Schizofrenia reziduala: cauze, simptome si tratament

Schizofrenia este una dintre cele mai severe tulburări cronice, care afectează modul în care persoana gândește, simte și se comportă.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății,

Schizofrenia reziduală este una dintre cele cinci subcategorii ale schizofreniei. Simptomele ei influențează funcționarea normală a creierului, exprimarea emoțiilor și interacțiunea cu familia și prietenii.

Află cum se manifestă schizofrenia reziduală, cum o poți diferenția de alte tipuri de schizofrenie și care sunt cele mai eficiente opțiuni de tratament.

Este un subtip al schizofreniei, în care simptomele pozitive proeminente sunt atenuate sau absente, iar simptomele negative devin persistente, fără ca acestea să fie cauzate de alte afecțiuni severe (depresia, demența etc.).

Simptomele schizofreniei sunt clasificate în două tipuri:

→ simptome pozitive: distorsiuni ale gândirii și comportamentelor (idei delirante, halucinații și dezorganizare)

→ simptome negative: modificări la nivelul emoțiilor, interacțiunii sociale și percepției de sine și a lumii (izolare socială, aplatizare afectivă, lipsă de motivație etc.)

Persoanele cu schizofrenie reziduală tind să petreacă mai mult timp singuri, să evite orice formă de contact social și treptat să își piardă abilitatea de a gestiona sarcinile de zi cu zi.

Schizofrenia se dezvoltă în trei faze diferite, în care simptomele deteriorează progresiv sănătatea fizică și psihică a persoanei:

• etapa prodromală sau timpurie: în această perioadă încep să apară primele schimbări ale gândurilor, sentimentelor și percepțiilor asupra realității
• etapa acută sau activă: această perioadă este marcată de manifestarea simptomelor psihotice (idei delirante, halucinații, gândire și comportament dezorganizat)
• etapa reziduală: simptomele încă sunt prezente, dar nu la fel de intense

Este important ca faza de recuperare să nu fie confundată cu schizofrenia reziduală, care este caracterizată de simptome negative predominante și deficite cognitive.

În edițiile anterioare ale Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM), schizofrenia era diagnosticată diferențiat în cinci subcategorii. În DSM-5, s-a renunțat la această clasificare, schizofrenia fiind descrisă ca o categorie mai largă (spectru), în care condițiile se clasifică după tipul și severitatea simptomelor.

Cele 5 subcategorii ale condiției cronice sunt:

schizofrenia paranoidă

schizofrenia dezorganizată

schizofrenia catatonică

schizofrenia reziduală

schizofrenia nediferențiată

Schizofrenia reziduală se diferențiază și se diagnostichează mai greu decât celelalte subtipuri ale schizofreniei. Unul dintre motive este predominanța simptomelor negative care poate fi confundată cu etapa reziduală a celorlalte forme. De asemenea, simptomele sunt mai atenuate, nefiind la fel de extreme ca în celelalte cazuri.

Schizofrenia este o afecțiune cronică care afectează progresiv funcționalitatea cognitivă, emoțională și socială a persoanei diagnosticate. Simptomele apar ca urmare a interacțiunii complexe dintre numeroși factori, precum cei genetici, de mediu sau anormalități la nivelul activității neurotransmițătorilor.

Simptomele specifice schizofreniei reziduale sunt:

• Credințe bizare
• Experiențe perceptuale neobișnuite
• Gândire distorsionată
• Aplatizare afectivă sau diminuarea expresiei emoționale
• Lipsa motivației de a participa la activități cu scop (avolitie)
• Diminuarea vorbirii (alogia)
• Lipsa interesului în interacțiuni sociale (asocialitate)
• Anhedonia (lipsa plăcerii)

Schizofrenia este o afecțiune cronică diagnosticată doar de un medic psihiatru cu experiență în această tulburare. Pentru un diagnostic corect, va observa dacă simptomele sunt persistente de cel puțin 6 luni și dacă două sau mai multe simptome pozitive, negative sau dezorganizate sunt accentuate de cel puțin o lună.

Simptomele schizofreniei diferă și se intensifică în funcție de cele trei etape descrise anterior (prodromală, acută și reziduală). De regulă, cele mai multe persoane sunt diagnosticate în etapa activă (acută), când simptomele sunt cele mai pronunțate, evidente și severe.

