Tulburarile de personalitate

Tulburarile de personalitate sunt extrem de comune. Se estimeaza că aproximativ 12% din populație are simptomele acsetor tulburări. Ele sunt însă mai puțin cunoscute de către publicul general și mai puțin diagnosticate. Sunt adesea trecute cu vederea, interpretate ca fiind manifestările unei personalități unice sau speciale, nu patologii. Acestea compromit însă relațiile interumane, afectează drastic calitatea vieții și pot produce multă suferință persoanelor afectate, dar și celor din jurul lor. Așa că este destul de important să știm ce sunt și cum le recunoaștem.

Ce sunt tulburările de personalitate?

Personalitatea reprezintă felul în care gândim, simțim și ne comportăm.Este ceea ce ne face unici. Ea se formează în copilărie și rămâne relativ stabilă pentru tot restul vieții. Personalitatea este extrem de importantă pentru bunăstarea noastră. Reprezintă filtrul prin care interpretăm și interacționăm cu lumea. Tulburările de personalitate reprezintă o clasă de afecțiuni ce apar la persoane care au, conform psihiatrilor, personalități patologice.

Așadar, nu e vorba despre o afecțiune care apare la o persoană aparent sănătoasă înainte, precum depresia sau anxietatea. Este un proces lung în care personalitatea unei persoane se formează în mod diferit. Acest lucru devine vizibil cel mai adesea în adolescență, când se definitivează. De aceea, tulburările de personalitate sunt descrise ca niște maladii deghizate. Asta pentru ca ele sunt o parte integrantă din persoanele afectate și felul lor de a fi, mai degrabă decât o afecțiune.

Dicționarul de Statistică și Diagnostic al Afecțiunilor Mintale (DSM 5), unul dintre principalele unelte de diagnostic ale medicilor psihiatri, menționează:.

Trăsătura specifica la tulburările de personalitate constă într-un comportament și o viață interioară care deviază semnificativ de la normele culturale.

Această excentricitate se manifestă atât în situații personale, cât și profesionale. Duce la stres și probleme de natură socială sau ocupațională. Modelul de comportament apare în cel puțin două arii de funcționare și persistă pe termen lung:

• gândire (felul în care percep și interpretează alți oameni, pe sine, evenimente);
• emoții:
  • gama de emoții pe care o simt – au un repertoriu extrem de restrâns sau unul foarte larg?
  • intensitatea – simt prea mult sau dimpotrivă, nu par să simtă nimic?
  • labilitatea; cât de adecvat este răspunsul emoțional la evenimente – reacționează exagerat sau pare că nu sunt afectați de nimic?
• relațiile interpersonale (probleme de a stabili și menține prietenii și relații romantice; probleme cu colegii de școală sau serviciu; multe conflicte, lipsă de cooperare);
• controlul impulsului (sunt extrem de impulsivi și au probleme în a-și controla comportamentul).

Alte semne ale tulburărilor de personalitate:

• tendința de a da vina pe alții pentru problemele lor;
• dificultăți în a face față stresului;
• nu le plac activitățile sociale (petreceri, mese festive, ieșit în oraș cu prietenii, colegii);
• suferă de alte afecțiuni precum anxietate, depresie, adicții;
• nu sunt conștienți de diferența între modul lor de comportament și gândire de al restului lumii, deoarece consideră că aceasta este normalitatea.

Stigmatizarea

Definirea tulburărilor de personalitate ca deviere de la norme este însă una dintre principalele surse de critică.

Persoanele excentrice, diferite, care uneori au norocul să fie apreciate ca artiști sau inovatori în diverse domenii; și celelalte, care au nenorocul de a fi excluse de societate din cauza particularităților lor, toate sunt bolnave.

