Impactul emotional al pandemiei inca este mare. Desi s-a terminat starea de urgență, pare că ușor-ușor lucrurile reintră în normal, dar adevărul este că viața noastră nu mai este la fel. Chiar dacă cei mai mulți dintre noi ne impunem să vedem partea plină a paharului, specialiștii atrag atenția că este important să fim sinceri cu noi și să conștitentizăm efortul pe care îl facem pentru a ne adapta acestei noi realități.
Dezbatem subiectul cu doamna doctor Gabriella Bondoc, psihoterapeut și medic psihiatru.
Specialiștii în sănătate mentală așa denumesc acel proces de jelire interioară pe care îl avem când pierdem ceva din viața noastră psihică. Când este vorba de o relație, de o anumită realitate sau chiar de un anumit vis, și acest proces are mai multe etape în interiorul lui. De dragul de a-i da o denumire l-am denumit în românește doliu.
Aș vrea cumva să își dea voie să conștientizeze și lucrurile pe care cu toții le-am pierdut, de la un anumit grad de siguranță a zilei de mâine. Măcar de la o aumită siguranță și stabilitate în ceea ce noi știam că e realitatea, în felul în care stabilisem visele.
Toate lucrurile astea, din păcate, cel puțin pentru următorii ani, le-am pierdut. Oricât de mult ne-am bucura de lucrurile pe care am reușit să le descoperim în perioada asta de stat acasă; reînorcându-ne la realitatea de zi cu zi; vom descoperi că nimic nu mai este la fel și că am pierdut cu toții nu numai siguranța asta a zilei de mâine; dar și o parte din planurile, visele și obișnuințele noastre.
Va fi dureros, trist pentru mulți dintre noi să ne obișnuim să ne auzim fără să ne vedem fețele în spatele măștilor. Să nu știm când și dacă vom mai călători vreodată, cel puțin nu așa cum știam. Lucrurile acestea vor avea un răsunet psihologic pe care i-aș ruga pe oameni să-și dea voie să-l traiasca. Altminteri, vor bloca în interiorul lor o mare parte din energia lor psihică. Aceasta va rămâne cumva în interior ca să blocheze aceste trăiri nesuferite; care au tendința să iasă la suprafață. Decât să facem acest lucru, mai bine acceptăm că viața noastră, din păcate, așa cum o știam, a dispărut. Această dispariție va aduce tristețe, furie, negocieri; tot acel proces de doliu pe care îl știm.
O mare parte din refuzul nostru de a mai aștepta până pe 15 mai face parte din această răzvrătire împotriva acestui proces de doliu.
Nu este vorba de a vedea partea goală a paharului, ci de a accepta că realitatea are și părți goale. A ne chinui să vedem exclusiv partea plină obligă creierul să nege o realitate pe care el o observă și această negare blochează o mare parte din energie. Le putem face pe amândouă. Putem să ne concentrăm cumva atenția pe lucrurile pozitive ale acestei perioade și, în același timp, să ne oferim zilnic un timp de contemplație; de jelire; de tristețe poate; în care să consumăm o parte din acest proces de doliu ca să putem să mergem mai departe.
Marea majoritate a oamenilor pe care eu îi cunosc au simțit frică, au simțit tristețe, este adevărat că au fost oameni care nu vor să vorbească despre aceste lucruri. Imi este greu să-mi imaginez un om care, în această perioadă, să nu fi simțit o frică destul de mare pentru că literalmente; ni s-a zguduit lumea așa cum o știam; dar m-aș bucura să cred că există și oameni care nu au fost afectați de lucrurile despre care vorbeam mai devreme.
Există un proces natural de jelire în care, dacă ne dăm voie să fim triști. Tristețea încet-încet se consumă până când ajungem să ne curățăm sufletul; este ca un soi de plâns uneori; putem să plângem de-adevăratelea. După ce acest proces se consumă, sufletul de dedesubt este ca o plantă care răsare din nori. Dacă acest proces de jelire este blocat; sau nu ne dăm voie să simțim o parte din acest proces de doliu, el se permanentizează și putem observa o pierdere persistentă de energie. O pierdere persistentă a speranței că nu foarte curând; dar la un moment dat ne va fi bine.