Comparativ cu alte forme de schizofrenie, cea reziduală este mai greu de diagnosticat deoarece diminuarea intensității simptomelor pozitive după episodul psihotic poate fi asociată cu etapa de recuperare (reziduală), pe care toate celelalte subtipuri ale tulburării o includ. Din acest motiv, simptomele negative (aplatizarea afectivă, lipsa motivației) trebuie să fie proeminente și severe, după cel puțin un episod de psihoză acută.

În general, procesul de diagnosticare include trei etape esențiale:

Examinarea fizică, aplicată cu scopul de a verifica starea de sănătate a pacientului și de a depista complicații care pot influența evoluția simptomelor

Teste de laborator și de screening (ex: teste de sânge, investigații imagistice), aplicate cu scopul de a exclude alte cauze care ar putea declanșa simptomatologia

Evaluarea psihiatrică, aplicată cu scopul de a investiga și observa starea, gândurile și comportamentele pacientului

Schizofrenia este o condiție cronică în care simptomele evoluează progresiv, afectând cele mai importante arii ale vieții (relația cu sinele, familia, prietenii, cariera etc.). Persoanele care suferă de schizofrenie au șanse crescute de deces timpuriu, de excludere socială, de abuz, de sărăcie și de a nu se putea descurca independent.

Aceasta nu este o tulburare vindecabilă, dar o abordare personalizată de tratament poate reduce considerabil intensitatea simptomelor și poate contribui la recuperarea pacientului, astfel încât să ducă o viață independentă și în acord cu valorile sale.

Un tratament complet include atât medicație, cât și psihoterapie. Etapa reziduală sau de recuperare reprezintă o oportunitate importantă pentru administrarea tratamentului și a intervenției psihoterapeutice.

De regulă, sunt mult mai eficiente în tratarea simptomelor pozitive decât a celor negative. Dozele clare de tratament sunt prescrise de medicul specialist, iar administrarea zilnică este necesară pentru o recuperare susținută. Chiar dacă antipsihoticele produc numeroase efecte secundare (creștere în greutate, somnolență), abordări mai noi, precum antipsihoticele atipice, au un risc mai scăzut de reacții adverse decât cele clasice.

Clozapina este un medicament antipsihotic atipic foarte eficient în tratarea pacienților rezistenți la antipsihoticele standard. Acesta poate fi recomandat în combinație cu psihoterapia pentru tratarea simptomelor negative.

De asemenea, specialistul poate recomanda și antidepresivele ca tratament individual sau în completarea celor antipsihotice. Cele mai prescrise antidepresive sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), care stimulează nivelul serotoninei în creier.

Tratamentul farmacologic fără suport psihoterapeutic nu oferă o recuperare optimă a persoanei cu schizofrenie. Psihoterapia oferă suport, tehnici și strategii pentru dezvoltarea de noi activități care să îmbunătățească funcționarea zilnică, creșterea independenței, a stimei de sine etc.

Terapia cognitiv-comportamentală pentru psihoză (TCCp) îi ajută pe pacienți să-și monitorizeze gândurile, dar și să-și gestioneze mai bine stările și factorii declanșatori ai simptomelor asociate tulburării.

Terapia de remediere cognitivă are scopul de a îmbunătăți atenția, memoria de lucru și funcționarea executivă. Este asociată cu o activitate crescută în diferite regiuni ale creierului, precum cortexul prefrontal lateral și medial, cortexul parietal, insula, caudatul și talamusul.

Intervențiile psihosociale implică familiarizarea membrilor familiei cu tulburarea și cu modul în care pot gestiona simptomele acesteia în viața de zi cu zi. Pentru persoana cu schizofrenie, ajută la dezvoltarea de noi abilități pentru gestionarea simptomelor tulburării și la îmbunătățirea funcționării sociale și profesionale.

Schizofrenia este o afecțiune severă care afectează atât persoanele diagnosticate, cât și pe cei apropiați.

Primele simptome nu trebuie trecute cu vederea deoarece evoluția acestora este una progresivă și poate deteriora sănătatea fizică și psihică pe termen lung.

Primul pas și cel mai esențial este apelarea la suport specializat pentru diagnosticare și tratament.