Schizofrenia simpla: simptome negative, evolutie si tratament

Schizofrenia este o afecțiune cronică. Ea afectează funcționarea pe toate palierele importante ale vieții. Schizofrenia simplă a fost o subcategorie a tulburării schizofrenice, dar în prezent nu mai este inclusă ca un diagnostic separat în ghidurile științifice.

Află în acest articol mai multe despre evoluția afecțiunii, simptomele negative frecvente și de ce nu mai este evaluată diferențiat.

Schizofrenia simplă sau demența simplă a fost prima dată descrisă de Otto Diem în 1903 ca o subcategorie a demenței precoce, studiu introdus de Emil Kraepelin. Ulterior, Eugen Bleuler, unul dintre cei mai influenți psihiatri ai timpurilor sale și cel care a introdus termenul de „schizofrenie” în literatura de specialitate, a fost cel care a inclus-o ca un subtip al schizofreniei. Ca urmare a atenției științifice acordate de Kraepelin și Bleuler, schizofrenia simplă a început să fie recunoscută ca o formă distinctă, alături de celelalte forme ale schizofreniei.

Este o subcategorie rară de schizofrenie în care simptomele se dezvoltă subtil, iar deteriorarea este progresivă. Încep să apară modificări neobișnuite ale comportamentului și un regres observabil al performanței în toate ariile vieții.

Simptomele negative sunt proeminente, cum ar fi aplatizarea afectivă, lipsa motivației sau activitatea redusă. Acestea se dezvoltă fără a fi precedate de un episod psihotic, cu idei delirante, halucinații sau comportamente catatonice.

Tulburarea schizofrenică implică două tipuri de simptome: pozitive și negative. Manifestarea celor negative reduce abilitatea persoanei de a funcționa normal în viața de zi cu zi, cu dificultăți sesizabile în exprimarea emoțiilor și în interacțiunea socială.

Schizofrenia simplă este o formă neobișnuită a schizofreniei cu o istorie îndelungată, dar care a ridicat numeroase controverse de-a lungul timpului din cauza indeciziei de a stabili o definiție unitară și a criteriilor de diagnostic imprecise.

La fel ca în cazul schizofreniei reziduale, simptomele negative sunt accentuate și severe. Dar, comparativ cu toate celelalte forme ale schizofreniei (paranoidă, dezorganizată, reziduală, catatonică, nediferențiată), forma simplă nu include niciodată un episod psihotic, cu simptomele pozitive specifice (idei delirante, halucinații).

Schizofrenia apare ca urmare a interacțiunii complexe dintre mai mulți factori, cum sunt cei genetici, de mediu sau activitatea anormală a neurotransmițătorilor. Spre exemplu, prezența tulburării la părinți crește riscul ca simptomalogia să se dezvolte și la copii. În plus, expunerea la diferiți factori din mediu (viruși, toxine sau malnutriție) poate crește riscul declanșării afecțiunii.

La fel ca în cazul schizofreniei, factorii determinanți ai dezvoltării schizofreniei simple nu sunt cunoscuți, mai ales că aceasta nu se manifestă ca celelalte forme cunoscute ale tulburării.

Apariția simptomelor schizofreniei simple nu este observabilă la început, dar cu cât acestea evoluează, progresiv încep să se remarce deficite la nivelul funcționării normale, cum ar fi creșterea lipsei de motivație și reducerea socializării. Netratate, aceste simptome negative se pot înrăutăți cu timpul.

Simptomele schizofreniei simple pot include:

• Lipsa motivației de a realiza sarcinile zilnice
• Pierderea plăcerii de a face activități de interes
• Gândire sărăcăcioasă, cum ar fi exprimări scurte și pauze lungi
• Lipsa energiei pentru activități
• Voce monotonă și folosirea redusă a expresiilor faciale
• Tendințe de retragere și izolare socială

Conform International Classification of Diseases (ICD-10) și Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV), simptomele asociate schizofreniei includ:

• O schimbare substanțială și semnificativă la nivel de comportament (pierderea interesului pentru activități plăcute, lipsa unui scop clar, o atitudine egocentrică, tendința de izolare socială etc.)
• Apariția treptată și accentuată a simptomelor negative (apatie, aplatizarea afectivă, pasivitatea, alogia, avoliția etc.)
• Un declin vizibil în performanța socială, academică și profesională.

