Ipohondria – cauze, simptome, diagnostic si tratament

Ipohondria – o perspectiva psihologica

Ipohondria este o tulburare mintala bazata pe convingerea ca exista cel putin o boala somatica sau fizica grava care poate afecta bunastarea organismului. De obicei, se dezvolta la persoanele care sunt retrase si deprimate. In astfel de situatii, aceasta convingere poate ajunge sa provoace o serie de simptome somatice reale.

Ipohondria este o tulburare de anxietate obisnuita. Este similara din multe puncte de vedere cu fobiile, atacurile de panica, frica de zbor, de inaltimi etc. In acest caz, anxietatea afecteaza grav starea de sanatate. O persoana ce se confrunta cu ipocondrie interpreteaza de una singura multe dintre starile prin care trece propriul corp si le vede ca pe o boala somatica grava.

Un astfel de pacient citeste cu atentie descrierea bolii si caracteristicile simptomelor acesteia. De obicei vine la medic cu un diagnostic ce nu este intotdeauna corect.

Pentru ca un pacient sa fie considerat ipohondric, aceasta stare de anxietate trebuie sa persiste cel putin 6 luni.

In multe cazuri, nu interpretarea gresita a reactiilor fiziologice sanatoase ale corpului este ceea ce caracterizeaza boala psihica. Convingerea apare cu aparitia efectiva a simptomelor care nu pot fi explicate de nicio boala somatica.

Ce inseamna ipohondria? Definitia termenului – ipohondru

Simptome aparent nesemnificative, senzatii corporale si anumite fenomene fiziologice sunt interpretate drept simptome ale unei boli grave. O astfel de autodiagnosticare este insotita de frica si anxietate majora. Nu exista cauze organice pentru aparitia simptomelor. Pacientilor le este adesea greu sa accepte natura psihogena a problemelor lor, insistand asupra unor noi examinari si tratamente de diagnostic. Afectiunea in sine este adesea de lunga durata. Insa intensitatea simptomelor in tulburarea ipocondriaca poate varia in timp, simptomele intensificandu-se adesea in timpul perioadelor stresante si al imbatranirii.

Cand un specialist intra in contact cu un pacient nou, nu exista niciun motiv pentru a suspecta ipocondria. Inainte de a descoperi ca are de-a face cu o persoana care are de fapt o tulburare mintala, trebuie sa elimine toate celelalte posibilitati.
Pacientii ipohondrici isi asculta cu atentie corpul. Astfel, multe semnale din organism care sunt normale pentru altii devin o problema, un semnal al unei boli. Ex: chiar si o crestere momentana a ritmului cardiac cauzata de efort sau de stres poate fi un factor cauzator de anxietate.

Majoritatea oamenilor apeleaza la medic atunci cand au diferite simptome ce ii deranjeaza. Ei se simt linistiti de asigurarea medicului lor ca nu este nevoie sa isi faca griji. Pentru o persoana cu o tulburare ipocondriaca, acest lucru nu este suficient. Va crede ca medicul poate gresi, va insista pentru teste suplimentare sau va merge la un alt specialist. Astfel de pacienti, inainte de a merge la un psihiatru sau psiholog, trec de obicei printr-o calatorie lunga si obositoare, ca parte a vizitelor la diverse tipuri de medici.

Ce cauzeaza frica de boala la persoanele ipohondre?

Cauzele dezvoltarii tulburarii ipocondriace nu sunt bine cunoscute. Exista mai multi factori sociali, psihologici si neurologici care pot contribui la dezvoltare. Cei mai comuni factori de risc includ evenimente stresante din viata, precum abuzul sau neglijenta in copilarie. S-a observat ca ipohondricii au suferit adesea in copilarie – de obicei de boli respiratorii precum astmul sau bronsita alergica. Este dificil de definit clar de ce unele persoane reactioneaza cu o astfel de frica, iar altele nu, in aceleasi conditii. Se pare ca experienta anterioara a propriei boli sau a unei persoane dragi poate contribui la dezvoltarea anxietatii fata de sanatate ca tulburare si problema grava. Acest lucru duce la convingeri specifice si presupuneri despre simptome si boli. Prezenta unei alte tulburari mintale, cum ar fi depresia, tulburarea obsesiv-compulsiva sau tulburarea psihotica, poate creste, de asemenea, riscul de a dezvolta tulburarea ipocondriaca.

Cum afecteaza experientele din copilarie teama nejustificata de boala?

Aceasta afectiune poate fi influentata de:

• experientele proprii timpurii
• informatiile furnizate de mass-media,
• alti factori, precum ingrijirea medicala nesatisfacatoare.

S-a sugerat ca parintii hiperprotectori, bolile frecvente si spitalizarile copilului pot transfera anxietatea de la ingrijitori la copil. El poate creste, asadar, temandu-se constant pentru propria sa sanatate.