Unul dintre principalele argumente împotriva modelului de clasificare curent al tulburărilor de personalitate (în trei categorii și trei tipuri) este faptul că persoanele diagnosticate adesea au simptomele mai multor tulburări, chiar din categorii diferite. În plus, felul în care diagnosticul se face acum nu permite notarea severității fiecărui simptom, pentru a putea evalua gravitatea. O alternativă propusă de unii psihiatri este abordarea dimensională a tulburărilor de personalitate. Sa nu le mai consideram complet separate de personalitățile „normale”. Să le privim pe un continuum al trăsăturilor de personalitate prezente la toată lumea.

Astfel, tulburarea de personalitate borderline poate fi privită ca o combinație între:

• un nivel ridicat de nevroticism,
• un nivel scăzut de conștiinciozitate
• un nivel scăzut de agreabilitate.

Această abordare ar permite un diagnostic mai precis. Ar reduce din stigma atașată tulburărilor de personalitate, întrucât ar indica faptul că acestea sunt doar variații ale personalității. În plus, unele trăsături de personalitate se pot modifica în timp. Acest model ar oferi speranță persoanelor diagnosticate că se pot schimba sau își pot îmbunătăți starea în timp, cu ajutor. Asta spre deosebire de modelul curent, care privește tulburările de personalitate mai degrabă ca afecțiuni cronice.

Tipuri de tulburări de personalitate

Conform DSM 5, există 10 tipuri de tulburări de personalitate, grupate în 3 categorii:

Categoria A

Această categorie este caracterizată de comportament bizar, gândire și emoții excentrice.

1. Tulburarea de personalitate paranoidă. Un model de gândire bazat pe neîncredere și suspiciune. Astfel,  intențiile celorlalți sunt interpretate ca fiind răuvoitoare. Persoanele cu această tulburare evită să se confeseze altora din cauză că au o tamă nerezonabilă. Le este teama că o să folosească informațiile împotriva lor. Au tendința de a fi ușor insultate și de a fi supărate pe cineva pe termen lung. Suspectează mereu partenerul că înșală.
2. Tulburarea de personalitate schizoidă. Un model de comportament de detașare de relațiile sociale, cu o varietate foarte limitată de emoții exprimate. Persoanele preferă să  fie singure. Nu detectează indicațiile sociale normale si par reci și indiferente. Au foarte puțin sau deloc interes în activitatea sexuală cu alții.
3. Tulburarea de personalitate schizotipală. Model persistent de discomfort acut în relațiile cu alții și distorsiuni perceptive și cognitive . Prezintă o manieră bizară de a vorbi, gândi, comporta sau îmbrăca. Emoțiile sunt plate și există gândire magic.ă (credința că poți influența persoane sau evenimente cu gândurile tale).

Categoria B

Această categorie este caracterizată de comportament bizar, gândire și emoții dramatice, exagerate, imprevizbile.

1. Tulburarea de personalitate antisocială. Model persistent de violare a drepturilor altora sau de lipsă de considerație pentru ele. Persoanele mint compulsiv, fură, folosesc alte nume, păcălesc oamenii. Pot avea probleme repetate cu legea. Comportament agresiv, impulsiv, iresponsabil, fără remușcări sau sentimente de vinovăție.
2. Tulburarea de personalitate borderline. Model persistent de instabilitate în relațiile cu alții, imaginea de sine, emoții, și impulsivitate marcată. Comportamentul riscant și impulsiv poate include: mâncatul impulsiv; condusul periculos, shopping-ul impulsiv; abuzul de substanțe, jocuri de noroc. Prezența unei frici intense de abandon și încercări disperate de a evita asta.
3. Tulburarea de personalitate histrionică. Model persistent de emotivitate excesivă și de căutarea atenției. Comportamentul exagerat de emotiv, sexual și dramatic este folosit pentru a câștiga atenția celorlalți. Vorbitul este dramatic, cu opinii puternice. Are foarte puține detalii și date care să le susțină în mod obiectiv. Extrem de ușor influențate de alții. O preocuparea exagerată pentru felul în care arată. Cred că relațiile cu alții sunt mai apropiate decât în realitate.
4. Tulburarea de personalitate narcisică. Model persistent de grandoare, de nevoie de a fi admirat și lipsă de empatie. Prezența credinței că este mai bun decât alții și mai important. Fantezii legate de putere, succes și de a fi atrăgător din punct de vedere fizic. Își exagerează talentele, succesul sau calitățile fizice. Nu recunoaște nevoile și emoțiile altora. Așteptări nerezonabile ca cei din jur să-l ajute, să-i ofere atenție și favoruri.