Aceste semne trebuie să se dezvolte progresiv pe o perioadă de cel puțin un an de zile.

Conform noilor ediții ale ICD-11 și DSM-5, schizofrenia simplă nu mai este descrisă și diagnosticată ca o subcategorie a schizofreniei. 

Persoanele care prezintă simptomele acestui subtip pot primi diagnosticul de schizofrenie sau depresie. De asemenea, nici în trecut cazurile de schizofrenie simplă „pură” nu erau ușor de diagnosticat ca urmare a definiției și a criteriilor incerte.

Diagnosticarea timpurie este vitală pentru gestionarea simptomelor recurente, recuperarea eficientă și creșterea calității vieții. Doar un medic psihiatru cu experiență în tulburarea schizofrenică poate realiza o evaluare pentru stabilirea unui diagnostic corect. Acesta va avea în vedere ca simptomele să nu fie rezultatul altor tulburări severe (ex: demență), efectului fiziologic al consumului de substanțe sau al altor condiții medicale generale.

Diagnosticarea timpurie este vitală pentru gestionarea simptomelor recurente, recuperarea eficientă și creșterea calității vieții. Doar un medic psihiatru cu experiență în tulburarea schizofrenică poate realiza o evaluare pentru stabilirea unui diagnostic corect. Acesta va avea în vedere ca simptomele să nu fie rezultatul altor tulburări severe (ex: demență), efectului fiziologic al consumului de substanțe sau al altor condiții medicale generale.

Schizofrenia simplă nu mai este inclusă ca un diagnostic standard în ghidurile științifice de diagnostic pentru tulburări ale sănătății mintale. Astfel, tratamentul recomandat de medicul specialist este dat în funcție de diagnostic și intensitatea simptomelor prezente.

Schizofrenia nu este vindecabilă, dar poate fi ținută sub control cu tratamentul potrivit.

În cazul diagnosticului de schizofrenie, este recomandată o abordare integrată de tratament pentru reducerea simptomelor, creșterea funcționalității zilnice prin strategii de prevenție și abilități de gestionare a situațiilor dificile, dar și suport pentru acceptarea diagnosticului și integrarea socială. Aceasta poate include:

Medicamente

De regulă, prima linie de tratament pentru schizofrenie este medicamentația. Cele mai eficiente medicamente sunt antipsihoticele. Dozele pot fi doar prescrise și luate la recomandarea unui medic specialist.

Psihoterapie

Pentru ca medicația să aibă rezultate pozitive, aceasta trebuie să fie urmată de ședințe frecvente de psihoterapie. Acestea ajută la identificarea factorilor declanșatori, la reducerea stigmei atribuite afecțiunii, dar și la gestionarea gândurilor, emoțiilor și comportamentelor care afectează funcționarea normală.

Psihoeducație

Ajută persoana diagnosticată și membrii familiei să se familiarizeze cu afecțiunea, formele sale de manifestare și modul în care poate fi gestionată în viața de zi cu zi. Psihoeducația și terapia de familie ajută considerabil la reducerea stresului pe care îl resimte familia și oferă tehnicile potrivite pentru a da un suport real celui drag.

Curs de abilități

Formarea de abilități se concentrează pe îmbunătățirea funcționării sociale în viața de zi cu zi, dezvoltând abilități de relaționare care să faciliteze modul în care persoana cu schizofrenie comunică cu cei din jur. De regulă, este realizat de un psihoterapeut care coordonează un grup restrâns de oameni (maxim 3-4) în care discută teme conexe schizofreniei.

Schizofrenia este o afecțiune cronică care necesită intervenție specializată de la manifestarea primelor simptome. Recuperarea eficientă poate fi posibilă doar printr-o abordare de tratament personalizată care are în vedere intensitatea simptomatologiei și nevoile reale ale persoanei diagnosticate.