Teama de boala la studentii la medicina

Un fenomen cunoscut este asa-numita „boala a studentilor la medicina”. Cei care incep sa invete despre anumite boli, transpun simptomele observate in carti asupra propriului organism. Isi amplifica astfel, prin autosugestie, anumite stari fiziologice. O situatie similara apare atunci cand, de exemplu, in fata unei epidemii de gripa, mass-media avertizeaza impotriva amenintarii. In acelasi timp, concentrarea asupra acestor perceptii si afectiuni face ca anxietatea sa creasca si sa devina din ce in ce mai dificil de calmat.

Cum se coreleaza ipohondria cu tulburarea obsesiv-compulsiva?

Se considera ca ipohondria are o natura similara cu tulburarea obsesiv-compulsiva. Teama despre sanatate si credinta intr-o boala existenta iau forma cautarii obsesive pentru confirmarea existentei presupusei boli. Gandurile anxioase iau deseori forma unei tulburari depresive. Dispozitia deprimata ii priveaza pe pacienti de speranta ca sunt, de fapt, sanatosi. Convinsi de gravitatea presupusei lor boli, nu incep tratamentul. De cele mai multe ori considera ca nu-si are rostul, fiind deja prea tarziu.

Care sunt simptomele de ipohondrie? Cum se manifesta ipohondria?

Persoanele cu ipohondrie au o frica irationala de boli.

Aceasta temere de a fi bolnav poate limita semnificativ libertatea vietii si include ingrijorari constante cu privire la durere, handicap, suferinta, chiar si moarte.

De cele mai multe ori, frica nu ramane nesistematizata. Devine din ce in ce mai semnificativa pentru o anumita boala. In acest fel, ipocondriacii efectueaza cercetari ample si colecteaza toate informatiile referitoare la bolile respective. Isi exacerbeaza prin autosugestie anumite simptome, daca acestia considera ca se potrivesc diagnosticului pe care si l-au pus. Conversatiile si activitatile din viata de zi cu zi sunt dominate de frica de boala si de perturbarea interactiunii sociale.

Ipohondria, ca orice alta tulburare psihiatrica, poate avea propriile simptome, incluzand mai multi factori.
Pentru o persoana cu ipocondrie, functiile normale ale organismului, cum ar fi bataile inimii, sau contractiile musculare, pot parea a fi simptomele unei boli grave sau afectiuni medicale importante. Un alt factor ce denota ipohondria este verificarea regulata a corpului pentru a detecta orice semne de boala. Aceste persoane isi pot face analizele uzuale de mai multe ori pe an. Chiar si cand nu este neovie. Isi verifica tensiunea de mai multe ori pe zi sau aleg sa faca o serie de explorari diagnostice, fara a consulta un medic in prealabil.

Crizele de ipohondrie

Ipohondria se poate dezvolta in crize. Acestea pot fi declansate de situatii care trezesc anumite asocieri sau amintiri. Formele severe de ipocondrie duc la afectiuni in toate domeniile vietii. In plus fata de viata profesionala, relatiile cu alte persoane pot suferi si ele ca rezultat.

Care sunt tipurile de pacienti ipohondri?

Tipul de ipohondrie variaza de la persoana la persoana. Atentia unor oameni se poate concentra asupra unui anumit organ sau zona a corpului, in timp ce altii se pot concentra pe un anumit tip de afectiune. De asemenea, multi alterneaza si nu respecta un tipar exact ca cele mentionate. Se autodiagnosticheaza cu boli diferite, care afecteaza organe diferite.

Cum se manifesta persoanele cu tulburari psihosomatice:

• vorbesc excesiv despre sanatatea lor
• pot petrece mult timp cautand pe internet simptomele unor posibile boli.
• isi viziteaza frecvent medicul. Doctorul le poate recomanda o serie de analize, pentru a verifica daca simptomele au un substrat biologic. Chiar daca testele ies negative, pacientul nu se va linisti deloc.
• Rezultatele negative ale examinarilor agraveaza situatia adesea. Teama pacientului poate creste, crezand ca problema nu poate fi diagnosticata si tratata cu succes.
• O teama coplesitoare de boala, care dureaza mai mult de 6 luni, poate fi un semn al unei tulburari psihiatrice si se recomanda un consult de specialitate.

Cum se poate diagnostica ipohondria?

