie să încercăm să „manageriem” acest stres pe care îl experimentăm zi de zi. Il vom mai experimenta o vreme îndelungată cât încă este, iată, incertitudine. Nu știm exact cum poate fi acest virus din punct de vedere medical dovedit.
Cumva trebuie să acceptăm schimbarea. Trebuie să conștientizăm că această schimbare are un efect psihologic profund asupra noastră; să nu-i negăm importanța; să fim blânzi cu noi. Altfel sigur vom avea tulburări de panică sau stări de anxietate. Oamenii care poate nu au simțit ce înseamnă un atac de panică în viața lor, în această perioadă vor avea primele lor atacuri de panică. Să conștientizăm că izolarea poate duce la depresie. Să ne izolăm în măsura în care putem păstra totuși niște contacte măcar online. Sa o facem astfel încât să nu ajungem să schimbăm o boală cu o altă boală doar fiindca ne este teama de coronavirus.
Suntem mai vulnerabili
În această perioadă toți suntem mai vulnerabili și din cauza temei de coronavirus. Primul lucru pe care-l avem de făcut înainte să ne creștem mecanismele de „coping” este să acceptăm că ne afectează. Și abia apoi să spunem: „Da, mă afectează. Sunt mai temătoare fata de coronavirus. Sunt mai tristă. Nu-mi găsesc locul. Nu știu exact ce ar trebui să fac în weekend. Resimt dureros faptul că nu pot să mă duc cu copilul acolo. A venit toamna și mersul la munte este încărcat de o cu totul altă semnificație decât avea anul trecut pe vremea asta.”
Sau să mergi la munte și dacă văd că este un pâlc de oameni la intrarea la un obiectiv, să fug repede în mașină și să zic „nu intrăm”. Copilul meu a înțeles, poate că și alți copii înțeleg. Insă este totuși dureros să te duci până într-un loc și sa ne ferim de oameni. Totuși încercăm să facem mici excursii. Eu una am optat pentru asta. Însă, într-adevăr, este foarte dificil.
Când este prea mult să te ferești. Când trebuie să te îngrijorezi că poate exagerezi?
Teama de coronavirus ne poate face sa fim extrem de protectivi cu noi insine sau cu cei din jur. Legat de când este exagerat din punct de vedere medical nici măcar infecționștii nu ne pot spune. Ce știu însă este să îi învăț pe oameni să cântărească cât stres pot duce. Și dacă modalitățile și măsurile de precauție pe care le luați ajung să afecteze efectiv insuportabil viața voastră, respectiv:
- să ajungeți să nu mai dormiți noaptea ar putea să fie un semn;
- să ajungeți să aveți o senzație de „parcă aș avea ceva în gât, dar n-am”, de palpitații;
- un gen de nod în stomac pe care îl am mai intes de la cafea și spun „a, nu, e de la cafea;
- n-am dormit bine azi noapte, dar pare să nu mă lase două, trei, cinci zile la rând”.
Incercați să conștientizați că nu suntem de fier. Abilitățile noastre de a face față schimbării sunt ca un elastic, țin o perioadă, țin un anumit nivel de schimbare. Incercați să găsiți o variantă cât mai confortabilă pentru voi, poate crescând un pic gradul de libertate pe care vi-l permiteți. Teama de coronavirus se va diminua.
Cum verificam teama de coronavirus
Astfel îți dai seama că este prea mult. Nu prin a verifica dacă cumva metodele pe care tu le alegi sunt la limita sau nu a tulburării obsesiv compulsive. Cu siguranță cei dintre noi care au avut până în acest moment o tulburare obsesiv compulsivă vor spune: „Vedeți? Eu știam asta de niște ani, eu făceam asta demult.” Așa că sigur că avem de învățat de la ei în această perioadă.
Nu așa cântărim, pentru că nu știm exact care este limita la care măsurile de precauție sunt exagerate sau nu. Mai degrabă să ni le adaptăm la nivelul pe care noi putem să îl ducem în interior. Pentru că situația este una particulară și ai nevoie să stabilești un mediu sigur, mai presus de orice zice, poate, o prietenă care nu este în aceeași situație. Prietena ta poate să aibă o altă toleranță la a nu se vedea cu niște oameni. Dacă este să pun în balanță un anumit risc cu riscul pentru depresie, atunci poate găsești o variantă de compromis. Toți facem genul acesta de mici alegeri încercând să găsim un locșor suportabil în toată această nouă realitate. Nu plăcut, nu la fel ca anul trecut, nu ca și cum nu s-ar îmâmpla, ci suportabil.
Pentru a ști să gestionezi situația nu înseamnă să te cunoști foarte bine?
- Dacă nu aveți vreun motiv clar și începeți să nu mai dormiți bine noaptea,
- dacă simptomele de anxietate cu nodul în gât, cu nodul în stomac încep să fie supărătoare,
- dacă ați început să aveți atacuri de panică,
- dacă nivelul de nervozitate și de crize de furie s-a înmulțit atât de tare încât oamenii de lângă voi se uită șocați, ca și cum ai fi devenit altcineva,
Încercați să vă gândiți la efectul pe care teama de coronavirus îl are asupra voastră. Spuneți-va: „Hai să încerc să văd ce pot să fac. Hai să încerc să aduc o mică schimbare ca să îmi fie un pic mai bine. Hai să accept că mi-e greu cu școala online sau fără școala online sau cu 1500 de cazuri în fiecare zi”. Toată această realitate, „pune mască, nu te duce la locul de joacă, nu te duce acolo”, toate aceste restricții ne afectează capacitatea de a fi fericiți. Asta ar putea să fie niște semne la îndemână pe care oricine le poate evalua.
Sigur, însă, mai sunt și altele: „Am început să mananc excesiv în fiecare seară și până acum n-o făceam. Aparent, este ok, poate ar fi bine să mă gândesc. Oare o fac pentru că stresul de la muncă devine destul de intens? Dacă-i același nivel de stres poate ar trebui să găsesc și alte motive.” Și luați tot ce ni se întâmplă cu pandemia ca pe un factor de stres major.
Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă și ne spune: „Este posibil să avem și o epidemie de tulburări psihice.” Pentru că toată zona noastră, toată emisfera nordică trece printr-o realitate cu care nu s-a mai confruntat și care va avea un impact psihologic uriaș.
