Suferința îi poate preocupa, exact ca durerea fizică, fiindu-le foarte greu să se concentreze la orice altceva.
Când spunem „durere emoțională”, vorbim mai mult în sens metaforic: Depresia este dureroasă. Cel mai bun exemplu care ne poate demonstra de ce doare depresia este și cel mai tragic. Un număr considerabil de mare persoane care au această afecțiune. Spun că durerea este atât de insuportabilă încât aleg să-și curme viața pentru a scăpa de această suferință.
Multe studii au fost realizate pentru a înțelege conexiunea dintre depresie și durere.
De ce doare depresia – Cauze
1. Zone comune ale creierului
Multiple studii au arătat că durerea emoțională și durerea fizică activează câteva regiuni comune ale creierului. Zonele care sunt asociate cu ambele tipuri de durere includ insula (care facilitează conștientizarea stărilor noastre interioare), regiuni ale cortexului frontal, inclusiv cortexul cingular anterior și talamusul (cunoscut și ca releul creierului).
Cea mai evidentă diferență la nivel cerebral între durerea emoțională și cea fizică pare să fie că durerea fizică activează regiunile somato-senzoriale ale creierului, care gestionează simțul tactil.
Deci, creierul pare să interpreteze durerea emoțională în feluri asemănătoare cu durerea fizică, însă fără o zonă delimitată, specifică, a corpului din care durerea să fie provocată.
2. Neurotransmițători comuni
Pe lângă folosirea zonelor din creier comune, durerea fizică și durerea emoțională par să folosească neurotransmițători similari, inclusiv serotonină, GABA, glutamat și noradrenalină. În realitate, medicamentele care pot ameliora simptomele depresiei, cum ar fi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) sunt, de asemenea, prescrise și pentru câteva simptome ale durerii.
Există dovezi că un neurotransmițător numit „Substanță P”, care este asociat cu capacitatea noastră de a detecta amenințările și de a experimenta dureri fizice, este implicat și în depresie. În plus, nivelul Substanței P în rândul persoanelor care suferă de depresie este corelat cu anumite diferențe structurale în creier, asociate depresiei.
3. Inflamația
Citokinele inflamatorii sunt substanțe chimice din organism care furnizează răspunsul inflamator. Inflamația este strâns legată de durerea fizică. Astfel se explică de ce medicamentele anti-inflamatorii, cum ar fi ibuprofenul ameliorează durerea. Și citokinele inflamatorii au de asemenea niveluri crescute la unele persoane cu depresie.
Studiile suplimentare au arătat că stresul cronic declanșează eliberarea cronică a citokinelor inflamatorii, care la rândul lor duc la neuroinflamație (inflamație în creier) și la depresia ulterioară.
4. Sensibilitate mai mare la durere
Când suntem în depresie, avem tendința să fim mai sensibili la durere. Termenul clinic este hiperalgezia. Factorul pe care-l au în comun depresia și sensibilitatea la durere poate fi stresul cronic. Factorii de stres acut duc adesea la scăderea sensibilității la durere (ca atunci când un soldat abia observă o rană gravă în focul luptei), în timp ce stresul prelungit tinde să ne sensibilizeze la durere.
Această hiperalgezie în depresie ne poate face să observăm chiar și dureri minore pe care altfel le-am fi ignorat.
5. Totul pare să fie mai dificil
Atunci când suntem cu adevărat deprimați, ducerea la capăt a unor activități banale precum mâncatul, îmbăiatul și îmbrăcatul poate părea o veritabilă luptă. Respectarea responsabilităților noastre zilnice, cum ar fi să mergem la muncă și să avem grijă de copiii noștri, poate necesita depunerea unei cantități enorme de energie, mai ales când depresia ne spune pur și simplu să renunțăm.
Efortul intens de care avem nevoie ca să mergem înainte, face ca totul să se simtă ca o luptă dureroasă.
5. Concentrarea
Durerea fizică este greu de ignorat și există un motiv bun – ne avertizează că ceva este în neregulă, astfel încât să putem lua măsuri pentru a o remedia. Ca de exemplu, când scoatem o așchie din picior. Durerea psihologică poate deservi o funcție similară, permițându-ne să conștientizăm că există o problemă și obligându-ne să luăm măsuri.
Din experiența mea, această durere este deseori ceea ce ne conduce la psihoterapie, motivându-ne să facem schimbări care vor stimula starea noastră de spirit și ne vor ușura suferința.