Ipocondriacii pot apela, in prima instanta, la medicul lor generalist. Acesta are, de obicei, cea mai buna imagine de ansamblu asupra problemelor reale si a starii de sanatate a pacientului. In acest fel, medicul este cel mai indreptatit sa faca diferenta dintre temerile exagerate si riscurile reale pentru sanatate la pacient.
Dupa o discutie aprofundata, medicul de familie poate indruma pacientul la un psihiatru sau psiholog. Pacientul trebuie sa fie de acord cu acest lucru. Disponibilitatea sa este o conditie fundamentala pentru initierea terapiei pentru ipocondrie. Cu toate acestea, inainte de a incepe tratamentul psihoterapeutic, trebuie exclusa cu certitudine orice boala organica, care ar putea explica simptomele descrise.

Persoanele diagnosticate cu ipohondrie pot fi clasificate ca avand anxietate, atunci cand simptomele fizice nu sunt prezente sau iau doar forme usoare sau tulburari psihosomatice. Se intampla mai ales atunci cand o persoana are simptome care sunt percepute ca fiind ingrijoratoare sau daca prezinta semne multiple. Psihiatrul ar putea efectua o evaluare psihologica ce include intrebari despre simptome, situatii stresante, antecedente familiale, griji si probleme care afecteaza viata pacientului.

Ce alte afectiuni se pot corela cu anxietatea fata de boala?

 Multi pacienti sufera de alte tulburari psihiatrice pe langa anxietatea legata de boala. Ex: depresia, care poate aparea inainte, dar si ca urmare a acestei boli. Temerile ipocondriace duc la comportament de boala, activitate fizica redusa, vizite dese la medic si cererea nejustificata a efectuarii unor analize. Cautarea de raspunsuri pe internet pe cont propriu poate contribui la cresterea anxietatii si nu numai. In ciuda faptului ca familia si prietenii incearca sa relaxeze persoana cu ipocondrie, din pacate, pe termen lung, acest lucru agraveaza impactul asupra anxietatii.

Vindecarea de ipohondrie: care este tratamentul potrivit pentru aceasta afectiune

Tratamentul persoanelor ipohondre consta, in principal, in psihoterapie. Tulburarea ipocondriaca este tratata cu medicamente doar in cazurile severe.

 Cum se trateaza ipohondria prin psihoterapie cognitiv-comportamentala?

In majoritatea cazurilor, psihoterapia cognitiv-comportamentala este metoda terapeutica cea mai eficienta. Pe de o parte, scopul acestei terapii este de a schimba modul de gandire (cognitia) in raport cu ipocondria. In acest scop, supraevaluarea probabilitatii de boala ar trebui redusa. Pe de alta parte, modelele comportamentale ale pacientului ar trebui adaptate. Acest lucru se refera, in primul rand, la siguranta constanta prin vizitele la medic. In acest scop, declaratiile de intentie pot fi formulate de pacient.

In cele mai multe situatii, ajutorul psihoterapeutic este cautat doar la debutul ipocondriei. Intelegerea pacientului ca suferinta sa se bazeaza, in primul rand, pe frica excesiva trebuie intarita, mai ales la inceputul terapiei. Pentru a face acest lucru, terapeutul ghideaza pacientul de la simptomele percepute de acesta la frica. La sfarsitul initierii terapiei, care este formata din mai multe sedinte, se determina obiectivele pacientului.

Cum se desfasoara psihoterapia?

Terapia actuala se concentreaza pe doua puncte focale:

• perceptia crescuta a senzatiilor anormale urmeaza sa fie procesata.
• comportamentul pacientului trebuie adaptat.

Scopul tuturor procedurilor este de a dezvolta explicatii alternative pentru simptomele care declanseaza frica ipocondrica. In cazul durer doar in gand: pacientul isi imagineaza scenariul, urmareste mental aceasta idee si o accepta. Astfel de confruntari pot fi realizate si in viata reala. Pacientul ar trebui sa incerce sa suporte situatia fara reactiile de protectie efectuate in mod normal. Anumite situatii declansatoare pot fi, de asemenea, discutate si analizate.

Desi ipohondria nu poate fi vindecata, terapia de succes poate reduce semnificativ suferinta. Studiile au aratat ca pacientii grav bolnavi, care beneficiaza, in special, de psihoterapia cognitiv-comportamentala, isi pot imbunatati semnificativ calitatea vietii.ilor de spate, de exemplu, aceasta ar fi o postura gresita permanenta.
Al doilea punct de plecare central al psihoterapiei pentru ipocondrie este reducerea comportamentului de cautare a sigurantei. Aceste comportamente includ examinarea frecventa a propriului corp, nevoia constanta de reasigurare si evitarea subiectelor referitoare la sanatate.

Atunci cand se trateaza ipohondria, este utila si confruntarea directa cu situatii de inducere a fricii. Pe acestea pacientul le evita in mod normal. De exemplu, unii ipohondristi evita sa dea mana cu strainii de teama de a nu se infecta cu agenti patogeni. Confruntarea cu o situatie atat de infricosatoare poate avea loc, initial,