Categoria C

1. Tulburarea de personalitate evitantă. Model persistent de inhibiție socială, sentimente de inadecvare și hipersensibilitate la critică. Evitarea activităților care necesită contact interpersonal. Inhibație socială, timiditate și izolare, cu evitarea situațiilor ce implică interacțiunea cu străinii.
2. Tulburarea de personalitate dependentă. Model persistent de comportament obedient și de agățare de cei din jur. Asta din cauza unei nevoi excesive de a fi îngrijit și ocrotit. Teamă de a fi nevoit să aibă grijă singur de sine. Lipsa încrederii în sine, cu o nevoie excesivă de a primi sfaturi și asigurări de la alții, chiar și pentru a lua decizii neînsemnate.
3. Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă. Model persistent de preocupare față de ordine, perfecționism și control. Aceasta este cea mai comună tulburare de personalitate. Prezența dorinței de a controla oamenii, sarcinile și situațiile, inabilitatea de a delega sarcini. Neglijarea prietenilor și activităților plăcute în detrimentul muncii. Incapacitatea de a arunca un obiect defect sau fără valoare. Inflexibilitate morală sau etică. Control excesiv al finanțelor, care poate fi interpretat ca zgârcenie de cei din jur.

Tulburarile de personalitate – cauze

Nu se cunosc cu certitudine cauzele tulburărilor de personalitate. Există câțiva factori care sporesc riscul de a avea una:

• un istoric de tulburări de personalitate sau alte afecțiuni psihice în familie. (In trecut, acestea nu erau diagnosticate sau nu se discuta despre ele. Deci este posibil ca ele să existe fără să știm);
• un mediu familial instabil, abuziv, haotic. (Certuri între părinți; despărțirea lor și mutarea de la unul la altul, sau încredințarea spre creștere bunicilor sau altor rude; creșterea în centre de plasament; abuz fizic, sexual, emoțional; neglijența parentală, etc.);
• diagnosticul de tulburare de conduită în copilărie. (Este considerat de unii specialiști un predecesor al tulburării de personalitate antisociale);
• lipsa unui atașament securizant cu mama în copilărie.

Tulburarile de personalitate – tratament

Problematica

Tulburarile de personalitate sunt extrem de problematice atunci când vine vorba de tratament. Asta datorită caracterului lor egosintonic, adică congruent cu nevoile ego-ului. Persoanele cu tulburări de personalitate adesea nu acceptă că au o problemă. Așa că nu apelează la ajutor profesionist. Iar atunci când persoanele cu tulburări de personalitate decid să consulte un specialist o cel mai des la insistența celor dragi, sau din cauza problemelor cu legea. Interacțiunea cu profesioniștii în sănătate mintală este îngreunată de problemele caracteristice acestei tulburări, legate de relațiile interumane.

O tulburare de personalitate determină adesea persoanele să nu aibă încredere în cei din jur. Cu atât mai puțin în medici sau terapeuți, care pot fi suspectați uneori că le vor răul și că iau partea familiei.

Există șanse ca persoanele care dezvoltă tulburări de personalitate să fi crescut într-un mediu abuziv, rece, lipsit de iubire și acceptare. Astfel că atunci când întâlnesc o atitudine caldă și pozitivă la medici sau terapeuți, să o privească cu suspiciune. Este posibil chiar să simtă impulsul de a fugi, deoarece nu sunt obișnuiți cu acest tip de tratament. Toate acestea fac dificilă stabilirea unei relații de încredere între specialist și client. Aceasta este vitală în procesul de terapie, având cel mai important rol în redresarea acestuia.