Toate lucrurile acestea; dacă vor dura; mai mult de două; trei săptămâni; o lună; și nu vom reuși să funcționăm în normalul acestei perioade; așa cum va fi el; atunci sigur ar fi mai util să ne adresăm unui specialist decât să târșâim această suferință după noi.
Adevărul este că nimeni nu știe, nici cei din conducere, nici noi nu știm dacă măsurile pe care noi le luăm în această perioadă vor fi suficiente. Mecanismele noastre de adaptare vor fi de la o extremă la cealaltă. De la extrema, „lucrurile au venit la normal; nu purtăm mască; ne întâlnim cu toată lumea; facem petreceri”, la cealaltă extremă, în care mulți oameni au rămas cumva și vor rămâne, pe drept cuvânt, o bună perioadă de timp blocați în acest proces de frică, pentru că nu au suficiente date ca să spună „OK; lucrurile s-au schimbat semnificativ; motiv pentru care frica mea nu ma este adecvată”.
Suntem într-o perioadă în care nimic nu mai poate fi prezis cu ușurință, nici măcar de către noi, specialiștii în sănătatea mintală, fiindcă niciodată în generația noastră nu ne-am confruntat cu o suferință la nivel populațional atât de mare. Nu avem unde să fugim de ea, și atunci va trebui să găsim soluții și să acceptăm improvizația.
De asemenea, persoanele cu depresie ne putem aștepta să fie chiar mai deprimate și îi rog să nu-și neglijeze îngrijirea sănătății psihice. În această perioadă, sănătatea noastră psihică este, poate, a doua cea mai importantă resursă pe care o avem în fața unor asemenea greutăți globale. Avem nevoie să fim cât de sănătoși psihic putem. Nu neglijați mersul la medicul psihiatru. Mulți dintre colegii mei consultă online, sau chiar față în față. Și îi rog să își ia tratamentul și să continue tratamentele psihologice și mersul, sau măcar consultațiile online de psihoterapie.
Impactul emotional al pandemiei este cu atat mai grav cu cat il neglijam.
Doliul poate fi asistat și îi rog din suflet să își dea voie să jelească. Se preciza în mass-media foarte intens despre faptul că doliul acestor persoane a fost cu atât mai dramatic cu cât o parte din el a fost sistat. Da, nu am avut voie să ne însoțim oamenii dragi pe ultimul drum; nu am avut voie să stăm lângă ei când și-au dat ultima suflare. Oamenii poate nu știu, dar aceste tradiții pe care noi le avem legate de procesul de moarte și înmormântare, oamenii și le-au construit ca să își faciliteze această jelire, acest proces de doliu și, nemaiavându-le, ar putea să fie blocați. Îi rog frumos să își dea voie să jelească, să le spună celor dragi să le dea voie să plângă.
A plânge este un proces de curățire sufletească extrem de important, cu atât mai important cu cât pierderea este atât de dramatică. Dacă cumva observă că nu reușesc să își revină în săptămâni, atunci îi rog frumos să apeleze la psihologi. Suntem pregătiți, știm ce avem de făcut ca să facilităm acest proces de doliu, să îl deblocăm și încet-încet omul să poată să-și curețe sufletul și să revină la normal. Impactul emotional al pandemiei nu trebuie trecut cu vederea.
A-ți face procesul de doliu nu înseamnă să uiți de persoana dragă. Nu înseamnă să nu te mai gândești sau să nu ți se mai pară dramatic că a murit. Ci doar să-ți ușureze acea suferință interioară cu care trăiești. Amintirile rămân acolo, dorul de acea persoană rămâne acolo. Este foarte important ca oamenii să facă diferența asta.
Sursa: Digi 24
Citeste mai departe :
Medic Primar Psihiatru
Psihoterapeut cu peste 15 ani de experienta (peste 10.000 de ore de lucru cu clientii), cu formare in Analiza Tranzactionala
Experienta si interes profesional in psihoterapia persoanelor care sufera de tulburare bipolara si tulburare de personalitate borderline
Fondator al Retelei de Clinici Private Hope
Presedinte al Asociatiei de Terapie Dialectic-Comportamentala
Trainer DBT