Punctul de vedere

O altă provocare în tratarea pacienților cu tulburări de personalitate, în special cei cu tulburare de personalitate borderline, o reprezintă propriile prejudecăți ale specialiștilor în sănătate mintală. Persoanele cu tulburare de personalitate borderline sunt printre cele discriminate de sistemul medical. Existând o stigmă puternică atașată acestui tip tulbure.

Mulți specialiști consideră acești pacienți extrem de dificili și necomplianți. Considera ca vor avea un progres lent sau inexistent și sunt predispuși la suicid. Atitudinea negativă a medicilor și psihoterapeuților poate boicota procesul terapeutic încă de la început. Dacă persoana cu o tulburare de personalitate resimte, chiar și la nivel inconștient, respingere și judecată, asta îi va activa temerile legate de abandon. Va duce la o contrareacție amplificată împotriva terapeutului, întărindu-i astfel și mai mult acestuia preconcepțiile despre persoanele cu tulburări de personalitate.

Este clară nevoia ca atât expertul în sănătate mintală, cât și pacientul să fie angajați total în procesul terapeutic. Să fie parteneri în călătoria lungă care-i așteaptă. Încrederea poate fi construită și pe parcurs. Insa dacă de la început există dispreț, judecăți sau o opoziție puternică față de schimbare, șansele de succes sunt mici. O fundație pe care se poate construi, treptat, în timp, constă în deschidere, acceptare și disponibilitate.

Tulburarile de personalitate – medicamente

Nu exsită niciun medicament care să fie aprobat pentru tratarea tulburărilor de personalitate.

Se poate recurge însă la medicație pentru alte afecțiuni asociate extrem de des cu tulburările de personalitate. Este cazul depresiei și anxietatii. Tratându-le pe acestea, se va vedea o îmbunătățire în starea generală a persoanei în cauză. Poate fi determinata o accentuare a simptomelor specifice tulburării de personalitate, pe care alte afecțiuni tind să le mascheze.

Tulburarile de personalitate – psihoterapie

Aceasta este cea mai comună și eficientă cale de tratament în tulburările de personalitate.

Are nevoie de ani de terapie pentru a obține rezultate durabile. Așa cum am spus, există obstacole în stabilirea unei relații terapeutice optime. Insă există tipuri de psihoterapie demonstrate ca fiind extrem de eficiente în tratarea tulburărilor de personalitate. Cele mai notabile sunt Terapia Dialectic-Comportamentală (DBT) și cea Cognitiv-Comportamentală (CBT).

Așa cum le spune și numele, ele sunt terapii comportamentale. DBT este special concepută pentru persoanele cu tulburare de personalitate borderline și cele suicidale. Imbină psihoeducația și meditația cu terapia comportamentală. Succesul terapiei comportamentale în ameliorarea simptomelor tulburărilor de personalitate se datorează:

• focusului pe dezvoltarea de noi modele adaptative și de comportament
• un mai bun control al emoțiilor și gândurilor.

Astfel, prin exerciții și repetiție, pacientii învață noi metode de a face față vieții. Acestea sunt mai eficiente decât cele pe care le știau. În general, nu se poate vorbi despre o vindecare a tulburărilor de personalitate. Așa cum am spus, ele sunt parte integrantă din persoanele la care apar. Dar cu siguranță, reducerea suferinței, îmbunătățirea relațiilor și funcționării generale, și sporirea calității vieții sunt toate obiective ce pot fi atinse cu siguranta.

CITESTE MAI DEPARTE:

TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE

TULBURARILE DE PERSONALITATE IN IZOLARE

TIPURI DE PERSONALITATE LA BARBATI